Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ISTORIE
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 374 pentru ISTORIE.
Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase"
Ion Luca Caragiale - "Răzbunarea lui Anastase" „Răzbunarea lui Anastaseâ€� de Ion Luca Caragiale Acesta e titlul povestirii istorice pe care d. Ciru Oeconomu [1] a publicat-o zilele trecute. O analiză critică amănunțită nu poate încăpea în cadrul nostru; noi trebuie să ne mărginim a ne arăta numai în linii generale impresia ce ne-a făcut-o citirea acestei lucrări. Autorul, ocupându-se mai demult cu studiul așezămintelor juridice de pe vremea marelui Teodosiu, a fost atras de farmecul acelei epoce așa de frământate în urma cuceririi dreptului de dominare în statul roman de cătră religia creștină. Cercetările juridice l-au îndemnat să penetreze și-n domenul celor istorice, și farmecul acestora a inspirat jurisconsultului povestirea ce ne prezintă. În scurt, este istoria unui tânăr pribeag, de cea mai joasă proveniență, care, din depărtările vastei împărății, vine cu un băț în mână și cu o traistă-n spinare în marea cetate romano-creștină, să-și caute și el, ca alți mulți, norocul. Și îl și găsește, ca toți acei ce știu bine să rabde și pot să-ndrăznească mult. Norocul îl ia de mână și-l duce pe ...
Ion Luca Caragiale - În tren accelerat
Ion Luca Caragiale - În tren accelerat În tren accelerat de Ion Luca Caragiale Anecdotă realistă Doamna X..., o văduvă respectabilă, cunoscută în societatea noastră pentru spiritul său totdeauna prezent, ne-a povestit următoarea aventură, „a cărei eroină, din nenorocire, n-am fost eu — dar la care am asistat. Crez că o să se potrivească în foaia dv." Iată povestirea doamnei X... : „Plecasem din București cu acceleratul; mă aflam singură într-un vagon de clasa întâia și începusem să moțăi. La o stație apropiată, se urcă în cupeul meu închis — era un vagon de modă veche, care se-ncuia lateral pe din afară — o pereche tânără, un domnișor și o domnișoară foarte aprinși la față și emoționați. Conductorul trântește ușa, o încuie, și «gata!» trenul pleacă. Tinerii s-au așezat cu geamantanașul lor în extremitatea cealaltă a cupeului și vorbesc pe-nfundate foarte agitat... Fiindcă sunt discretă de felul meu, cum mă știți, ca să nu-i deranjez, mă fac că dorm și trag cu urechea și cu ochiul. Deodată tânărul, după ce se uită la mine lung, țoc! o sărută. Eu nu mișc. Încă o dată... De multe ...
Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar
Ion Luca Caragiale - Accident parlamentar Accident parlamentar de Ion Luca Caragiale D. ministru de externe a fost alaltăieri victima unui accident destul de neplăcut. D. Al. Lahovary, după o noapte de veghere și de studii, vine la Senat cu un teanc de note, materialul discursului d-sale în cestiunea comunală, pe care și le așază pe pupitrul ministerial. Rândul ministrului de a lua cuvântul se apropie. Ministrul vrea să-și arunce încă o dată privirile pe notele sale, fructul unei nopți întregi de studii. Dar, Dumnezeule mare! notele au dispărut. Caută-n sus, caută-n jos, nimic. Jumătate supărat, jumătate îngrozit, neștiind ce să crează, începe să-ntrebe în dreapta și-n stânga: nimeni n-a văzut notele. Pe sub pupitru, pe sub bancă — nicăieri; busola oratorică s-a pierdut! — E o infamie! strigă ministrul mânios, trântind cu mâinile pe pupitru! Asta nu e parlamentar! asta nu se face! — Ce e?... ce e?... și un cerc simpatic începe să se strângă împrejurul ministrului, care spumează de ciudă. — Mi s-au prăpădit notele! mi le-a sustras opoziția desigur! Asta nu e leal! N-am dormit ...
Ion Luca Caragiale - Amicului meu Gion
... sapristi: Domnii mei, nu cumva oare v-ați jurat a mă prosti? Auzi hal de ctitorie? — ctitorie-boscărie, Alandala coconara! halima, nu istorie! Bietul Dună răposatul, mare-al vremii caraghios, Dac-ar mai trăi, Mitiță Bosco l-ar lăsa pe jos! Auzi, xenamoraseală! Auzi lume! mais pour s ...
Ion Luca Caragiale - Cadou... Cadou... de Ion Luca Caragiale „Iubite amice, Astă-seară, avem pom de Crăciun. Ne-ai promis că vii să prânzești cu noi. Te rog, nu uita. Te aștept până la șapte fără un sfert la berărie, ca să mergem împreună. În tot cazul, daca nu ne-ntâlnim, vino direct la noi; dar vino negreșit; se supără Acrivița. Stasache â€� Acrivița este soția lui nenea Stasache. La oamenii aceștia se petrece bine; mă duc să-ntâlnesc pe amicul meu la locul arătat. Sunt șapte fără un sfert, și omul meu lipsește; dar n-aștept mult, și iată-l. — Gândeam că nu vii, îmi zice el. — Se putea, nene Stasache, să supăr pe cocoana Acrivița? — Bine ai făcut, că ș-așa e destul de supărată. — De ce? — Închipuiește-ți? monșer, că acum câteva zile nenea Andrei senatorul (știi cât ține el la familia noastră!) vine, ca după obicei, la noi și zice: „Eu, mă înțelegi, s-a închis Senatul și se duc toți p-acasă, și n-am să fiu de Crăciun cu voi, si m-am gândit să v-aduc la fiștecare câte ceva ca cadou"... și ...
Ion Luca Caragiale - Camera din Stambul
Ion Luca Caragiale - Camera din Stambul Camera din Stambul de Ion Luca Caragiale Ședința dela 24 Ibricgie 1294 Ședința se deschide cu formalitățile obijnuite la orele 7 1/2 turcești, sub președinția lui Haham-bașa, prezenți fiind 125 deputați. Sumarul ședinței precedente se ascultă în tăcere, fără să dea loc la nicio cerere de îndreptare, fiindcă toți deputații dorm. Dupe citirea sumarului, prezidentul trage clopotul, și toți deputații se deșteaptă. La ordinea zilei, desvoltarea interpelării, anunțată de onor. deputat Zăuc-aga, asupra falsurilor și ingerințelor făcute de fostul mare vizir Midat-pașa în alegerile din urmă. Hogea-Cauc arată, că nefiind încă de față interpelatorul, trebue intervertită ordinea zilei. Propune dar, ca Adunarea până la sosirea lui să se ocupe cu fleacurile, adică cu legile mărunte. Se votează un credit de 5 lei turcești pentru cumpărarea unei harte a resbelului și a unei duzine de stegulețe, trebuincioase statului major al bașabuzucilor dela Dunăre. Se aprobă un viriment de fonduri de 33 de parale, făcut de ministrul trebilor din afară, prin cumpărarea a câte un exemplar din cele trei numere d'întâi ale Claponului - aprobându-se și o subvenție acestei foițe de 12 lei ...
Ion Luca Caragiale - Convenții cu Rusia
... guvernului radical, care a arătat, de când a luat puterea, că știe a comite greșeli de acele ce în Istorie poartă un nume mult mai aspru; cei ce relevează știrea aceasta și bănuesc pe acest guvern, că este în stare să încheie o nouă convenție ...
Ion Luca Caragiale - D.C.A. Rosetti la Roma%3F
... fie îmblânzită pe cât se putea, iar fructul șederii la răcoare a actualului ministru-prezident a fost - precum se știe - o istorie a Românilor scrisă franțuzește și publicată sub pseudonimul Elias Regnault. Frații siameji Rosetti-Brătianu fac și azi parte din marele partid cosmopolit al ...
Ion Luca Caragiale - Despre Macedonski
... comparativ care a iritat de multe ori în mod superlativ pozitiva mea persoană. Am avut săpunul Excelsior; savantul meu amic, tânărul profesor de istorie la Facultatea de litere, d. Neculai Iorga, un alt Pic de la Mirandole, între quibusdam aliis, mi-a dat și o dulce versiune ...
Ion Luca Caragiale - Gheorghe Baronzi
Ion Luca Caragiale - Gheorghe Baronzi Gheorghe Baronzi de Ion Luca Caragiale Alaltăieri a încetat din viață, în etate de 83 de ani, Gheorghe Baronzi, cunoscutul veteran al literelor române. În lunga lui carieră, publicist neobosit, a scris de toate, atât originale, cât și traducții: poezii de toate genurile și proză asemenea, de la epigramă până la poemă și de la articol trecător până la dramă. În această arenă vastă a republicii literelor române, răposatul veteran a luptat cu toate armele, cu o egală bărbăție și cu o egală consecuență la jurământul ce-l făcuse muzelor, păsându-i puțin de lipsa succesului personal. Nici un mare succes îndeosebi, afară de urmarea cu credință nestrămutată a datoriei și legământului. Și câți, oare, dintre cei târâți în falangele unui Alexandru Machedon sau în cohortele unui Cesar pot să se înscrie anume în istoria strălucitelor isprăvi ale acestor cuceritori? G. Baronzi n-a fost unul dintre marii eroi ai republicii literelor române, e adevărat; ci unul dintre neobosiții legionari, și poate nu unul dintre cei mai puțin îndrăzneți; o dovadă e poezia de mai la vale, Cățelul pământului, al cărei refren ...
Ion Luca Caragiale - Ingeniozitate parlamentară
Ion Luca Caragiale - Ingeniozitate parlamentară Ingeniozitate parlamentară de Ion Luca Caragiale D. prezident al Adunării, general Manu, a făcut în întrunirea majorității parlamentare, provocată de incidentele neplăcute din zilele acestea, următoarea propunere ingenioasă: Pentru a evita pe viitor orice conflicte între guvern și majoritate, conflictye cari sguduie autoritatea politică a partidului conservator și amenință țara și Coroana cu revenirea partidului liberal la putere; pentru a avea totdeauna o situație clară, ba putem zice chiar limpede, propunem: Guvernul de aci încolo nu va mai veni cu niciun proiect de lege în fața deputaților până ce mai întâi aceștia nu vor fi votat acel proiect. Majoritatea roagă pe guvern să nu facă dificultăți și să primească această propunere, după părerea noastră salutară partidului conservator, țării și Coroanii, cu atât mai mult că ea este făcută după atâta chibzuire de prezidentul Camerii în acord cu prezidentul Consiliului. Deși majoritatea Consiliului înclină a adopta propunerea, d. P.P. Carp, iar d-sa ! luă cuvântul și opuse următoarele: Domnilor, asta este iar o gogumănie, care mi-aduce aminte de d. Calino: - Câți bani trebue să plătesc pe an ca să învăț vioara ? întreba clasicul goguman ...