Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AȘA CUM TREBUIE

 Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 700 pentru AȘA CUM TREBUIE.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului de brânză

... și poruncitoriul lui Adam, în zilele cĂ©le de apoi arătându-să pre pământ și cu oamenii împreună viețuind, pentru ca să ne arate noao cum că iaste cu cale și cu dreptate să ne supunem poruncii lui Dumnezeu și cum că iaste foarte de folos să postim, întâi el însuș au postit 40 de zile și 40 de nopți, precum să vĂ©de la Luca ... să vie darul lui Dumnezeu asupra noastră, care post trebuie să-l facem cu rugăciuni amestecat. Că precum nu sunt dulci bucatele făr de sare, așa nici postul făr de rugăciuni. La a doaoa carte, la încĂ©perea postului zice sfântul Grigorie cum că postul iaste pace de obște a sufletului și a trupului, traiu fărde turburare, petrecanie cu bună întocmire, viață ce veselĂ ... acela ce dă vreunui popă să-i facă sărindariu ca să i să iarte păcatul și el tot cu totul stă în tina răutății. Nu așa, ticăloșii de noi, nu așa, că Dumnezeu nu să înșeală! Cu dragoste să ne încredințăm că de vom iubi pre vecinii noștri după porunca lui Dumnezeu, ca înșine pre noi ... ...

 

Emil Gârleanu - Tată

... care o să pregătească pe cea de mâine, cea temeinică, la casa ei de femeie harnică și cinstită... Dacă ar da Dumnezeu să o văd așa!... Dar sunt bolnav... Cam slăbit. La gândul unei așa de mari fericiri, neliniștea de acum se schimbase pentru dânsul într-o boală grozavă, de care n-ar fi putut scăpa. Am căutat să-l ... adăugă cu mândrie, ca și când n-aș fi știut despre aceasta). Vezi ce bine scria de pe atunci? Dar bagă de seamă. Uită-te cum a sris cuvântul Tablă, și privește, ici, mai departe, cum a scris Tată. Cu câtă răbdare și iscusință e așternut T de la tată. Privește bine cu câtă mlădiere, alintare copilărească e trăgănată ... chiar în dimineața aceea și ancorase în radă. E ceva neobișnuit priveliștea unor vapoare mari cât niște cetăți, clătinate mânios de valurile unei mări înfuriate cum era Adriatica atuncea. Am privit câtva, dar pentru că furtuna se întărea, cerul se acoperise deodată de nori groși și de lângă cuirasate începuseră să ... cafea. Așteptam să steie ploaia, dar ea se întețea pe fiecare clipă, iar de departe veneau bubuiturile înăbușite ale valurilor ce se spărgeau de țărmuri. ...

 

Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan

... din zi în zi mai costisitoare, l-au aruncat pe Abu-Hasan în cheltuieli atît de nemăsurate, încît n-a putut-o duce așa mai mult de un an. Cum n-a mai întins masă mare, prietenii s-au făcut nevăzuți ; ba nici nu-i mai întîlnea oriunde i-ar fi căutat, fiindcă ... mă-si și s-a așezat pe marginea divanului departe de ea. -Ce ai fiule? a-ntrebat bătrîna. De ce ești așa de pocîltit și n-ai chef de loc? Să fi pierdut tot ce ai pe lume și tot n-ai fi așa de opărit... Știu că, după cîte cheltuieli nebunești ce ai făcut, nu-ți mai rămîn mulți bani sunători. Erai stăpîn pe avutul tău, și eu ... îmbrăcat tiptil așa ca să nu-l cunoască nimeni. Stăpînitorul acesta, deși avea destui slujbași foarte pricepuți și strașnici, tot voia să cunoască el singur cum merg lucrurile în împărăția lui; și pentru acest scop umbla adesea tiptil în felurite chipuri prin orașul Bagdad. În seara aceea, era îmbrăcat ca un ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale

... a apucat însă șovinismul pe dinainte și am înghițit-o românește de la inceput până la partea flașnetii; și mergea încet, domol de tot, așa că șovinismul meu a fost pus, probabil, la vreo zece minute de încercare în plus peste vremea cerută de tempo obligato al partiturii ... În cinci seri am avut: o operă italiană, o tragedie englezească tradusă din franțuzește, după mai multe texte, cam în românește, o piesă-antichitate — cum ar zice elegantul Gionîn stilul lui tigheluit— și o operă bufă franțuzească... E cea mai prodigioasă productivitate ce o poate da un teatru, cu atât ... au bucurat de un succes nemaipomenit. Patru succese nemaipomenite la București însemnează ceva ! Publicul nostru este, poate, cel mai cunoscător de pe continent. Nu știu cum se face, dar în orice seară mă pot prinde că de la galerie până la orchestră nu găsești un găgăuță măcar, unul singur, care să ... orice vârstă, au o educație artistică hiperrafinată, și nu pot plăti nerozește, oricât ar fi eticheta de națională, o marfă de contrabandă artistică. Patru succese așa de miraculoase în patru genuri așa ...

 

George Coșbuc - Perirea dacilor

... râu Vinu-n sticle ori în vase Să-l vărsați pe apă tot: Cel ascuns de voi prin case Cu putere am să-l scot. Așa vreau. Așa veți face Că-i tai capul cui nu-i place! Fost-a jale-n tot regatul Și la munte și la șes; Plânse ... Sarailie-al meu! Tu cunoști pe Leon papa, Vorba lui mereu e: Apa! Rege mare! Mai cu-ncetul! Apa-i lucrul cel mai bun, După cum Pindar poetul, Popa Kneip și mulți o spun, Însă dacii, ca păgânii, Nu beau apă, nici să-i pici. Zic și ei, cum zic românii Cei ce-urmându-ne pe-aici De strămoși ne-or recunoaște: Apa-n burtă face broaște! La o mie două sute După Crist ... un lichid. M-am gândit fără-ncetare; Ceva trebuie să beți Iat-aici zece păhare. Iar dincoace-aveți pesmeți Spuneți, principi, de vă place, Și cum vreți, așa voi face! Sar fruntașii daci cu ura! Să ia toți paharul plin, Căci aveau ca focul gura De când nu băură vin. Însă care cum ... ...

 

Mihai Eminescu - La aniversară

... piatră de lângă portiță... Ea-i întoarse spatele și-și mușca unghiile... el se uita în omăt. Prost lucru! Ar fi putut sta multă vreme așa. Nu știu... În sfârșit... ea... în sfârșit... domnia ei a fost aceea care — așa încet — c-un pic de mânie și nu prea: — Ermil! — Aud! — Eu să-ți spun drept și să nu zici că ... nimănui... dacă... dar zău să nu spui... — Ce? — Vezi tu! formal te-am oprit... am făgăduința ta că nu mă vei săruta niciodată. Așa-i? — Așa. — Ca să ănuî mai zici că eu nu te iubesc — zise supărată — ca să zici că eu te iubesc — repetă c ... Ea-și ținea brațul după gâtul lui. — Mă duc... și tu ești un măgar. — Las' să fiu... Nu te duce... — Trebuie... tu! Așa-i că tu nu vei uita niciodată această noapte, zise încet, așa de încet și totuși așa de clar. — Ah! niciodată. — Și acuma... am să-ți aduc ceva din casă... Un dar de ziua ta... Așa ...

 

Urmuz - Algazy %26 Grummer

... și un cioc de lemn aromatic... Fire închisă și temperament bilios, stă toată ziua lungit sub tejghea, cu ciocul vârât într-o gaură sub podea... Cum intri la ei în magazin, un miros delicios îți gâdilă nările... Ești întâmpinat la scară de un băiat cinstit, care, pe cap, în loc de ... specifică - rezultat al impresiunii sonore ce produc în ureche - nu par a corespunde aspectului, dinamicii și conținutului acestor doi simpatici și distinși cetățeni așa cum îi știm noi din realitate... Ne permitem a arăta mai sus cititorilor cum ar fi trebuit și cum ar fi putut să fie un Algazy sau un Grummer „in abstracto", dacă dânșii nu ar fi fost creați de o întâmplare, o soartă ...

 

Ion Creangă - Povestea lui Ionică cel prost

... sărac și strein ce era. Flăcăii ceilalți, după ce-au luat beția de coadă au început a-și vărsa inima unul către altul, cum îi omul cînd prinde și el, sermanul, la oleacă de chef. Unul zicea: Mă! da’ nătărăi am fost de-am lăsat așa drăguț de fată să scape dintre noi! Așa trupușor mlădios, așa sîn azurliu, așa ochișori negri și scînteietori și așa sprîncene încordate, nu știu, zău, de ne-a mai de ochii a vede! Șiretul acela de Vasile a făcut ... Lasă, măi Ionică, nu te mai îngriji de atîta; dacă te-ai văzut odată în casă la mine, n-ai habar, că uite pistoalele cele cum stau încărcate colo în cui! Dar nu știu cum să mai zic și eu ca să nu greșesc. Ș-or fi pus ei ochii pe tine, nu-i vorbă, dacă tot umbli ca un ... meu – și te cununăm într-o noapte eu și cu nevastă-mea, chiar aici în casă la mine. Ce zici și tu, bre Catrină, așa-i c-avem să facem o casă bună, cum ...

 

Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului

... maimuță, vestită vrăjitoare, Ce spun că știa multe, și că proorocea Întîmplările toate, după ce se trecea; Trimise, zic, la dînsa să-i facă întrebare, Cum poate să ajungă sfîrșitul ce dorește. Ea se puse pe gînduri, tuși, apoi răspunse, Rozînd cu mulțumire darurile aduse: „Ca să poată-mpăratu lesne ... astea leul strînse a sa oștire: „Lighioanelor! zise, viu să vă dau de știre Că astăzi din noi unul trebuie să murim: Așa va proorocul. Rămîne-acum să știm         Cine este mai tare. Cît pentru mine unul, cum vreți… dar mi se pare Că nu prea sînt puternic, căci pătimesc de tuse.“ Vulpea era aproape: „Ce-are a face ... ne-a zis proorocul din porunca cerească!“         Cîinii atunci săriră         Și-n grab ți-l jupuiră. Se află vreo țară, unde l-așa-ntîmplare Să se jertfească leul? Nici una, mi se pare. Nu știu cum se urmează, nu pricep cum

 

Dimitrie Anghel - Cucuveaua

... singur și părăsit de toți ești în lumea asta largă. Din balcon, răsuflarea tihnită și ritmată a străjerului urca neîntreruptă, și-acum, stînd așa cu fața în sus între perne, mi-l rechemam înaintea ochilor cum îl văzusem înainte de a mă culca. Cu pușca lîngă dînsul, pe a cărei oțele albul lunii scria o dungă înghețată ... din pat și, apropiindu-mă de geam, am dat perdeaua încetișor într-o parte, ca să privesc în balcon. Nemișcat, cu fața întoarsă spre lună, așa cum îl lăsasem, străjerul dormea, făcut parcă una cu scara de piatră. Aceeași lumină rece scînteia pe oțelurile pustii așezate lîngă el și aceeași față chinuită ... inert al celui ce dormea, la chemarea aceasta prevestitoare de moarte, se mișcă deodată, pipăind cu mîna păroasă locul unde era pușca, dar, ca și cum ar fi fost țintuit de ceva, se întinse din nou și rămase neclintit. Străbătut de un fior, am lăsat atunci să cadă perdeaua încet, cu ... am luat-o de lîngă el și, pășind peste somnul lui, și peste moarte, poate, am alergat în curte. Deasupra ogeagului alb, pasărea, ca și ...

 

Ion Luca Caragiale - Conu Leonida față cu reacțiunea

... Amândoi șed de vorbă la masă ) Cuprins 1 SCENA I 2 SCENA II 3 SCENA III 4 SCENA IV 5 SCENA V SCENA I LEONIDA: Așa, cum îți spusei, mă scol într-o dimineață, și, știi obiceiul meu, pui mâna întâi și-ntâi pe „Aurora Democratică", să văz cum mai merge țara. O deschiz... și ce citesc? Uite, țiu minte ca acuma: „ 11/23 Făurar... a căzut tirania! Vivat Republica ... o am după legea veche, e dreptul meu; mai ales când e republică, dreptul e sfânt: republica este garanțiunea tuturor drepturilor. EFIMIȚA ( cu toată aprobarea ): Așa da. LEONIDA: Și al treilea, că se face și lege de murături. EFIMIȚA: Cum lege de murături ? LEONIDA: Adicătele că nimini să nu mai aibă drept să-și plătească datoriile. EFIMIȚA ( crucindu-se cu mirare ): Maică Precistă, Doamne! apoi ... deșteaptă sunt eu acuma? LEONIDA: Apoi de! Mițule, asta dumneata știi. EFIMIȚA ( atinsă ): Bravos, bobocule! nu m-așteptam ca tocmai dumneata să te pronunți cu așa iluzii în contra mea; te credeam mai altfel... îmi pare rău!... Cucoane Leonido, sunt deșteaptă; am auzit acum cum

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>