Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru UN NUMĂR DE
Rezultatele 111 - 120 din aproximativ 156 pentru UN NUMĂR DE.
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... și imașuri erau acoperite cu pâne de tot soiul, cu turme de vite și herghelii de cai din care își umplea grajdul; pivnițele-i gemeau de poloboace cu vinuri vechi de Odobești și Cotnari și în ogradă furnica un sălaș întreg de țigani din care își alegea slugile. Mai avea apoi sub stăpânirea lui un taraf de lăutari care îi cântau de inimă albastră în zilele când avea musafiri la masă, ceea ce i se întâmpla foarte des, pentru că în casa lui, casă mare, încăpătoare, se ... opt poștalioni suri, bine hrăniți și iuți de picior, înhămați în șir porniră prin poarta curței în trap mare, și după o jumătate de oră de mers spornic, conul Manole Buhuș pierdu din vedere satul și casa boierească de pe moșia Buhușul unde nu avea să se întoarcă decât peste vreo șase luni. Câte nu se pot întâmpla într-atâta amar de vreme! Deși atras puternic de dorul copilului, totuși conul Manole se simțea îngrijit de un drum așa de lung în țări străine nemaiumblate de el, locuite de alte neamuri, cu alte legi și obiceiuri, vorbind alte limbi și închinându-se la alți sfinți. Pe fața lui se vedea întipărită teama necunoscutului; fața
Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"
... spre a-l comunica celor care le ating. Dl Vasile Alexandrescu-Ureche observă că unui zețar îi e permis să fie ignorant ca un redactor de la Convorbiri, că, de citea mult Convorbirile, de tâmpire nu scăpa, și împărtășește cititorilor săi că în casa dlui Maiorescu nu lipsește o clarinetă și un contrabas, pe lângă un piano. Dl Pantazi Ghica numește pe adversarul său un fel de farceur literar, spune că unii membri ai societății „Junimea“ sunt adați la umorism între mai multe pahare de bere în Borta rece (o cârciumă cunoscută din Iași, citată de dl Laurianu-junior în contra noastră) și observă că stilul meu cam se aduce mult cu stilul și buna-cuviință ce ar găsi cineva în ... cum a răspuns? Critica noastră relevase cinci articole: studiile literare ale dlor Sion și Ureche, nuvela dlui P. Ghica, recenziunea dlui D. Laurianu și un articol al dlui Marian. Începem cu o mărturisire împăciuitoare: în privirea apărării ce dl Grădișteanu face în favoarea dlui G. Marian de la Ploiești, suntem aproape de a ne înțelege cu d-sa. D. Grădișteanu (p. 390) numește scrierea dlui Marian „un articol ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX
... de toate Tăbărea la Spăteni, pe câmpie, Bea, mânca, juca zile de vară Întrege, din zori pănă în sară. Parpangel încă să cununasă Și fără de popă cu Romica. La nuntă pe-o doao zi chemasă Pe toți cei de frunte și voinica Lui Tandaler oaste, de-azi pe mâne Toate gătind cum să cuvine. Încă soarele nu răsărisă Când era toate gata de nuntă: În oale fierbea curechiu cu clisă Râncedă și cu ceapă mănuntă; Fierbea și-alte mai multe bucate, Dar' cine le va număra toate! [8] Iar' când răsărea frumosul soare, Era și mesele-întinse toate: Într-un blid mămăligă cu moare, Într-altul fălci de porc afumate, Apoi curechiu fiert cu râncezeală, Ciuci, lapte acru, păsat, cricală... [9] Așa sta întinse toate bucate Pe țelina verde și ierboasă, Denaintea șetrii ... coapta la cap bătrânime A sări să-îndemna câteodată Și mânea cu tinerii-împreună, Toată zioa și noaptea pe lună. Mitrofan, poetul cel de frunte Și vestit de pe vremile-acele, Care la cununii și la nunte Făcea stihuri și bune și rele, Scornisă, pe gustul lui Nason, Mirelui un epithalamion, Cărui dascăl Chiriligordon Au scos un ...
Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle
... a afla despre ocupațiuni, cărora se pretinde că mă dedau sau despre petreceri, la cari se pretinde c-aș fi luând parte. Sunt atât de retras, Doamnă, și am atât de puțin interes pentru ceea ce se vorbește sau nu despre mine, c-un cuvânt toată viața mea e atât de simplă, cu toate greutățile ei, încât nici curiozitatea n-o am de-a ști cine și-a luat libertatea de-a zice că pretinde a mă cunoaște, nici curiozitatea de-a ști ce se vorbește. O singură dorință am avut, dar dacă și oameni și împrejurări o fac să devină irealizabilă, nu voi ... să-mi spui dacă primești regulat scrisorile mele, căci și mie îmi vine ideea să le numerotez ca vestita femee din romanul francez. În scrisoarea de ieri, preocupat de gelozie, am uitat să-ți zic că tu ești Momoți a mea - numai a mea, că ești gingașă ca un crin și albă ca și el, dar nu așa de cuminte. Titus îmi propune să-mi editez versurile și am și luat
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica
... cernut, vânturată de un crivăț care te orbește. Mușcelele dorm sub zăpadă de trei palme. Pădurile, în depărtare, cu tulpini fumurii, par cercelate cu flori de zarzări și de corcoduși. Vuiet surd să încovoaie pe după dealuri și să pierde în văi adânci. Cerul e ca leșia. Cârduri de corbi, prididite de vânt, croncăie, căutând spre păduri. Viscolul să întețește. Vârtejele trec dintr-un colnic într-altul. Și amurgul sărei se întinde ca un zăbranic sur. Râul Doamnei, umflat, curge repede, cu un vâjâit mânios înecat în glasul vântului, și izbește sloiuri mari de gheață și butuci groși de meterezele podului. Arar se vede pui de om trecând prin sat. Pârtia e acoperită. Abia se zăresc poteci ca de lățimea unei lopeți. Cea mai îngrijită leagă cârciuma de primărie. Lumini gălbui de văpaiță joacă prin geamurile câtorva case. Vremea rea a amorțit satul, îndeobște zgomotos. Numai în bătătura Hanului Roșu hămăie răgușit doi dulăi de ... când mama Stanca Kivuleasa stă mâhnită la gura sobei, mângâindu-și odorul pe obraji. Sultănica ațipise cu capul în poala mă-sei. Odaia e deretecată de ți-e drag să te uiți la ea. Pe pat o scoarță aleasă în fel de fel de migălituri. Pernele, cu fețe ...
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
... culca cântând, se scula cântând, și voacea ei argintie, răsunând prin geamurile ferestrelor, trezea adeseori vecinătatea din somn, așa încât babele răutăcioase o numeau tricoliciul de noapte, iar băieții, privighetoarea Socolei. Eleonora era o ființă ciudată și plină de contraziceri. În ochiul ei, deși ar fi putut ceti cineva o inimă nestricată și un fond de multă bunătate, totuși aceste scumpe comori se ascundeau sub un văl de neiertată ușurătate. Astfel, ea nu depărta de la sine nici pe unul din tinerii ce-și făceau o glorie de a o compromite; unuia arunca o ochire, altuia un zâmbet, celuilalt o strânsătură de mână și, risipitoare ca copilul cel darnic, ea împărțea la toți câte ceva din grațiile sale, numai inima ei nu lua parte la acest joc ... fanfaron al tinerilor ieșeni, fu surprinsă să găsească în acest june nou-venit un izvor de idei nouă și de simțiri curate. Iar Petru, fărmăcat de ochii Eleonorei, vorbea vorbe inspirate ce răsunau ca o muzică în urechea ei. Este ea oare un înger sau
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... oameni isteți la minte și tari la trup; unii dintre dânșii încheiaseră cu bine suta de ani. Mihai Buhtea, tatăl boierului Iorgu, murise în vârstă de o sută cinci ani. Pe un molitvenic, rămas din moși strămoși în neamul Buhteștilor, boierul Iorgu găsi însemnat, de mâna părintelui său, postelnicul Mihai, următoarele: Azi în 23 dechemvrie, în anul de la Hristos 1821, am trecut patru ani peste sută. În decembrie 1822 postelnicul muri. Boierul Iorgu își amintea bine chipul măreț, încununat de părul alb ca omătul, al părintelui său. Tot pe molitvenicul acesta, postelnicul se încercase să-și facă spița neamului. Cel mai vechi, un Gheorghe Buhtea, căzuse bănuia postelnicul în lupta de la Valea Albă, purtată de Ștefan-Vodă împotriva turcilor: cam de la acea luptă, spunea însemnarea, numele lui Gheorghe Buhtea nu se mai pominește, numai doar al frățâne-său Radul. Acesta, Radul, avu și dânsul un ... ca o furtună înapoi la Iași. Până seara vestea s-a răspândit în toate părțile, iar Vodă a râs cu lacrimi de gluma boierului. Acum, deși în plină putere, boierul nu mai vâna. Ba, avântul de altădată i se prefăcuse într-o nețărmurită milă. De ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... mă aibă în sfânta sa pază. Amin! în halul însă în care mă găseam mi-ar fi fost peste putință să pornesc pe orice fel de cale. Nici în pat nu mă puteam mișca. Deșurubat de la încheieturi, cu șalele frânte, mi se părea că ajunsesem în stare de piftie. În mintea mea aburită miji frica să nu mă fi lovit damblaua. Nu, dar în sfârșit mă răzbise. De o lună, pe tăcute și nerăsuflate, cu nădejde și temei, o dusesem într-o băutură, un crailâc, un joc. În anii din urmă, fusesem greu încercat de împrejurări; mica mea luntre o bătuseră valuri mari. Mă apărasem prost și, scârbit de toate peste măsură, năzuisem să aflu într-o viață de stricăciune uitarea. O luasem numai cam repede și mă vedeam în curând silit să depun armele. Mă lăsau puterile. În acea seară, eram în așa ... cu vază și stare, fusese oropsit de la naștere, crescut pe mâini străine, surghiunit apoi în străinătate la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda de ...
... râulețului se întind două șiruri de sălcii și de răchite, care se îndeasă mereu, până se pierd în crângul din fundul văii; pe culmea dealului de la stânga, despre Ineu, se ivește pe ici, pe colo marginea unei păduri de stejar, iară pe dealul de la dreapta stau răzlețe rămășițele încă nestârpite ale unei alte păduri, cioate, rădăcini ieșite din pământ și, tocmai sus la culme, un trunchi înalt, pe jumătate ars, cu crengile uscate, loc de popas pentru corbii ce se lasă croncănind de la deal înspre câmpie; fundul văii, în sfârșit, se întunecă, și din dosul crângului depărtat iese turnul țuguiat al bisericii din Fundureni, învelit cu tinichea ... copil îmbăiat lângă dânsul, nu cumva s-a descoperit prin somn, și s-o acopere iar. III Cât țin luncile, ele sunt pline de turme de porci, iară unde sunt multe turme, trebuie să fie și mulți păstori. Dar și porcarii sunt oameni, ba, între mulți, sunt oameni de tot felul, și de rând, și de mâna a doua, ba chiar și oameni de frunte. O turmă nu poate să fie prea mare, și așa, unde sunt mii și mii de
... femeie în umbra gangului!... El se oprește înecat. Ea îi șoptește: "Vino, te așteaptă!..." Atunci... nu e chiar asta! El se lasă să-l ia de mână și să-l ducă prin întuneric încetișor. O scară strâmtă... încăperi întunecoase... iar câteva trepte. Voinicul merge machinal, lăsându-se târât ca un copil somnoros de mâna femeii. La fiece pas nesigur, la fiece șovăire, o oprire de un moment, o povățuire discretă, o șoaptă de încurajare și înainte! Se opresc... Femeia îl lasă de mână... O clipă, părăsit în locul orb și necunoscut, el e-n pierzare - o coloană aplecată careia i s-ar smulge propteaua de siguranță - aude urechile cum îi țiuiesc de tare și simte genunchii părăsindu-l. Acum femeia lovește surd cu vârful unghiilor pe o ușă - sunt lângă o ușă - care îndată se deschide. E ... nopți asemenea și fiecare neasemănate... Libațiuni sub razele lămpii albastre; toate nebuniile închipuite și neînchipuite; anecdote picante de care el avea un repertoriu popular așa de bogat; scene de gelozie fără cuvânt și din chiar senin; și jocuri, și mușcături; și lupte atât de inegale, pentru ea ca putere, pentru el ca farmec... ș-apoi, după atâta oboseală, povestirea reciprocă a celor întâmplate mai înainte de ...
... întunecă. Ea ar voi să fugă, să se ascundă în fundul pământului, însă nu! ea trebuie să înfrunte pericolul, trebuie să iasă pe scenă, chiar de ar fi să cadă moartă de uimire... Orchestra execută uvertura, cortina se ridică, lumina policandrelor inundă teatrul, publicul numeros așteaptă cu nerăbdare ca un judecător aspru care are să-și dea sentința... E un moment îngrozitor, căci de la el depinde succesul sau căderea, adică: viața sau moartea bietei artiste! Cu toate acestea, Dridri avu norocire de a produce o impresie favorabilă asupra publicului chiar de la prima sa intrare pe scenă: un murmur încurajator se ridică în sală când ea apăru cu figura sa vie, cu talia sa elegantă, cu farmecul tinereții sale. Ea-și jucă rolul ... grațiile sale afară din scenă; damele însă, din contra, îi descoperiră multe defecte închipuite, care erau de natură a face din copila drăgălașă un monstru spăimântător. Nu trecură zece minute și-n loji se prezentă un cavaler de o aparență nobilă și plăcută: era contele de Farol, unul din membrii de la Jockey-Club, unul din foshionabilii Parisului. El avea o figură care exprima calitățile inimii și maniere