Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ASTĂ SEARĂ

 Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 179 pentru ASTĂ SEARĂ.

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

... răzbunare, Blestemă providența, la ceruri greu hulesc. Ca unde-ntărâtate când stă o vijelie, Dezmăsurate unde când grele cad, plesnesc, Așa munții de flăcări, dup-astă-anomalie, În flisv plesnesc, se nalță, iar cad și iar plesnesc. S-alină-apoi tumultul și nu mai e vedere, Profund, mare-ntuneric în mijlocul ... lua unime în loc de măsurare O rază de la soare și până la pământ, D-aci până la ceruri e mare depărtare! Unimi d-astă măsură nenumărate sânt. Sau cât este din centrul al centrelor tăriei Și până peste polul și cel mai depărtat, De șapte ori atâta principiul fericirii ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... se împărțeau între jurisdicția militară și cea civilă, m-am pomenit purtat între baionete de la tribunal la comenduire; așa am putut într-o bună seară s-o șterg binișor din convoi și atunci tocmai prin munții Vrancei m-am oprit. Dar pe drum am dat de crame, de dealuri și ...

 

Petre Ispirescu - Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei

... să se știe că oricine va ghici semnele ce are fata împăratului pe trup, aceluia i-o va da de soție. Când se auzi de astă hotărâre împărătească, se făcu mare vâlvă între împărați și oamenii locului, și toți cu totul se sculară să meargă la curtea împărătească să-și cerce ... și de împărați se sculară târziu, se mai zbenguiră și apoi plecară și ei; îl ajunseră de pe urmă și îl și întrecură. Și de astă dată se alegară de dânsul și-i cătau cearta cu lumânarea. Ciobănașul tăcu din gură și își căută de drum. El știa că cine tace ...

 

Nicolae Filimon - Schițe trase din viața și scrierile muzicale ale celebrului maestru G. Verdi

... de descuragiare și în a cării inimă el descoperise prețioasele diamante ale amorului, dînd cu aceasta ocaziunea făcătorului său de bine ca prin astă unire să poată împlini desăvîrșit generoasa sa faptă începută prin înlesnirea educațiunii junelui artist. Cîteva luni după stabilirea sa în Milan, adică în toamna anului ... sa teatrală cu opera Oberto di San Bonifacio , care fu interpretată de d-la Marini și Chav și de d-nii Salvi și Marini. D-astă-dată nu vom intra în amănuntele modului reprezentării primului său uvragiu, fiindcă voim mai întîi să finim tot ce privește la lucrările ilustrului maestru. Arătăm ...

 

Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați

... fi dat cineva să le duci aiurea și tu, știind lipsa de acasă, t-ei fi rătăcit cu ele încoace. Când ai mai făcut tu astă comedie să vii acasă cu merinde cât munca ta pe zece zile? - Păi bine, fa, nevastă, nu-ți spusei că comedia asta o făcu oul ... lui pe ele negustorul. El însă era bun bucuros că lua și atât; căci scăpă de sărăcie el și cu toți ai lui. Cumpără de astă dată haine pentru copii, căci erau goi. Mai luă niște unelte și dichisuri de ale lui pentru muncă și pentru casă, căci nu credea că ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Visul (Heliade)

... veci mă ispitea, Spion faptelor mele ardea de răzbunare Și-n tribunalul lumii pârâș mă osândea! O sfântă hotărâre m-armă întru putere Să rabd astă ispită. Dar, Doamne! ce văzui? Ast duh de răzvrătire era însuși muiere, Și nici o deosebire de drac nu cunoscui! Sa aibi în veci de ...

 

Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea

... Dar ce mănânci tu acum ? - Pâine uscată cu apă. Hogea zise: - Așadar, Socotești tu c-ar fi-n lume vrun alt mai dulce zahar Ca astă pâine uscată ce o uzi și o îmbuci, Cu atâta gust și foame cât ș-altui poftă aduci ? CÂND SE GĂTEȘTE ÎN LATURI, NUMAI DIN ...

 

Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei

... celei mici, și pentru veseliile de nuntă trebuindu-le vânat, zgripsoroaica scofâlcită împărți pe fiecare din gineri pe unde să vâneze. Îi fu destul pentru astă dată că auzise și atât. Când se întoarse la frații săi, începuse a intra alba în sat. - Sculați, fraților, le zise el, că ... ducea mereu pe la zmeoaică, fără să știe cineva, și pândea vreme cu prilej când să-i vie bine să-și ia vinele. Într-o seară se făcu muscă, intră pe coș în cămara unde era cutia cu vinele, pe când zmeoaica nu era acasă; aci daca intră se făcu om ... frații săi prin pădure, văzu o vie cu struguri. El simți că asta nu poate să fie lucru curat. Cum de nu mai văzuse el astă vie în pădure? Frate-său cel mai mare vru să ia un strugure. Țugulea îl opri. Apoi descălecă, scoase paloșul și începu a tăia ...

 

Ioan Slavici - Moara cu noroc

... cele rele, nu mai era Moara cu noroc, ci cârciuma lui Ghiță. Iară pentru Ghiță cârciuma era cu noroc. Patru zile pe săptămână, de marți seară până sâmbătă, era mereu plină, și toți se opreau la cârciuma lui Ghiță, și toți luau câte ceva, și toți plăteau cinstit. Sâmbătă de cu ...

 

Constantin Negruzzi - Cârjaliul

... Ocârmuirea rusească redarea tâlharilor. Poliția făcu cercetări, și aflând că Cârjaliul era cu adevărat în Chișinău, îl prinsă în casa unui călugăr, fugit într-o seară, când cina în întunerec cu șapte camarazi ai săi. Cârjaliul fu pus subt caraul. El nu tăgădui adevărul și se numi îndată, însă — adaogă ... îngropat în câmp, nu departe de Iași, o căldare cu galbeni. Acum să cunoaște că nici eu, nici el, n-o sa avem parte de astă comoară, așadar, luați-o voi și o împărțiți frățește. Turcii puțin de nu și-au ieșit din minți, au început a vorbi cum ...

 

Constantin Stamati - Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții î

... poruncește nenecuța? CUCOANA: Ah! psihi mu! ce ai la ochi? au doară de multă citanie ți s-au tulburat ochiul? CUCONAȘUL: Așa se vede, nenecuță; astă-noapte am citit mai pân-în ziuă. ( Zicând aceste, îi cad din brâu câteva cărți de joc, pe care, plecându-se să le ieie, îi ... locuri rușinate, jucându-se în cărți pe la tractiruri până în ziuă și până ce prăpădește tot ce are de lângă sine, iar mai ales astă-noapte și-au dat în biliard șalul, orologhiul și straiele, rămâind numai în cămeșă; și tocmai atuncea viind și tractirgiul, acesta i-au cerut să ... vede că acest blestemat de tractirgiu prepune că aș fi fost eu, dar el, șonțul, spune minciuni, căci eu pe crucea mea mă gur că astă-noapte când citeam am auzit mare calabalâc pe la poarta noastră, și nu știu ce au fost pricina! CUCOANA: Nu-i nimică, drăguță, nu te ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>