Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE FIECARE CEAS

 Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 191 pentru DE FIECARE CEAS.

Ioan Slavici - Gura satului

... până pe umeri, cu o față albă și străbătută ca de-o răsuflare de rumeneală, cu doi ochi mari și albaștri ca fața cerului privită de pe culmea muntelui. Totdeauna e în această față ceva ce nu se mai găsește în alte fețe, un fel de tristețe, un văl de gânduri, iară în surâsul de pe buzele lui ascuțite totdeauna e ceva ce-ți deschide sufletul. E minunat flăcău Miron și nu e minune că toți îl caută și doresc ... când jocul se sparge, Marta pleacă spre casă. Unii merg într-o parte, alții într-alta. Toderică merge cu Marta până la răspântie, îi dorește de bine, apoi cotește la stânga și o lasă să meargă cu ceilalți mai departe. Până acasă ea merge însoțită de fete și de flăcăi. Între flăcăi este și Miron, care, precum de la sine se înțelege, totdeauna merge alăturea cu dânsa. Peste puțin, ei lasă apoi ulița, trec un pârleaz de la dreapta și merg pe o cale mai scurtă, pe poteca dintre vii, pe la Fântâna Corbului, unde izvorăște apa cea bună. Până aci merge ... se apropie încet de ...

 

Ion Luca Caragiale - O scrisoare pierdută

... și el ceas de mâncare, de băutură, de culcare, de sculare, ca tot creștinul... TIPĂTESCU: Firește... PRISTANDA: Și la mine, coane Fănică, să trăiți! greu de tot... Ce să zici? Famelie mare, renumerație mică, după buget, coane Fănică. Încă d-aia nevastă-mea zice: „Mai roagă-te și tu de ... domnul prefectul să-ți mai mărească leafa, că te prăpădești de tot!..." Nouă copii, coane Fănică, să trăiți! nu mai puțin... Statul n-are idee de ce face omul acasă, ne cere numai datoria; dar de! nouă copii și optzeci de lei pe lună: famelie mare, renumerație mică, după buget. TIPĂTESCU (zâmbind): Nu-i vorbă, după buget e mică, așa e... decât tu nu ești băiat ... trăiți, patruzeci și patru, în cap... patruzeci și patru... Cum zic, unul-două, poate vântul... ori cine știe... TIPĂTESCU (râzând): Ghiță… apoi nu mă orbi de la obraz așa. PRISTANDA (schimbând deodată tonul, umilit și naiv): Famelie mare... renumerație după buget mică... TIPĂTESCU (uitându-se la ceas) : Ia să lăsăm steagurile, Ghiță... PRISTANDA: Curat să le lăsăm, coane Fănică. TIPĂTESCU: Spune odată istoria de

 

Vasile Alecsandri - Un salon din Iași

... doua s-a încuibat, ca o porumbiță delicată, într-un jilț elastic; a treia stă pe picioare lângă un clavir mic de Erhard, și degetele sale fragede se primblă pe tușele instrumentului, scoțând note armonioase și cercând melodia unei romanțe noi. Fiecare dintr-aceste trei grații este înconju­rată detineri eleganți ce flutură cu uimire împrejurul lor. DAMA DE PE CANAPEA: Frumoasă melodie!... Ce arie-i asta? UN CAVALER SPÂN: Un solo din Trovatore . DAMA DE LA CLAVIR: Te înșeli, domnul meu, că-i o romanță nouă ce mi-a dedicat mie domnul X. UN CAVALER BĂRBOS: Nu știam ... suie, Și, ferice, s-o depuie Pe al Domnului altar! [1] TOȚI (încântați și bătând din palme) : Bravo! bravo! minunat!... Doamna mea, ai un glas de înger. (O sută de complimente zboară împrejurul damei de la clavir.) DAMA DE PE JILȚ: Romanța e de minune; dar sunt foarte intrigată de a ști cine-i acea Margărită atât de frumoasă? DAMA DE LA CLAVIR: Socotiți poate că e vreo persoană în ființă?... Vă înșelați. Domnul X e un original înamorat de

 

Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște

... Ion Luca Caragiale - O făclie de Paşte O făclie de Paște de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Leiba Zibal, hangiul de la Podeni, stă pe gânduri la o masă subt umbrarul de dinaintea dughenii, așteptând dilijența, care trebuia să fi sosit de mult; e o întârziere de aproape un ceas. Este lungă și nu prea veselă istoria vieții lui Zibal; dar așa cum e prins de friguri, tot e o petrecere pentru el să ia pe rând una câte una fazele ei mai însemnate... Precupeț, vânzător de mărunțișuri, samsar, câteodată și mai rău poate, telal de straie vechi, apoi croitor și ștergător de pete într-o ulicioară tristă din Ieși - toate le încercase după accidentul care-l făcuse să-și piarză locul de băiat într-o mare dughiană de vinațuri. Doi hamali coborâseră în beci un boloboc sub privigherea băiatului Zibal. O neînțelegere se ivi între dânșii la împărțeala câștigului. Unul din ei luă ... oameni de fiecare parte; pumnii sunt strâns legați unul peste altul cu o curea tare. E un om cu o cherestea uriașă: un cap ca de laur, părul negru, des, barba și mustățile aspre și împâslite. Prin cămașa-i, sfâșiată

 

Vasile Alecsandri - Rusaliile

... dusă pe gânduri? SUZANA: Duc dorul lui Toader, lele Catrino. CATRINA: Vai de mine!... de-abia însurat ș-o și uitat cărărușa casei? SUZANA: Apoi, de când poruncile aieste nouă care curg pe nică, pe ceas, nu mai are cap omu să-și mai vadă bordeiul. Când îi la subprefecătură, când la cășărie... CATRINA: La cășărie?... la stână? SUZANA: Ba nu ... A vinit, da. Cică să ne-apucăm de durat o casă comunală. Dnu Gălușcă ne-a vorbit un ceas întreg de costituți... una, de covenți... una, fac două; de Patrie, de amoare... SUZANA: Ce moare, bărbate? TOADER: Poate că moare de curechi, fiindcă s-apropie postul. SUZANA: Bine, dar, ce-are a face?... TOADER: El o fi știind, că ne-a mai ... cetățeni? să vă-nchidă la cetate? TOADER: Dracu să-i descurce! (Scapă jos condicele ce ține subsuoară.) SUZANA: Da aieste ce sunt, Toadere? TOADER: Condice de însemnat toți trecătorii prin sat; tabloane de gâște, rățe, pui de găină, ouă, toate! Cică-s potrocale de recesemință. SUZANA: Elei! bărbate, leagă vornicia de gard, că eu nu mai am parte ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții

... scaunul, nu vezi că este ud?... uf! ce cârciumă infectă!... — Îndată, domnule! — Era o bancă, continuă Candian, frecându-și mâinile, monstruoasă. Se ridicase de la o mie la douăsprezece. O razuară de primă ordine. Opt, nouă, opt, nouă, și ponții, șapte, cinci, bac, patru. Scumpul meu prieten ( fr. ) La jocul de cărți, partida la care toți jucătorii pierd în favoarea bancherului; de la fr. raser — a rade. — Vasăzică, ai pierdut? — Eu?... din contră... am câștigat... Cine pricepe jocul ca mine? Eu totdeauna ... triumfă. Tu ești tânăr... abia de doi ani în București... puțin... Candian mânca și vorbea cu o repeziciune uimitoare. — Peste câțiva ani vei înțelege de ce atâția ramoliți au cu miile de franci pe lună, de ce cutare militar scandalos a ajuns colonel, de ce un cartofor ordinar ne reprezintă țara în străinătate și de ce un falit, de trei ori simplu și o dată fraudulos, se plimbă într-un cupeu cu coroană de marchiz. Și eu am crezut în examene, dar acum sunt prea cuminte ca să mai râdă ...

 

Nicolae Gane - În vacanțe

... care mă sărută pe frunte, îmi vorbi puțin după obiceiul lui, dar vedeam eu cum se lupta să învingă o lacrimă ce i se strecura de sub gene. Iar după ce ieșii de la dânsul, baba Ilinca care se ținea grapă de mine, mă duse în camera cu merinde, unde ședeau grămădite pe polițe, cutii cu rahat, șiraguri de smochine, cozonaci, păstrămuri, sticle cu vutci și vișnapuri, și câte și mai câte, de care duceam dorul la școală. — Na, gustă de ici, cuconașule, gustă de dincolo!... că la școală știu că vei fi mâncând pe sponci... Ce-i drept, gândeam eu în mine, mușcând când din cozonac, când din pastramă ... grijască penele în culcușul lor de apă. Când, deodată, năprasnic se ridică din fundurile noroioase ale apei un strigăt aspru, lung, asurzitor, țesut cu mii de note care de care mai ascuțite, mai înțepătoare, de vuietul cărora tresări balta din fund și pănă-n față. Erau broaștele, care, deșteptate de somn, sărbătoreau în cor revărsatul zilei. Cât de hâde erau ele, cât de discordantă era cântarea lor, totuș această strigare de ...

 

Ion Luca Caragiale - Conu Leonida față cu reacțiunea

... Ion Luca Caragiale - Conu Leonida faţă cu reacţiunea Conu Leonida față cu reacțiunea de Ion Luca Caragiale 1880 ( O odaie modestă de mahala. În fund, la dreapta, o ușă; la stânga o fereastră. De-o parte și de alta a scenii câte un pat de culcare. În mijlocul odăii o masă împrejurul căreia sunt așezate scaune de paie. Pe masă, o lampă cu gaz; pe globul lămpii un abat-jour cusut pe canava. În planul întâi, la stânga, o sobă cu ușa ... EFIMIȚA: Ce spui, soro? LEONIDA: Ce-ți spui eu, și câte și mai câte altele și mai și. EFIMIȚA: Bravos! ( 0 mică pauză și căscături de amândouă părțile ) LEONIDA: Trebuie să fie târziu, Mițule; ne culcăm? EFIMIȚA ( se scoală și se uită la ceas ): Douăspce trecute, bobocule. LEONIDA ( sculându-se și el și mergând spre patul din stânga ): Vezi dumneata cum trece vremea cu vorba... EFIMIȚA ( dregându-și patul ... o ureche și adoarme și ea. — Unu după miezul nopții sună rar în vecinătate: patru bătăi pentru sferturi, apoi o bătaie mai gravă pentru ceas. În orchestră melodramă „misterioso". Câteva momente pauză, după care s-aud în depărtare două-trei detunături

 

Dosoftei - Psaltirea în versuri

... 7 Psalomul lui David, 101 8 Psalomul lui David, 103 9 Psalomul lui David, 132 10 Psalomul lui David, 136 Psalmul lui David, 1 Ferice de omul ce n-a merge     În sfatul celĂ³r fără de lege Și cu răii nu va sta-n cărare,     Nici a ședea-n scaun de pierzare. Ce voia lui va fi tot cu Domnul     Și-n legea lui ș-a petrece somnul, De să va-nvăța de zî, de noapte,     Să-i deprinză poruncile toate. Și va fi ca pomul lângă apă,     Carele de roadă nu să scapă. Și frunza sa încă nu-ș-va pierde,     Ce pre toată vremea va sta verde. Și de câte lucrează i-sporește,     Și agonisita lui va crește. Iară voi, necurațâi, ca pleava,     De sârg veț cunoaște-vă isprava. Când s-a vântura dintr-are vravul,     Vă veț duce cum să duce pravul, Și cu grâul n ... Bucurie, să le placă. Să să laude cu tine Carii ț-vor numelui bine, Că dai bună cuvântare Direptului și spori mare. Doamne,-n scut de bună vrere, Ne-ncununi cu mângâiere. PSALMUL 6 Să nu mă-nfruntez, Doamne, la ceas

 

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă

... din unde să-l audă, fiecare din ele să poată cânta ca dânsul când vor șopti văilor și florilor. Râurile se ciorăiau mai în jos de brâiele melancolicelor stânce, învățau de la păstorul împărat doina iubirilor, iar vulturii ce stau amuțiți pe creștetele seci și sure a stâncelor nalte, învățau de la el țipătul cel plâns al jelei. Stăteau toate uimite pe când trecea păstorașul împărat, doinind și horind; ochii cei negri ai fetelor se umpleau ... Frumos se sui-n luntre și, vâslind, ajunse până la scările de marmură ale palatului. Pătruns acolo, el văzu în boltele scărilor candelabre cu sute de brațe, și-n fiecare braț ardea câte o stea de foc. Pătrunse în sală. Sala era înaltă, susținută de stâlpi și de arcuri, toate de aur, iar în mijlocul ei stătea o mândră masă, acoperită cu alb, talgerele toate săpate din câte-un singur mărgăritar mare; iar boierii ce ședeau ... butii cu apă, iar pe prispă torcea o fată frumoasă. Haina ei albă și lungă părea un nor de raze și umbre, iar părul ei de aur era împletit în cozi lăsate pe spate, pe când o cunună de ...

 

Ioan Slavici - Spaima zmeilor

... — Las' pe mine, mamă, răspunse zmeul, că-i vin eu de hac. Nu degeaba m-ai făcut zmeu! Iară el? Ce nu face omul de dragul copiilor săi?! Ziua întâi zmeoaica l-a trimis să aducă apă într-un burduf de bi- vol, dar bivol, colea, cum sunt cei din lumea zmeilor. El, biet, abia putea să ducă burduful gol în spinare: de unde ar fi fost în stare să-l aducă plin?! "De! își zise. Văd eu că nici în lumea asta nu poți s-o duci cu adevărul. Ia s-o mai pornim și spre minciună." Sosit ... în când. — Acum, grăi cel mai țanțoș dintre zmei, să ne măsurăm puterile în buzdugane. — Să le măsurăm, răspunse omul cu o îndrăzneală de-ai fi crezut că viața lui toată și-a petrecut-o aruncând buzdugane. Erau afară pe prispă douăsprezece buzdugane, care de care mai mare și mai greu. El le luă pe rând, de la cel mai mic, pe care numai gâfâind putea să-l ridice, până la cel mai mare. — Jucărele de copii, zise el. Mai mare n-aveți? — Nu! răspunse zmeul pus rău

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>