Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FOARTE ÎNALT
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 278 pentru FOARTE ÎNALT.
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... ți dai în petec, răspunse el indignat. — Și iată pentru ce nădăjduiesc, așadar continuai eu, trecând peste indignarea lui, să mânânc și la tine foarte curând cel mai teribil borș cu fasole de pe fața pământului, deoarece, pe cât am aflat, prea juri și tu credință nestrămutată celor garduri cu ... mânăstire drept unul din acele castele medievale zidite la locuri tari spre înlâmpinarea restriștelor de tot soiul a vremurilor de atunci. Atât de înalt, de puternic și de neclintit e brâul de ziduri ce încinge locașul sfânt al lui vodă Lăpușneanu. Când soarele sta să apună, cotirăm la dreapta ... arhondaric. Sala întinsă și pustie, an care intrarăm deocamdată, răsună a sec sub pașii noștri; ușile cafenii ale încăperilor se înșiruiau posomorâte și înalt tăiate în privazurile de păreți albi ale amânduror laturilor intrării largi și nici o suflare omenească nu se părea că le însuflețește... Tușirăm puternic fără ... glasu-i gros și răgușit. Și cu aceeași coadă de ochi pezișă și întunecată mă privi părintele Varsanufie de sub aceleași sprâncene puternic zburlite și înalt colțuroase. Nici atunci și nici mai târziu n-am putut pricepe dușmănoasa coadă de ochi a părintelui Varsanufie. Scuturarăm, pe cât cu putință
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... când o ieși în balcon . Vine actul al patrulea ; replica se apropie . Raluca dă cutia cu pudră și oglinjoara în mâna madmazelei și-i zice foarte severă : — Madmazelo, să faci bunătate să vii după mine: să nu te dezlipești de-aci, ai înțeles? daca nu vrei să te scarmăn! Replica ... Într-un an cădea Crăciunul sâmbătă — sâmbăta era ziua operii italiane. Se dedea II Trovatore. De pe la cinci ceasuri galeria gemea de mitocănime foarte veselă. Cântau tenorul Patierno, primadona Bianchi și baritonul, nu mai țiu minte cum îl chema — un nume italienesc strajnic — Crampampolini, cam așa ceva ... loc ce-i scrântise tovarășul. Iorgu le mănâncă și tace. Vine mai târziu vremea să se joace Don Ranudo de Colibrados, o farsă de Kotzebue, foarte comică, deși prea copilărească. Don Ranudo e un „grande d'Espanaâ€� ruinat, lipit pământului, însă tot fudul, tot țanțoș și plin de „morgăâ ...
Ion Luca Caragiale - În vreme de război
... III I În sfârșit ,ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe ochi, foarte-ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaima în trei hotare. Întâi începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, două cu cazne; pe urmă omoruri. Între altele făcuseră acum ... a tuns scurt barba, i-a săpunit-o bine și la urmă i-a ras-o cu perdaf. Toate astea foarte degrabă. La patru despre ziuă, voluntarii s-au deșteptat, s-au pus la rând și s-au numărat. D-l Stavrache le-a făcut ... facă formele acolo unde vă duceți? -Ba... s-ar putea. -Atunci... Și d-l Stavrache aduse în fața camarazilor pe domnul Iancu Georgescu - un tânăr foarte voinic, frumos și curat, ras proaspăt - o înfățișare demnă și severă. Camarazii l-au salutat cu un "ura" puternic de s-a cutremurat ... cerceta despre scumpa d-v. sănătate, a dumitale și a maichii"... D-l Stavrache își șterse ochii cu colțul șorțului și, foarte ...
Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476
... s-a întâmplat la 1390, în vremea împăratului Baiezit I, pe care-l amestecă cu Mohamed II [2]. Dl aga G. Asachi, cunoscând foarte bine anacronismul lui Cantemir, a căutat să-l dezvinovățească făcând din Baiezet I, dând, cum se vede, toată greșala asupra tipografului, care în ... ghenarie 1475, pe apa Racovățului, se dădu o bătălie insemnată. "Ștefan le-au ieșit (turcilor), zice Ureche vornicul, înainte, din sus de Vaslui, la Podul Înalt; pe care i-au biruit Ștefan vodă nu așa cu vitejia cum cu meșterșugul, că întâi au fost învățat de au fost pârjolit iarba peste ... le-au dobândit și steaguri mai mult de o sută au luat. Dacă i-au bătut pe turci, au luat în gios de la Podul Înalt pen pădure și au ieșit unde purceade apa Smilii, în ținutul Tutovei; în legea lor au dat laudă lui Dumnezeu că s-au văzut ieșiți ...
Constantin Negruzzi - Moralicești haractiruri
... a socotinții, iar nestatornicul îi așĂ©: lasă celi mai buni socotinți mai mult pentru nătângime decât pentru o dreaptâ giudecată și, după cum el esti foarte nerăbdători ca să socoteascâ cu înțălepciuni faptile sale, așa vre să-ș urmezi și să-ș facă toate lucrurile după fantasie și plăcerea lui; nici ... ești, și numai ce trecutâ este orighinalul mierării și a laudelor lui. El nu bagă în samâ nicicum aceea ci are, căci este foarte lipit la aceea ci nu ari: niciodatâ nu poartă grijă pentru aceea ci este, căci grijăști totdeauna pentru aceea ci nu este. De-i scoate ... le iei de la alții. El criticarisăști și poroncile lui Dumnezău și rânduiala firii și darurile norocului, însurare esti o mari greutate; neânsurare, singurătate; slava, foarte zavistuită; prostia neamului, catafronisâtă; postul, foarte greu; lege pre cumplită; bogăție, foarte supărătoare; sărăcie, pre necinstită; cuvintile lui trebui să fii dogme nesmintite, și socotințile lui, pravili hotărâtoare. Urâciune lui curge numai din mici fantasii, și o ... CUMPĂNIRI Nesocotitul îndrăzneț să poate asămăna cu o înalți zidiri cari stă pe stâlpi putrezi. Toate faptile lui sunt îndrăzneți piste măsură, primejduincioasă, nesocotite, și foarte ...
... de A. Veltman Traducere de Alecu Donici Întâmplare adevărată din Valahia de A.Veltman Fost-ați Dvoastră la București? Nu! Îmi pare foarte rău. Nici n-aveți gând să mergeți? Încă și mai mult îmi pare rău. Ce oraș, ce case, ce mai femei sunt în București! Acolo ... se primbla ziua miaza mare prin București. Necrezută, nesuferită obrăznicie! Într-o duminică a venit la obor pe un cal sur un arnăut înalt, bine făcut. El s-a preîmblat printre rânduri, a cumpărat scăpărători și titiun, a prânzit și încălecând pe cal ...
Ion Luca Caragiale - Notițe risipite
... o simplă noțită literară. La al doilea fel de produceri intelectuale, ca și la cel dintâi, importă puțin părerile, principiile sau tendențele autorului. Pot fi foarte generoase; pot fi așa de morale și de umane, încât autorul să meargă drept în rai, căci le-a debitat numai; dacă opera ... critică. De al treilea fel sunt producerile comparabile si, deci, criticabile. Acestea sunt ca animalele inferioare, asupra cărora este permisă vivisecțiunea în interesul științei, mai înalt decât orice morală și milă. Autorii acestor produceri sunt gânditori puțin mai rasăriți din mulțimea cu care a umplut Dumnezeu lumea. Ei, cu ... puțini ești și dumneata, cititorule. Amatorul și artistul Am cunoscut o damă din societate care avea multă pasiune pentru arte. Făcea versuri corecte și adesea foarte convenabile — poezioare juvenile de cadru mic, uneori destul de curățele. În același timp era pianistă, și nu tocmai mediocră— descifra sigur și fraza cu ... le-aș fi putut tăgădui; dar le lipsea o calitate pe care nu o puteam defini, calitatea indispensabilă — nu erau lucrări de artă. Atunci, foarte perplex, căutam un mijloc să scap de damă, și de conștiința mea, și iată ce găseam: „Doamna mea, pentru un amator, lucrarea d-tale ...
Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei
... toată puterea cuvântului. Nici una din însușirile cu care poeții s-au plăcut a împodobi pe poruncitorii națiilor nu-i lipsea: vitejie, duh înalt, iubire de dreptate unită cu o cuvenită energie spre a insufla totodată respect și dragoste, adevărata înțelegere a duhului poporului și ...
Ion Luca Caragiale - Două loturi
... jacheta cenușie nu se află. Când gânduri peste gânduri îi clocotesc în cap, iacătă și Țâca, d-abia ducându-și coșul plin de vechituri nouă, foarte obosită de alergătura zilii-ntregi și flămândă: de departe i s-au umflat nările ca răspuns la chemarea generosului miros de pe vatră. Cum intră ...
Mateiu Caragiale - Remember (Mateiu Caragiale)
... umeri, zâmbind și i-am spus să fie pe pace. După un surghiun de doi ani revedeam Berlinul. Am de Berlin mare slăbiciune; nici împrejurări foarte triste nu m-au împiedicat să-l revăd cu plăcere. L-am regăsit cum îl lăsasem: tot numai flori. Așa frumos chiar ca în acel ... mă încântau totuși mai mult chiar decât cei adevărați, acel mic peisaj melancolic înfățișându-mi o oglindire a sufletului meu. Mergeam la muzeu foarte des. Cât de cufundat eram în contemplarea cadrelor nu treceam cu vederea nici pe oaspeți, interesanți uneori, așa că printre ei băgasem de seamă că ... sub arcul sever al sprâncenelor, trase negre cu condeiul, ochii aveau acea nevinovată limpezime ce strălucește numai sub pleoapele eroilor și ale copiilor. Era și foarte tânăr; să tot fi avut douăzeci de ani. Ce nu se îngăduie la vârsta aceasta, celor bogați mai ales? Lipsa grijii zilei de mâine preface ... întregime goliciunea în albastru? Această coloare îi era îndeosebi dragă noului meu prieten, el o purta în însăși făptura lui, în ochi și sub pielița foarte străvezie a mâinilor, în cari, când la una când la cealaltă, sclipeau șapte inele, gemene toate — șapte safire de Ceylan. Cu brățara ...
Titu Maiorescu - Pentru restabilirea școalelor normale. Asupra budgetului instrucțiunii publice pe 1
... și a primit moștenirea, fără beneficiu de inventar însă, a ministerelor vechi. Când s-ar fi mărginit aci, discuțiunea ar fi foarte simplificată; dar a mers mai departe într-o direcțiune preparată cu mult timp înainte. Budgetul prezent lasă că nu a îndreptat ... acel punct de vedere îl cred greșit, și dacă nu aș vedea altă cauză, din care să pot susținea aceste scoli, atunci as zice că foarte bine a făcut Adunarea de le-a suprimat. Înainte însă de a combate tendența domnului reprezentant al fracțiunii libere ...