Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AMESTECA (ÎN, CU)

 Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 199 pentru AMESTECA (ÎN, CU).

Titu Maiorescu - Observări polemice

... timpul din urmă "conspiratori austro-maghiari", sunt epitetele obișnuite cu care un partid atacă pe calălalt, și, fiindcă acesta răspunde tot așa celui dintâi, publicul cu bun-simț a sfârșit prin a le crede pe amândouă și s-a depărtat cu oarecare dezgust de la asemenea polemici fără demnitate. În sfera literară procedarea este tocmai contrară. Aci toți autorii par a fi, dacă nu amici, cel puțin camarazi în înțeles de camaraderie. Unii caută a întrece pe ceilalți în atribute lingușitoare, și în literatura română nu se află decât poeți și prozaiști admirabili — în genere, capete de geniu. Și fiindcă toți se ilustrează cu atâta mărinimie unii pe alții, publicul cu bun-simț a sfârșit prin a nu crede pe nici unul și a se depărta cu același dezgust de la o asemenea "societate lăudăcioasă", cum o numește dl I. Negruzii în "poeticale". Explicarea citatei deosebiri între maniera scriitorilor politici și a celor literari ar scoate articolul nostru din marginile exclusive ale Convorbirilor literare , care ... se află curioasa călătorie la Borsec ,

 

Ion Luca Caragiale - Păcat...

... noutate, o ciudată surprindere. Alături cu seminarul, o casă veche boierească... De la ferestrele și de pe pridvorul din spatele ei, se vedea peste zid în curtea de recreație a școlii. Odată, într-o zi de sărbătoare, Niță se plimba singur prin curte cu o carte în mână: rămăsese în școală să se prepare de examenele apropiate. Era o dogmă încâlcită: el ocoea curtea repețind pe de rost cu cartea-nchisă-n mână. Anevoie se putea ține minte așa fraze torturate... Deschise iar cartea... Trecând prin dreptul zidului, seminaristul tresări; un ghemotoc de hârtie ... ceva înfășurat înăuntru... Voi să-l desfacă. O înțepătură... Un ac cu gămălie! Ce păcăleală proastă! Supărat trânti ghemotocul și începu să șteargă degetul împuns în vârful căruia, după fiece storsătură, creștea repede la loc o mărgea mare roșie. Ghemotocul izbit cu necaz în pământ se desfăcu... Între cutele lui o floare!... Cu mirare și cu mai multă luare aminte ca-ntâia oară, el ridică binișor hârtia... în adevăr era o garoafă - ca sângele ce-i curgea din deget - ruptă de curând... Desfăcu atunci mai bine... Ceva scris... Trupul tânăr se simți furnicat ... de miezul nopții. Dorm ...

 

Alecu Russo - Cugetări (Russo)

... curătură,curătura — în lan frumos, iar lanul — în câmpii roditoare... Laziua judecății, noi ne vom măguli că am fost toporașii muncăi, iarstrămoșii noștri, cu ce să se mângâie, sărmanii! Florile care aș vreasă arunc, le-aș culege nu numai în viața politică a trecutului, darîn cele multe obiceiuri casnice din care unele ne-au legănat în fașă,și de care părinții noștri se rezemau în ziua luptei!... Multe din eleau rămas, dar, sărmanele! rușinoase și ascunse. Franțuzii zic că oamenii cei mari nu au nici părinți, nici urmași!... Poate am ... la plugar; acea legătură s-aîntrerupt! o prăpastie adâncă desparte astăzi omul nou, poreclitboier, de popor, și prăpastia aceea se cheamă știința . Pe cât boierulcrește în idei și în învățătură, pe atâta poporul rămâne în urmă. Învremea trecută, boierul vorbea, trăia cu țăranul, precum ar fi vorbitcu alt al său necăftănit ; se înțelegeau amândoi în limbă și în idei;astăzi îl înțelegem cu inima numai, și trebuie să învățăm limba lui.El nu mai este pentru noi decât un capital sau o studie morală saupitorească. Părinții nu cunoșteau ... dlui R. , înțelesul cuvintelor schimosite de sistemele geniilor noi. Când mă aștept la vreo idee nouă, lămurită, izvorâtă din mintea română și scoasă la lumină în

 

Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476

... l-au slobozit, și pușcile le-au dobândit și steaguri mai mult de o sută au luat. Dacă i-au bătut pe turci, au luat în gios de la Podul Înalt pen pădure și au ieșit unde purceade apa Smilii, în ținutul Tutovei; în legea lor au dat laudă lui Dumnezeu că s-au văzut ieșiți la lume. Iară Ștefan vodă pornitu-s-au după dânșii cu moldovenii săi și acei două mii de leși și au gonit pe turci pân' i-au trecut Sireatiul la Inășăști, unde să chiamă Vadul Turcilor ... movila cea mari a Tecuciului, au odihnit trei zile". În această campanie, una sută de mii de turci pieriră pe câmpul bătăliei sau în valurile Racovățului, a Bârladului și a Dunării. Patru pași muriră în deznădăjduita luptă, toată tabăra cu bogățiile sale, cu o sută de steaguri picară în mâinile moldovenilor. Leșele turcilor fură arse și din oasele lor se făcură mai multe movile, monumenturi trainice de slava și de vitejia strămoșilor noștri. Strikovski ... că nu se vor putea ține multă vreme în

 

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... bătrâne. Aici pe vale curge Siretul; mai încolo, pe un pestriț prundiș se leagănă trândava Moldovă. Întocma ca o cochetă, după ce face multe cotituri, în sfârșit lângă Roman, vine de saruncă în brațele Siretului, amorezului ei. Drumul mare este prin mijlocul a câteva sate de unguri, aduși și locuiți aice de domnii români în vremea necurmatelor bătălii ce aveau cu rigatul Ungariei, căci țara pustiindu-se adese de năpădirile dușmănești, domnii o împoporau cu prinșii ce luau de la vecinii lor. Colonii de aceste sunt și în Besarabia, unde multe sate sunt locuite și pănă astăzi cu ruși (malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am merge pe jos ... acest nensemnat se îmflă, prăvale orice-i iasă nainte, și furios sparge, trage, îneacă și după ce își răzbună de cei ce nu-l bagau în seamă, merge spumegând de se pierde în alte ape, agerul pârâu! Biserica astă roșie este iar de Ștefan înălțată în cinstea Mergătorului înainte. Îndată ce câștiga o izbândă asupra neprietinilor, el nu lipsea a ridica și un monument în ...

 

Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor și românii de astăzi

... Constantin Stamati - Geniul vechi al românilor şi românii de astăzi Geniul vechi al românilor și românii de astăzi de Constantin Stamati Cu doftorie amară, Acel bolnav înviază, Cu critică și ocară, Răul moral se-ndreptează. Este știut că în toți anii la sărbătoarea Sântului Ilie, la 20 iuliu, în orașul Fălticeni, ce este în ținutul Sucevii, din principatul Moldovei, se face un iarmaroc renumit, la care se adună nu numai neguțitorii din Moldova și Valahia, dar și o mulțime ... de Ecaterina. Așadar, acești celebri monarhi ai Rosiei, precum și puternicii lor moștenitori, cu a lor ocrotire, nu numai au păstrat țările aceste în creștineasca lege, dar și în politica lor ființă; iar în anul 1834 le-au întemeiat ceva mai cu sistemă driturile de demult pierdute. Însă mulți români de astăzi încă nu se dumeresc, nici ce pierduse, nici ce au câștigat... Iată lucrurile Dumnezeului drept ... că nu au îndestui bani pentru desfătările lor, care boală se cheamă galbanare (adecă galbeni-n-are); așadar, mâinile lor ca de ceară și nedeprinse cu osteneala... sunt debile încât nu pot să miște cea mai mică povară, picioarele lor, ce abia îi poartă, nu sunt în stare să încalece nici precum încăleca din vechi moșnegii, iară trăsurile lor

 

Constantin Cantacuzino - Istoria Țării Rumânești

... Puindu-se împărat romanilor, au supus Dachia desăvârșit 5 De Dachia pe scurt iar voi mai arăta, cât zic că au fost de mare și cu ce părți s-au hotărât 6 Dupe ce au așezat Traian pre romani în Dachia, cum s-au ținut și pănă când tot așa au stătut 7 Vlahii de unde să zic vlahi, sau alt nume iar mai tot ... cari ungurii să trag și sunt și pănă astăzi, de unde au pogorât și cum au descălecat Țara Ungurească; și ce voievozi întâi au venit cu dânșii Predoslovie Cu greu și cu strimt iaste neștine a da cap și începătură fieștecăruia lucru, mai vârtos celuia când nici cum, nici de nici o parte ajutor iaste ... Iar de n-ar fi fost și Frinis, nici Timotheu n-ar fi fost. Zice și Diodor Sicheliotul, istoric în predosloviia cărții lui dintâi, că cu direptate iaste a da toți mari mulțemite celor ce au dat învățături și au scris istorii de obște, căci că cu ostenelele lor au folosit viața de obște (adecă traiul tuturor). Nu grăiesc aici, nici zic de marele Moisi, carele de nici un om învățat sau ...

 

Constantin Negruzzi - Alexandru Lăpușneanu

... ușa mea, fără să cîștige dreptate și mîngîiere? Și însă, acum nu mă vreți, nu mă iubiți? Ha! ha! ha! Rîdea; mușchii i se suceau în rîsul acesta și ochii lui hojma clipeau. — Cu voia măriei-tale, zise Stroici, vedem că moșia [2] noastră a să cadă de isnoavă în călcarea păgînilor. Cînd astă negură de turci va prăda și va pustii țara, pe ce vei domni măria-ta? — Și cu ce vei sătura lăcomia acestor cete de păgîni ce aduci cu măria-ta? adăogi Spancioc. — Cu averile voastre, nu cu banii țăranilor pre care-i jupiți voi. Voi mulgeți laptele țării, dar au venit vremea să vă mulg și eu pre voi. Destul, boieri! Întoarceți ... nouă daună, cînd o ușă laturalnică deschizîndu-se, lăsă să intre doamna Ruxandra. La moartea părintelui ei, bunului Petre Rareș, care — zice hronica — cu multă jale și mîhniciune a tuturor s-au îngropat în sf. monastirea Probota, zidită de el, Ruxandra rămăsese în fragedă vîrstă, sub tuturatul a doi frați mai mari, Iliaș și Ștefan. Iliaș, urmînd în ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului

... n-au aruncat cu dalta în fața Venerei lor, albă, netedă și moartă! Cine-ar putea să puie pe pânză toată gama verdelui care începe cu nota sură a spicului când bate în galben, apoi se schimbă în curatul verde de smarald al crețului proaspăt de stejar și sfârșește cu verdele sever și sănătos al nucului? Cine poate să păteze, norocos ca natura, o priveliște, cu umbrele norilor, cu apele închise pe care le aruncă foaie pe foaie? Cine poate da toată adâncimea unei perspective? Cine poate să-și scalde un copaci măcar în ... și mai frumoase. Floarea-Paștelui strălucește ca o pajeră de alamă lustruită. Bursuceii fumurii și împufați, graminelele orbotate pe firișoare ca acele, lăpușul, ochi rotund cu genele galbene, sângele-voinicului, roșu-foc, se amestecă cu sulfina naltă, fragedă și mirositoare, cu pupezelele mărunte și conabii, cu ochiul-șarpelui ca o pâlnie civită, cu măselarii năutii, cu jaleșul aspru și stânjeniu, și cu drăgaica stufoasă, fără foaie, parc-ar fi un pămătuf muiat ...

 

Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești

... fel de problemă. Prima parte ține locul monumentului, a doua a inscripției. Această comparație dezvăluie tot mecanismul epigramei. Iată pentru ce, în epigramele reușite, autorul se ferește de a încărca cu expresii violente începutul lor, ci debutează, în mod perfid, cu elogii, pentru a provoca, la sfârșit, surpriza, prin concluzia neașteptată și înțepătoare. Pentru a completa cititorilor noștri, informați mai cu seamă în domeniul vast al literaturii germane, noțiunile asupra acestei poezii, devenite esențialmente franceză, vom reaminti că Montesquieu, în faimoasele sale Lettres persanes, definește epigrama: o mică săgeată care țintește precis și pricinuiește o rană adeseori adâncă și nevindecabilă cu doctorii! Distinșii autori ai antologiei, bine, larg documentați, citează cu drept cuvânt pe ClĂ©ment Marot, celebru poet francez, născut la Cahors în 1495, fost valet de chambre și favorit al Margaretei dAngoulĂ©me și Francisc I, ca valoros succesor în epigramă al lui Mellin de St. Gelais. Acesta își făcuse o așa de temută reputație, că marele Ronsard, pe atunci tânăr, scria: Et fais que ... poetului AndrĂ© ChĂ©nier, născut la 1764, la Constantinopol și mort la Paris după marea revoluție, Baour de Lormian, celebru prin polemici în ...

 

Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...

... obștii și așa numitele "Casa Noastră"... de Ion Luca Caragiale Scriitorul acestor rânduri își dă bine seama, că n'are dreptul a se amesteca în afacerile interne ale Statului ungar. Fiind supus străin și lăcuind afară din teritoriul acestui stat, scapă, față cu legile respective de orice răspundere; dar cine scapă de răspundere în materie de presă, nu poate avea multă trecere în fața cititorului - afară, se 'nțelege, de cazul unui talent excepțional, ceeace trebue să mărturisim că nu e cazul nostru. Considerând RomânulÅ¥, ca organ al obștii ... era un înalt spirit politic, un subtil diplomat, care pătrundea până'n fundul intereselor monarhiei centrale. El a înțeles câtă nevoie are aceasta, în valea Dunării inferioare, de un aliat serios de altă rasă decât rasa slavă, și că aliatul acela, cu cât va fi mai sprijinit la întemeierea și desvoltarea lui, cu atât va fi mai în stare să sprijine la rându-i interesele comune ale celor două monarchii... și pare că nu s'a 'nșelat deloc bunul nostru amic ... Mediocrități învrăjbite contra mulțimii neroade a burgheziei, care nu le recunoaște geniul; personaje cari nu pot mânca de focul că nu sunt poftiți în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>