Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI GRAV
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 123 pentru CEL MAI GRAV.
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... fără a-i da bună dimineața cel puțin, îl întrebai scurt despre drumul la Almaș. Foarte rar se întâmplă cuiva să vadă o figură mai elocventă decât acea a omului meu; un psiholog ar fi scris volume întregi, eu însă cred de ajuns a spune că ... o adevărată zi de iulie. Nici un nor nu plutea sub albastrul cerului adânc și limpede ca ochiul unei fecioare. Toate stelele se mistuiseră și cel mult dacă îndrăzneața Stea a Ciobanului mai înfrunta, din când în când, valurile de lumină trandafirie, cu care zorile inundau răsăritul depărtat. Nici un vânt nu mișca aerul, și grâul, în lanurile ... ca să le cercetez pașapoartele. Cine dracu i-a îndemnat să se îmbrace ca niște marchidani și să cutreiere satele? Văzut-ai pe cel mai tânăr? Tuns, cu chipiu de uniformă, cu opinci și cu bocceaua în spate, parcă era un dezertor. La Gârcina i-ai scăpat sfinția-ta; da ... la Horaița, dar, fiindcă nu cunoșteam drumul, furăm nevoiți a cere la starița schitului pe cineva care să ne călăuzească. Acesta fu lucrul cel ...
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
... Haos, abis mare-i așteaptă căscând. Pică și se schimbă pe cât trec din cer Capete de angeli, de demoni picioare, Aripă cerească una se mai vede, Alta infernală la vale-nnegrește, Monstru la alți capul în abis precede Tălpile, lumină în cer mai lucește. Neagră, fumegândă acum sunt volvoare, Nume, suvenire din ceruri le pier. Se-nchide empireul. Ca fulgerul străluce Un gladiu de flăcări ce ține Mihael ... Urius, Titan, Așa cad legioane de spirite rebele, Moloh, Baal, Asmode, Dagon, Rimnon, Satan. Cad repezi nouă zile; căderea se-ndesează, Din regiune-ntr-alta mai repezi vâjâiesc, Se-ntoarce fiecare spre ceruri, să mai vază, Și trăsnete-nmulțite din urmă îi ajung. Cad unul peste altul, ruine spirituale, Și se resping teribil, în spațiu se-ntind; Minți, spirite stupide ... se negresc. Plesnește universul, abisul se despică, Tartarul se deschide; de foc un ocean Se-ntinde fără margini, și demonii tot pică, Cei mari tot mai nainte, din toți mai greu — Satan. Acesta, ca alt soare, și încă și mai mare Și repede ca mintea, cu uiet ajungând, În Tartar urlând cade, s-afundă ca-ntr-o mare, Cât universu-n spațiu deschide volborând. Se ...
... singură căutătură. Ferestrele de la pod toate închise și perdelele lăsate. El știe că e frumos... Mama i-a spus-o adesea, poate mai adesea fetele din sat, dar desigur mai mult decât toate sora lui Cuțiteiu, Sultana, care nu i-a spus-o niciodată... Cu dragoste amestecată și cu puțină mândrie zâmbește el ... arătare!... Ziua trece încet... e însă uneori atâta dulceață și-n chinul așteptării! Dar noaptea! niciodată n-au adormit seminariștii așa de târziu!... Din norocire, mai pe urmă nici o piedică. Sare peste poartă făra zgomot și se-ndreptă sigur spre ținta știută. O femeie în umbra gangului!... El se oprește ... și lupte atât de inegale, pentru ea ca putere, pentru el ca farmec... ș-apoi, după atâta oboseală, povestirea reciprocă a celor întâmplate mai înainte de a se cunoaște. El avea puțin de povestit... Așa era de strâmt satul în care trăise și așa de puțin însemnată ... că, însoțită de sugerea degetului înțepat și de o privire pe sub sprâncenele posomorâte cu bunătate, are să fie cu prisos răsplătită. Ea însă avea mai ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... femeie, casă și masă... Cosmin, de felul lui palid, se aprinse în obraji; tuși de câteva ori; răsuci o țigare; sorbi din ceașcă, deși nu mai avea cafea; se căută în buzunare fără a ști ce caută; scoase batista; o puse pe masă; scutură fărâmiturile; aruncă jos șervetul și ... casă, masă și bani, și la cei de geniu, femeie, casă, masă, bani și pozițiuni sociale. Mănoiu a ajuns până la bani. Cei mai puțin deștepți se opresc numai la masă . Ce copilărie! Dar după femeie, casă și masă absolut nimic nu se mai poate măsura cu ceea ce deja au comis... Cosmin privi în tăișul cuțitului și îngână: — Da, da, ai dreptate... tot ce urmează după primul ... morală se schimbă, în acest caz păcatul comis contra lor este o dreptate, fiind pedeapsa păcatelor comise de ei; în acest caz crima chiar e mai de valoare decât virtutea, căci izbește acolo unde virtutea și legile nu pot să izbească. Banii unui cămătar, Cosmine, i-aș hrăpi cu amândouă mâinile ... pentru croitor, pentru femei, pentru amici și chiar pentru săraci când nu mi-e lene să bag mâna în buzunar; și dacă fur pentru cineva ...
Alexandru Vlahuță - România pitorească
... teatru. Dunărea, lărgită, taie o curbă-n țărmul românesc și-mpinge orașul pe-o înălțime acoperită de arbori, din desișul cărora ies la iveală, tot mai sus, tot mai mari, case albe-nvălite cu olane roșii. Fumuri groase, negre clăbucesc din coșurile fabricilor. De departe s-aud bocănind în șantiere ciocanele de fier. Pe ... curs, acum optsprezece veacuri, legiunile romane, menite-a răsădi un popor nou în câmpiile pustiite ale Daciei. Aici și-a întemeiat mai târziu Septimiu Sever straja răsăriteană a împărăției lui, "Castrele Severiane", din cari se mai văd și astăzi urme (Turnul lui Sever) în grădina publică a orașului, așezată deasupra portului, pe-o terasă-naltă, de unde se deschide ... amintiri dintr-o lume de neasemănați viteji, cari-au adus ș-au împânzit în câmpiile Dunării lumina, graiul și falnica putere a celei mai mari și mai slăvite împărății din câte-au stat sub soare. Ce urme de uriași au lăsat legionarii lui Traian pe unde-au trecut! Pașii lor se cunosc ... temeliile caselor cu cărămizi scoase din vechile zidiri romane, admirabilă simbolizare a închegării regatului român de azi, pe urmele și din vlăstarele celei mai ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... XXV 26 Scrisoarea XXVI 27 Scrisoarea XXVII 28 Scrisoarea XXVIII 29 Scrisoarea XXIX 30 Scrisoarea XXX 31 Scrisoarea XXXI 32 Scrisoarea XXXII Scrisoarea I (Primblare) Mai 1837 După ce trece Podul Iloaei — mișeniță de judani stremțoși și puturoși — călătorul respiră mai ușor mergând prin bogate fânațe și mănoase semănături, întovărășit de melodioasa cântare a crestoasei ciocârlii și a fricoasei prepelițe, pre care ... un rufos judan întinde traiste, frânghii și băuturi, alcătuiesc una și singura uliță a Romanului. Odată însă acest târg a fost mai locuit, cum se cunoaște din multe case ce sunt acum pustii. Aproape de Roman, pe moșia Gâdinții, se mai văd încă urme din risipurile cetății Smeredava. Dar iacă am venit la Moldova. Vornicul Ureche zise că numele țării vine de la ea și de ... ca tușele clavirului. Negura de neplăcere ce îți dă înăuntrul Romanului se împrăștie îndată ce ai ieșit din el. Drumul de ce merge se face mai vesel și mai pitoresc. Culmele aste îmbrăcate cu rădiuri umbroase, satele aste cu așezările mândre, munții azurii ce se privesc în depărtare, vegetația astă vie, toate te fac ... ...
Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă
... galiș la cocoane, se uită, se... Eu, cum m-a făcut Dumnezeu cu ambiț, mă scol ca să plecăm; cocoanele nu! că să mai ședem, că încă nu s-a isprăvit comedia. Încep să mă-ncruntez la bagabontul și mai că-mi venea să-l cârpesc, dar mi-era rușine de lume; eu de! negustor, să mă pui în poblic cu un coate-goale nu ... e Veta mea... IPINGESCU: Rușinoasă, mie-mi spui? JUPÂN DUMITRACHE: Când apucăm de la Stabilament în sus, mă uit înapoi cu coada ochiului și nu mai văd pe coate-goale. Mai mergem ce mai mergem, mă uit iar... mă iertase bagabontul. IPINGESCU: Jupân Dumitrache, adică să am pardon de impresie, eu gândesc că numa' ți-ai făcut spaimă degeaba ... Așa, zice cumnată-mea ieri: "Nene, hai deseară la «Iunion» la Ionescu!" Cum auzii eu de "Iunion", mă făcui verde la față. "Ce să mai căutăm la comediile alea nemțești, niște mofturi; dăm parale și nu înțelegem nimica; mai bine punem banii în buzunarul ălălalt și zicem că ne-am dus." - "'Aide, nene, zău! parol! să n-ai parte de mine și de Veta ... ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... Famelie mare, renumerație mică, după buget, coane Fănică. Încă d-aia nevastă-mea zice: „Mai roagă-te și tu de domnul prefectul să-ți mai mărească leafa, că te prăpădești de tot!..." Nouă copii, coane Fănică, să trăiți! nu mai puțin... Statul n-are idee de ce face omul acasă, ne cere numai datoria; dar de! nouă copii și optzeci de lei pe lună: famelie ... nu fac pe nenea Zaharia și pe Zoe să m-aștepte. Ei nu dejunează fără mine, și nenea Zaharia nu iese înainte de dejun. Și mai ales cum e Zoe nerăbdătoare... PRISTANDA: Ce-mi ordonați, coane Fănică? TIPĂTESCU: Să-mi afli ce scrisoare e aia și de cine e vorba. PRISTANDA ... apoi să-l lucrăm pe onorabilul! PRISTANDA: Curat să-l lucrăm! TIPĂTESCU: Stăi un minut până să-mi schimb haina; ieșim împreună; am să-ți mai spun ceva. PRISTANDA: Stau, coane Fănică. (Tipătescu iese în stânga) Scena II PRISTANDA singur Grea misie, misia de polițai... Și conul Fănică cu coana Joițica ... intră prin fund, fără să ia seama la Ghiță, care se ridică repede la intrare. Trahanache e mișcat) : A! ce coruptă soțietate!... Nu mai e moral, nu ...
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... TAZLĂU FLORICICA De astă dată, mă hotărâi să plec călare și, fiindcă era asupra iarmarocului de la Duminica Mare, rugai pe prietenul meu Tasache Crăcăuanu, cel mai vestit hipolog sau, mai bine zis, geambaș de pe vremuri, să-mi închipuie un cal potrivit pungii mele și țintei ce urmăream. Astfel, spre seara mai sus-pomenitei sfinte duminici, numai ce-l văd pe Tasache al meu intrând în ogradă și ducând de dârlogi un soi de dihanie, pe care ... rău sau... cu atât mai bine pentru cine n-a văzut stele căzătoare în plinul miez al zilelor de iulie; și încă și mai bine pentru acel căruia privirea nu i s-a întunecat aievea sub închipuirea că o rază — și cea mai luminoasă — s-a rupt din soare și s-a mistuit, ca înghițită... fie chiar din privazul întunecos al unei uși ... loc de întuneric, o puternică lumină îmi inundă privirea... iar închipuirea mea se strămută, într-o clipă, în alte lumi, în alte timpuri... Strânsei pleoapele mai tare, ca să văd mai ...
Ion Luca Caragiale - D'ale carnavalului
... zicem că asta era marți; bun! Joi, iar o dungă; sâmbătă, alta: trei dungi. Marțea ailaltă, te uitai la bilet: numai o dungă. Peste asta mai trăgeam una; una și cu una două. Joi mai trăgeam una, care va să zică trei; bun! Marțea ailaltă... biletul alb. PAMPON: Alb? IORDACHE: De tot... PAMPON: Cum asta? IORDACHE: Așteaptă să vezi, că ... SCENA III IORDACHE, CATINDATUL legat cu o basma la fălci CATINDATUL ( către public, coborând ): Pfii! al dracului mă doare!... dar știi cum ?... lucru mare... Nu mai merge... M-am hotărât. Trebuie s-o încerc și p-asta... IORDACHE ( care l-a urmărit, coborând înaintează un scaun până în mijlocul ... să clipești din ochi, o dată, pac!... Ia poftiți! poftiți!... CATINDATUL: Uf! mersi! IORDACHE: Ia poftiți... CATINDATUL: Ce n-am pus, domnule? Ce să-ți mai spui? Ce n-am pus? Mi-am tăbăcit gingiile... Ce n-am pus? IORDACHE: Ce să-i pui, domnule? E odată vătămată, s-a ... în bogasierie la Ploiești; îmi trimete parale nenea Iancu; dar știi, orișicât poți zice, trebuie pentru ca să-ți faci o carieră ca tânăr... IORDACHE: Mai ...
Vasile Alecsandri - Despot Vodă
... aude în codri... Ce-o fi oare? LIMBĂ-DULCE Boierii din Suceava fac astăzi vânătoare. I-am întâlnit devale cu patru urși blăniți, De somnul cel mai vecinic tuspatru adormiți, Și mai era cu dânșii... mult am mai râs văzându-l... Un soi de hop-peoparte cu portul și cu gândul, Numit Ciubăr și Vodă. (Se îndreaptă spre fund.) JUMĂTATE Știu, un nebun ... Dar ce văd colo-n vale, în țara ungurească? JUMĂTATE Ce vezi? LIMBĂ-DULCE O ceată-ntreagă cu haină husarească. JUMĂTATE Mulți-s? LIMBĂ-DULCE Mai mulți de zece, mai mulți și vin merei... Dar ceata se oprește... Iată! doi dintre ei Descalecă și-n grabă apucă pe cărare La deal... îi vezi? JUMĂTATE Văd ... de m-ai stoarce ai face, zău, o baltă. (Se pune jos la rădăcina bradului.) A fost un timp odată când stânca cea mai naltă Mi ți-o urcam eu, Laski, ca cerbul cel ușor. Acum simt ca o cange înfiptă în picior, Și pare că mă trage... DESPOT La deal? LASKI Ba nu, la vale. DESPOT Oricum, ești ... ...