Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE STAT

 Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 1394 pentru DE STAT.

Ion Luca Caragiale - Ultima oră

... Ion Luca Caragiale - Ultima oră Ultima oră de Ion Luca Caragiale 1900 Mă aflam în toiul conflictului româno-bulgar, în parcul de la Sinaia. Vreme splendidă, deși prea călduroasă, și o mișcare neobicinuită: pe de o parte afluența trenurilor de plăcere, ale căror bilete, fiindcă lunea cădea între două sărbători, erau valabile până miercuri dimineața; astfel, se-ngrămădea lumea pentru bâlciul de a doua zi marți, sf. Maria, când e și hramul mănăstirii; pe de altă parte, era hotărâtă pentru după amiazi plecarea suveranilor noștri spre străinătate. Fizionomia parcului era destul de caracteristică. Persoanele oficiale - curtea regală era în mare doliu - redingotă și mănuși negre, pălărie înaltă; generalii și ofițerii în uniformă de mare ținută; mult public de elită și lume de jos destulă. Unii steteau la mese în fața bufetului, pe când alții se plimbau în sus și-n jos. Așteptând să-mi aducă o cafea ... la cazarma vânătorilor. - Ce amănunte, domnule? De unde știi și amănuntele? - Ce-ți pasă? Și, zicând acestea, bravul meu aleargă la telefon. Mă ridic înecat de vestea războiului... am nevoie să mă mișc, nu mai pot sta locului. La câțiva pași, un grup

 

Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă

... Și mergeau, frate, mergeau Pân-în munți că ajungeau, Iar când soarele-apunea, Iată că se întâlnea C-un cioban cu fluieraș Și cu port de oltenaș. Domnu-n cale-i se oprea Și din gură-așa grăia: ,,Ciobănaș cu fluieraș, Puișor de oltenaș, Cunoști calea codrului De prin muntii Crișului? Cunoști fagul Mihului Din codrul Cobiului?" ,,Cunosc calea codrului Până-n fundul fundului, Știu și fagul Mihului Din codrul Cobiului". ,,De știi locurile bine, Nu mă-i duce tu pe mine?" ,,Ba, te-oi duce eu pe tine De-i lăsa tu oștile Să-mi păzească oile, Că de-oi pierde-o mielușea Oi slugi un an pe ea, Și de-oi pierde un mielușel Oi slugi doi ani pe el". Domnul oștile lăsa, Cu ciobanul se lua, Singur, singur, singurel Pe o zare de muncel. Iar ciobanul se-ndrepta Către munți și mi-l purta Pe cărări și pe potici Ce-s călcate de voinici, Prin hățiș, prin cărpiniș, Unde nu-i loc de cârniș, El mergea, frate, mergea Pân' ce-n codru ajungea Drept la fagul Mihului, Lăcașul voinicului. Când de ...

 

Dimitrie Gusti - Închinare lui Ștefan-Vodă

... luminos. Stă sus martirul lumii ce-i Dumnezeu putinte, Iar jos l-a lui picioare mormîntul umilit Al omului, în care un snop de oseminte E-o mînă de cenușă, odor neprețuit. Din astă catacombă și mucedă și rece, Din ist sicriu de gheață în noapte-nfășurat Cu giulgiul nepăsării, un fulger iaca trece Și de-a virtuții raze tot templu-i decorat. În nimbul ce-ncunună mormîntul se zăreze Lipnițul, Grumăzeștii și Balta și Ciceu, Dumbrava Roșă, Baia ... lui Hristos tării, Și între ele-i Putna în care-adînc se-nchină Lui Ștefan-Vodă astăzi ai României fii. Aice e fîntîna cea plină de mărire, De sînta pietate, de-al patriei amor ; Aice-i eroismul ce trăsnet de-ngrozire Fu dușmanilor țării sfărmînd trufia lor. O, mamelor române ! aduceți-v-aminte Că dintre voi fu una : Elena, ce ne-a dat ... patriei române ! Al vostru viitor, Și-al națiunii soare, din a virtuții horă Se naște, vă surîde, vă cată cu amor. În leagănul de moarte vederea nu pătrunde Că-i noapte fără ziuă, că-i soarele apus : Dar spiritul sondează și-n mușchiul lui, fecunde Seminți de ...

 

Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul

... aveam și pene-n frunte. Toți dorobanți, toți căciulari,   Români de viță veche, Purtând opinci, suman, ițari   Și cușma pe-o ureche. Ne dase nume de Curcani   Un hâtru bun de glume, Noi am schimbat lângă Balcani   Porecla în renume! Din câmp, de-acasă, de la plug,   Plecat-am astă-vară Ca să scăpăm de turci, de jug   Sărmana, scumpa țară. Așa ne spuse-n graiul său   Sergentul Mătrăgună, Și noi ne-am dus cu Dumnezeu,   Ne-am dus cu voie bună ... tot chiteamși ne gândeam   Cum să ne cadă-n gheară? Din ziori în ziori și turci și noi   Zvârleam în aer plumbii Cum zvârli grăunți de popușoi   Ca să hrănești porumbii. Și tunuri sute bubuiau ...   Se clătina pământul! Și mii de bombe vâjâiau   Trecând în zbor ca vântul. Ședea ascuns turcu-n ocol   Ca ursu-n vizuine. Pe când trăgeam noi tot în gol,   El tot ... numai unul, Și bietul Ținteș căzu mort,   Îmbrățișându-și tunul. Pe-o noapte oarbă, Bran și Vlad   Erau în sentinele. Ferbea văzduhul ca un iad   De boambe, de șrapnele. În ziori găsit-am pe-amândoi   Tăiați de iatagane, Alăture c-un moviloi   

 

George Coșbuc - Cetatea Neamțului

... George Coşbuc - Cetatea Neamţului Cetatea Neamțului de George Coșbuc Sunt cu ceară picurate Filele-n bucoavna mea, Dar citesc, cum pot, în ea. Spune-acolo de-o cetate Care Neamțul se numea Și-au zidit-o, spune-n cronici, Nemți, germani sau teutonici. E ruină azi de veacuri. Unde-o fi? Vezi asta-i greu! Cine credeți că sunt eu Ca să știu atâtea fleacuri! Cui va ști, îi dau un leu ... i de poveste! N-ați ascuns prin turn neveste? Noi? Da ce, ni-e mintea slabă? Noi suntem creștini curați: Aștia nu sunt însurați, Eu de zece ani n-am babă, Voi după femei umblați? Zbârlea are-n Huși, săracul, Dar urâtă, goală-dracul! Dar comori ascunse-n oală Și-ngropate ... mâini ca cel ce-alungă Gânduri rele: Eu sunt bun. Apropo, ce-am vrut să spun? Onofrei, te văd cu pungă, Dă-mi o mână de tutun. N-am fumat de-o săptămână, Pune-l ici, te rog, în mână. Și-aprinzând chibritu-n pripă, Mulțumit privea la fum. Onofrei, să-mi spui acum, Și-apăsa ... cu unghia-n pipă, Cum mi-ai stat tu mie-n drum? Nu știai tu ...

 

George Coșbuc - Perirea dacilor

... Unul singur avea cizme (Primul dac ce le-a purtat) Și vorbea cu galicisme, Că-n Paris trei ani a stat De-a învățat geologie, Și-avea Takowa pe piept, Îl chema sarab [1] Ilie, De spun cronicele drept, Iar în mână-avea cravașă Semn distins, ca bulibașă. Zise el: De vrei, ne-aruncă Peste-un milion de scări, Dar cinstita ta poruncă Prea ne scoate din răbdări! Când nu-i strop de vin în țară Ce să bem noi? Petroleu? Regele cu vorba rară: Oh, Sarailie-al meu! Tu cunoști pe Leon papa, Vorba lui mereu e ... o spun, Însă dacii, ca păgânii, Nu beau apă, nici să-i pici. Zic și ei, cum zic românii Cei ce-urmându-ne pe-aici De strămoși ne-or recunoaște: Apa-n burtă face broaște! La o mie două sute După Crist! Iar noi suntem Morți de tot, când ni-e ulciorul Gol o zi, ca la golani, Cum deci îi vom duce dorul Treisprezece sute de-ani! Pân-atunci ne ia tătarul, Tot cu gând că-i gol paharul. Ascultând aceste spuse, Regele-a zâmbit perfid. Dete-un semn ...

 

Mihai Eminescu - Cugetările sărmanului Dionis

... de-un secol, vin n-am mai băut de-o lună. Un regat pentr-o țigară, s-împlu norii de zăpadă Cu himere!… Dar de unde? Scîrțîie de vînt fereasta, În pod miaună motanii — la curcani vînătă-i creasta Și cu pasuri melancolici meditînd umblă-n ogradă. Uh! ce frig… îmi văd ... superbă, dulce o bucată din Homer, Un palat, borta-n părete și nevasta — o icoană. Pe păreți cu colb, pe podul cu lungi pînze de painjen Roiesc ploșnițele roșii, de ți-i drag să te-uiți la ele! Greu li-i de mindir de paie, și apoi din biata-mi piele Nici că au ce sa mai sugă. — Într-un roi mai de un stînjen Au ieșit la promenadă — ce petrecere gentilă! Ploșnița ceea-i bătrînă, cuvios în mers pășește; Cela-i cavaler… e iute… oare știe ... pe dracul, Dară eu — ce-mi pasă mie — bietul „îns!“ la ce să-l purec? Și motanul toarce-n sobă de blazat ce-i. — Măi motane, Vino-ncoa să stăm de vorbă, unice amic și ornic. De ...

 

Mihai Eminescu - Mureșanu

... nu le mai ascult, Nimic e pentru mine, ce pentru ea e mult. Viitorul un trecut mi-i pe care-l văd întors. Același șir de patimi s-a tors și s-a retors De mânile uscate a vremi-mbătrânite... Și clare-s pentru mine enigmele-ncâlcite... Nu-ntreb de ce în lume nu ni e dat de soarte Noroc făr- de durere, viață făr- de moarte ­ Am pus de mult deoparte acele roase cărți Ce spun c-a vieții file au veșnic două părți, Că făr-de lacrimi nu e nici ochiul cel mai vesel ­ Acest noian gândirea-mi în sama altor lese-l; Nimic din lumea asta cu ele nu ... lume Decât să-i ducă-n lupte un mare, un sfânt nume? Un nume ! Ce-i mai mare decât un nume oare? Pentru-un astfel de lucru se junghie popoare. În mână de vei prinde-a istoriilor carte, În ea atunci vedea-vei un falnic op de arte, Vedea-vei cum sub ochi-ți în plin se desfășoară Tot patime

 

Vasile Alecsandri - Doina voinicească 2

... Vasile Alecsandri - Doina voinicească 2 Frunză verde de cicoare, Când văzui vara cu soare, Cătat-am pădurea deasă Ca să țin cu dânsa casă, Ș-am cătat galbeni tăieți Să fac zale la ... Ș-am cătat galbeni ușori Să fac rochii la surori, Dar găsii numai rubiele De făcui cercei cu ele Și salbe mândrelor mele. Bistrițo, apă de munte! Bistrițo, șiroi de frunte! Ce te făcuși Dunăre Și te umflași tulbure De nu pot trece prin tine Cu baltagul la ciochine? Să mai ies, colo, pe vale, Ca să mă așez în cale, În calea ciocoilor, În ... cu ochii tot pe vale. Mă tot uit uitare lungă, Doar norocul să m-ajungă. Și norocul nu m-ajunge Și mijlocul mi se frânge De greul păcatelor, De sarcina armelor: Murguleț, copită mică! Ian mai du-mă la potică, În poiana din pădure Unde mândra strânge mure, Și mă du în Valea-Seacă ... nsera de noapte Să mai cerc durda ce poate. Oliolio! soare rotund! De-ai apune mai curând, Că mie mi s-a urât De suit, de

 

George Coșbuc - Logică

... George Coşbuc - Logică Logică de George Coșbuc 1893 Popa Toader, din scripturi, Dă lui Mitru-nvățături: — "Mitre, știi ce spune psaltul? Să nu faci în viața ta Ceea ce ...

 

Mihai Eminescu - Sarmis

... copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată și flori până-n pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. ,,­ De câte ori, iubito, mă uit în ochii tăi, Mi-aduc aminte ceasul când te-am văzut întăi. Ca marmura de albă, cu mâni subțiri și reci, Strângeai o mantă neagră pe sânul tău... În veci Nu voi uita cum tâmpla c-o mână netezind Și ... plini îți erau ochii de lacrimi și de foc, Pe-al genei tale tremur purtând atât noroc... De ce zâmbeai tu oare? Vrun cântec blând de jale Au deșteptat în taină glasul gândirii tale?... Pluteai ca o ușoară crăiasă din povești. Dintr-o zâmbire-n treacăt simții ce dulce ești! Și ... repezi. Oriunde ne vor duce în farmecul iubirii, Chiar de murim, ajungem limanul fericirii." Ea mânile-amândouă le pune pe-al lui creștet... Frunziș purtat de vânturi pe valuri cade veșted. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată, cu flori până-n pământ Spre marea-ntunecată se scutură de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>