Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȘTERGE
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 308 pentru ȘTERGE.
... încîntă-a mea simțire, Zbori pe luciul viul al mărei... Orișiunde eu voi merge, Vecinic ea mă însoțește. Lacrima din ochi mi-o șterge, Sufletul mi-l răcorește ! Zbori pe luciul viul al mărei, Barcă mică sprinteioară; Mergi în voia întîmplărei, Ca o lebădă ușoară ! Cadixa, 1853 Notă ^ Un ...
Vasile Alecsandri - Novac și corbul
Vasile Alecsandri - Novac şi corbul I Fost-a, cică, un Novac, Un novac, Baba Novac, Un viteaz de-al lui Mihai [1] Ce sărea pe șapte cai De striga Craiova vai! El un fecioraș avea Și tot astfel îi zicea: ,,Fecioraș, Gruiuțul meu! Ascultă de ce-ți zic eu, Să nu cazi la vreun loc rău, La loc rău și mult departe În neagra străinătate. [2] Dacă sorții te-or purta Țările de-a vântura Și-n Stambul de a intra, Tu de asta nu uita: Vamă dreaptă să plătești, Armele să-ți oțelești, Hainele să-ți primenești Ca să pari un biet sărac, Să nu semeni a Novac, Că nu-i turcilor pe plac." Grue-n Țarigrad intra, Vamă dreaptă el nu da, De haine nu se schimba, Ci pe uliți se primbla Tot în haine novăcești Cum e drag ca să-l privești! Turcii toți cât îl zăreau, Între dânșii se grăiau: ,,Ista-i Gruia lui Novac, Lui Novac Cara-Iflac!" [3] Și pe loc ei s-adunau, Și de Grue s-aninau, Și cu Grue se luptau Și pe Grue mi-l legau Cu trei funii de mătasă, ...
Vasile Alecsandri - Serile la Mircești
Vasile Alecsandri - Serile la Mirceşti Serile la Mircești de Vasile Alecsandri Perdelele-s lăsate și lampele aprinse; În sobă arde focul, tovarăș mângăios, Și cadrele-aurite, ce de păreți sunt prinse, Sub palidă lumină, apar misterios. Afară plouă, ninge! afară-i vijelie, Și crivățul aleargă pe câmpul înnegrit; Iar eu, retras în pace, aștept din cer să vie O zână drăgălașă, cu glasul aurit. Pe jilțu-mi, lângă masă, având condeiu-n mână, Când scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor, Când ochiu-mi întâlnește ș-admiră o cadână Ce-n cadrul ei se-ntinde alene pe covor. Frumoasă, albă, jună, cu formele rotunde, Cu pulpa mărmurie, cu sânul, dulce val, Ea pare zea Venus când a ieșit din unde Ca să arate lumei frumosul ideal. Alăture apare un câmp de aspră luptă, Pătat cu sânge negru acoperit cu morți. Un june-n floarea vieții strângând o spadă ruptă Țintește ochii veștezi pe-a veciniciei porți. Apoi a mea privire prin casă rătăcindă Cu jale se oprește pe un oraș tăcut, Veneția, regină, ce-n mare se oglindă Făr-a videa pe frunte-i splendoarea din trecut. O ...
Vasile Alecsandri - Surorii mele
Vasile Alecsandri - Surorii mele Surorii mele de Vasile Alecsandri Paris, 1857, din volumul „Doine și lăcrimioareâ€�, 1863 În ce loc, unde se duc Florile ce se usuc? Unde zbor, în care rai, Flutureii de pe plai? În ce lume, unde merg Lacrimile ce se șterg. Visurile îngerești, Dorurile sufletești? În acel loc fericit, Plin de tot ce-i mai iubit, Dusu-te-ai, o! blânda stea, Dulce surioara mea! Ș-ai luat în zborul tau Dorul sufletului
Vasile Alecsandri - Unor critici
... în ele Greșeli, imagini slabe, cuvinte ce vă par Lipsite de-armonie, erori chiar de tipar, Voi, care vă dați truda de-a șterge de pe lume Tot lucrul de o viață întreagă ș-al meu nume, De ce atâta râvnă ș-atâtea opintiri Ca să aflați în mine ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale)
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Ion Luca Caragiale) Amintiri literare: Ion Luca Caragiale de Cincinat Pavelescu Maestrul Iancu Caragiale a fost figura cea mai proeminentă a literaturii noastre dinainte de război. Azi cărțile lui sunt în toate mâinile și reputația marelui umorist, dramaturg și neîndurat tălmăcilor al numeroaselor noastre imperfecții fizice și sociale, a intrat de mult în conștiința publică. Dar dacă cititorii răspândiți în toate colțurile României mari pot să-i admire perfecția matematică a stilului, verva scânteietoare și finețea observației de o ironie uneori amară, sunt foarte puțini aceia care l-au cunoscut personal și au putut să-i prețuiască mobilitatea fizionomiei, dominată de vioiciunea unor ochi sclipitori de duh, și acel zâmbet neuitat ce-i îndulcea uneori amărăciunea sarcastică a gândirii. Încă de la debuturile sale, Caragiale, scriitorul, a fost depășit de imensitatea personalității sale individuale. S-a zis despre Oscar Wilde, că și-a trăit viața mai mult decât și-a scris-o. Cred că adevărata operă a lui Caragiale s-a irosit în conversațiile lui zilnice și în discuțiile cu prietenii, unde își ...
Elisabeta de Wied - Mihai Eminescu
... atâta cu vorbe de iubire Pentru păzirea auzului Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! O, dulce înger blând... Iar fața ta e străvezie Zadarnic șterge vremea... O dată te văzusem Să țin încă o dată... Venin și farmec... Cu penetul ca sideful O stradă prea îngustă Tu mă privești cu ... atâta cu vorbe de iubire Pentru păzirea auzului Pierdută pentru mine, zâmbind prin lume treci! O, dulce înger blând... Iar fața ta e străvezie Zadarnic șterge
... ca el să nu fi murit. Câinele poate urla și numai de dor să vadă pe stăpânul său. Văzând însă că și mamă-sa își șterge lacrimile, ea o urmă în casă, fără să-i vină a zice vrun cuvânt. Ceva mai târziu, Sanda iarăși măsura lungimea gardului cu ...
Cincinat Pavelescu - Două epigrame
Cincinat Pavelescu - Două epigrame Două epigrame de Cincinat Pavelescu Se zvonise prin Brăila că va sosi în curând noul judecător de pace. Șeful meu, Victor A., fusese mutat la București. Pierdeam în el și un spirit de o înaltă distincțiune, și un camarad de elită. Așa că, în așteptarea noului judecător, nerăbdarea mea se amesteca cu o nuanță de melancolie. În camera de consiliu mare, rece și goală, rezolvam hârtiile curente. Lemnele umede nu voiau să ardă. Era o toamnă ploioasă și tristă. Avocații intrau și ieșeau, care cu afaceri, care cu amabilități profesionale, toți interesându-se de sosirea noului-numit. Pe când mă pregăteam să intru eu în ședință, aprodul, un băiat slăbuț și palid, dar cu o voce de bas, mă anunță că un prieten voiește să-mi vorbească. - Să intre! Ca să-mi dau aer de magistrat ocupat, și pe care vizitele matinale nu-l prea încântă, țineam ochii pe hârtie. Un glas mai puțin simpatic, dar necunoscut, izbucnește: - Hei, ce faci, Cincinat? Ridic ochii spre noul-venit. Nu-l cunoșteam. Îi răspund totuși văzându-l așa familiar, fiindcă se și așezase la celălalt birou și începuse să răsfoiască niște dosare: - Mulțumesc, amice, dar ...
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare
Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare Culegătorul de stele căzătoare de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 3, 5 nov. 1911. p. 22. De la fereastra lui, Enric, în fiecare seară privea nemărginirile cerului, așteptînd să vadă ploaia de artificii, jocul nebun de rachete, pulberea măruntă și impalpabilă care umple aerul și nu cade nicăierea, firele de beteală care se urz0065sc ca o mreajă și apoi se desfac ; și ochii lui se umpleau de visuri și sufletul lui veșnic avîntat se umplea de o melancolie fără de margini, vrînd să scape și el și să se amestece mai curînd în oceanul acesta luminos, spre care rîvnea de atîta vreme. Ușoară ca o estompă, seara întuneca vîrfurile copacilor, dezlega umbrele din ramuri și le împrăștia pe drumuri, ștergea contururile florilor, amesteca laolaltă culorile. Sus, întîile licăriri sfioase se arătau, mare și orbitor luceafărul apărea, scînteietoare constelațiile își arătau punctele lor de foc în locul obișnuit, imens șerpuitorul drum al robilor se strecura printre norodul de sori, de luceferi și de stele, brăzdînd tăria și apoi, după cele mari și scăpărătoare, sfioase se arătau și cele mai mici, și cele mai mărunte, și toată pulberea de diamant a celor ...
Emil Gârleanu - Colonelul Colonelul de Emil Gârleanu Câteodată își arunca privirea spre portretul din cadrul aurit, din odaia lui de culcare. Se vedea acolo ofițer tânăr, sublocotenent, abia ieșit din școală; sta în picioare, cu chivăra de lăncier la o parte, cu mundirul strâns pe pieptul scos în afară, cu ochi albaștri, surâzători ochii ce priveau țintă la comandanții lui, sau se micșorau, apropiind genele lungi, arcuite, în saloane, la baluri, când simțea bătându-i lângă inimă sânurile femeilor frumoase! Pe atunci își suna pintenii ca o muzică; își apropia o dată călcâiele: țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. ...