Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ ZGOMOT
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 249 pentru FĂRĂ ZGOMOT.
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... ce stea după stea s-a stins și s-a arătat soarele printre copaci ca un obraz îndărătul unor ostrețe. Cu zgomot atunci porțile grele s-au deschis și din palatul acela minunat, spre mirarea omului, o babă chinuită și adusă de șale a ieșit ... ce el petrecea în ospețe, pe cel ce nu se putuse să se aciuieze sub nici un acoperământ, nici să-și odihnească capul trudit nicăirea, fără să-l înfioare grija zilei de mâne... Și pe aceste două fețe aceleași, dar deosebite, umbra unor gânduri parcă a trecut. Pe una ... pornire de răzvrătire. Și în visul lui, s-a făcut atuncea că, recunoscându-și norocul pentru care trudea de atâția ani de zile fără rost, mânile lui negre s-au întins, ridicând sapa cu putere, spre cel ce-i semăna ca un frate gemen. Dar la o mișcare a ...
... avut ocaziunea să constate sărăcia limbii române, și a trebuit să recunoască necesitatea introducerii, prin regulamente, a infinitivului ca imperativ impersonal, fără ca și cu negațiune; și asta (onoare ei!) pentru toți călătorii, fără excepție de clasă sau de distanță de parcurs, la toate trenurile, fie accelerate, fie de persoane, mixte sau de marfă. Astfel, în toate vagoanele noastre ... dar totodată să le cultive inima și să le formeze caracterul, fiindcă o națiune are nevoie, ce e drept, de ridicarea nivelului intelectual, dar iarăși fără caractere nu merge — în școlile primare, zic, citim pe toți pereții: „A nu se sufla nasul cu degetele. A se purta ... vârstă în litere, științe și arte, eu stam la dreapta stăpânei casei. După ce foarte greu m-am ridicat de la masă, pe la zece fără un sfert, am trecut în salon, unde ne așteptau țigări, țigarete, cafele, des bonbons et des liqueurs — adică pe românește bomboane și lichioruri... îmi ... culc mai devreme... Cum am face rost de o sanie? — Ei! bravo — răspunde el — nene Iancule! Cum se poate să pleci așa, fără ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira V
... la virtuți S-a pomeni cu slavă în veacuri viitoare. SATIR: Păstrează-a tale versuri; eu voi s-aduc plăcere Și fără răsplătire. La voi numai e dat, Nimică să nu faceți fără de interes. Voi numai pentru-o vorbă, pentru-o căutătură Sau pentru o zâmbire, de-a purure pretindeți Închinăciuni, prezenturi, răsplăți și mulțumiri ... un cuvânt, ș-aceia ce mai puteau umbla, Și cei căzuți pe uliți cu toții erau beți. Unii amețiți numai se-mpiedica-n picioare, Mergând fără să știe în care parte-aleargă; În danțuri desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în glod se tăvălesc. Uitând rușinea toată și buna ... Mulți plâng părinți și rude ce viața au pierdut. De-a spirtului otravă și-n sfezi și gâlceviri. Cântările cu chiot, strigările și zgomot, Pân-și pre surd îl face să-i țiuie urechea. În scurt această larmă și vuiet în norod Mă îndemna a crede că ... albă, un pântecos bătrân, La față gras și rumen, cu ochii înfundați, Și cu un glas molatic! — Ce stai pe gând, îmi zice, Aice fără ...
... străbuni tot păstori au fost, oameni care au obiceiurile lor și limba lor păstorească, pe care numai ei o înțeleg. Și fiindcă nu-i neguțătorie fără de pagubă, iară păstorii sunt oameni săraci, trebuie să fie cineva care să răspundă de paguba care se face în turmă: acest cineva este "sămădăul ...
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... singur nu mai ținea minte; le pierduse numărul. Prin fiecare sat însă, și mai cu seamă prin târguri, șiragul cel lung de poștalioni făcea mare zgomot. Toți locuitorii: bărbați, femei, copii, căței și purcei îi ieșeau în cale mirați, să vadă asemenea alai de înhămătură condusă de doi surugii năbădăioși în ... dânsul. Nu-și putea da el samă cum niște hardughii de case pe roate, aninate una de alta, pot să alegre la nebunie pe șine fără cai. — Drăcie nemțească, zicea el, fără a i se micșura disprețul pentru așa-numiții pantofari, căci el nu admitea alt mijloc creștinesc de locomoțiune decât acel apucat de la ... pe toate mașinele lor care suflă ca niște rable de cai ofticoși. Și, cu toate aceste, după ce se așeză în vagon, unde mergea comod, fără să-l bată vântul, soarele sau ploaia și mergea tras de mașina cea ofticoasă mai repede de zece ori decât cu poștalionii cei iuți de ... în așa-zisa hardughie el poate să se miște, să se lungească, ba chiar să și ațipească câteodată, atunci începu să prețuiască drăcia nemțească, căci fără ...
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... mă sileam a-l face să priceapă că numai pentru dânsul făceau câinii atâta gălăgie. Apucarăm la stânga pe prundul Cuejdiului înspre Dărmănești, fără să știm dacă am apucat bine sau rău. Norocul însă ține cu drumețul: la câțiva pași, pe prispa unei case albe, gospodarul și gospodina dormeau ... ziua de șase era totuși destul de rece; ei dormeau duși și se legănau poate în visuri fericite; noi însă, și mai cu seamă eu, fără respect pentru toate aceste nimicuri și fără nici o ceremonie, mă apropiai de dânșii, ridicai cu bățul plapuma de pe nasul gospodarului, care dormea la margine, îl împinsei puțin, îl trezii și ... a spune că e — psihologicește vorbind — de mare interes înfățișarea unei figuri ce trece de la adânca liniște a unui somn fără de grijă la izbitoarea întipărire a unei surprinderi. Ceea ce s-a petrecut atunci în sufletul lui a fost ... până la genunchi, ar fi fost neînlăturată. Noi însă, din fericire, eram deprinși cu aceste punți de un alt soi și le trecurăm pe toate fără ...
Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala
... și mai rău decît caii născuți și crescuți în grajduri: în fine, slujnicarul nu voiește să înțeleagă că ciocoiul Convenției este mai venal și mai fără inimă decît acela al Regulamentului. Slujnicarii sînt de mai multe categorii sau tagme. Cînd face parte din ortaua poeților, atunci cată să fugi cît vei ... să te rogi lui Dumnezeu ca să-ți dea răbdarea lui Iov din Biblie, căci altfel nu vei putea să suferi scălămbăturile și declamările lui, fără să te apuce nevrele de rîs. Nu apucă să-ți zică bună ziua și te înăbușaște cu citațiuni din Milton, lord Byron, Victor Hugo și ... versuri sunt făra sens și mai întunecoase decît ale lui Numa Pompilie [6] și vei vedea cum te va taxa cu numele de ignorant, om fără gust și inemic al născîndei noastre literature. Daca slujnicarul s-a dus de două-trei ori pe la Facultatea de Drept, nu te ... de aceea lucrurile merg cu susul în jos. Slujnicarul adevărat, pe lîngă alte daruri, mai are și virtutea cumpătării; el șade toată ziua în cafenea, fără să guște ceva, sau daca din întîmplare bea o cafea neagră sau o dulceață, potrivește tocmai timpul cînd cafeneaua este plină de oameni și pleacă
Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță
... după învestitură ai fi crezut că e una dintre damele cele mari, cînd își fac preumblările lor matinale; o pălărie de paie acoperea fața ei fără să o poată ascunde, iar după maniera cu care ținea chitara, singurul instrument ce arăta meseria ei, ai fi crezut că este muza Euterpe iar ... și vorbe dulci, iar ea se făcea că nu mă înțelege. Mergînd din ce în ce mai departe în pasiunea mea, îi declarai, nu însă fără oarecare sfială, că o iubesc; de astă dată ea îmi zise că mă înțelege foarte bine dar nu putea face nimic pentru pasiunea mea; îi ... îl vom numi ambasadă amoroasă. Prin acest mijloc aflai că Venerea ce adoram, deși nemăritată, avea un amant corist; și cu toate că o esploata fără a-i păzi cel puțin credința, ea însă îl iubea din toate puterile frumoasei sale inimi, iar suferințele ce-i cauza purtarea lui ... ecartĂ© și pierdui în două jocuri treizeci și patru de scuzi. Pierderea sumei aceștia mă făcu să mă gîndesc mai serios la poziția mea: străin, fără amici, fără ...
Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan
... ochi mari. Cum! Ștefan! Pe dânsul vrai să-l iei de bărbat? A îndrăznit el să-ți întoarcă capul; un derbedeu; un om fără căpătăi, care n-are pânea de toate zilele?... O, asta n-a fi niciodată!...Și s-a înfuriat tata așa de ... Ștefan! striga el necontenit. De asta te-am făcut pe lume, de asta te-am crescut, ca să te dau acum pe mâna unui venetic fără loc, nici foc! Dar tu ți-ai ieșit din minte, copila mea! Mai degrabă ți-aș frânge gâtul, decât să fii femeia lui Ștefan. El ... Nenorocită, m-am furișat de tata, m-am dus la el, i-am spus tot, tot pănîn sfârșit... și el m-a ascultat fără
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... neci mai bine decât să puie mâna pe tine! în fundul ocnei îți putrezesc oasele. Pe cînd vorbea d-l Stavrache, deodată s-aud afară zgomot, strigăte și bătăi puternice în obloanele prăvăliei. Amândoi rămân încremeniți. -Nu deschide! zice popa scoțând un revolver de subt anteriu. Dar bubuiturile se-ndesesc, - sunt ... pe bavii tineri. După ce au băut binișor, se aștern unul lângă altul, ticsiți, în cele două odăi mai mari ale hanului. Foarte obosiți, tinerii fără grije dorm buștean. Hangiul, posomorât, stă câteva minute la gânduri adânci; dar deodată fața i se luminează: înăuntrul frunții a scânteiat o mare ... și d-l Iancu Georgescu, după ce s-a sărutat de multe ori cu neica Stavrache, a pornit cu vesela bandă, fără să se mai uite înapoi. * De mult nu se mai pomenea acum în sat de preotul Iancu... Se-necase? Îl răpusăse cineva? Nici urmă nu ... lăsase, parcă intrase-n pământ. În locul lui se orânduise alt preot; nu-l putuseră aștepta oamenii cât lumea; nu putea rămâne sat de creștini fără liturghie. Când d-l Stavrache se-ntorcea de la parastasul de nouă zile al maică-sii, pe la-nceputul lui decemvrie - (bătrâna, după ce zăcuse ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... Un om de toată isprava, da nu-nțeleg, ce minte la dânsul să se călugărească? Un om în puterea vârstei, frumos în puterea cuvântului, voinic, fără nici un beteșug și, mai presus de toate, cu o fire așa de veselă și de deschisă, nu pricep cum de i-a trăsnit ... și mânați de repejunea șivoiului râdeau în goană cu chipurile lor încremenite pânza deasă a pădurilor, ș-apoi se mistuiau la vale și fără urmă, cu plută cu tot, pe luciul depărtat al apelor. Ieșirăm din apă și ne urmarăm drumul. De la o vreme, Pângărații începură a ... înalt tăiate în privazurile de păreți albi ale amânduror laturilor intrării largi și nici o suflare omenească nu se părea că le însuflețește... Tușirăm puternic fără să avem nevoie și cineva ne răspunse la fel de prin tuspatru unghiurile depărtate ale bagdadiei... Grigoriță era pe punctul de a pleca ... Totuși, cu îndemânarea unei vechi obicinuinți, călugărul desprinse de la cingătoarea-i îngustă de pele unsuroasă un smoc de chei lustruite și lungi, puse mâna, fără alegere, pe cea trebuitoare, o vârâ iute și fără