Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CÂT DE
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 980 pentru CÂT DE.
Mihai Eminescu - Adio (Eminescu)
... Mihai Eminescu - Adio (Eminescu) Adio de Mihai Eminescu De-acuma nu te-oi mai vedea, Rămâi, rămâi cu bine! Mă voi feri în calea mea De tine. De astăzi dar tu fă ce vrei, De astăzi nu-mi mai pasă Că cea mai dulce-ntre femei Mă lasă. Căci nu mai am de obicei Ca-n zilele acele, Să mă îmbăt și de scântei Din stele, Când degerând atâtea dăți, Eu mă uitam prin ramuri Și așteptam să te arăți La geamuri. O, cât eram de fericit Să mergem împreună, Sub acel farmec liniștit De lună! Și când în taină mă rugam Ca noaptea-n loc să steie, În veci alături să te am, Femeie! Din a lor ... mai ascult Nimicurile-aceste, Îmi pare-o veche, de demult Poveste. Și dacă luna bate-n lunci Și tremură pe lacuri, Totuși îmi pare că de-atunci Sunt veacuri. Cu ochii serei cei de-ntâi Eu n-o voi mai privi-o... De
Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit
... a început să țipe: - Se-neacă, părinte, copilul!... Ce faci? Popa și-a sumes iute mânicile și l-a scos cât a putut mai degrab la aer. Mititelul era vânăt ca un ficat de bivol bătrân; nici miau nu mai zicea; clipea numai din ochișorii lui cârpiți ca un broscoi în pierzare. L-au luat de picioare, l-au învârtit, l-au scuturat, l-au frecat, până i-a venit iar sufletul la loc. - Măă! zice popa; mulți copii ... băiatul cât a slujit, când mai bine, când mai rău. Într-o seară, băcanul a încărcat un coș mare cu fel de fel de mezeluri și cu vreo douăzeci de sticle de vin, să le trimeață la un mușteriu. Afară era un polei grozav. Cănuță s-a aplecat și d-abia a putut ... pe dinaintea prăvăliilor: dar când s-apuce pe o ulicioară mai neumblată, ca să mai scurteze din drum, tocmai venea o birjă cu caii răscăcărați de teama alunecușului. Băiatul s-a ferit repede-n lături și odată, bâldâbâc! și sdronc! Cănuță într-o parte
Constantin Stamati - Prieteșugul cânesc
... Și era politicoși cu oricare trecător, Ziua nu iubea să hămăiască, Iar noaptea să nu se odihnească. Deci începu între dânșii să judece, să vorbească De unirea cea frățească... De soarta lor cea câinească Și, în sfârșit, de prieteșug. “Ah! ce este mai plăcut — au zis Tarca suspinând — Decât doi prieteni buni și fără de vicleșug? Căci a lor inimi legate delaolaltă fiind, Și apoi fieștecare vrând mai fraged să se poarte, Făr’ de al său drag consoțiu nici să mănânce nu poate, Și la nevoi stă cu pieptul și pentru dânsul se bate. Iar dacă mâhnit îl vede ... o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de-am avea noi amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste...â€� La aceste Roșca răspunse oftând: “Și greu îți pare că este? Dacă noi la un stăpân ne aflăm servind, Și tot de ... între ei alcătuită, Încât sărind bucătarul cu ciomagul i-au stâlcit, Pân’ ce i-au despărțit. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și prieteșugul nostru întocmai așa se strică, Din pricină de nimică, Mai ales când doi amici au să-mpartă un folos,
Ivan Andreievici Krâlov - Prieteșugul cânesc
... Și era politicoși cu oricare trecător, Ziua nu iubea să hămăiască, Iar noaptea să nu se odihnească. Deci începu între dânșii să judece, să vorbească De unirea cea frățească... De soarta lor cea câinească Și, în sfârșit, de prieteșug. “Ah! ce este mai plăcut — au zis Tarca suspinând — Decât doi prieteni buni și fără de vicleșug? Căci a lor inimi legate delaolaltă fiind, Și apoi fieștecare vrând mai fraged să se poarte, Făr’ de al său drag consoțiu nici să mănânce nu poate, Și la nevoi stă cu pieptul și pentru dânsul se bate. Iar dacă mâhnit îl vede ... o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de-am avea noi amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste...â€� La aceste Roșca răspunse oftând: “Și greu îți pare că este? Dacă noi la un stăpân ne aflăm servind, Și tot de ... între ei alcătuită, Încât sărind bucătarul cu ciomagul i-au stâlcit, Pân’ ce i-au despărțit. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și prieteșugul nostru întocmai așa se strică, Din pricină de nimică, Mai ales când doi amici au să-mpartă un folos,
Ion Luca Caragiale - Lache și Mache
... ei ar trebui să păgubească — ar fi absurd ca și când ar conspira tatăl împotriva fiului, ori sf. duh împotriva tatălui. Când au poftă de joc, unul ia la carambolaj pe vreun ageamiu vădit, și cât ține partida, cel ce nu joacă stă împrejurul biliardului, făcând toate chipurile ca să demoralizeze pe adversarul jumătății sale. Pentru că-și plătesc cinstit datoriile ... Mache! că cu atâta ai să te alegi!" își zic ei adânc blazați. Din nenorocire, ei își dăruiesc așa moderne povețe tocmai după o săptămână de la luarea lefii. Și cine și-ar închipui că această inestricabilă armonie a lor era cât p-aci să se strice odată. Lache era înamorat și își făcea curtea în mahalaua depărtată a slăbiciunii sale, însoțit de Mache. Persoana — din greșală, desigur — începu să palpiteze pentru acesta. Imprudenta, la biletul anonim al unuia, răspunse celuilalt:,,D-sale d-lui Mache ... care-l dă omului orice triumf de care el nu era sigur. Figura adresantului era radioasă, a lui Lache lugubră: pentru întâia oară de când se cunoșteau, cele două chipuri avură două deosebite feluri de ...
... apoi Ivan începe iar a cânta și se tot duce înainte. Atunci Sfântul Petre zice cu mirare: — Doamne, cu adevărat bun suflet de om e acesta, și n-ar trebui să meargă nerăsplătit de la fața ta! — Dar, Petre, las' că am eu purtare de grijă pentru dânsul. Apoi Dumnezeu pornește cu Sfântul Petre și, cât ici, cât colè, ajung pe Ivan, care-o ducea tot într-un cântec, de parcă era toată lumea a lui. — Bună calea, Ivane, zise Dumnezeu. Dar cânți, cânți, nu te-ncurci! — Mulțumesc d-voastră, zise ... vrut să dovedesc lui Petre cât ești tu de milostiv. Află acum, Ivane, că eu sunt Dumnezeu și pot să-ți dau orice-i cere de la mine; pentru că și tu ești om cu dreptate și darnic. Ivan atunci, cuprins de fiori, pe loc s-a dezmețit, a căzut în genunchi dinaintea lui Dumnezeu și a zis: — Doamne, dacă ... Ivan tot satul, ca să vadă de patima dracilor. Căci lucru de mirare era acesta, nu șagă! Atunci Ivan dezleagă turbinca în fața tuturor, numai ...
Dosoftei - Psaltirea în versuri
... 7 Psalomul lui David, 101 8 Psalomul lui David, 103 9 Psalomul lui David, 132 10 Psalomul lui David, 136 Psalmul lui David, 1 Ferice de omul ce n-a merge În sfatul celĂ³r fără de lege Și cu răii nu va sta-n cărare, Nici a ședea-n scaun de pierzare. Ce voia lui va fi tot cu Domnul Și-n legea lui ș-a petrece somnul, De să va-nvăța de zî, de noapte, Să-i deprinză poruncile toate. Și va fi ca pomul lângă apă, Carele de roadă nu să scapă. Și frunza sa încă nu-ș-va pierde, Ce pre toată vremea va sta verde. Și de câte lucrează i-sporește, Și agonisita lui va crește. Iară voi, necurațâi, ca pleava, De sârg veț cunoaște-vă isprava. Când s-a vântura dintr-are vravul, Vă veț duce cum să duce pravul, Și cu grâul n ... rădică izbândă, Răsâpește pizmașii, le fă pre osândă. Și cu a ta poruncă, Doamne, te rădică. Să să veghe pizmașii, să-ț aibă de frică. Te vor încungiura-te năroade de gloate, Carile ț-au țânutu-ț poruncile toate. Beserica cea svântă carea ți-i
Constantin Negruzzi - Melancolie (Negruzzi)
... privighetoare, Prin accente iscusite rădiul tot a încântat; Ascultând-o simt că-n sine-mi un nou ce s-a deșteptat. Cât iubesc să-mi opresc pașii subt umbra de desfătare Unde cade în suspine a ei jalnică cântare! Gânditor și dat cu totul s-aud dulcele ei glas, Sub copaciul acest mândru ... E un leac l-a lui durere, un părtaș l-al său suspin. Acel șes, acea dumbravă și colnicele cernite Îl privesc, și de-a lui jale parcă-s și ele mâhnite. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cât iubesc printre ruine să mă primblu-adeseori, Monumente părăsite a căror locuitori Făceau lumea să răsune de-a lor fapte lăudate, Trei lucruri iubind în viață, onor, glorie, dreptate. Dar pierir-acum eroii, și ai lor urmași mișei, Interesul au ... ticăloșii a simți În ce râpă egoismul are a-i prăpăstui!... Cugetând la vechi eroii, și privind a lor morminte De Saturn desfigurate, îmi aduc ades aminte Cât de mari au fost odată, câte neamuri au învins, Și simt ochi-mi că se împlu ...
... dulci și bune Și-n vis îi vor spune, Ce să facă biata Să-și mântuie fata. Fira-așa făcea, Ea la foc punea Sâmbure de-alună Și iarbă nebună, Mugure de paltin Și iarba lui Tatin, Aripă de-albină, Fir de rocoină, Măduvă de soc, Fir de busuioc Și-apoi le fierbea Până clocotea Apa din ulcea, Până se topea Ierburile stoarse, Apoi mi le scoase Și le-a îngropat ... le-a dezgropat Și le-a așezat Sub perină-n pat; Apoi se culca Și greu vis visa, Vis de vrăjitură, Vis de făcătură, Vis bun de cu seară Pentru jale-amară Vis de miezul nopții Pentru vraja morții; Vis de dimineață, Vraja de viață. II Iar a doua zi, Cât ce se trezi Fira veseloasă A ieșit din casă Și s-a dus prin sat Și-apoi mi-a umblat ... arăte la țară, Că ea-i vie iară. Dar pre când voia Giolgiu-a sfâșia Iată vai de ea Ionel venea! Fira veseloasă Cât ...
George Coșbuc - Un cântec barbar
... ziua de-apoi; Va plânge cu hohote zarea De cară, de cai, de strigarea Mulțimii pornite spre voi! Ieși-vor din negru pămînt, În zale de-argint cavalerii, Puternici ca grindina verii, Și roibii cu nările-n vant Vor trece-n sălbatec galop Spre Roma! Și miei vor fi leii, Fugi ... S-ascundă trufașul lor chip În togă, plângând de rușine, I-om trece sub furci caudine, I-om pune cu fruntea-n nisip. Si fără de milă, călăi, În fașe strivi-vom poporul, Și mândri vom pune piciorul Pe gâtu-mpăraților tăi! Vom face cât cerul de nalt Mormanul cadavrelor crunte Și munte vom pune pe munte Și cerului da-vom asalt. Pe-al vostru Zalmoxe-pigmeu L-om prinde de barbă-nhățându-l, Cu tronu-i cu tot răsturnându-l Din cer, căci acel Dumnezeu Ce lasă pe-al vostru pământ Să crească atâta urgie ... e de plină măsura, Vedea-vei ce multă ni-e ura, În ziua din urmă a ta! Că dacă voi toti ati muri De spaimele morții nainte De
George Crețeanu - Cântecul străinătății
... George Creţeanu - Cântecul străinătăţii Cântecul străinătății de George Crețeanu Informații despre această ediție Rătăcesc în căi străine, De căminu-mi depărtat; Petrec viața în suspine, Pâinea 'n lacrămi mi-am udat. Fie pâinea cât de rea, Tot mai bine în țara mea! Ah! în țara mea frumosă Am lăsat tată iubit, Am lăsat mamă duioasă, Ce de plânsuri a albit. Vezi o culme muntenească Ș'o căsuță de desubt? Este casa părintească, Unde laptele am supt. În dumbrava verde, deasă, O fecioară vezi trecând? Este-a inimei miresă, Ce mă chiamă ... Cine țara 'și iubeste, Nu dă lumea pentru ea; Oh! atunci inima-mi crește. Când gândesc a o vedea! Fericiți câți sînt aproape De căminul părintesc! D'oiu muri, voiu să mă'ngroape În pămîntul românesc. Fie piatra cât de