Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DA GLAS LA
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 498 pentru DA GLAS LA.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Domnul Vucea
... Se ducea chieful pe copcă, și mă întorceam acasă, înșirând pisicii vorbe de mângâiere: - Lasă, Mărtinică, nu fi fricoasă că Domnul e bun... nu bate la palmă... nu pune în cârcă ca să tragă la spete... nici nu te-așterne cu tălpile la falangă, ca Nea Nicuță, când bea ce-a strâns cu discul. Mai erau cinci zile până la Școala domnească. Toate lighioile din curte aflaseră că va să mă duc la o școală mare. Cânele, pisica și cei patru cai ai tatii știau pe de rost cum trebuie să fie în ochii Domnului: nici unul nu ... meu, care învăța la o școală și mai naltă, și citea pe cărți cu oameni cu pantalonii scurți și umflați, cu pălării mari, cu funde la ciorapi, cu săbiile mai mult scoase decât în teacă. Mi-aduc bine aminte că unul sărea de la al cincilea cat, și c-o mână își ținea pălăria. Grozav îi era de pălărie! De la Nea Nicuță apucasem să citesc pe silabisite. Frate-meu mă învățase să citesc ca pe apă în cartea de citire. La
Vasile Cârlova - Ruinurile Târgoviștii
... slava strămoșască nimic nu v-a rămas. Oriunde nu se vede nici urma unui pas. Ș-în vreme ce odată oricare muritor Privea la voi cu râvnă, cu ochiu-ațintător, Acum de spaimă multă se trage înapoi Îndată ce privirea îi cade drept pe voi... Dar încă, ziduri triste ... pe gânduri să privesc, Decât zidire naltă, decât palat frumos, Cu strălucire multă, dar fără un folos, Ș-întocmai cum păstorul ce umblă pre câmpii, La adăpost aleargă când vede vijălii, Așa și eu acuma, în viscol de dureri, La voi spre ușurință cu triste viu păreri. Nici muzelor cântare, nici milă voi din cer, O Patrie a plânge cu multă jale cer ... noaptea atmosfera întunecă de tot, Când omul de necazuri, de trude ostenit În liniștirea nopții se află adormit, Eu nici atunci de gânduri odihnă neavând, La voi fără sfială viu singur lăcrămând Și de vederea voastră cea tristă însuflat A noastră neagră soartă descoper nencetat. Mă văz lângă mormânt ... rămas, Când cea mai tare slavă ca umbra a trecut, Când duhul cel mai slobod cu dânsa a căzut". .......................... .......................... Acest trist ...
George Coșbuc - Nuntă în codru
... aveau?" Tu, maică sfântă ! Stai să mai vorbești? Știi pe ciocârlan cum cântă? Dumnezeu să-i ție firea ! A-nvățat trei veri Psaltirea La vlădici sârbești. Drusce-aveau o coțofană Și-un cârstei bălțat . Pitpalacul , nene,-n strană ! Iar cădelnița de aur O ținea jupânul graur Dascălu-nvățat. Dar ... o fură, Dracii de sticleți! Șoimii repezi scot în gheare Carnea din căldări, Corbul cel cu ciocul tare Dumicată-n blide-o lasă, Cintițoii duc la masă Rândul de mâncări. Și, cu șorț de jupâneasă, Rândunele vin Și deretică prin casă, Iar pe mese-aștern prosoape Și dau lavițele-aproape, Cane ... Cine le turna? Cucul sur, că-i meșter mare La urat și-nchinăciune, E proroc și-ți știe spune Tot ce-o fi și-o da. Cântă-n cobză-acum buhaiul Cel cu gâtul strâmb, Mierla șuieră cu naiul, Cu cimpoiul cântă cioara , Pitulicea cu vioara, Bufnița c-un drâmb. Codobaturi ... n clipă locul Și făcur-o bătătură, Și ce horă mai făcură Ca la voievozi ! Jucau sârba porumbeii , Că e jocul lor, Și-au luat la ...
Ion Creangă - Capra cu trei iezi
... zise cel mic. Să nu cumva să faceți pozna să deschideți, că-i vai de noi ! Asta nu-i mămuca. Eu o cunosc de pe glas; glasul ei nu-i așa de gros și de răgușit, că-i mai subțire și mai frumos ! Lupul, auzind aceste, se duse la un ferar și puse să-i ascute limba și dinții, pentru a-și subția glasul, ș-apoi, întorcându-se, începu iar : Trei iezi ... mămucă, of ! Mai bine taci și lasă-l în plata lui Dumnezeu ! Că știi că este o vorbă : "Nici pe dracul să-l vezi, da' nici cruce să-ți faci !" - Ba nu, dragul mamei ! "Că până la Dumnezeu, sfinții îți ieu sufletul." ș-apoi ține tu minte, copile, ce-ți spun eu : că de i-a mai da lui nasul să mai miroase p-aici, apoi las' !... Numai tu, să nu cumva să te răsufli cuiva, ca să prindă el de veste. Și ... peste dânsa : peste frunzări toarnă țărână și peste țărână așterne o rogojină. Apoi face un scăuieș de ceară anume pentru lup. Pe urmă lasă bucatele la ...
Ion Grămadă - O noapte de groază
... după Crăciun și afară se pusese o iarnă grea, cum nu se mai pomenise de multă vreme. Într-o zi, numai ce văd că vine la noi, la Suceava, frate-meu, Ovanes, care locuia aici, la mănăstire. Vine, zic, și mă cheamă să stau vreo săptămână cu băieții lui, la mănăstire, și să dau seama de chilii, că el merge cu soția în România, la Panciu, la celălalt frate mai mare, Garabet, care ținea han acolo. Voia să fie la cununia fetei lui Garabet, Natalița, iar, după o săptămână, avea să se întoarcă. Eu încă m-aș fi dus bucuroasă, mai ales că, la urmă, se hotărâră și părinții mei să meargă la nunta lui Garabet, pe care nu-l văzuseră de multă vreme; ei însă începură să-mi vorbească despre iarna cea grea, de drumurile rele și ... de om primprejur, așa-i de pustiu locul. Dar mă dedasem cu urâtul: peste zi, hrăneam galițele, spălam și hrăneam copiii, făceam mâncare, mai coseam la gherghef și mă gândeam la nunta de la Panciu și la logodnicul care avea să vină să mă vadă. Fricoasă nu eram din cale-afară, dar, totuși, nu-mi era oarecum îndemână, mai ales îndată ce ...
... e laptele, cu coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu ... o iau razna, se împrăștie repede. Dânsa paște puțin, apoi rămâne cu urechile ciulite, cu ochii în gol, ca și cum ar aștepta pe cineva. La amiază vine la apă; își știe locul la jgheab; pe lângă ea nu se simte nici un cal. Toți ceilalți beau mai încolo. Arareori seara, își aduc aminte de dânsa. Atunci aude glasul ... scurgea ca dintr-un izvor. O apucă un tremur. Un tropot înăbușit îi izbi auzul: herghelia se întorcea în fugă; și prin vuietul ploii un glas răsună prelung: „Martaaa!â€� și a doua oară: „Martaaa!â€� Apoi nu mai auzi nimic. Atunci, dibuind, înfricoșată, sub potopul ce ... ...
... grădina împărătească, foarte curios să auză cum o fi cântând un măgar învățat... — ...că eu — a zis Ion cătră ascultătorii de la masă — eu știu ce glas are măgarul, și știu asemenea că orce școală, cât de înaltă, nu poate da ce n-a vrut să dea nașterea... Așadar, m-am dus... am intrat fără supărare și am găsit multă lume adunată, și din ... mândru, moțăind când în dreapta, când în stânga, și iar s-a pus pe zbierete. Iar surioara mea, la fiecare zbieret al lui, da din cap încântată, aruncându-i câte un trandafir, și se uita galeș când la-mpăratul și la-mpărăteasa, când la boieri și la prostime... N-am mai putut suferi... Când s-a opintit odată dumnealui să ridice glasul sus de tot, am pus și eu două ... — Cum să nu-mi pese, dragă?... Vreau să știu... să viu să-l mai ascult... că-mi place, de mă-nnebunesc, mai mult ca la toată lumea... — Să știi tu că place la toată lumea!... Vedeți-l, oameni buni, pe nenorocitul ăsta!... Tutulor nouă, și împăratului și-mpărătesei, la ...
... și radios! Văd satu-ntr-o lumină nouă. Mă simt ușor, mi-e cald, mi-e bine, Și oamenii, mai veseli astăzi, Privesc cu dragoste la mine; Și toate par înfiorate, În aer e o sărbătoare... Natura, în extaz, palpită Ca-n primul răsărit de soare. Pricep... ea a deschis ... Și-atâta-mi pare de departe, Încât mă-ntreb dac-am trăit-o, Sau am citit-o într-o carte. Mă văd în larma de la școală, Pierdut, neînțeles de nime, Cercând neliniștea-mi ascunsă Și dorul să mi-l pui în rime. Viața mea se-nstrăinează De tot ce se ... știut mai dinainte... A, iat-o filă îndoită... Icoana ta-mi răsare-n minte, Te văd citind aceste rânduri, Te simt gândindu-te la mine, Urzind, pe-o clipă de iubire, O lume de povești senine, Te urmăresc în cartea asta, Ca și cum unele cuvinte Ar mai păstra ... valurile de zăpadă; Sunt amețit de neodihnă, În gând spui versuri latinești, Și, după fiecare strofă, Mă-ntreb dacă mă mai iubești... În clasă: dascălul, la tablă, Măsoară calea dintre stele; Pe liniile lui mi-s ochii, Dar unde-s gândurile mele!... E vară, stau culcat în iarbă, Miresmele de flori ...
... a ei frunte umilită. Pata ei i-nchide pragul milei și a îndurărei Chiar compătimirea goală, ce nimica nu pretinde, Se întoarce de la dânsa  de la cea care se vinde, Înainte-i și-ndărătu-i mute-s ușile sperării. Tu? Unde te-apropii, codrul se preface în grădină, Întristarea -n bucurie ... icoana A corupției adânce... nici o rază de virtute, Nici un sâmbure d-iubire. Lăcomiei cei astute Unei mame desfrânate victimă căzu... Sărmana! Da, da! De trei ori sărmana, căci cu toat-a ei cădere Fără de măsură-n lume... și cu toată desperarea Fără de măsură-n ... Într-a sufletului noapte și în inima-mi de tină! Pulbere-s făr- de voință, inima mea pustiită Ah! nimic nu e de vină la cumplita mea viață Nici nu o simțeam în mine, când am fost dusă de brață Pe acea cale pierdută, ne-nturnată, pângărită. Un pictor cu ... ea era și cu uimire S-apropie el de dânsa... un copil. Cu dinadinsul El i-oferă-a lui iubire... Rece ea privi la ...
Ion Luca Caragiale - Autoritate
... ar fi căzut — era fără-ndoială bolnav. L-am întrebat, fiind la amiazi, dacă a dejunat: mi-a spus că da. Apucându-l strâns de braț, am simțit că, sub mânecile lui, pielea era tot așa de largă pe oase ca și mânecile pe piele. Foarte ... pare-mi-se că paliditatea lui și intențiile de leșin pe cale publică... dar în fine, îi trecuse acuma. Acum era foarte vioi, prinsese limbă... La căldura generosului vin, se aprinsese un șir de confidențe. Am constatat din conversația d-lui Ionescu că și la moral era ca și la fizic un om nu prea deosebit: pare că, pierzându-și paliditatea, pierduse singura lui virtute de a mă interesa; acum vedeam bine că ... să ies, iată că intră pe ușe, cine? vechea mea cunoștință, d. Nicu Ionescu. Toți încep să râză. Unul zice: când vorbești de lup, Nicu la ușe! nu înțelegeam... Am simțit însă numaidecât că d. Nicu Ionescu era aci ca la dânsul acasă, în cei mai intimi termeni cu „confrații". M-am oprit să schimb câteva vorbe cu dânsul. Era redactor acolo, însărcinat mai ales ... ...
... a îndrăgit, Trăiește singur, dat uitării, Cu sufletul plin de păcate, Corsarul alb, îmbătrânit. Sub chiparosul din grădină Se urcă iedera pe-o cruce La capătul unui mormânt; Prin ramuri aerul suspină Și parcă din adânc aduce Un glas de funduri de pământ. Corsarul, care niciodată De nimenea nu se rugase, Nu se plânsese nimănui, Corsarul avusese-o fată, Și-acum plângea, se-ngenunchiase ...