Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SEARA
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 489 pentru SEARA.
Bogdan Petriceicu Hasdeu - La Iulia
... floare Lucind la soare Ca o lumină din curcubeu, Mă fac o rază, Ce colorează Flori și mai mândre pe chipul tău! Când pe sub seară În primăvară Previghetoarea cântă cu dor, Printre suspine Gândind la tine, Te-auz, iubito, șoptind amor! Când luna-n unde Galeș s-ascunde, Vărsând în ...
Cincinat Pavelescu - Într-un amurg de toamnă
Cincinat Pavelescu - Într-un amurg de toamnă Într-un amurg de toamnă de Cincinat Pavelescu Întrebare: Îți mai aduci aminte, doamnă? RĂSPUNS Cum vrei să nu-mi reamintesc, poete, Amurgu-acelei toamne de demult?... Deși trecut-au anii, parc-ascult Cum îmi șopteai pe bancă triolete... Dar mai cu seamă, n-am uitat, poete, Înfioratul glas, ce-ți tremura Ca frunzele, ce-n păr îmi scutura Al serii vânt, mângâietor în plete! Nu te iubeam, mi-erai străin. Departe Eram cu gând, cu inimă, cu vis... Simțeam că tot trecutul ne desparte. Și totuși când a nopții largă mantă Ne-nvălui în umbra-i, a fost scris Să-ți dau o sărutare de amantă. Constanța, 27 aug.
Cincinat Pavelescu - Calomniatorilor
... Cincinat Pavelescu - Calomniatorilor Calomniatorilor de Cincinat Pavelescu Vântul de seară
Cincinat Pavelescu - Dramă mută
... înclină Lângă ducele cu părul de argint și soarbe-n zbor Notele, ce ca o rază se topesc și-n păru-i mor, Evocând o seară dulce din trecutu-i de lumină. Armonia îi îmbată și o tainică-ntristare Strânge inima ducesei și a pajului poet... Pe când ochii ...
Cincinat Pavelescu - Flori risipite
... dase, ca o zână, Un buchet de flori de vară, Și cu florile în mână S-a tot dus pe drumuri până Către seară! De-ntâlnea în cale fete Palide sau zâmbitoare, Iubitoare sau șirete, Le prindea la toate-n plete Câte-o floare. Îi spusese la plecare Biata ...
Cincinat Pavelescu - Intimă Intimă de Cincinat Pavelescu Poezia a fost pusă pe muzica compozitorului Ionel Fernic ( Îți mai aduci aminte, doamnă ). Îți mai aduci aminte, doamnă? Era târziu și era toamnă, Și frunzele se-nfiorau, Și tremurau în vântul serii Ca niște fluturi chinuiți, Ca niște fluturi rătăciți Din țările durerii. Ți-aduci aminte iar de seara Și-amurgu-acela violet, Când toamna și-acorda încet, Pe frunza galbenă, chitara? Pe lac, ce-n lună s-argintase, Încet o lebădă trecea, Și pata-i albă se pierdea În seara care se lăsase... Și-atunci, doar inimă și vise, Ne-am dus ca lebăda și noi, Călcând nisipul plin de foi Sub ceața care-l umezise. Așa născut, în plină toamnă, Amorul meu ce-nmugurea Sub foi ce toamna-ngălbenea... Îți mai aduci aminte, doamnă?
Cincinat Pavelescu - Lied (Pavelescu, 3)
Cincinat Pavelescu - Lied (Pavelescu, 3) Lied de Cincinat Pavelescu Aideți, cântece de toamnă, Flori de vis și vreme rea, Aideți, dulcea voastră doamnă Să v-asculte nu mai vrea. E copil, vrea să petreacă Și râzând să fure minți, Vouă glasul vi-l îneacă Plânsul mutei suferinți. Aideți și când pacea serii De urât vă ține-n mers, Voi să nu cerșiți durerii Mângâierea vreunui vers! Poate-n seara fumurie, Strânsă-n șoldurile rochii, Către voi să-și plece ochii Arși d-o lacrimă târzie. Dar atunci voi fi departe; Și-n pustiul nepăsării Voi opune-n van uitării Amintirile deșarte. Și târziu, poate-ntr-o carte, Voi închide-n ritmuri vagi Visul ochilor ei dragi Și iubirea-mi fără
Cincinat Pavelescu - Lui O. Sp%C3%A4the
Cincinat Pavelescu - Lui O. Sp%C3%A4the Lui O. Späthe de Cincinat Pavelescu I Cu prilejul dezvelirii statuii lui Eminescu de la Dumbrăveni și după succesul odei pe care o improvizasem marelui poet: Gloria lui Eminescu O să aibă două pete: Poate: versurile mele; Sigur: statuia lui Späthe. II Späthe, necăjit că pierduse la o partidă de biliard, mă somează să-i fac o epigramă motivată de chixul neprevăzut Enorm admirator al berii, Späthe, Graf von Habenix, La biliard îți face serii, Dar la busturi... dă și
Cincinat Pavelescu - Necunoscutei
Cincinat Pavelescu - Necunoscutei Necunoscutei de Cincinat Pavelescu Blondă, palidă, înaltă, Când trecu pe lângă mine, mlădioasă, Statuie abia ieșită de sub daltă Avea-n ochi privirea caldă, voluptoasă, Și visa niște imagini depărtate... Scene dulci din vremi de mult înmormântate, Iar cu degetele albe și subțiri Scutura dintr-un buchet de trandafiri O risipă de petale parfumate, Ce, plutind în juru-i albe și ușoare, Păreau fluturi ce se țin după o floare! Urmăream prin cugetare al ei vis, Când privirea-i, de lumină rătăcită, Mă-nveli cu-o mângâiere infinită. Ceru-albastru cu seninu-i depărtat Parcă tot în al meu suflet a intrat, Când din ochii ei adânci, de peruzea, Două raze scăpărară-n noaptea mea. ... Ani trecură; toamne lungi și ierne grele. Peste frunte-mi perii albi au înflorit, Și, spre zările pierdute, rândunele S-au tot dus și s-au întors din pribegit. Primăvara, liliacul și sulfina Așteptară, în grădină și pe lunci, Să mai scapere asupră-le lumina Din privirile Necunoscutei de atunci... Dar, de când cărarea serii a-nghițit-o Și amurgu-n păru-i galben a apus, Că e moartă pentru mine am simțit-o, Și- ...
Cincinat Pavelescu - Panteism Panteism de Cincinat Pavelescu Tu care porți spre cimitir Când jerbe mari de trandafiri, Când albe crizanteme, De nu te-ai teme Și n-ai avea de moarte frică, Ai șterge lacrima ce-ți pică Și-ai scutura în vântul serii Florile durerii, Simțind că-n darul ce le porți E viața vie din cei morți. Tu nici nu crezi Că cei pe care mergi să-i vezi Etern într-înșii n-au avut Decât al corpurilor lut. În ei pe tine te iubești: Cu toată fața ta cea tristă Și-nduioșările din glas, Din al lor suflet n-a rămas Decât durerea-ți egoistă: Tu nici nu crezi Că cei pe care mergi să-i vezi, Chiar de-i iubești, De-i plângi, pe tine te jelești. Dar ei sunt morți ca trupul lor De care ochii jalnici fug, Iar din smintitul tău amor Și-atâtea vise mincinoase Azi ce mai e? un pumn de oase, Un pumn de oase-ntr-un cosciug... Dar soarele ce moare, încă Mai râde-n pomii înfrunziți, Și-n seara clară și adâncă Mai cântă râul: auziți! O, voi ce mai trăiți o clipă În ritmul vieții ...
Cincinat Pavelescu - Pro domo Pro domo de Cincinat Pavelescu Întocmai ca un vierme de mătasă Care-și zidește singur locuință Din firul său, eu am o năzuință În al meu suflet să-mi clădesc o casă; Tot ce-am visat, dar n-a avut ființă, Ca din pământ aș vrea acum să iasă. Din amintiri și doruri să se țeasă Umbrare de ispită și căință. Pe fiecare zi, în pacea serii, Căminul meu să suie spre tărie, Un stâlp cioplit din marmura durerii. Și gata când va fi să se ridice Clădirea mea de artă și mândrie, Nici trăsnetul, izbind-o, să n-o