Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAMĂ
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 529 pentru MAMĂ.
George Coșbuc - Nucul (Coșbuc)
George Coşbuc - Nucul (Coşbuc) Nucul de George Coșbuc Informații despre această ediție Tot mai ceri puțin-rămasei Inimi să mai simtă mult? Nucule din dosul casei, Tot al meu și-aici și-airea: Ziua-n vânt îți văd doinirea, Noaptea ți-o ascult. Umbra ta-nvălia rotundă Masa cea de nu-știu-când, Și-amândoi pe banca scundă, Eu robind suflarea-n gură, Și, eu acu-n cusătură, Mama-mea cântând. Jale tu, din legănată Doină, ce de-amar omori! Dar tu știi că niciodată Nu cântam, urmându-i cântul, Numai, nuce tu, și vântul O-nsoțiai aori. Și-urmărind fugara-mi minte, Mă-nvățai, prieten bun, Cum s-adun în gând cuvinte, Și-mi cântai spre-a-mi da cărare, Și vedeam că ies cîntare Vorbele ce-adun. Ca și-atunci, mai coase mama, Coase și suspină rar, Dar când da-ndărăt marama Desvălindu-și câmpul frunții, Părul ei e alb ca munții Ernii lui Ghenar. A murit pe luncă macul, A murit și-i mult de-atunci. Răsvrătit se miră acul Mâni trudite-acum că vede — El e tot copil, și crede Că-i tot vară-n lunci. Plânge-acum ...
... întindea gurița după hrană, Cu buzele-i atât de diafane Ca două foi subțiri de trandafir! Cum, printre voi, nu-i nimeni, — nici o mamă Să-și smulgă-acum veșmântul de la sân?... O, ascultați micuțul glas cum plânge. Cum cere pruncul partea lui de soare! Dar unde ești, să ... de patimi grele, Din lumea rea, porni-va să-l doboare, Te-o blestema copilul trist și palid Că n-are cui șopti, cu lacrimi: "mamă!" Te-i blestema tu singură odată, Ducând povara vechiului păcat, Zadarnic vei întinde după sprijin Tremurătoare brațe istovite, — Și pânza neagră-a gândurilor ...
Gheorghe Asachi - Amorul plagat
... să țipe; Cătând balsam, mângâiere, Se grăbea cu ambe-aripe Drept la Vinerea să zboare, Plin de frică cum că moare, Amar mie, zis-au, mamă, Aleu, mamă, iacă mor! Cu o dardă-mi face samă Acel șerpe zburători, De corp iute, deși mic, Țăranii albină-i zic. Însă Vinerea-i răspunde: Dacă ...
... Căci firea mea e dârză și-ndrăzneață; Chiar regele de m-ar privi în față, Privirea mea ar ști cum să-l înfrunte. Dar, scumpă mamă, oricât de semeață Figura mea ar sta să se încrunte, Eu șovăiesc, cu pletele cărunte Când mi te-apropii, sfântă și măreață. Spiritul tău poate ...
Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime
Ion Luca Caragiale - Deziderate legitime Deziderate legitime de Ion Luca Caragiale Urbea Târgul de Munte, numărând vreo 3600 de locuitori, vreo 6 biserici, 4 școale primare și 180 de cârciumi, se află destul de pitoresc așezată pe malul stâng al Dâmbului Sec. Se cheamă Dâmbul Sec fiindcă, între cele două maluri râpoase, înalte cam de vreo cincisprezece metri și departe unul de altul la tot cam atâția, nu curge aproape tot anul nici atâta apă câtă ar ajunge rațelor din mahalaua mărginașă să [se] bălăcească pe arșiță. Dar ca o ironie, în pofida numelui ce i-au dat riveranii, Dâmbul Sec se pornește vajnic către sfârșitul primăverii cu valuri posomorâte, și umple vâlceaua și, urlând nebunește, prăvălește la vale buturugi și fel de fel de rupturi, și surpă din maluri, și face peste putință să mai treacă de la un mal la altul altcineva decât zburătoarele. E mare piedică pentru comerțul local; căci capitala districtului se află în partea de dincoace, așa că, dacă s-a pornit odată Dâmbul Sec, nu mai e chip să comunice Târgul de Munte cu sediul prefecturii, la o distanță de douăzeci și cinci de kilometri, decât ocolind foarte pe departe. Trebuie ...
Ion Luca Caragiale - Intelectualii...
Ion Luca Caragiale - Intelectualii... Intelectualii... de Ion Luca Caragiale Intelectualii! Iată un soi prețios de cetățeni, de lipsa căruia patria noastră nu se poate plânge. Slavă domnului! avem destui. Odinioară, intelectualii, mult mai puțini la număr ca astăzi, formau un fel de sectă, care respingea sistematic orice contact cu profanii. Sediul acestei prețioase secte era la cafeneaua Brofft — singura rimă posibilă la moft — peste drum de Capșa, în prăvălia caselor Zerlendi, unde acuma se află Luvrul de București. Acolo — precum odinioară muzele în Parnas — se adunau intelectualii spre a-și împărtăși înaltele cugetări și inspirațiuni, gustând un fel de ambrozie, compusă din puțin lapte, puțin „jvarț" și puțin zahar, și numită în limba vulgară „capuțin". De aceea, profanii invidioși, cari nu erau admiși să se apropie de intelectuali, i-au poreclit pe aceștia: „capuținiști", de unde, apoi, orice dezbatere prea mult prelungită despre lucruri ideale, despre înalte chestiuni de artă, litere, științe, s-a numit „capuținism". Aceea a fost prima perioadă, cum am zice perioada eroică, a capuținismului și capuținiștilor. Cafeneaua Brofft, poate tocmai din cauza mândriei excesive a intelectualilor, ...
Ion Luca Caragiale - Justiția română. Secția corecțională
Ion Luca Caragiale - Justiţia română. Secţia corecţională Justiția română. Secția corecțională de Ion Luca Caragiale Prezidentul (către reclamantă): Spune-mi cum s-au petrecut lucrurile... Femeia Caliopa, republicană română : Eu, domnule prezident, vine dumnealui la mine, care venea întotdeauna seara ca amic, încă era și dumneaei care mi-este amică, și ați chemat-o dumneavoastră martoră că a fost acolo și poate să jure cum s-a-ntâmplat. Prezidentul: Las-o pe dumneaei; nu e aici; dumneaei o să răspunză când o vom chema. Acu spune d-ta. Reclamanta: Spui. A venit dumnealui. Inculpatul: Dumneata m-ai chemat: am biletul dumitale. Prezidentul: Tăcere. Reclamanta: Dacă știam ce ștofă ești, nu te mai chemam... A venit și zice să nu mai învârtim masa, care vorbeam cu soră-mea, care a murit, și ne spunea poezii de Iminescu și de Victor Cucu. (Ilaritate.) Prezidentul: Cu sora dumitale care a murit? Reclamanta : Da, la spital, de piept; ieșise din azil și-i plăcea poeziile... și eu o iubeam foarte mult, eu o băgasem în azil că aveam o protecție. (Plânge.) Și când vorbeam cu ea, apoi toată noaptea o visam. ...
Ion Luca Caragiale - Justiția română
Ion Luca Caragiale - Justiţia română Justiția română de Ion Luca Caragiale 1893 Prezidentul (către reclamantă): Spune-mi cum s-au petrecut lucrurile... Femeia Caliopa, republicană română: Eu, domnule prezident, vine dumnealui la mine, care venea întotdeauna seara ca amic, încă era și dumneaei care mi-este amică, și ați chemat-o dumneavoastră martoră că a fost acolo și poate să jure cum s-a-ntâmplat. Prezidentul: Las-o pe dumneaei; nu e aici; dumneaei o să răspunză când o vom chema. Acu spune dÂta. Reclamanta: Spui. A venit dumnealui. Inculpatul: Dumneata m-ai chemat: am biletul dumitale. Prezidentul: Tăcere. Reclamanta: Dacă știam ce stofă ești, nu te mai chemam... A venit și zice să nu mai învârtim masa, care vorbeam cu soră-mea, care a murit, și ne spunea poezii de Iminescu și de Victor Cucu. (Ilaritate.) Prezidentul: Cu sora dumitale care a murit? Reclamanta: Da, la spital, de piept; ieșise din azil și-i plăcea poeziile... și eu o iubeam foarte mult, eu o băgasem în azil că aveam o protecție. (Plânge.) Și când vorbeam cu ea, apoi toată noaptea o visam. Prezidentul: Cum vorbeai ...
... pe de o parte să-i mai potolească ustureala, pe de alta să n-o deoache: în adevăr, are de ce să se mândrească o mamă. Apoi, cu mai multă atenție, supune și aranjează cârlionții rebeli așa de frumos că madam Piscopesco a și uitat de arsură. — Douăsp ...
Mihai Eminescu - Surori Surori de Mihai Eminescu O gingaș copil de rege când în haina-ți înfoiată Treci în faetonu-ți mândru... se mlădie nalta-ți poză Cum din frunzele-nfoiate râde un boboc de roză Ce frumoasă treci prin lume de-arătarea-ți luminată. Ochii tăi cei mari și negri strălucesc de-o jună viață Fața-ți marmură lovită de răsfrângerea-aurorei, Părul tău negru și luciu lin în respirarea borii În cununa lui de roze albe s-îmflă și se-ncreață. Șase cai l-a ta trăsură zbor pin vuietul mulțimei Cari cu căciule-n mână și cu gurile căscate Salutează-n a ei cale pământească zeitate. Tu surâzi. Te simți născută spre fericea omenimei. Toți o știu asta, căci bună zic că ești dulce copilă, Că un ochi nu s-urcă-n lacrimi înspre tine în zădar Și ades când noaptea pune ochiol lumei otar, Neștiută cauți praguri, scunde, vrednice de milă. Dar deodată în mulțime, tu oprești ochiul tău mare De-o idee dureroasă al tău suflet e cuprins... Spune înger, ce durere al tău suflet a atins De s-a-ntunecat deodat-a ta ...
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Departe
S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Departe Departe de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif din Poezii alese , 1897 Stă departe-n plaiul Dunării cel mare O căsuță albă, neîncăpătoare. Ochii mei înoată-n lacrimi de căință Cînd îmi vine-n minte mica locuință. Dac-aș fi rămas acolo pîn' la moarte ! Dar pe om îl poartă tot dorinți deșarte... Aripe de vultur cînd întinde dorul, Nimenea nu poate să-i oprească zborul. Sta pierdută mama-n deznădăjduire Cînd cerșeam sărutul ei la despărțire. Ah, nici pînă astăzi lacrimele-i încă N-au putut să stîngă jalea ei adîncă ! Tremurînd întins-a brațele și plîns-a Să rămîn acolo liniștit, cu dînsa. De vedeam atuncea toate-așa de clar, N-ar fi plîns, sărmana, poate, în zadar ! A speranței noastre stea strălucitoare Ne arată basme fermecate-n zare; Numai cînd zărim pustiul dinainte, Ne trezim plîngînd din basmul ce ne minte. Că pe mine tot un vis frumos, nebun M-a purtat în lume, trebuie să spun?... Și că lumea singur de cînd o străbat Mii de ghimpi în cale m-au însîngerat?... ...Pămînteni se-ntorc în țara ...