Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CUVENI (CA CINEVA SA )
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 122 pentru CUVENI (CA CINEVA SA ).
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... nici împrejurări foarte triste nu m-au împiedicat să-l revăd cu plăcere. L-am regăsit cum îl lăsasem: tot numai flori. Așa frumos chiar ca în acel început de iunie nu-mi păruse totuși niciodată. Ca să-l vântur însă și să-l colind ca odinioară, nu mai mergea. Oboseam repede și oboseala putea înlesni reivirea boalei. M-am resemnat dar câtăva vreme a sta pe acasă, jertfă ... cu totul alta decât a mea. Sărea în ochi: una e floarea de câmp, alta floarea de grădină. Acum, fie că trebuiseră veacuri ca, la asfințitul ei, o înaltă rasă să înflorească așa de strălucit, într-un semeț avânt al sângelui albastru spre tipul ideal, fie că fusese numai ... de mari mijloace de trai. Arăta însă a trăi în afară de acea lume, și mai mult chiar, în afară de orice lume. Ca dânsul, în Berlin-W., mai erau și alții, dar pe aceia nu-i puteai decât rareori zări, călărind în ceața dimineții sau zburând repede seara ... safire de Ceylan. Cu brățara și cu parfumul, acea de neuitat mireasmă de garoafă roșie, inelele erau singurele lucruri cărora le rămânea credincios — încolo, ...
Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută
... moftologică a dumnealui... degeaba! să-mi rază mie mustățile! PRISTANDA: Și mie! TIPĂTESCU: Dar în sfârșit, las-o asta! lasă-l să urle ca un câine! PRISTANDA: Curat ca un câine! TIPĂTESCU: Începuseși să-mi spui istoria de aseară. (șade) PRISTANDA: Cum vă spuneam, coane Fănică (se apropie), aseară, ațipisem nițel după-masă, precum ... cu gândul la datorie, ce-mi dă în gând ideea? zic: ia să mai ciupim noi ceva de la onorabilul, că nu strică... și binișor, ca o pisică, mă sui pe uluci și mă pui s-ascult: auzeam și vedeam cum v-auz și m-auziți, coane Fănică, știți, ca la teatru. TIPĂTESCU (interesându-se): Ei, ce? PRISTANDA: Jucaseră stos[1]. TIPĂTESCU: Cine era? PRISTANDA: Cine să fie? dăscălimea: lonescu, Popescu, popa Pripici... TIPĂTESCU: Și ... PRISTANDA: Da, popa și d. Tăchiță, și Petcuș, și Zapisescu, toată gașca-n păr. Jocul era pe isprăvite... și fumărie de tutun... ișea pe fereastră ca de la vapor. Mai juca popa și cu Petcuș. Ăilalți ședeau de vorbă. TIPĂTESCU: Și Cațavencu mă-njura? PRISTANDA: Grozav, coane Fănică, pe guvern și ... ...
Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea
... noi! Avem lipsă de ploi Și lipsă de noroc. (bis) SAFTA (arătând pe Toma) Ce-a fost verde s-a uscat, Ca și bietul meu bărbat! TOMA(arătând pe Safta) Ce-a-nflorit s-a scuturat, Ca nevasta mea din sat. COR Ce secetă, ce foc! Amar și vai de noi! Avem lipsă de ploi Și lipsă de noroc. (bis) MACOVEI: Uff ... pe el năvală Și, cu viteaza-mi pală, Ucisu-l-am chiar eu. Iar fata, în uimire, Mi-a dat a sa iubire, În schimb pe dorul meu. Aș! vorbă să fie... împăratul a trimis crainici în tuspatru părți ale lumii, ca să dea știre crailor și împăraților că acel din ei care va plăcea Sânzianei îl va lua de ginere; și-i va da zestre jumătate ... OSTAȘI (sub costum de lăcuste) STOLNICUL (vine alergând și purtând un steag pe care e brodată o lăcustă): Plecați-vă, închinați-vă, că vine măria-sa Lăcustă-Vodă... iaca, nu-i nimeni? nu face nimica, eu să-mi fac meseria mea. (Strigând.) Plecați-vă, închinați-vă... (Stolnicul intră cu servitori care ...
Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... CORUL Tot hatmanul Baltag! BALTAG Și cine este-n pivniți pe vinuri căpitan? STACAN Tot comisul Stacan! CORUL Tot comisul Stacan! BALTAG Dar și ciraci ca dânșii, așa buni vânători, (arată pe ciraci) Au fost mai rareori! CORUL Au fost mai rareori! STACAN Dar, nici în vremea veche, la chefuri n ... sunt bărbații, să-ți spun eu ce-i sentimentul. Nr. 3 CUCOANA ARGHIRIȚA (Rondo) Sentimentul, nepoțică, Pentru noi e un păcat; Te pândește la potică, Ca un hoț, orice bărbat Te ochește, Te-amețește, Te uimește, Te vrăjește, Până când deodată, haț! Ți-a prins inimioara-n laț! Îl ... marțafoi! ZULNIA Așa o fi fost cu paraleul d-tale, dar cu cavalerul meu nu-i tot așa! ARGHIRIȚA Ești o copilă fără minte; toți ca unul! ZULNIA El ca toți! Peste putință! Un erou! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu! ZULNIA Un mare vânător, un Nemrod[i] ! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu, un nerod! ZULNIA Frumos! ARGHIRIȚA Ah! ZULNIA Mândru! ARGHIRIȚA Ah! ZULNIA Sentimental! ARGHIRIȚA Brutal, senzual, desigur un marțafoi! ZULNIA Delicat, duios!... O ... sigură... ARGHIRIȚA Ai să vezi!... ZULNIA Poate paraleul d-tale, dar el... Nr. 4 (Dueto) ARGHIRIȚA Ia dă-mi pace, nu-mi mai spune! Toți ...
Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... CORUL Tot hatmanul Baltag! BALTAG Și cine este-n pivniți pe vinuri căpitan? STACAN Tot comisul Stacan! CORUL Tot comisul Stacan! BALTAG Dar și ciraci ca dânșii, așa buni vânători, (arată pe ciraci) Au fost mai rareori! CORUL Au fost mai rareori! STACAN Dar, nici în vremea veche, la chefuri n ... sunt bărbații, să-ți spun eu ce-i sentimentul. Nr. 3 CUCOANA ARGHIRIȚA (Rondo) Sentimentul, nepoțică, Pentru noi e un păcat; Te pândește la potică, Ca un hoț, orice bărbat Te ochește, Te-amețește, Te uimește, Te vrăjește, Până când deodată, haț! Ți-a prins inimioara-n laț! Îl ... marțafoi! ZULNIA Așa o fi fost cu paraleul d-tale, dar cu cavalerul meu nu-i tot așa! ARGHIRIȚA Ești o copilă fără minte; toți ca unul! ZULNIA El ca toți! Peste putință! Un erou! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu! ZULNIA Un mare vânător, un Nemrod[i] ! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu, un nerod! ZULNIA Frumos! ARGHIRIȚA Ah! ZULNIA Mândru! ARGHIRIȚA Ah! ZULNIA Sentimental! ARGHIRIȚA Brutal, senzual, desigur un marțafoi! ZULNIA Delicat, duios!... O ... sigură... ARGHIRIȚA Ai să vezi!... ZULNIA Poate paraleul d-tale, dar el... Nr. 4 (Dueto) ARGHIRIȚA Ia dă-mi pace, nu-mi mai spune! Toți ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... sara... sfânta È™i limpedea mare îÈ™i întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălÈ›imea depărtată a cerului trece ca un mare măr de aur neÈ›inut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu-sur ca câmpii de gheaÈ›ă pe care a căzut o ninsoare uÈ™oară È™i Memfis, divina Memfis, îÈ™i ridică colosalele ei zidiri ... o cupă săpată dintr-un carniol mare, pe care o umplu cu apa sântă a Nilului... Destupă fiola È™i turnă trei picături ca cerneala din ea peste apa din cupă È™i apa deveni încet-încet întâi galbenă ca un aur diafan, apoi roză ca cerul aurorei, apoi albastră È™i adâncă ca albăstrimea cerului. El se uită mult în pahar È™i părea că vede lucruri ciudate în metamorfozele colorilor lui... Într-adevăr i se păru că ... trist. Ce am numit eu Rodope ?... o umbră. Regele ieÈ™i È™i trânti uÈ™a după sine... Oglinda singură se-ncreÈ›i ca suprafaÈ›a unui lac... glasuri se certau în fundul ei ...
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... am zărit ne-am și simțit cuprinși de dragoste. Cât de frumoasă erai tu atunci cu fața ta rotundă și albă ce sticlea și strălucea ca o tabla de dulceți. Cu câtă grație se îndoia talia ta gingașă și subțire! Ce glas dulce și armonios aveai tu atunci! PARAUA: Atunci?... Dar ... noaptea, încât mi s-a ros jumătate de față atunci... dar acum... GALBENUL (într-o deplină desperare) : Dar acum? PARAUA (râzând) : Acum suntem ca doi tăciuni care fac numai fum făr-a da pară. GALBENUL: Eu, tăciune, eu care... PARAUA: Lasă monologul pe altă dată și-mi ... nenorociri pe pământ și, cu toate aceste, rareori întâlnim suflete de acele închinate nouă și vrednice de toată lauda, care, cunoscând prețul nostru, ne păstrează ca moaște sfinte în fundul unei lăzi de fier, ne păstrează, zic, ani întregi și ne scapă de acea frecătură necontenită a degetelor omenești ... asupra oamenilor. M-am folosit mult de privilegiul ce avem noi, banii de aur, a fi strânși cu scumpătate la pieptul lor, pentru ca să le cercetez și să le cunosc inimile de aproape; și tu, iubita mea, știi
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit
... bătrân, fie tânăr, nu e nevoie de a păstra o jubruliță trecătoare. PREFAȚA PRIMEI EDIȚIUNI Istoricul este un uvrier și un artist totodată. Ca uvrier, el adună; ca artist, el dă brutei materii acea sublimă expresiune, care face că statuile lui Canova sau curțile Alhambrei nu sunt din piatră, că Madona lui Rafael ... 30.000 de francezi fură măcelăriți prin cea mai mârșavă trădare! Se zice oroare! cum că însuși principele ar fi ucis vro câțiva cu propria sa mână! Peste puțin el muri în vârstă de 24 de ani: jucăria partitelor, calău al supușilor săi, enigmă pentru posteritate! 5. Un frate al acestui ... tăie în bucăți fiindcă bietul animal nu vru să stea în genunchi denaintea majestății moscovite. Pe patul morții el cugeta... cum să violeze pe noră-sa. Aceste două exemple sunt de ajuns. Cu toate astea, el smeri pe poloni, pe suezi, pe tătari; deveni spaima otomanilor, lăți hotarele țării sale... dar ... muscal trecem la turc. Marele Soliman, principe demn de apoteoză, nu mai era; îl urmă fiu-său Selim. El făcu câteva cuceriri; dar victoriele sale, ca ...
Dosoftei - Psaltirea în versuri
... n legea lui ș-a petrece somnul, De să va-nvăța de zî, de noapte, Să-i deprinză poruncile toate. Și va fi ca pomul lângă apă, Carele de roadă nu să scapă. Și frunza sa încă nu-ș-va pierde, Ce pre toată vremea va sta verde. Și de câte lucrează i-sporește, Și agonisita lui va crește. Iară voi ... svânta ta slavă? Ce te milostivește de mă izbăvește Cu a ta bunătate ce țî să vestește. Că în moarte nu-i nime sa te pomenească, Dară-n iad cine poate să-ț mărturisască? 7, 6 Mă trudesc fără vreme cu suspini, cu jele, Spăl în nopțâle toate perinile ... de plânsoare Și mi-au ascultat Domnul ruga la strânsoare. La a mea greutate Dumnezău m-ascultă, La boala mea-m trimite mila sa cea multă. Priìmitu-mi-au în jele lacrămi ovilite, Și sâmțârile toate îm sunt curățâte. Rușine și necinste, fețe ocărâte Pizmașii miei să pață ... PSALMUL 7 Doamne, Dumnezăul mieu, tu-m ești razăm tare*, De la gonaci mă scoate, de grea supărare. CândĂ¡i să nu mi-apuce sufletul ca ...
... Iată și volumul (firește de poezii) în care ai trimis Elizei declarația de dragoste... Eliza... Trei perne sub cap și țigările pe măsuța de alături, ca să-ți rămână spiritul absolut liber de corp și de griji, și lectura catalogului, cu toată atenția, ca să nu treci cu vederea nici o carte -- se poate imagina voluptate mai esențială? Dicționarul -- pentru momentele când spiritul vrea să ia contact mai concret ... parcă ar fi simțit o amenințare pentru numeroasa ei progenitură. Timotin m-a invitat la el, la mănăstire. Doamna a tăcut ca un mormânt. Matematicianul ăsta nu îmbătrânește. Dar nici nu are ce îmbătrâni în el. Subțire, uscat, abstract ca și cifrele lui, pulsația vieții este aproape inexistentă într-însul. Cu nasul ascuțit peste mustățile subțiri -- două linii negre, drepte, îmbinate deasupra buzelor inexpresive -- cu ... femei uriașe, care veneau întru întâmpinarea trăsurii, și în pereții albi ai caselor singuratice -- stânci de calcar abrupte. Surprins și alarmat, îmi trebuiau câteva secunde ca să-mi corectez iluzia, pentru ca apoi, din nou, conștiința amorțită să-mi dea aceleași năluciri, aceleași femei cât clopotnițele și aceleași stânci albe de var. ...Iluzionară, luna este ,,amica" visătorilor ...
Vasile Alecsandri - Chirița în provincie
... cu Cociurlă... pare c-am întinerit de 20 de ani... îmi vine tot să zburd... că, Doamne!... mult m-am mai necăjit prin Ieșu cela ca să-mi găsesc gineri... știi?... SAFTA: Știu... căzuseși în mâinile unor coțcari!... CHIRIȚA: Cine dracu să-i cunoască? Acu toți îs îmbrăcați într-un fel ... fac isprăvniceasă!... alta nu doresc pe lume!... Isprăvniceasă cu jăndari la poartă și-n coadă. SAFTA: De ce nu?... Te-i face și d-ta ca alte multe... Doar a izbuti el frate-meu la Ieși unde l-ai trimis... CHIRIȚA: Așa nădăjduiesc... că și noi... Dumnezeu știe câte ... cum m-o durut măseaua care am scos-o!... SAFTA: Așa... așa... CHIRIȚA: De aceea l-am silit pe bărbatu-meu să meargă la Ieși ca să cerce a căpăta isprăvnicia de aice din ținut... Doară și el are drituri... ca patriot... ca pătimit... Nu-i vezi, acu, care de care are pretenții să intre în slujbă... sub cuvânt că i-o fost frică la “ 48 ... soro, c-așa-i moda. Dacă sunt armazoancă, trebuie să mă deprind cu țigările... SAFTA: Mă mir ce gust poți găsi să pufuiești din gură