Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru BOGATĂ
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 452 pentru BOGATĂ.
Dimitrie Anghel - Ultimele pagini
... dus la gură, somnul însă a intrat într-un ceas de noapte tîrzie în odaie, a deschis încet ferestrele să intre bogat suflul primăverii, mi s-a așezat ușor la căpătîi și, întunecîndu-mi albul pernelor cu umbra ei, mi-a dat hodina ...
... și forme, deopotrivă el le-adună Și cînd alții-adună aur, el ar vrea s-adune cerul Într-un vers, și îi ajunge că-i bogat în luci de lună. Sună pasul lui, ș-acuma a ajuns lîngă fîntîna Cu tritonul care-aruncă gîlgîind un joc de apă, â ...
Dimitrie Bolintineanu - La un amic sărac
Dimitrie Bolintineanu - La un amic sărac La un amic sărac de Dimitrie Bolintineanu Bogații în mijlocul plăcerilor nebune Tresar de multe ori, Crezând că umbra morții pe fruntea lor se pune, Și că se schimbă-n lacrimi ale ursitei flori! Tu știi că tot ce are o formă se zdrobește, Tu știi, amicul meu, Că după om în viață nimic nu mai trăiește Decât virtutea dalbă a sufletului său. De îți lipsește ție o casă strălucită Cu marmor răpitor Și dacă locuința de toți e părăsită, Tu știi ce preț a pune pe vizitele lor; Tu știi că interesul conduce astă lume, Și-acești trăitori morți Speculă simțimântul, virtute, fală, nume, Și pe a țării viață aruncă ai lor sorți. La poarta sărăciei, nu, câinii nu s-adună! Și tu, ce-ai deșirat După a lumii frunte râzânda ei cunună, Ce trebuie să cugți-nainte ai aflat! Ferice cel ce poate, de orice lanț-nainte, Să spargă jugul său, Acela singur poate să meargă în morminte De orice lanțuri Iiber, cum tu faci, dragul
Dimitrie Bolintineanu - Maria Putoianca
Dimitrie Bolintineanu - Maria Putoianca Maria Putoianca de Dimitrie Bolintineanu Maria cade roabă. E dusă la Divan. Acolo se prezintă superbului sultan. E jună și frumoasă sub ostășești veștminte! Frumoasele-amazoane, ea mândru ne aminte. E-naltă și subțire, ca bradul copilaș; Pe albu-i sân, păr negru se varsă drăgălaș. Cum plană întristarea pe cugete senine! Iar gura-i e o roză cu sânge și cu vine. — ,,De ce-ai luat veștminte și arme de bărbăt Ca să te lupți cu turcii? sultanul a-ntrebat. Urmat-ai tu în luptă vreun ostaș ce-ți place?" Și a Mariei față mai rumenă se face. — ,,Nu am urmat pe nimeni, și, dacă arme port, Voi să-mi răzbun prin sânge părintele meu mort." — ,,Mulți turci ucis-ai oare? Eu pot a-ți da iertare De n-ai ucis nici unul!" La astă întrebare, Maria îi răspunde: — Îti jur pe Dumnezeu, Ucis-am numai nouă, și mult îmi pare rău! Îmi trebuia o mie ca să răzbun un tată A cărui scurtă viață fu de virtuți bogată." Sultanul cu mirare pe fată auzi — ,,Fii liberă, trăiește! Ești demnă ...
Dimitrie Bolintineanu - Mihai la pădurarul
... i ceresc. Sub simplele vestminte s-ascunde câteodată O inima de ură si de trădări curată Precum, sub mantă d-aur a omului bogat, S-ascunde câte-un suflet de pătimi degradat. Asadar, nu te teme! nu te-ndoi de mine! Ca sufletu-ti si lutu-ti în pace ...
Dimitrie Bolintineanu - Visul lui Ștefan cel Mare
Dimitrie Bolintineanu - Visul lui Ştefan cel Mare Visul lui Ștefan cel Mare de Dimitrie Bolintineanu Seara răspândește umbrele-i ușoare. Și melancolia trece gânditoare. Dar Ștefan cel Mare, rătăcit prin văi, Dintr-un corn de aur cheamă bravii săi. Inima-i zdrobită ca a lui oștire; Țara-i întristată ca a lui gândire! Pe un colț de piatră șade el în dor; Vântul suflă păru-i lung, fluturător. Pentru-ntâia oară inima lui plânge! Ochii lui revarsă picături de sânge. Acolo dă capul somnului mijind Ce-i închide ochii cu-aripa-i d-argint. Iată că-i apare o fecioară jună, Ale cărei plete strălucesc la lună, Negre și bogate sub cununi de flori; Ochii ei asupră-i cad pătrunzători; Cad ca două raze, dulci și călduroase, Mâna ei atinge coamele-i undoase. - "Ce? Eroul mare, umbra a grăit, Însuși el suspină și s-a îndoit? Înțeleg fricosul ce ascuns lovește, Robul ce sărută jugul ce-l strivește; Dar un suflet mare, suflet de bărbat, Nu-nțeleg, o, Ștefan, cum s-a întristat! Mergi pe a ta cale, nu sta niciodată! Urmă datoria care ți-e lăsată! ...
Dosoftei - Din Molităvnic de-nțăles
Dosoftei - Din Molităvnic de-nţăles Din Molităvnic de-nțăles de Dosoftei [STIHURI LA CUMINECĂTURĂ] I Vrând să mănânci, omule, trupul stăpânului, Cu frică te apropie, să nu te arz, că focu-i. Și dumnezăiesc bând sânge spre prăființă, Întăi te-mpacă cu carii îț sunt mâhniț. De-acii cutezând tăinuită mâncare să mănânci. II Mainte pănă a nu lua de strașnica jărtvă A viață făcătoriului trup a despuitoriul, Într-acesta te roagă chip cu cutremur. III Iată că vii1 spre duimnezăiasca cuminecare, Ziditoriul mieu, să nu mă arz cu prăființarea, Că foc ești, pre nevrednicii arzându-i, Dară curățește-mă de toată imătura. IV Dumnezăitoriul sânge spaimă-te, omule, văzând, Cărbune-nfocat este, pre nevrednicii pârjolind. A lui Dumnezău trupul mă dumnezăiază și hrănește, Dumnezăiază-mi duhul, iară mintea îm hrănește minunat. 1 vin. Deaca vei dobândi de buna prăființare A viață făcătoarelor tăinuicește daruri, Să lauz îndatăș, să mulțămești cu multul Ș-acestea cu cald din suflet lui Dumnezău să zâci: Slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău! [RUGĂCIUNEA LUI SIMEON NOUL TEOLOG LA CUMINECĂTURĂ] De la prăvuite buze, de la inemă spurcată, De la necurată ...
Duiliu Zamfirescu - Levante și Kalavryta la Missolonghi
... ușoară, De lungi aripi legănată, ca un gând pe valuri zboară... Iat-o... Vine... Se-ndreptează spre castelul cel arab Unde sir Hoowards englezul, mai bogat ca un Nabab, Și-a adus smintitu-i spleen și răceala-i englezească, Ca la lungi raze de soare calde să și le ...
Elisabeta de Wied - Sonet (Elisabeta de Wied)
Elisabeta de Wied - Sonet (Elisabeta de Wied) Sonet de Elisabeta de Wied Precum lumina unui singur soare Prin lumea 'ntreagă-și răspândește focul, Chemând la viață nouă pe tot locul Puterea cea'n etern renăscătoare, Se luptă 'n veci prin nori să se strecoare Și' n văi și munți și 'n codrii vezi tu jocul Lucorii ei ce-aduce iar norocul Bogatei toamne-a-tot-dăruitoare: Un suflet mare tot așa învie Cu sfântu-i foc ce 'n juru-i răspândește Pe cei ce stau pierduți în letargie, Nu vrea să facă robi și nu orbește, Că el e creator nici el nu știe, Dar singur Domn el totul
Emil Gârleanu - Luptătorii Luptătorii de Emil Gârleanu Soarta se vede că-i menise așa: să fie vecini și să fie dușmani. Și-amândoi cocoși frumoși. Unul, negru — cu toate lucirile pe care negrul le poate da în mângâierea luminii. Gulerul și penele subțiri, moi ca mătasea, ce-i atârnau de pe spate spre pinteni, băteau în verde ca fierea. Aripile, negru-aspru, ca mangalul. Pieptul luciu, cu ape tăioase, uneori sure, ca oțelul. Și penele lungi, mlădioase, și întoarse ca niște arcuri, ale cozii, cu sclipiri albăstrii, ce se stingeau îndată. Numai deasupra capului cu ochii neliniștiți ca niște gâze, creasta plecată, ștrengărește, roșie, aprinsă ca para focului. Celălalt, alb. Alb pieptul, cu unde brumate, ca argintul odoarelor vechi; albe aripile, un alb moale, ca al omătului de curând căzut; alb gulerul, cu vârfurile penelor puțin-puțin gălbui, ca suflate cu aur; albă coada bogată-n pene, ușoară, răsfirată. Și, deasupra capului cu ochii galbeni, plutitori în mărgeanul pleoapelor, o creastă cărnoasă, bătută și roșie ca o garoafă. Nu se puteau suferi; își aruncau priviri tăioase printre spărturile gardului; fiecare se silea să trâmbițeze mai înainte zorii zilei. Și totuși prilejul nu-i adusese încă față-n față, ...
Emil Gârleanu - Pasăre de noapte
... erau, fiindcă nu erau doi. Atunci? zbură jos, și care nu-i fu mirarea când simți pământul sub picioare jilav. Fusese pe acolo un șipot bogat în apă, și-acum nu mai izvora decât câte-o picătură pe care Dumnezeu o păstra, în fiecare noapte, privighetorii. Lucea picătura ceea ca un ...