Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARUNCA (CU PIETRE)
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 227 pentru ARUNCA (CU PIETRE).
Constantin Stamati-Ciurea - Omul enigmatic
... timp asupra organismului unui biet om, dacă tot aceeași tulÂburare se săvârșește în sufletul său. Au nu este dar omul un cosÂmos mic cu zilele sale senine de primăvară, cu razele luminoase ale speranțelor juneții, cu al lui cântec de privighetoare ce este vocea inimii, spunându-și iluziile fericirii. Cu sufletul său zboară atuncea în eternul nemărginit, legănându-se în aer ca ciocârlia deasupra cuibușorului, pe care amorul i l-a pregătit din ... zise: Nu socot, mie-mi e bine cuÂnoscută construcția navelor, căci am petrecut mulți ani în serviÂciul flotei noastre engleze, deci am inspectat cu de-amănuntul vaporul acesta și l-am găsit în bună construcție, doară lovinÂdu-se de o stâncă submarină ar fi fost cu putință să se zdrobească. Dar în urmă de multe ori se ivește pericolul neașteptat tocmai acolo unde nici prin vis nu ne trece. De exemplu ... să-l prade pe cel dintâi. Voii să contrazic ideile lui atât de ciudate, când deodată cloÂpotul vaporului vesti intrarea sa în portul Odesei. Cu o exclaÂmațiune de mulțumire săriră toți călătorii de la masă, năbușind pe puntea vaporului. Cel întâi am sosit eu acolo, ...
Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur
... veni somn și ar moțăi, să se lovească cu barba în cel de dinaintea lui și daca ar da capul pe spate, să se lovească cu ceafa în cel de dinapoi. Astfel pândi până când, într-una din nopți, cam după miezul nopții, simți că-l atinge încetișor boarea ziorilor care ... căutăm și pe hoț. Dară împăratul, mulțumit că pipăise merele cele aurite, nu mai voia să știe de hoți. Fiul său însă nu se lăsa cu una cu două, ci, arătând împăratului dâra de sânge ce lăsase pe pământ rana ce făcuse hoțului, îi spuse că se duse să-l caute și să ... va face, să-l pierdem, ca să ne curățim de unul ca dânsul care ne face de rușine. Prâslea ajunse pe tărâmul cellalt, se uită cu sfială în toate părțile, și cu mare mirare văzu toate lucrurile schimbate; pământul, florile, copacii, lighioni altfel făptuite erau p-acolo. Deocamdată îi cam fu frică, dară, îmbărbătându-se, apucă pe ... vreo două zile, porni, după povața fetei, la soră-sa cea mijlocie care avea palaturile de argint. Acolo, ca și la cea mare, fu priimit cu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... O scară se coboară de la pridvor în ogradă. Copaci crescuți în sălbăticie. Castelul are înfățișare de părăsit și ograda de părăginită. Câteva laițe de piatră acoperite cu mușchi și cu iederă. Supt pridvor, un gârlici. Scena I DOAMNA TANA, OANA și NICULINA, în balcon. NICULINA: ...Fetele, domniță? Stau, cum au apucat. Triste ca noaptea în ... ca doi cărbuni în amândoi obrajii... Și i-aud sărutatul lui... DOAMNA TANA: Te mângâia? OANA: O, mă alinta... Și umbla binișor-binișor cu mine, cu mâinile lui înăsprite de mânerul paloșului și de frâiele lui Voitiș. Odată veni, numa-n zale, și după zale picura sânge, ne cuprinse pe doamna ... și supt nepotul meu... DOAMNA TANA: Da, stă încă... OANA: Plăieșii îl așteaptă să vie iarăși... O veni, n-o veni... Cine știe? DOAMNA TANA: Cu cine semăna? OANA: Cu mine, bietul tata, bunul tata, sfântul tata! Dar șaducea și cu Ștefănică... Rotunjor în obraji, bălai, cu nasu-n sus... DOAMNA TANA: La chip... OANA: Statu potrivit... lat în spete... DOAMNA TANA: La trup... OANA: Iute la mânie... DOAMNA TANA: La porniri ... ...
... hardughia asta. Boierul Toader, după ce spuse aceste cuvinte, își roti ochii împrejurul odăii albe, mari și nalte, în fundul căreia dulapul de nuc, săpat cu minunat meșteșug de către un bunic al nevestei sale, se deslușește ca o catapeteazmă. Atâta mobilă e în odaie: dulapul și masa cu scaunele. Pe pereți nimic-nimic, numai pe cel din răsărit, icoana Maicii Domnului îmbrăcată în argint, cu cunună de aur. În odaia în care sunt icoanele nu încap poze, așa spuse boierul Toader fetei dumisale, Anghelina, când acesteia, într-o bună dimineață ... Toadere, copiii îs fericirea noastră. Dacă n-ar fi Manole al meu, vai de zilele mele! Așa, dacă îl am pe dânsul, am și nădejdea cu mine. Băiat cuminte ca o fată, harnic, frumos, sănătos! — De frumos, frumos băiat, samănă, cap leit cu biata mâne-sa, Dumnezeu s-o ierte. — La ochi samănă cu mine. — Ei, asta-i!... — Zău așa! Și-i înțelept ca un om bătrân. La dânsul totul e cuvântul meu... Crengile copacilor se apropiară ... Toadere. Boierii se sculară și, pe deasupra mesei mici, rotunde, se sărutară frățește. Boierul Toader bătu în geam și strigă: — Sultano, adu două pahare cu ...
Nicolae Filimon - Jocul bănățean
... lăsînd loc în mijlocul lor la văile cele mai încîntătoare; aci, la umbra unui pom, pe marginea unei fîntîne, vezi un june român înalt, spătos, cu fruntea largă, cu ochii scînteind, reprezintația cea mai fidelă a tipului roman; aci, costumele, moravurile, tradițiunile, legendele naționale, toate se conservă cu mai multă stăruință, cu mai multă puritate decît în orice parte a României. Aci, naționalitatea și patriotismul nu este un nume, nici o vorbă de fanfaronadă, ci ... amabilitatea sa. Fiecare pereche se ia de mînă. Bărbatul merge în fața junei fete, formînd din picioare cele mai grațioase și mai săltătoare figuri; femeia, cu un aer modest și plecat, urmează pe cavalerul său, ținîndu-l numai de mînă, conformîndu-se cu ondulațiunile lui, însă fără săltări, fără zgomot, ci ușor și grațios. Figura are acum aerul veseliei după trecerea celui dintîi moment a furiei ... ci ar preferi mai săracă, căci așa crede el a fi independent: D-aș trăi cît piatra-n vie, N-aș lua fată cu moșie, Să-mi poruncească ea mie; Ci-aș lua una mai săracă, Ce voi zice eu să facă. Daca junele iubește, amorul său voiește a ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a III
... buiestru [3] Cu stihuri nalte cânta ș-alese, Când pe fiiul Vinerii frumoase Cu viersuri line și mângăioase, Vru ca să desfete ș-astă dată Cu cântece line sâmțitoare Tovarășia noastră-adunată Dragostele cântând zburătoare. Și, precum hârțoaga Cioarei scrie, Așa le cântĂ de libovie: ,,Iubiți, o suflete muritoare, Că libovul ... fie!... După-această lege nemutată, Făptura toată merge, să ține; În toate libov și dor s-arată: Iubescu-să stelele-între sine, Iubește-să ceriul cu pământul, Iubescu-să mările cu vântul. Sus în văzduh toate zburătoare, Gios pre pământ toate dobitoace, Păn' și răcile jigăni de mare Prin cea patimă lină, șegace, Cu strânse lațuri să-împreunează, Cu dulce libov să-înroorează!... Numa voi suflete muritoare, Defăimați astă patimă blândă, De dânsa ferindu-vă-inimioare Ca când ar fi libovul osândă. Ah! ne ... că tâmpul acuș' trece, Iar zilele noastre s-împuțină: Mai bine-i în amor a le petrece, Să nu ne-apuce vârsta bătrână Cu tusa și cu durere de-oase Sau cu mădulări neputincioase! Să iubim! pănă-în tinere vine Sângele saltă și să răvarsă; Să iubim păn' a iubi ne vine, Răcorind inima de ... ...
Vasile Alecsandri - Despot Vodă
... în stânga.) JUMĂTATE Un bucium se aude în codri... Ce-o fi oare? LIMBĂ-DULCE Boierii din Suceava fac astăzi vânătoare. I-am întâlnit devale cu patru urși blăniți, De somnul cel mai vecinic tuspatru adormiți, Și mai era cu dânșii... mult am mai râs văzându-l... Un soi de hop-peoparte cu portul și cu gândul, Numit Ciubăr și Vodă. (Se îndreaptă spre fund.) JUMĂTATE Știu, un nebun de soi Cu visuri de domnie, cum sunt mulți pe la noi. LIMBĂ-DULCE Dar ce văd colo-n vale, în țara ungurească? JUMĂTATE Ce vezi? LIMBĂ-DULCE ... LASKI Ca laba cea șireată Ce unghia-și ascunde? DESPOT Întocmai. LASKI Minunat. Bravo!... mănușa... laba... pricep, ești diplomat. În arta de capcane ești meșter cu ispită... DESPOT (zâmbind) Am fost crescut la Roma, în școala iezuită. LASKI Ești om cu două daruri: sub haina de oștean Porți inimă vitează și cugetul... viclean? Așa spunea Carmina, când ea glumea cu tine. DESPOT Ah! cât a fost de bună soția ta cu mine! Eu, un pribeag din lume, un zvânturat străin, În casa ta mănoasă căzut chiar din senin; Eu, ...
Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați
... dintrÂînsul; altul zicea ca să-l fiarbă; altul zicea ca să-l păstreze. Muncitorul însă zise că mai bine ar fi să se ducă cu el în târg să-l dea pe bani, că tot și-a pierdut el ziua de muncă, și cu ce va prinde pe dânsul să ia nițel mălai. Toți găsiră cu cale că așa este mai bine să facă. Se duse deci cu oul în târg. Se așeză și bietul muncitor în rând cu femeile ce vindeau ouă. Umblau oamenii de colo până colo și cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum ... venise acolo; știa numai că el la muncă plecase. Daca văzu așa, cătă copaciul, se sui în el și mai găsi un ou. Se duse cu el în târg și mai luă încă două pungi cu bani tot de la acel negustor. Pasămite oule astea erau de diamant, care făceau de zece ori atât cât îi da lui pe ele negustorul ... păreau a fi slove era un fleac și că nu însemna nimic. Ce făcu dascălul, ce drese, se dete pe lângă muma copiilor și, cu șoșele, ...
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... și în strofe, totuși nu sunt și nu pot fi poezie, ci rămân proză, o proză rimată. Pentru a demonstra acest adevăr, demonstrațiune cu atât mai importantă cu cât din ignorarea lui multe din poeziile noastre nici nu intră în categoria operelor de artă, ci sunt proză stricată prin rime, vom intra în ... cuvintele ce le întrebuințează, aceleași imagini sensibile în conștiința auditoriului, ce trebuie să le aibă el în fantezia sa, are a se lupta cu o primă greutate foarte însemnată: cu pierderea crescândă a elementului material în gândirea cuvintelor unei limbi. La început cuvintele corespundeau unei impresii sensibile, și cine le auzea atunci își ... înaintează însă limba, cu cât experiența se întinde peste mai multe sfere și cuprinde cunoștința a tot mai multe obiecte de același fel, cu atât cuvântul ce le exprimă devine mai abstract, caută a se potrivi cu toată suma de obiecte câștigată din nou, pierde una câte una din amintirile sensibile de mai nainte și, devenind o noțiune generală, se ridică pe ... exclusiv intelectuală. Eminens cel vechi putea fi o expresie poetică, eminentul de astăzi este o expresie esențial prozaică. Ceea ce s-a întâmplat ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III
... mpărătești, Din casă pân-la scară stau slugile-nșirate În haine aurite, lăsând prin mijloc cale Să treacă cărturarii și cei lingușitori, Ce patimile-ațâță cu sfaturile lor. Cu fete desfrânate averea-și risipește; De-a pururea plăcerii deschide drumuri nouă. Deși în lume pare ca Crezus de bogat, A lui ... pe urmă! Nu i-ar fura vatajii și ar trăi mai bine! Apoi când novitale destule-a adunat, Întocmai ca o bute umplută cu vin nou Ce fierbe, sfârâiește și dând afară dopul Spumosul vin cu vuiet pe vrană năbușește, Asemene Menandru nu poate mistui Nimic din câte știe; și de-ai avut păcat, Să te-ntâlnești cu dânsul, îndată-ncepe-a-ți spune În taină la ureche o sută de vești nouă, Ce zice că le știe din foarte sigur ... Șoptindu-i la ureche interesante lucruri? În târg zidi o casă, mari sume cheltuind, Prin care-o să-i rămâie copiii cerșetori, Dar numele-i cu slavă s-a pomeni în veacuri. Cu genealogiștii el are cunoștință, Și cu ...
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... după trupa de teatru a d-nei Fanni Tardini prin România și prin Transilvania, părăsind și această trupă pentru a se arunca cu cea mai mare încordare în studii felurite la Viena, susținut acolo și la Berlin în parte prin contribuțiile unor amici literari, numit între 1874 și ... pentru poeziile lui Eminescu, de a cărui lipsă se plânge o revistă germană din București? Dar Eminescu ar fi întâmpinat o asemenea propunere cu un râs homeric sau, după dispoziția momentului, cu acel surâs de indulgență miloasă ce-l avea pentru nimicurile lumești. Regina României, admiratoare a poeziilor lui, a dorit să-l ... țară. A se ocupa cu vreuna din aceste chestii, a cugeta și a scrie asupra lor era lucrul mai potrivit cu felul spiritului său. Și energia cu care a redactat Timpul, înălțimea de vederi ce apare în toate articolele lui, puterea neuitată cu care în contra frazei despre naționalismul liberal al partidului de la guvern a opus importanța elementului autohton sunt o dovadă pentru aceasta. Cu ... ...