Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE ACEASTA

 Rezultatele 1121 - 1130 din aproximativ 1467 pentru DE ACEASTA.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar

... care împăratul cu stema ruptă din soare să nu-l fi domolit, că nici o oaste dușmană nu putea să-i stea împotrivă. La vreme de adânci bătrâneți sta înzăuat în fruntea ostașilor, călare pe un bidiviu ce arunca pe nări trâmbe de fum și limbi de foc. Și toți ai săi prindeau la inimă și biruiau, căci așa li se păreau lor cum era el de bătrân și înzilizit, tocmai ca o lance ruginită, care de-a pururea răpusese pe oricine izbise. Dar cât era de mare și de vestit, că se dusese vestea până unde pământul e drob și piftie, de-a surda îi fură toate. Într-o sfântă de vineri, cam pe la chindii, numai ce i se păru că stema din cununa împărătească se umflă și crește, crește, ba cât oul de gâscă, ba cât un boșar, și-i îndoi grumajii, și-l plecă la pământ. Înfricoșat, împăratul se luptă ce se luptă cu namila de diamant, iar la urma urmei căzu cu fața în jos, podidindu-l un plâns de foc. Nu trecu cât ai scăpăra din amnar, și se apropiară de împărat, cu mângâieri și dezmierdări, odrasla lui, de trei fete

 

Dimitrie Anghel - Cucuveaua

... fost vătuit de zăpadă, împrejmuia căsuța din fundul curții în care stam într-o noapte de toamnă. Pe cerul nemăsurat de nalt, luna, ca obosită de a fi urmat mereu aceeași cale, se avânta ca un balon pierdut, voind să urce parcă dincolo de raza ochilor noștri pămînteni și să nu-și mai poarte melancolia rotundului de gheață deasupra acelorași priveliști. Ca un praf de marmură, bruma argintie coperea streșinile, grajdurile de lîngă poartă, sclipea pe vîrfurile spinilor de pe garduri și se risipea pretutindeni, jucîndu-și fosforescențele în lumină. Singur cum eram, după ce citisem pînă în tîrziu, subt lampă, și ascultasem ce ... s-a umplut de zgomot și de fum. De-a rostogolul, în tăcerea întreruptă ce stăpînea singurătățile, ca o umbră pasărea lunecă de-a lungul coperișului prăfuit de brumă și dispăru de cealaltă parte a casei. Și pînă a fost să văd, din nourul de fum ce mă înconjura, cel pe care îl lăsasem adormit pe scara de piatră a balconului, fioroasa figură chinuită de ...

 

Vasile Alecsandri - Vasile Porojan (Alecsandri)

... găși acest zmeu căzut și nu l-ar aduce în ograda Sfântului Ilie.“ Zmeul sforăind purta acest blestem pe deasupra orașului, fiind pândit de toți băieții mahalalelor, și când i se întâmpla să cadă din văzduh, devenea prada lor; blestemul nu producea nici un efect, din cauză că hoții ... petrecere a mea consista întru a mă sui pe capra unei trăsuri vechi și părăsită sub o șură deschisă din toate părțile. De-acolo priveam cu melancolie dealurile Socolei, mișcarea nourilor pe întinderea cerului, trecerea cârdurilor de cocoare prin aer, drumul vestit al Bordei ce ducea în Țara de Jos și mai ales orizontul albastru, orizontul necunoscut și plin de-o atragere misterioasă... Dorul de călătorii se deșteptase în mine de când într-o noapte doi școlari, frații Cuciuc, ne povestiseră nenorocirile lui Robinson Cruzoe, și de-atunci mintea mea devenise un muzeu de tablouri ce reprezentau corăbii sfărmate de stânci, valuri de mare umflate cât munții, cete de sălbatici care frigeau oameni pentru ospățul lor etc. Mare înrâurire au exercitat asupra imaginației mele de copil întâmplările lui Robinson povestite de

 

Nicolae Gane - Cânele bălan

... Apoi îmi aduc aminte cum Constantin viziteul a intrat în odaia unde îmi pregăteam lada, întrebându-mă: — Gata ești, cuconașule?... Iar eu, de bucurie, i-am sărit în gât, și cu iuțeala cu care cad stropii de apă într-o cascadă, începui să-l întreb de tata, de frate, de baba Ilinca, de Balan, de casă, de grădină, de toate, în sfârșit, câte îmi trecuseră prin minte la primirea scrisorii, încât bietul om, simțindu-se aproape sugrumat și neavând chip să-mi răspundă pe ... așteaptă; iar Balan e cu noi. Mărturisesc că aceste cuvinte îmi merseră mai mult la inimă decât toate versurile și discursurile oratorice ce învățasem pe de rost în școală... Ce om cumsecade era Constantin viziteul! Nasul lui cel mare, de care râdeam odată în copilăria mea, căci avea un negel tocmai pe vârf, îi ședea acum așa de bine, încât nu era nas să-mi placă mai mult decât a lui. Toată fața lui era înveselită de veselia ce simțeam eu. Și ce frumoasă era trăsura în care aveam să călătoresc! O nadiceancă pe dricuri care scutura de minune, cu roțile galbene, coșul verde și capra neagră, atârnată în curăle; iar caii erau tot cei suri ai tată-meu; cai de nădejde, care se făcuse albi, dar care nu lăsau pe om la nevoie. Îmi luai ziua bună de

 

Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)

... zic o vorbă, două la femeile cele bătrâne, și ele mă împacă câteodată și cu cele tinere. În altele, sunt făcut dintr-un aluat destul de nemulțumitor și puțin însușit spre a face din mine un om căruia-i zicem că este plăcut . Plăcut? Ce însemnează acest cuvânt? Un om plăcut, pentru multe femei, este acela care într-un bal joacă totdeauna și nu se odihnește niciodată, jucând deopotrivă cu toate, cu ... nici bărbat; care strânge mănușile, apărătorile și basmalele acestor dame, poartă șalul și umbrela lor, le trimite lojii la teatrul francez ca să se mire de frumosul comic al lui PĂ©lier și de țipetele d [emoaze ]lei Jenni . Un om plăcut este și acela care își prăpădește banii de câte ori joacă vist cu damele... Așa-i că-i plăcut acest elegant care spune complimente, ce amirosă la apă de mintă și nu intră niciodată într-o adunare fără să aibă buzunarul plin de confeturi și capul de cimilituri, calamburguri și șarade, ființă premenită a fi pișcat de fetițe și a purta băieții pe genunchi. La nevoie, omul plăcut spune și câte o istorioară. El este un dobitoc prețios pentru educația ...

 

George Coșbuc - Somnul codrilor

... și-aproape-n urmă stând Viteazului în față, ea lung la el privește, Domol, apoi cu glasul abia-nțeles, vorbește: „Tu cine ești, străine? De tulburi somnul meu? Cu gândul morții-n suflet, s-alergi murind mereu, Să n-ai de gânduri pace, cum n-am de tine eu!â€� Arnulf aude glasul, voinică-i este firea Și râde, râde-n hohot s-alunge nălucirea. Atunci bătrânul Codru, de hohot deșteptat, Încet deschide ochii, ca două sălcii crunte, Iar pletele-i cu freamăt îi tremură pe frunte Și-i tremură-n mânie sprâncenile cărunte ... râsul tău, păgâne? Tu somnul veciniciei sub mine să-l petreci! Sub brazi la rădăcină tu fruntea să ți-o pleci Să dorm și eu de-a pururi, să dormi și tu de veci!â€� N-a râs acum viteazul; sta codrului în față Cu ochiî mari și tulburi, cu sufletul de ghiață. Și când clătește Codru pletosul cap al său, Năvalnic dintre plete-i vuind răsare Vântul: El vâjâie din aripi și-și flutură veștmântul Și ... meu? Furtună-ți fie gândul, și moartea o furtună; Sărac, pe căi să-ți mântui visarea ta nebună!â€� Arnulf aude, sare pe cal, înfiorat ...

 

Ion Luca Caragiale - Două loturi

... nu mai putea de picioare și de mijloc - se-nțelege de atâta alergătură și de-atâtea ridicături. Să fi ațipit d. Lefter ca vreun sfert de ceas și de odată, se scoală drept, cu fața luminată de raza adevărului... - Știu unde sunt! acuma știu!... uf!... le-am găsit. - Unde? - În jacheta mea a cenușie de vară... Cu ea eram la berărie când le-am cumpărat. Țiu minte bine, le-am pus în buzunarul de la piept, înăuntru... Acolo, sunt!... sigur!... Adu-mi jacheta! Pe cât își aducea mai limpede aminte domnul Lefter, pe atât madam Popescu se turbura, se ... eu, pântru Țâca, poci să-mi pui mâna-n foc pântru Țâca... Poate, altă chivuță... Și zicând aceasta, baba a aprins o lumânare de seu ș-a trecut în odaie, urmată de boieri. Odaia are două paturi, o masă, o laviță, un scaun și o sobiță de tuci. Pe amândouă paturile, stau grămezi de haine, încălțăminte, pălării, șaluri purtate, pe sub paturi și pe laviță fel-de-fel de mărfuri de farfurărie și sticlărie... La vederea mormanelor

 

Mihail Halici-Fiul - Odă (Halici-Fiul)

... Mihail Halici-Fiul - Odă (Halici-Fiul) Odă de Mihail Halici-Fiul Informații despre această ediție      Carmen primo et uni genitum      Linguae Romano-Rumanae      Honoribus      Fortunae et Auspiciis Impenetrabilis Dacici Argonautae      Praenobilis Domini      Francisci ... Papensis etc.      Veteris oculissimi in Illustri Enyedina      Haliciastri: natum.     Cânt sănătate, sărind la voi, Rumanus Apollo,     La toți, câț svânta-n Împărăție ședeți!     De unde cunoștince așteptem și ștință: ferice     De Amstelodam, prin chărți este-n omenie tipar.     Lege dreaptă au dată frumoasă cetate Geneva:     Ecz vine Franciscus, cinete Leyda, Paris!     Prindeți mâne surori, cu cest ...

 

Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite

... sdrobit, iată-mă în fața unei porți mari... Mi-a fulgerat prin minte: de-acu, dacă n'am avut noroc să fi dat de gazdă bună și primitoare, am să deger flămând aci, lângă gard, în sfânta noapte a Învierii, departe de săracul meu culcuș, de la care am plecat ca un nesocotit... Ajută-mi, Doamne !... Mi-am luat inima în dinți și-am bătut hotărât în poartă. O ușe s ... femeia... Poftește ! Un argat mi-a luat calul și stăpâna m'a dus în casă. A ! ce chibzuită așezare de oameni cuprinși ! ce frumoasă casă, caldă și luminoasă ! și bogată, cum spune înțeleptul din vechime Ťnimica de prisos și toate cele de trebuințăÅ¥ ... și ce prietenoasă întâmpinare ! Iar stăpâna - ce mândrețe de femeie ! Ce înfățișare deosebită: cinste din creștet până 'n călcâie; liniște și armonie în mișcări !... și prestigiul acela al nobilității, cu atât mai strălucitor, cu ... aduceri aminte de lupte grele și amare necazuri... Ei ! Domnule, casa asta are poveste veche și nu prea veselă... Temeliile ei sunt clădite din pământul de ...

 

Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat

... întinse se giugiuleau pasărelele și-și făceau cuiburi: numai ascultând cineva ciripirile lor se aprindea într-însul focul dragostei. Desișul frunzelor sale făcea o umbră, de parcă râmneai la ea. Bag seamă, nu era așa căscăund flăcăul acesta, și pe nedrept îi atârnau de coadă acest ponos ceilalți argați din sat. Cum puse capul jos și adormi. N-apucase să doarmă, ca de când începui să vă povestesc, și o dată sări drept în sus. Visase un vis foarte frumos și se deșteptase. Visase că unde venise la ... și intrase la grije că o să-i îmbătrânească fetele în vatră și o să împletească cosița albă, fără să puie pirostriile în cap. Argatul de la grădinărie își împlinea slujba cum știa el în legea lui. Și domnițele erau mulțumite de mănuchele de flori ce li le da argatul, și grădinarul de lucrul lui. El, când da florile domnițelor, nici nu-și ridica ochii asupra lor; dară când da florile fetei celei mici, nu știu de ce, că se roșea ca un bujor, și-i tâcâia inima, de sta să­i sară din piept afară. Fata băgă

 

Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit

... băiatul cât a slujit, când mai bine, când mai rău. Într-o seară, băcanul a încărcat un coș mare cu fel de fel de mezeluri și cu vreo douăzeci de sticle de vin, să le trimeață la un mușteriu. Afară era un polei grozav. Cănuță s-a aplecat și d-abia a putut ... urechile degerate… Desigur numai din pricina firii lui pe dos, i s-a părut lui Cănuță două palme mult mai dureroase decât bătaia de deunăzi. Deunăzi, după atâta pisăgeală, se culcase fără să se plângă de șeale și dormise ca o buturugă; acuma n-a putut s-adoarmă de usturimea urechilor. A plâns înfundat toată noaptea pe mindirul lui până despre ziuă. Se împlinea acu, peste o minută, a treisprezecea ... pământului împrejurul soarelui de când tânărul Cănuță se grăbise a ieși să se bucure de razele acestuia. Un neastâmpăr nesuferit ridică pe băiat de pe mindir. Cănuță oftă adânc ca și cum ar fi răsuflat întâia dată, își șterse repede ochii ca și cum ar fi văzut întâia oară ... ardea o lămpșoară afumată. Toți băieții ceilalți dormeau adânc. Își luă într-o basma lucrușoarele lui, mai nimic, și ieși. Mijea

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>