Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru A(SE)ARUNCA
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 834 pentru A(SE)ARUNCA.
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
... În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți urmări mersul anotimpurilor, și în parterele împrejmuite de verdeață florile se perindă ca niște călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu seamă, așa de variate, încît nu ... au umplut cu mirosul lor tulburător împărăția mormintelor. Îngerii plecați, cu aripele lor albe deasupra monumentelor, priveau cu ochii lor de piatră ; ramurile copacilor funebri se mișcau murmurînd ; cerul își pleca veșmîntul lui albastru și împăciuitor, dar nimic nu oprea mîna răufăcătorilor. Coșurile o dată pline din adumbritul țintirim de la ... surîsul ori intriga, au început bătaia pe cîmpul de război al grațiilor. Mînușatele mîini aruncau flori albe și roșii, albastre ori catifelate, aruncau "regrete eterne", se băteau cu "păreri de rău", se răneau cu "nu mă uita". Cavalerii se întreceau și ei ; trăsurile se învecinau, miresmele se amestecau, bicele purtau un șfichi de floare și miile de petale cădeau în noroiul drumului, sub copitele cailor. Și cînd seara s-a lăsat ...
Petre Ispirescu - Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
... După nouă luni, născu o fată ca o zână. Bucuria și veseliile ținură la curtea împărătească mai multe zile. Fata de ce creștea, d-aia se făcea mai frumoasă. Împăratul și împărăteasa se uita la dânsa ca la soare. După ce mai crescu, se văzu că fata este isteață și cuminte. Îi plăcea să iasă pe câmp să se joace, să adune floricele, să alerge după fluturei și să se scalde în pârâiașul ce curgea pe la spatele grădinei împărătești și care era limpede ca lacrima. Dădaca băgase de seamă că fetei, pe lângă alelalte ... și le păștea dincolo de pârâiaș. Într-una din zile fata împăratului merse cu dădacă-sa la câmp și, neauzind fluierul, crezu că sunt singure, se dezbrăcară și se scăldară. Ciobănașul dormea la rădăcina unui copaci și mielele se rătăciseră pe câmpie. Când, un țânțar îl înțepă așa de tare, încât îl deșteptă. Deșteptându-se el, iacă fata împăratului că ieșea din apă. Rămase uimit de ceea ce văzu. După ce se duse fata împăratului cu dădacă-sa, își căută și el mielele și se
Dimitrie Anghel - Garda imperială
... al măcieșilor împrăștie pretutindeni pete de sînge. Feregele uscate și-au plecat dantelatele frunze și pe lîngă trunchiuri, pe covoarele catifelate de mușchi, bureții albi se înșiruiesc, ori se adună în pîlcuri, adumbrind parcă o lume minusculă sub umbreluțele lor. Fața mamei e coperită cu un văl cenușiu, prin care i se văd ochii blajini, ca după pînză de păianjen. Mîna ei mînușată se întinde la răstimpuri ca să ne așeze o șuviță, ori să ne învelească cînd bate vîntul. Tata pare adîncit în gînduri, și noi stăm cuminți ... ridicînd un fulger cu spada. Alămurile tăcură pripit și muzica aceea dulce, ca tăiată de ascuțișul săbiei lui, conteni într-o risipă de sunete ce se împrăștiară sub umbrare. Alaiul leit în aur stătu, flăcările albe, albastre și roșii ale steagului fluturară, și bătrînul general, coborînd de pe cal, se apropie de trăsura noastră, duse o mînă la chipiu și rosti cîteva cuvinte în franțuzește. Tata coborîse și el, și acum, în timp ce armata ... o limbă necunoscută, a sunat, și întreg alaiul a pornit. Muzica a început din nou, și în umbra ce se lăsa acum lot mai neagră, aurul epoleților luci, tăiușurile albe ale spezilor scînteiară, culorile vii de pe steaguri se
... vechi, scorojit și unsuros. O musculiță, cât o gămălie, strălucitoare ca un licurici, intră bâzâind, să caute ceva dulce de gustat. Zboară încolo și-ncoace. Se uită prin străchini, se așază pe marginea unui pahar, se plimbă pe la icoane, ca și cum s-ar închina, ba intră până șin potcapul cel nou, pe care plodurile îl așezaseră pe pat cu ... pe o margine, a dat tocmai peste ce căuta: o pată, zaharisită proaspăt, arăta că degețelul ce-și lăsase urma avusese grijă să se înmoaie dintru-ntâi în dulceață. Musculița se pune pe ospătat; prăpădenie de lacomă ce-i! Numai din când în când prinde, cu ochișorul, roșul slovei mari din susul foii, un S frumos ... din miere, nu s-a lăsat; dar bietului om i-a ieșit sufletul alungând-o. Acum s-a săturat; se suie binișor până-n mijlocul slovei roșii, care o atrage. Își scutură aripioarele, își întinde piciorușele de dinapoi și le freacă unul de altul, ca ... întâi toate învelitoarele gavanoaselor cu dulceți de pe fereastra din sală. — Poftim!... ei poftim! strigă părintele înfuriat. Apoi își aruncă ochii pe masă și ...
Petre Ispirescu - Zâna zânelor
... unui împărat vecin; a celui de al doilea se înfipse în casa unui boier mare d-ai împăratului; iară săgeata celui mai mic se urcă în naltul cerului. Li se strâmbaseră gâturile uitându-se după dânsa, și p-aci, p-aci, era să o piarză din ochi. Când, o văzură coborându-se și se înfipse într-un copaci nalt dintr-o pădure mare. Se duse fiul cel mare, își luă soție pe fata împăratului vecin, și se întoarse cu dânsa la tatăl său. Se duse și cel mijlociu și se întoarse și el cu o soțioară mândră și frumoasă. Se duse și cel mic. Cutreieră lumea până ce ajunse la pădurea cea mare unde se lăsase săgeata lui. Bâjbâi el și orbăcăi p-acolo prin bunget, până ce dete de copaciul în care se înfipsese și săgeata lui. Acest copaci era nalt și gros și bătrân, de când urzise Dumnezeu pământul. Se încovrigă el de dânsul, și se urcă până ce ajunse de se agăță de o ramură. Și din ramură în ramură, când atârnat cu mâinile, când cu picioarele încrucișate și încleștate, ajunse până în vârf. Acolo puse ...
... stă atîrnată pe marginea unei pleoape gata să cadă, așa stătuse și omul acesta trist pe marginea unei prăpăstii. Negurile cenușii răscolite din fund parcă se ridicase și i se prinsese în plete. Picioarele îi tremurau de spaima adîncului și ochii îi păreau ca a păsărilor ce se feresc de lumină. Lipsită de splendoare era haina lui, și în mulțimea anonimă în care se amesteca, nimeni n-ar fi bănuit agonia unui luceafăr. Trist și singur ca un Ahasver modern rătăcea, și fără să-l urmărești puteai să fii ... De profundis , eu care auzisem și știam cum fusese primit acest prinț al poeților în Paris, cum elita întreagă a cugetării venise să se prosterne cu osanale și cu flori în fața acestui ales al muzelor care-și arunca banii și paradoxele cu atîta dărnicie la cele patru vînturi, stam și priveam la el, și nu-mi puteam închipui cum poate să te legene ... Greu de crezut că funebra noapte să fi fost atît de biruitoare și să-i fi întunecat cu desăvîrșire licăritoarea lui minte. Dar îngerul căzut se strecura în mulțime și pornea iarăși singur, înalta lui statură se ...
Ion Creangă - Prostia omenească
... fi fost, nu s-ar povesti. Noi nu suntem de pe când poveștile, ci suntem mai dincoace cu vro două-trei zile, de pe când se potcovea purecele cu nouăzeci și nouă de ocă de fer la un picior și tot i se părea că-i ușor. Cică era odată un om însurat, și omul acela trăia la un loc cu soacră-sa. Nevasta lui, care avea copil ... din casă, fără să-și ieie ziua bună, și plecă supărat și amărât ca vai de om! Și mergând el bezmetic, fără să știe unde se duce, după o bucată de vreme, oprindu-se într-un loc, i se întâmplă iar să vadă ceva ce nu mai văzuse: un om ținea puțin un oboroc deșert cu gura spre soare, apoi răpede-l înșfăca și ... viață. — Bine m-ai învățat, om bun! Pentr-un lucru de nimica eram cât pe ce să-mi gâtui vaca! Așa, drumețul nostru, mirându-se și de această mare prostie, zise în sine: "Mâța tot s-ar fi putut întâmpla să deie drobul de sare jos de pe horn; dar ... ...
Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă
... soare Să facem o vânătoare După urși și căprioare, După păsări gălbioare Ce sunt bune de mâncare Și plăcute la cântare!" II Când de zi se lumina, Boierii se aduna Și pe cai încăleca, Și cu Domnul toți pleca, Înspre munți la vânătoare, După urși și căprioare, După păsări gălbioare. Și mergeau, frate, mergeau ... munți că ajungeau, Iar când soarele-apunea, Iată că se întâlnea C-un cioban cu fluieraș Și cu port de oltenaș. Domnu-n cale-i se oprea Și din gură-așa grăia: ,,Ciobănaș cu fluieraș, Puișor de oltenaș, Cunoști calea codrului De prin muntii Crișului? Cunoști fagul Mihului Din codrul Cobiului ... o mielușea Oi slugi un an pe ea, Și de-oi pierde un mielușel Oi slugi doi ani pe el". Domnul oștile lăsa, Cu ciobanul se lua, Singur, singur, singurel Pe o zare de muncel. Iar ciobanul se-ndrepta Către munți și mi-l purta Pe cărări și pe potici Ce-s călcate de voinici, Prin hățiș, prin cărpiniș, Unde nu-i loc ... grăia: ,,Iată fagul Mihului, Mihului voinicului! Iar pe Mihul dacă-l vrei, Cată drept în ochii mei!" III Domnul drept la el căta, Ochii lui se încrunta. Iar ciobanul se
... și babele pizmașe de tinerețe grăbesc la portiță și privesc în urma ei. E frumos cum își ține capul, cum își poartă trupul și cum se mlădie la tot pasul; și frumos îi șade părul creț pe frunte, frumos i se lipește bogata salbă pe sân, frumos îi cad altițele pe brațe și catrința bătută în fir frumos i se rotunjește pe pulpe. Chiar babă să fii, o privești și ai dori s-o tot vezi. — Oare cine, soro? zice una. — Cine altul ... atunci bagă mâna stângă în șerpar, scoate un pumn de bani, îi aruncă lăutarului și strigă: — Acum, una pe pofta mea! Iar când Toderică se prinde la joc cu Marta Mihului Saftei, babele și moșnegii se ridică din umbră, sparg sfatul și grăbesc să mai vadă și ei o dată. Așa se petrec lucrurile. Dar gura satului prea face dintr-un țânțar un armăsar. Pe când Marta și Toader vorbesc numai așa, ca să nu tacă, cei ... Marta. — Nu-mi pasă! îi răspunse Marta încălzită. Cântă mai departe. — Dar e târziu! — Cântă! îi zise ea încă o dată. Miron se simți cuprins de un fel de beție, se așeză pe doaga fântânii și începu să-și verse sufletul într-o doină ce ...
... prin spărturile crengilor se vedeau în urmă-le lucind ca o față de apă șesurile întinse presurate cu lanuri și sate, iar înainte-le munții se ridicau negri, amenințători ca niște urieși. Frumoase erau vederile ce se desfășurau dinaintea tinerilor însurăței, dar mai frumoase li se păreau privite cu ochii tinereței și ai dragostii lor; la fiecare pas ei se opreau, se minunau, nu găseau îndestule cuvinte de-a spune simțirile ce se deșteptau în ei, și amândoi veseli, ciripitori ca niște păseri în primăvară, se grăbeau de a se afunda în raiul munților, voind parcă să uite de lumea cealaltă. Iar duduca Balașa din toate aceste nu vedea decât cioatele și bolovanii de care ... toată stâna de ea. În sfârșit, cu vai, nevoie, înțepenită cum era și cu ajutorul lui Alexandru, căci pe baci îl respinse cât colo, ea se coborî de pe cal, și, ostenită, supărată, se așeză pe o laiță neînțelegând cum niște oameni binecrescuți ca Alexandru și Elena pot fi veseli de a se vedea în societatea cânilor, a oilor și a ciobanilor. Însurățeii însă care pentru întâia dată în viața lor ...
Petre Ispirescu - Voinicul cel fără de tată
... de copil ca un îngeraș. Biata femeie! căci n-avu ea nici un ajutor omenesc în ziua necazului, decât suferințele ei, și alinător pe Dumnezeu! se mângâia oarecum în sufletul ei că se știa nepângărită. Și vrând Dumnezeu cu dânsa, corăbioara, într-una din nopți, se opri. Ea simți că corabia nu mai merge; sta pe loc. Până la ziuă, îi tâcâi inima de frică, neștiind pe ce țărmuri se va fi oprit. Când se lumină, văzu că corăbioara poposise de marginea unei păduri. Ieșind la uscat cu copilașul în brațe, rătăci încoa și-ncolo prin pădure. Apoi se așeză în scorbura unui copaci mare și gros ca butia. Acolo stete ea mai mulți ani, hrănindu-se cu ierburi și rădăcini, ori cu roadele unor copaci. Ea își creștea copilul cu drag. Ea făcu din ramurile unui copaci un leagăn în care ... păli pe unul la dreapta, pe altul la stânga, de nu știură de unde le veni trăsnetul, și îi culcă la pământ. Și nici că se mai mișcară din loc, fiindcă îi lovise cu nădejde. Al treilea zmeu, văzând cum merge treaba, pieri dinaintea lui ca o nălucă, și se duse de ...