Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru RÂDE (DE)
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 532 pentru RÂDE (DE).
Duiliu Zamfirescu - Flori de paște
... Duiliu Zamfirescu - Flori de paşte Flori de paște de Duiliu Zamfirescu La Palermo La Palermo, primăvara, Trandafirii urcă scara. Liliacul alb roșește Când sărută Dintr-o cută Sânul ce-l adăpostește. Prin grădini a ... În ciorchine De glicine Pe balcoane aninate. Dimineața ideală Râde-n floarea de migdală, Tinerețea stă în cale, Întrupată Într-o fată Cu un coș de portocale. Vin, Bălcescule, din somnul Adormiților în Domnul, Să vezi firea cum renaște: Totul cere Mângâiere Pentru florile de Paște. Unde ești, în care floare Clipa ta nemuritoare Și-a luat ființă nouă? Care plantă Elegantă Poartă sufletu-ți în rouă? Căutând ...
George Coșbuc - Regina ostrogoților
... George Coşbuc - Regina ostrogoţilor Regina ostrogoților de George Coșbuc Jalnic vâjie prin noapte glasul codrilor de brad, Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad. În castelul de pe stâncă, la fereastra solitară, Stă pe gânduri o femeie și privește-n noapte-afară. Al ei suflet e furtună, noapte e gândirea ei— Astăzi ... bărbat și mi-e stăpân. Mi-ai ucis pe-ntâiul sfetnic și râdeai că lumea plânge Când de barba lui căruntă spada ți-o ștergeai de sânge. Și-am tăcut, zicîndu-mi iarăși: El a fost supusul tău, De-a făcut vrun rău, tu, rege, trebuie să curmi ce-i rău. Mi-ai luat apoi copilul să-l ucizi! și-am zis ... meu ca mine. Dar el nu era al nostru, el era al țării-ntregi, N-ai ucis în el un rege, ai ucis un șir de regi. Vii, acum trimis de alții, vii să scapi și de regina, Teodat, îți temi domnia! O s-o pierzi, a cui e vina? Am putut să fac revoltă, ori pe-ascuns să te ... vuia prin codri vântul, brazii se-ndoiau de vânt, Urletul suna sinistru ca un urlet
Mihai Eminescu - Melancolie (Eminescu)
... Mihai Eminescu - Melancolie (Eminescu) Melancolie de Mihai Eminescu Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă, Prin care trece albă regina nopții moartă. - O, dormi, o, dormi ... pe una se așează, Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca, Și străveziul demon prin aer când să treacă, Atinge-ncet arama cu zimții-aripei sale De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale. Biserica-n ruină Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână, Și prin fereste sparte, prin uși țiuie vântul - Se pare că vrăjește și că-i ... gând fin și obscur, Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur. ....................................................................... Credința zugrăvește icoanele-n biserici - Și-n sufletu-mi pusese poveștile-i feerici, Dar de-ale vieții valuri, de al furtunii pas Abia conture triste și umbre-au mai rămas. În van mai caut lumea-mi în obositul creier, Căci răgușit, tomnatec, vrăjește trist ... mâna-mi țiu, Ea bate ca și cariul încet într-un sicriu. Și când gândesc la viața-mi, îmi pare că ea cură Încet repovestită de o străină gură, Ca și când n-ar fi viața-mi, ca și când n-aș fi fost. Cine-i acel ce-mi spune povestea ...
Alexei Mateevici - În dimineața duminicii
... Alexei Mateevici - În dimineaţa duminicii În dimineața duminicii de Alexei Mateevici S-au dus dintâi acele două Mironosiți cu mirul lor; Era-ntuneric și prin rouă Mergeau cu pasul grăbitor. Vorbeau de cele petrecute, De zile pline de dureri, De pacea dimineții mute, În ziua sfintei Învieri. Și le era o groază mare Rușinea crucii s-amintească, A jidovilor blestemare, Nemulțumirea omenească. Batjocorirea ... goane Și plânsul celor credincioși, Ș-a crucii lui Hristos piroane, Și ghimpii frunții sângeroși... Își aduceau atunci aminte Cum L-au luat de la ostași Și în mormânt fără cuvinte L-au pus — departe de oraș. Trecut-a sâmbăta-n mâhnire, Și noua zi în cer zorește; Acum prin tainica scârbire Un gând dorit ne mângâiește... De prin desimile grădinii, Din rouratica verdeață, Le râd voios de-acuma crinii Ascunși în scutece de ceață. Dar ce-i aceasta? Ceața deasă Ca printr-un poruncit se pierde Ș-o strălucire luminoasă Aprinde-mprejurimea verde... Ce strălucire minunată! Venit-au ...
Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul
... aveam și pene-n frunte. Toți dorobanți, toți căciulari, Români de viță veche, Purtând opinci, suman, ițari Și cușma pe-o ureche. Ne dase nume de Curcani Un hâtru bun de glume, Noi am schimbat lângă Balcani Porecla în renume! Din câmp, de-acasă, de la plug, Plecat-am astă-vară Ca să scăpăm de turci, de jug Sărmana, scumpa țară. Așa ne spuse-n graiul său Sergentul Mătrăgună, Și noi ne-am dus cu Dumnezeu, Ne-am dus cu voie bună ... tot chiteamși ne gândeam Cum să ne cadă-n gheară? Din ziori în ziori și turci și noi Zvârleam în aer plumbii Cum zvârli grăunți de popușoi Ca să hrănești porumbii. Și tunuri sute bubuiau ... Se clătina pământul! Și mii de bombe vâjâiau Trecând în zbor ca vântul. Ședea ascuns turcu-n ocol Ca ursu-n vizuine. Pe când trăgeam noi tot în gol, El tot ... numai unul, Și bietul Ținteș căzu mort, Îmbrățișându-și tunul. Pe-o noapte oarbă, Bran și Vlad Erau în sentinele. Ferbea văzduhul ca un iad De boambe, de șrapnele. În ziori găsit-am pe-amândoi Tăiați de iatagane, Alăture c-un moviloi
... seară Prin ogorul de secară, De trei ori au descântat, În fântână au cătat, Și pe-a sa limpede față, Ca prin vis de dimineață, Au văzut ele, zâmbind, Două chipuri strălucind. Cele umbre bălăioare, Cu gurițe zâmbitoare, Pluteau lin, se legănau Și pe fete le-ngânau... * Iată că ... prin vis de dimineață, Alte două s-au ivit, Chipuri mândre la privit. Iar aceste umbre nouă Nu erau ca cele două, Albe ca floarea de crin, Blânde ca cerul senin, Ci erau de vânt pișcate, Cu păr negru, sprânceni late Și cu ochii șoimuleți, La ochire mult semeți. Ian vezi, soro, ce minune! (Zis-au fetele nebune) Dorul ... când pe frunți, pe plete, Au simțit mândrele fete Câte-un dulce sărutat, Ele-n codri au urmat Doi voinici cu sprânceni late, Cu fețe de vânt pișcate Și cu ochii șoimuleți, La ochire mult semeți. Note [1] Fetele românce întrebuințează deosebite mijloace de a cunoaște ursiții ce vor avea. Unele descântă izvoarele, crezând că vor vedea în fața apei chipurile bărbaților de care au să aibă parte; altele își leagă ochii în noaptea ajunului Bobotezei și merg ...
... îndeplinise, pe când de santinelă la orzărie era Neculai Oană, recrut din anul acela, un biet om, luat în oaste pe nevăzutele, și pe care, de șase luni de zile de când venise, nu-l scoase nimenea din ceea ce știa el de acasă. De nepriceperea lui se feriseră toți comandanții de companie, ca de foc, și-l lăsaseră la boi. În săptămâna Patimilor soldații fură învoiți pe acasă. De sărbători e greu să pui mâna pe un om mai acătării, rămân ciurucurile. S-a zbătut bietul aghiotant, în dreapta, în stânga, până ... să-i caut pe urmă prin meleaguri, că eu îs la boi, la amândouă părechile. Da o păreche acuma n-o mai am pe samă, de-o săptămână, că s-o dus cu A Ilincăi la cărat pietriș de la Ipate, de sub Dealul Râpoaiei. Eu îs din cealaltă parte, de la Argieni, din vale de... — Nu mai bâigui; spune ce-ai făcut când ai văzut boii! răcni colonelul. Oană iar răsuflă adânc: — S' trăiți! Eu am văzut boii ... sângele pe nas. — Vrasăzică, patru saci a furat? întrebă colonelul. — Patru; câte palme am mâncat, atâția saci o furat, s trăiți... ...
Mihai Eminescu - Minte și inimă
... șireți. Și când credeți cum că nime Dimprejur nu vă ia sama, Numa-atunci vă dați în petic Și vă arătați arama. Eu vă văd de pe sub gene: Ochi-n ochi priviți fierbinte Și de dragi unul altuia Conversați fără cuvinte. Cine nu v-ar ști, copilă, Da, v-ar crede neam de sfinți. Și să stați numai l-atâta... Bine? Sunteți voi cuminți?...  Taci, mătușă, tu mă superi, De-i vorbi mai mult eu fug. Ce se pare că-i iubire Nu-i decât prieteșug.  De prieteni, se-nțelege, Vă-nșelați cu mult sistem. Și de dânsul nu pe-atâta, Dar de tine mai mă tem. Pân-acum pornirea voastră Ați știut să o mascați Și în sufletele voastre Cu durere vă iubeați. Promițând unul altuia Cum ... stătea afară, Lângă cort, și să i-o ceară frică li-i și nu le vine. Ci Achil nu-i mai încearcă și cu ea de mână vine. Și le-o dă în seamă... MUȚI Prostul! Numai gura îi de el. De-o iubește pe Brizeis, de ce-o dă ca un mișel? I-aș fi dat eu lui mireasă...  să fi fost eu acolo  Îi umpleam ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII
... izvor. De văd că al meu cuget nimică nu-mi impută, Atunci întorc privirea și cercetez năravuri, Mă sârguiesc din rele s-aleg ce-i de folos; Eu laud ce e bine și râd de ce e rău. Găsind un sujet vrednic de mica mea putere, Slobod la scris condeiul, dar făr-a-i lăsa frâu Nu mă lenesc a șterge de scriu puțin sau mult. Nu mă aprind, ci caut să fie cu bun-simț Orice voiesc a zice, și versurile mele Să aibă ... cioplesc iarăși, ș-având mai multă trudă Decât mai înainte pre sine nu mă cruț; Dar versurile mele tot nu cutez s-arăt. Ne-ncrederea de sine, rușinea, ne-ndrăzneala, În mine sunt sădite sau de-a naturii mână, Sau din copilărie de sfatul părintesc; Iar dreapta judecată când vream a fi sumeț M-amenința îndată cu chinuri, ostenele: De-atunce până astăzi urmez a ei povață. Cred orișicând că fața ce priimește-ades Colorul rușinării, se face îndoit Mai vie, mai frumoasă ... sută ...
Mihai Eminescu - Codru și salon
... deci ea l-au învățat Să tâlcuiască semne și-a păsărilor spuse Și můrmura cuminte a râului curat. În curgerea de ape, pe-a frunzelor sunare, În dulcele-nmiitul al paserilor grai, În murmurul de viespii, ce-n mii de chilioare Zidesc o mănăstire de ceară pentru trai, De spânzură prin ramuri de sălcii argintoase O-ntreagă-mpărăție în cuib legănător, A firii dulce limbă de el era-nțeleasă Și îl împlea de cântec, cum îl împlea de dor. Visa copilul... Fruntea-i de-o stâncă răzimată, Privea uimit în râul ce spumega amar, Și arunca vo piatră în apa-nvolburată. Râdea, cânta degeaba... plângea chiar în zădar. El ... n flori, Unde ades pe brațu-i, în noaptea înstelată, Ședea pe stânca neagră spuindu-i ghicitori. Da, ghicitori, enigme. Ce știa el pe-atunce De-a vieții grea enigmă, de anii furtunoși? În lacu-adânc și neted, în mijlocul de lunce, Părea că vede zâne cu păr de aur roș. Și trestia cea naltă vuind de vânt mai tare... La glasu-i asculta el ca basme triste, dulci, Când rețele din codru pe creții apei clare, Scăldându-se prin papuri lăsau
... Ion Luca Caragiale - Versuri Versuri de Ion Luca Caragiale Amicului C. D. Ce-mi spui de poezie, d-acea chimeră tristă, Când lumea d-astăzi, rece și materialistă, Își râde de chimere și de puterea lor? Credințele d-acuma condamnă poezia Ca rătăcirea, crima, păcatul, erezia Ce merită să poarte disprețul tuturor. Ascultă-mă și crede: de vei simți vrodată Că pieptul tău nutrește scânteia cea sacrată, Să știi că mizerabil vei trece pe pământ; În timpurile noastre, decât să cânți, mai ... ți-ai renega și muza, Și geniul, și lira, și mută ți-ar fi buza; Mânia lui Achile mă jur de-ai mai cânta. Căci de cumva, bătrâne, nevrând să știi de lume, Cântând, ai vrea și-acuma să sapi frumosu-ți nume Pe-a timpilor eternă columnă de granit, Amar ți-ar fi plătită sublima nebunie: Mulțimea, fără milă, ți-ar zice-n ironie Și fără să te-asculte: “Sărmanul e smintit ... putea simți, Invidia nedemnă, barbară și perfidă, Ori ignoranța crudă, profană și stupidă — Virtuțile moderne – pe loc te-ar amuți. Ce-mi spui de poezie, de-acea chimeră tristă, Când lumea d-astăzi, rece și materialistă, Își râde