Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DESCHIDE
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 521 pentru DESCHIDE.
Dimitrie Anghel - Triumful vieții
Dimitrie Anghel - Triumful vieţii Triumful vieții de Dimitrie Anghel Doctorului Hoenig Să reînvii din nou ca pasărea Phoenix e desigur o problemă extraordinară. Dar, oricîte mizerii te-ar abate, oricîte dezastre ar fi să ți se întîmple, ești dator să păstrezi scînteia care mai arde în tine și s-o ațîți din nou, s-o faci flacără. Dacă flacările mi-au luat tot ce-am avut pămîntesc, dacă a fost scris să mi se distrugă toate pioasele amintiri, dacă mi s-a fărîmat cuibul acela unde mă aciuiasem o clipă și unde am fost fericit, visînd și lucrînd, trebuie să fiu tot atît de fericit că viața a pus cu prisos puteri în mine ca să pot renaște. Visurile, pe cari le-am visat și am încercat să le încheg, va trebui să renunț la ele, căci nu poți visa de două ori același lucru, precum nu te poți scălda de două ori în același fluviu, cum spune un vechi adagiu. În cazul meu, acel scripta manent e o tristă ironie, și manuscrisele mele au dovedit-o îndeajuns. Dacă am perdut atîtea însă, sufletul meu a avut și bucurii, căci numai ...
Dimitrie Bolintineanu - Ștefăniță domnul
Dimitrie Bolintineanu - Ştefăniţă domnul Ștefăniță domnul de Dimitrie Bolintineanu Ștefăniță domnul pe Milescu cheamă, Cu aceste vorbe el îi cere seamă: — "Tu erai de țară preste tot gonit: Din uitarea lumii eu te-am dezvălit. Eu ți-am dat avere, cinste și mărire Și, mai mult ca toate, chiar a mea iubire. Dar cînd al meu suflet ți se deschidea Cugetai în sine-ți răsturnarea mea ! Tronul dar să fie țarină-arzătoare Unde vestejește a credinței floare? Spre-a avea prieteni tronul e prea sus, Și-ntre domni cu robii cerul ură-a pus. Tu ai scris o carte leșilor să vie Să coprinză țara și a mea domnie. Fiecine poate tronul a dori Daca simte dorul a o ferici; Dar lovește-n față, căci un tron se naște Printr-o mișelie piere, vestejaște, Însă tu, sărmane, n-ai făcut cum ești ! Apărai coroana-mi ca să o zdrobești !" — "Doamne, n-am scris carte leșilor să vie; De va fi aceasta, să mă pierzi c-urgie !" Domnu-arată cartea. El s-a spăimîntat. — "Vînzător, nu meriți spre a ...
Dimitrie Bolintineanu - Țuțora
... doamne, fii ascultător. Au venit cazacii, prad, robesc, omor. Fii cu bunăvoie pentru-această țară! Scoală-te și sparge ceata lor barbară!" — ,,Fiică, nu deschide sânu-ți frăgior Grijilor ce farâm omul pieritor. Inima fecioarei sub dureri s-abate Ca sfioasa floare prin furtuni turbate. Cel ce-ți dete viața ...
Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman)
... carne până la mâner. Caii calcă leșuri, se incruntă foarte, Oamenii se-mbată de turbata moarte. Turcii iau de fugă... pasă spre cetate. Poarta se deschide oștii fărâmate. Însă fugătorii, cu cei ce-i alung, Cu spedele-n spate, totd-odată-ajung. Cum pe fața mării, după o furtună, Valuri lângă ...
Dimitrie Bolintineanu - Clavecinul
... sunete de dor. Ochi aprinși de flacări ce-i îndivinau, În născânde lacrimi dulce se scăldau. Ca plăpânda rouă peste-o rozioară Ce la zori deschide grațiosu-i sin, Rătăcea surâsul p-a sa buzioară Cu purpur divin. Sub orice mișcare, formele-i lumești Răspândeau tezauri de grații cerești ...
Dimitrie Bolintineanu - La piramide
... o mână de schelet. O tânără prințesă s-așază în tăcere Și cheamă lângă sine fantastici trecători. Și intonând armonii d-amor și de plăcere, Deschide vălu-i d-aur pe sânul ei de flori. Dar iată se aude o surdă nechezare De ageri cursieri; Cambis pășește-n capul popoarelor barbare ...
Dimitrie Bolintineanu - La români
Dimitrie Bolintineanu - La români La români de Dimitrie Bolintineanu Români! Ce faceți oare mormintele străbune? Orice popor ar fi Ce n-are monumente, aceste mari cunune De secoli de mărire, nu are drept a spune Că este el un popol! Nici are drept a fi! Mormintele se află; dar, turme rătăcite, Români! de robi tirani, Ce au trecut pe țară cu inimi înjosite, Lăsară să se surpe; erau prea strălucite; Și ei, prea orbi, să rabde lumina-acelor ani! Vai! Secolii din urmă deschiseră intrare Străinilor pierduți, În paturi nopțiale, aceste sanctuare De unde altădată, spre fală și mirare, Nășteau eroii țării și dalbele virtuți. Străinii risipiră țărâna strămoșească, Și ce n-au risipit, Românii dărâmară!... O, țară românească! Fii demnă prin virtute de fala strămoșească, Sau leapădă un nume ce tu ai
Dimitrie Bolintineanu - Luarea Hotinului
... înjosit." Zice. Căpitanii jură răzbunare. La poloni, românii trec cu mic, cu mare. III Leșii se coboară, turcii se trezesc. rmele răsună, văile mugesc. Petricei deschide porțile pe dată. Leșii intră,-atacă, lupta-i verșunată. Zorile revarsă peste luptători, Peste morți, pe sânge, luminoase flori. Petricei, în frunte, p-al său ...
Dimitrie Bolintineanu - Lupta între români
... tirani." Astfel Radul scrie vorbe dulci și line. P-a lui față cură lacrime divine. Apoi merge-n cortul domnului bătrân Care îi deschide
Dimitrie Bolintineanu - Mihai la pădurarul
... tu român. Dar nu aici o teamă! îi zice-acest bătrân, Căci ospitalitatea în ceruri e născută Când ura între oameni era necunoscută. Ea îsi deschide sânul la toti câti o doresc: Altmintirea, ar pierde caracteru-i ceresc. Sub simplele vestminte s-ascunde câteodată O inima de ură si de trădări ...
Dimitrie Bolintineanu - Muma lui Ștefan cel Mare
Dimitrie Bolintineanu - Muma lui Ştefan cel Mare Muma lui Ștefan cel Mare de Dimitrie Bolintineanu I Pe o stâncă neagră, într-un vechi castel, Unde curge-n vale un râu mititel, Plânge și suspină tânăra domniță, Dulce și suavă ca o garofiță; Căci în bătălie soțul ei dorit A plecat cu oastea și n-a mai venit. Ochii săi albaștri ard în lăcrimele Cum lucesc în rouă două viorele; Buclele-i de aur cad pe albu-i sân, Rozele și crinii pe față-i se-ngân. Însă doamna soacră lângă ea veghează Și cu dulci cuvinte o îmbărbătează. II Un orologiu sună noaptea jumătate, In castel în poartă oare cine bate? - "Eu sunt, bună maică, fiul tău dorit; Eu, și de la oaste,mă întorc rănit. Soarta noastră fuse crudă astă dată: Mica mea oștire fuge sfărămată. Dar deschideți poarta... Turcii mă-nconjor... Vântul suflă rece... Rănile mă dor!" Tânăra domniță la fereastră sare. - "Ce faci tu, copilă?" zice doamna mare. Apoi ea la poartă atunci a ieșit Și-n tăcerea nopții astfel i-a vorbit: - "Ce spui, tu, străine? Ștefan e departe; Brațul său prin taberi mii de ...