Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AVEA UN CUVÂNT DE SPUS
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 466 pentru AVEA UN CUVÂNT DE SPUS.
Paul Zarifopol - Creație și analiză
... sacrifica nicidecum detaliul exterior în favoarea celui pur psihic, figurile lui sunt strălucit create. Mai pe urmă, atitudinea științifică invadează; figurile se desfac în grupe de generalități, detaliile nu mai apar localizate și concrete, ci devin exemple care, oricât ar fi de ingenios extrase, nu mai pot opera efect artistic. Astfel, opera lui Proust indică prin excelență descompunerea romanului: în locul acestei forme de artă, vom avea carnetul de note interesante și variate fără margine. Acum vreo șaizeci de ani, Edmond de Goncourt, în prefața la ChĂ©rie, făcea romanului ca gen obiecții, cerând înlocuirea lui cu informația conformă lucrurilor întâmplate adevărat, liberă de orice preparație artistică. De acum încolo cartea va trebui deci să fie pur autobiografică; de cerințele estetice pe care le satisfăcea romanul va purta de grijă, probabil, numai cinematograful. * * * Dl Ibrăileanu crede că rareori tipurile principale dintr-un roman rămân în minte atât de conturate ca cele secundare, și explică aceasta prin însăși mulțimea imaginilor în care ni se prezintă figurile principale. Această mulțime însăși împiedică, zice dl Ibrăileanu ... multe imagini ale aceleiași figuri, foarte diverse și totuși energic conturate și colorate? Eu, cel puțin, nu pot subscrie la generalizarea d-sale. Proust dă un ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X
... Atunci e și gura vorbitoare. Sfaturi câte vrei și predestule Îți dă și te-învață fieșcare; Popa-întorcând de la botăjune, Toată, de rost, cazania spune. Dară când e lipsă de bucate Nu știu cum și mintea să tâmpește Și n-are sfaturi așa curate, Iară limba tace ca ș-un pește; Deci în pântece pline stă toată Filosofia cea lămurată. Tu râzi?... dar eu mai zic o dată Că-a științelor izvoditoare Au ... Oarecând săhastrii prin pustie, Ce nu primea toată zioa-în gură Făr' ierburi cu rădăcini măcrie, Mure, bureți, alune și poame, Ruptoși, ciuhĂ²și, leșinați de foame? Eu ți-oi spune: zilele, săracii, Cu tăuni și țânțari neîncetate Bătăi avea, nopțile, cu dracii Care-îi invita cătră păcate; În urmă din oameni buni cu crieri Să strămuta-în sălbatece fièri. Zieu! aceia n-aflară ... De-a cunoaște sfânta sa voință. Însăș' mama natură ne-arată Că toată chivernisirea bună Vine și spânzură dintr-o mână. Cum trupul omenesc un cap are, Care poartă și povățuiește Toate celelalte mădulare, Așa noi voind înțălepțește A tocmire-o dreaptă stăpânire, Un cap s-așezăm
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
... cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că prințul Preda strânge plictisit din buze, și sunt sigur că-n momentele acelea mă tratează în mintea lui de bădăran sau idiot. Dar trebuie să mă arăt astfel insensibil la această debordare de pasiune, cu care frazele donnei Alba îmi umplu auzul, pentru ca prințul să nu bage de seamă cupiditatea sălbatică a atenției mele și nici cât de mult s-a apropiat și cât de vertiginos se mai apropie vremea când îi voi uzurpa dreptul de stăpân al acestei comori. într-adevăr, rândurile acestea, lunguiețe și fine, puțin cam oblice de jos în sus, ca și în fotografie, dovedeau o pasiune devorantă, totuși, dacă se poate spune, lucidă, care-ți da mult de gândit: pasiune care ardea în prima parte a corespondenței prin răceala și persiflajul ei, ca metalele contractate de cel mai aprig frig. Suna pretutindeni un ropot inegal de cuvinte neîmperecheabile, încleștând dorințe incrustate în sarcasm, șopocăind reproșuri grele, în râs rău de mulțumiri exagerate, în sensul autografului de pe fotografie, care spunea ...
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... da însuflețire umbrelor, în oglinzi, tainic, treceau fiori. Acesta era ceasul pe care-l așteptam ca să admir colțul cel mai frumos al pieței — un petec de pădure rămas neatins în plin oraș — câțiva bătrâni copaci frunzoși și sumbri, vrednici să slujească de izvod celor mai cu faimă meșteri ai zigrăvelii. Îi regăseam chiar, la Muzeul Frederic, într-o cadră de RuysdaĂ«l, aceiași copaci stufoși, adumbrind lângă o cădere de apă un castel în ruină. Odată nu puteam trece pe dinaintea ei fără a mă opri îndelung. Privind-o, gândul mi se pierdea fără sfârșit ... și sub pielița foarte străvezie a mâinilor, în cari, când la una când la cealaltă, sclipeau șapte inele, gemene toate — șapte safire de Ceylan. Cu brățara și cu parfumul, acea de neuitat mireasmă de garoafă roșie, inelele erau singurele lucruri cărora le rămânea credincios — încolo, ca îmbrăcăminte, nu știu să-l fi văzut de două ori la fel. Dar toată această migăloasă găteală nu era la dânsul decât un amănunt dintr-un întreg desăvârșit, de o fericită armonie. Aubrey de Vere avea
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... acesteia este de a fi o ficțiune ideală, care scoate pe omul impresionabil în afară și mai presus de interesele lumii zilnice, oricât de mari ar fi în alte priviri. Chiar patriotismul, cel mai important simțământ pentru cetățeanul unui stat în acțiunile sale de cetățean, nu are ce căuta în artă ca patriotism ad-hoc, căci orice amintire reală de interes practic nimicește emoțiunea estetică. Există în toate dramele lui Corneille un singur vers de patriotism francez? Este în Racine vreo declamare națională? Este în Moliere? Este în Shakespeare? Este în Goethe? Și dacă nu le are Corneille și Goethe ... sunt în general cât se poate de personale, pentru că sunt urmarea unei ațâțări nervoase care se petrece într-un organism individual, într-o persoană. De asemenea și ,,lume impersonală" , ,,inspirare nepersonală a ficțiunilor" ar fi trebuit mai bine lăsate nemților, cărora le plac atât de mult vorbe și fraze nebuloase. Nu e adevărată nici fraza că ,,egoismul e rădăcina oricărui rău". Dacă simțămintele și faptele altruiste sunt trebuitoare pentru păstrarea ... a spune ...
Mihai Eminescu - La aniversară
... Mihai Eminescu - La aniversară La aniversară de Mihai Eminescu 1875 Narațiune originală Ea se numea Cleopatra, iar el Gajus Iulius Caesar Octavian August. Adică ea citise un roman ș-ar fi voit să fie de douăzeci și șase de ani și nu era decât de paisprezece; el, istoria romanilor și voia să fie de patruzeci de ani. Era numai de optsprezece și umbla la școală. Cu toate acestea astăzi, în ziua sf-tului Ermil, el uitase pe Octavian August și aștepta felicitări de ziua lui. Tata i-a dat un ceasornic frumos, mama — o besectea de toaletă, sora — o pereche de papuci. Elis -nimic. Elis, adică Cleopatra, vară-sa. El se retrăsese în odaia lui, unde clasicii erau așezați pe-un scrin în religioasă regulă și neviolabilitate și se primbla cu pași mari prin casă. Era brunet și cam poetic. Avea ochi albaștri, ceea ce vrea să zică mult, și era frumos băiet. Acum stătu cu mirare înaintea oglinzii, se uita cu mirare în ochii lui ... o petrecea sara pân-acasă, dacă-l iertau ocupațiunile statului roman, și astăzi — îl iertau acele ocupațiuni ale statului roman. Toată sara nu vorbi un
Ștefan Octavian Iosif - Lenore (Iosif)
... crai, Sătui de jaf și pară, Au pus războiului sfârșit Și pace încheiară. Și cling! și clang! oști după oști, Cu flori împodobite, În zvon de tobe se-ntorceau La vetrele iubite. Era un glas și-un forfot viu Din plaiuri până-n vale Bătrâni și tineri, cu alai, Le alergau în cale, Și bucuria strălucea În ochii tuturora; Pe Wilhelm însă ... mea! Strângeți-vă și-apuneți!... Așa se zbuciumă mereu Și țipă, și blesteamă, Răbdarea Domnului cercând Cu vorbe fără teamă. Și până-n ceas târziu de-amurg Plâng negrii ochi întruna, Când stelele pe cer lucesc Și-ncet s-arată luna... Auzi... deodată, trap-trap-trap, Copite bat afară, Un călăreț s-oprește-n drum Și urcă-ncet pe scară... Lin sună micul clopoțel — Cling-cling-cling, fără veste... Și de la ușă, lin de tot, Vin șoaptele aceste — Veghează încă, draga mea? Lumina nu e stinsă? Ce face porumbița mea? E veselă sau plânsă? — Ah, Wilhelm, tu ... Eu noaptea asta mă cunun Cu mândra mea Lenora! Și toți strigoii — fâș, fâș, fâș — Aleargă pe-apucate, Zburând pe sus ca-ntr-un vârtej Un ...
Gottfried August B%C3%BCrger - Lenore (Iosif)
... crai, Sătui de jaf și pară, Au pus războiului sfârșit Și pace încheiară. Și cling! și clang! oști după oști, Cu flori împodobite, În zvon de tobe se-ntorceau La vetrele iubite. Era un glas și-un forfot viu Din plaiuri până-n vale Bătrâni și tineri, cu alai, Le alergau în cale, Și bucuria strălucea În ochii tuturora; Pe Wilhelm însă ... mea! Strângeți-vă și-apuneți!... Așa se zbuciumă mereu Și țipă, și blesteamă, Răbdarea Domnului cercând Cu vorbe fără teamă. Și până-n ceas târziu de-amurg Plâng negrii ochi întruna, Când stelele pe cer lucesc Și-ncet s-arată luna... Auzi... deodată, trap-trap-trap, Copite bat afară, Un călăreț s-oprește-n drum Și urcă-ncet pe scară... Lin sună micul clopoțel — Cling-cling-cling, fără veste... Și de la ușă, lin de tot, Vin șoaptele aceste — Veghează încă, draga mea? Lumina nu e stinsă? Ce face porumbița mea? E veselă sau plânsă? — Ah, Wilhelm, tu ... Eu noaptea asta mă cunun Cu mândra mea Lenora! Și toți strigoii — fâș, fâș, fâș — Aleargă pe-apucate, Zburând pe sus ca-ntr-un vârtej Un ...
Ion Luca Caragiale - Epigrame (Caragiale)
... fără as, Tu singur spune: ce-ai rămas? (Moftul Român, 24 Iunie 1901) Doamna cu evantai Pe canapeaua elegantă Se-ntinde doamna nonșalantă Și c-un papyrus se evantă De atmosfera ambiantă. Făt-Frumos cu Moț în Frunte Zi că-i dragoste, și pace ! Te-a vrăjit ? atât ți-a fost ... alta și mai răutăcioasă: Tot lui I.L. Caragiale Ai fost funcționar cinstit Tu, la Regie, cât îmi pare Căci văd că nu ai profitat Nici de tutun și nici de sare. Cu toată mâhnirea ce simt că amicul meu d. Teleor nu-mi găsește nici un pic de sare, tot am o mângâiere văzându-l cum recunoaște că am fost cinstit și n-am profitat de sare străină. Ca semn de recunoștință, dar, mă simt dator a-i dedica aceste: Epigrame Lui Teleor Că n-am destulă sare-a mea, Te rog ... urmărit, desigur, procesul literar, pe care l-am consemnat în două numere subt acest titlu: Cazu-Cuza. Se părea că în acest proces domnul Cuza avea toată dreptatea și că amicul Teleor era amenințat să fie osândit de ...
... de vărsat, de nu găseai loc sănătos pe obrajii lui nici cât ai pune un vârf de ac; și mai era pleș la cap ca un genunche, avea picioarele haitișe, parc-ar fi fost îndoite de călărie și pe lângă toate aceste îl chema și Ion Urdilă. Te las să judeci ce haz făceau fetele de dânsul. Să nu crezi că era om morăcănos, rău sau pizmătareț cum sunt obicinuit oamenii sluți. Din contra, era blajin, glumeț și cinstit, de puteai zidi o cetate pe cuvântul lui. Nimic nu făcea tata fără să se sfătuiască cu dânsul. — Ioane, oare să fie vreme de scos la plug? — Ioane, oare grâul nu-i de secere? — Ioane, oare cum vor sta prețurile anul acesta? Iar Ion răspundea așezat și lămurit ca un cărturar. Pe lângă lucrul câmpului, el mai știa și multe meșteșuguri, precum: strugăria, butnăria, grădinăria, ba știa să facă și vutcă și să coasă la ... focului, striga deodată în mijlocul rugăciunii, nu vezi colbul pe scrin?... Apoi sărind, ca o leoaică, în spatele slujnicei ce-i ieșea înainte, o lua de ureche și o vâra cu nasul în colb; și iar își urma închinăciunea: Precum în ceri așa și pe pământ; pânea noastră cea de toate zilele... etc. Ciudat era că pentru a ocărî și a bate nu ...
George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii
... acestei vieți (!), au înțeles adică, din vreme, că trebuie să trăiască fără muncă pe spinarea altora, să tragă chiulul vieții. Iar „fraieriiâ€� sunt proștii de oameni cinstiți, care muncesc și care au adeseori parale, sunt gâștele de jumulit ale șmecherilor, cu ajutorul femeilor de stradă. Șmecherii cu cocotele duc un trai foarte pitoresc din punct de vedere literar și cât se poate de straniu pentru înțelegerea noastră, a fraierilor, ca să zic așa. Legăturile lor s-ar părea că se întemeiază numai pe interes: bărbatul are ... nevoie de bani, iar femeia are întotdeauna nevoie de protecție și călăuzire în viață. Totuși, oricât de ciudat s-ar părea, cine cunoaște lucrurile mai de aproape știe că aceste soiuri de concubinaje au întotdeauna la baza lor și un fel de dragoste sui generis, care se manifestează prin terorizare și bătaie din partea bărbatului, frică și supunere lașă din partea femeii. Margareta părăsește pe Gonea când ... â€� suspină ea cu voce mustrătoare. Bătaia e oarecum simbolul virilității și al iubirii bărbatului, nu numai pentru Margareta, dar și pentru altă eroină, cam de același fel, a autorului nostru. Didina din Culcușul mănâncă bătaie cu un fel de ...