Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI ȘTI CE SĂ FACĂ
Rezultatele 1141 - 1150 din aproximativ 1281 pentru NU MAI ȘTI CE SĂ FACĂ.
Ion Heliade Rădulescu - Areopagul bestiilor
... Ion Heliade Rădulescu - Areopagul bestiilor Areopagul bestiilor de Ion Heliade Rădulescu Un lup odată se plângea tare Că, de ce merge, lumea se strică: Bestie mare, Bestie mică Azi e totuna, ori lupi, ori miei... Grele prefaceri! timpi și mai grei! Că pe el, lupul, toți îl înjură Și toți cu totul îl pradă,-l fură Ș-apoi când e o vulpe de rea reputăciune ... viață prea urâtă, ce nu se poate spune, Și, culme peste toate, Vecină, din păcate, Îl fură, blestemata, întocmai ca un frate . Și n-o mai poate duce cu portu-i cilibiu , Căci marea-i pațiență îl bagă-n iad de viu. Făcu, dar, peticiune , Cu foc și rugăciune, P-o ... și arunca în nas, Pe târnuit, pe ras, Ultrage foarte grele l-a unuia domnie Ș-a vulpii dibăcie; Ajunse pân' să zică că lupii sunt rapaci! Și lupul să întoarcă că vulpile-s cârpaci!... Atunci să fi văzut Ce nu s-a mai văzut! Scot dreptul natural, Scot dreptul criminal, Ba dreptul zoologic, Ba cursul patologic Frăției medicale ... scotea și la patente, Din cele ...
Mihai Eminescu - Traduceri și adaptări
... Venera zace murind  cine o va moșteni? Ah, în două părți dopotrivă-mpărți bogăția-i  Ție: frumsețe ș-amor; mie: durere și dor. * Ce cumplit este amorul, deși dulce aparent. Un tiran, care nu varsă decât sânge inocent. * Pallas  în Lacedemon  văzu pe Venera armată:  Aide acum să luptăm, judice Paride-acum. Venera însă răspunse:  Armată mă-nfrunți temerară? Eu, pe când te-am învins, știi cum că goală eram. *  Cum ... poți s-omori un colibri, diamant frumos de aer? Nu e frumos și strălucit, n-ai milă de-a lui vaier?  De ce mai flutură și el sclipind o aripă luxoasă? Natura mea, amicul meu, e ternă, serioasă. * Anii fug  cu ei viața  cu ea totul. Azi ... ntâi un fluier Și a săpat întâiul verset într-o coajă de copac, De pe umbră pe părete zugrăvi întâia oară O icoană. Nu; amorul nu mai
Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova
... luminoasă, Și un nour aurit. — „Păsărică zburătoare, Unde mergi cu dorul meu?“ — „Am solie-ncântătoare De la sfântul Dumnezeu. Să duc glas de armonie Țărmurilor românești, Să vărs dulce veselie Inimilor ce jelești“. — „Rază vie călătoare, Unde mergi cu dorul meu?“ — „Am solie-nvietoare De la sfântul Dumnezeu, Să depun o sărutare Pe al țării tale sân Și s-aduc o alinare Jalnicului tău suspin.“ — „Nouraș pătruns de soare, Unde ... tinerii crescuți în străinătate și porecliți în sânul patriei lor cu numele caracteristic de bonjuriști; zic luptă amară, căci nenorocitul bonjurist avea în contra lui nu numai pe guvern și pe agenții puterilor învecinate, nu numai o societate întreagă deprinsă cu moravurile vechiului regim, dar uneori chiar și pe rudele lui cele mai de aproape. În fiecare familie se găseau față-n față obiceiurile trecutului cu ideile civilizației moderne. Prin urmare, însăși sfințenia legăturilor celor mai intime era expusă înrâuririi unei stări de lucruri foarte delicate și ades foarte critice. Și aici sunt fericit de a putea declara, în ...
Ion Luca Caragiale - Istoria unei epigrafe
... Luă o gazetă; din nenorocire, era republicană. O deschise și își aruncă privirile alene pe coloanele ei. Când, d'odată, își schimbă fața; barba începu să-i tremure și să se sbârlească. N'apucă să citească încă trei rânduri, și face o mișcare răpede, răstoarnă ceașca cu cafeaua și sare de pe fotoliu țipând: - A ! infam ! de trei ori infam ! Ei, bătrân Ercule în ... în când, se bătea cu pumnul în piept. Rostogolindu-se 'n pieptul lui fără să poată găsi o ieșire, pasiunea se âmfla din ce în ce. O ! să-l fi văzut, domnilor !... Ce sublimă furoare politică ! Zece minute trecură făr'a se auzi din gura lui nervoasă și spumată o silabă măcar. Își frângea mânile, își ... mângâia fruntea. Furoarea ajunsese la parosism; uraganul era p'aproape să plesnească. Îmbla agitat. D'odată se oprește la fereastră, și rămâne răpit de aspectul ce-i prezintă curtea. Ce suavă liniște domestică: servitoarea cumpărase o saca de apă. Sacagiul o deșerta în putină. Ce privire fericită ! D. Boliac se simțea mai bine aspirând acea simplicitate pacifică, care părea a fi un balsam calmant pentru înima lui muncită. În două minute sacagiul deșertă sacaua, își
Dimitrie Bolintineanu - Mircea cel Mare și solii
... mare, tânăr și bătrân... Era nobil omul când era român. Solii dau firmanul. Mircea îl citește, Apoi, cu mărire, astfel le vorbește: — ,,Padișahul vostru, nu mă îndoiesc, Va să facă țara un pământ turcesc. Pacea ce-mi propune este o sclavie Până ce românul să se bată știe!" La aceste vorbe sala-a răsunat; Dar un sol îndată vorba a luat. — ,,Tu, ce într-această nație creștină Strălucești ca ziua într-a ta lumină, Tu, o, doamne, cărui patru țari se-nchin. Allah să te ție, dar ești un hain!" În murmură surdă vorbele-i se-neacă. Cavalerii trage spadele din teacă. Mircea se-ndreptează iute către ei â ... mei!" Apoi către solii Porții el vorbește — ,,Voi, prin care șahul astăzi mă cinstește! Mircea se închină de ani obosit; Însă al său suflet nu e-mbătrânit: Ochii săi sub gene albe și stufoase Cu greu mai îndreaptă săgeți veninoase; Dar cu toate astea fieru-i va lovi, Ș-albele lui gene încă n-or clipi. Cela ce se bate pentru a lui țară, Sufletu-i e focul soarelui de vară. Mergeți la sultanul care v-a trimis, Ș ...
... cu discul pe jumătate după dealuri, aruncă razele pieziș, depărtările se estompează și o negură albăstrie îndepărtează colinele. În tăcerea aceasta divină care te-mpresoară, nu poți ști ce clipă anume arată ceasul în curgerea vremii. Un sentiment de veșnicie te cuprinde. Pe tăpșanul întins al Copoului, nu e nimeni la această oră. Purpura însîngerează frunza viilor și a copacilor. În vale, ca într-o albie, cetatea veche a lașului ... o lumină de lună, într-o atmosferă misterioasă... Fantoma de adineaori are un taraf acuma, o giubea nouă o îmbracă, ochii îi sclipesc și mîna nu-i mai tremură, tînguirea singuratecă se face orchestră, o ghitară parcă s-a adăogat, și iată și un flaut, și sunt mai multe viori parcă, și vocea care cîntă ai spune acuma că e tînără, vibrătoare, sonoră... Și tot alte trăsuri vin. Și iată-le acum pe ... pînă de vale. Dar cîntecul a tăcut și amintirea aceasta adusă de cîntec a dispărut cu el. Pe tăpșanul pustiu se face întuneric și devale lașul și-aprinde luminile sfioase tremurînd în ceața albăstrie. Arunc un ban fantomei de lăutar și cobor la vale, cătînd să-mi întregesc amintirile. Da, viziunea aceasta era adevărată în vremea copilăriei mele. Era bogăție, și
... Alecu Donici - Morarul Morarul de Alecu Donici În iaz, la iezătură, S-au arătat spărtură. Dar nu era deodată Atât de însemnată Și, dacă ar fi pus morarul osteneala, Ferea la început pe viitor sminteala. El însă, stăpânit de multa lenevire (Nărav ... fire), Puțină grijă arăta; Iar cursul nu mai înceta. — Morarule, ia sama bine! Nu pierde vremea! — Las' la mine, Îmi știu eu treaba, nu te teme! Însă tot lasă, tot lungește, Pân' când odată se trezește Că apa e mai jos de stavili cu o palmă. Atunci și-au luat morarul meu de samă Și, alergând unde s-au spart, El vede câteva găine la ... voi apa toată! Și-n ele zvâr! cu o lopată. Pe toate le omoară, Pierzând găinile și apa de la moară. Eu am văzut boieri, ce sute cheltuiesc Fără căință sau cruțare (Și-această fabulă chiar lor o hărăzesc), Dar fac economie mare Cu căpețelele cele de lumânare; Sau, după vorba ...
... mătănii, Boabele de chiparos, Și, în ritmul lor, trec umbre — Amintiri din vremuri vechi — Glasuri, vuiete de clopot Îi răsună în urechi. Și ce haos, ce amestec De videnii și-ntîmplări ! Se frămînt-o lume-n minte-i, Ca-n adîncul unei mări: Chiote de veselie, Țupăieli de oameni beți â ... din suferința Celor proști și umiliți ! Răfuieli cu iconomul: "Gherasime, rău te porți ! Unde-i partea mea din mese Și din leafa celor morți? Mie nu-mi plac hrăpitorii... Ce-ți faci cruce? Nu știu eu, Vinde sfintele odoare Și plătește-mi ce-i al meu..." Dar ce guri de foc se cască !... Vai, gheena s-a deschis ! Daniile, ia-ți ceaslovul Și mai zi un paraclis ! Slăbănog, îngenunchează Și cu mîinile la piept, Cată-nfricoșat la slava Celui milostiv și drept: "Doamne, gura-mi păcătoasă Nu-ndrăznește-a te ruga — Ca un făcător de rele Tremur înaintea ta. Întinat îmi este trupul, Sufletul nelegiuit. Și cu gîndul, și ... fapta am greșit. Însă mila ta e mare, Ești atoateiertător... Nu lăsa în rătăcire Și în stricăciuni să
Alecu Donici - Dlui Grigorie Alexandrescu
... Alecu Donici - Dlui Grigorie Alexandrescu Dlui Grigorie Alexandrescu de Alecu Donici La hărăzirea fabulei "Râul și heleșteul" Nici gândeam ca pentru versuri să iau în mână condei, Când țintirea-mi aici este la un altfel de idei, Care nu cer epistole, nici fabule de glumit, Ci protesturi, reclamații dreptului de sprijinit.* Dar dorita întâlnire-ți mă făcu să stau un ceas, Și din cuprinsul Temidei să mă cațăr pe Parnas. Rodul astei întreprinderi e fabula ce-ți închin, Scrisă cu o grabă mare, într-un stil nu prea senin; Dar a mea dorință este ca tu să fii vecinic râu De poezii curgătoare, de talentul cel mai viu; Să scrii pentru-a noastră slavă, ca toți să ne lăudăm, Câți o limbă românească astăzi întrebuințăm. Știi prea bine că talentul este de la ceruri dat Și oricare-și va da sama cum ... Când din orice întâmplare a-l părăsi tu vei vrea. Toți poeții cearcă-n lume feluri de nemulțumiri, Dar din ele scânteiază cele mai vie simțiri. Ațâțați de-mpotrivire ei se luptă ne-ncetat, Și izbânda le e slava cu care s-a-ncununat.** Scrie! scrie! iată ...
Marius Marian Șolea - Prin noaptea asta albă
... albă Prin noaptea asta albă de Marius Marian Șolea Prin noaptea asta albă ca un praf politicienii umblă în haite negre și prelungi. eu am să mai trec înalt printre voi cu pomeții plini de sclipici poetic. femei singure coboară pe străzi înspre margini și vor fericire. fără să știe de ce. văd lumea arzând și poezia pieptănându-se trist. au îmbătrânit arborii orașului printre lucrurile noi, strălucitoare. rădăcinile au ieșit afară din asfaltul care a ... mai mici. orașul s-a turtit. arta a devenit forma de protest a handicapaților, alteori noua artă turtește orașul. să ...
Ion Luca Caragiale - Inovațiune
... eventuală a acestei foi, căci, cum am zis, zeama de lămâie fiind pe sfârșite, Moftangiria voastră e amenințată de pieire, M-am gândit să vă viu în ajutor, și nici una nici două, fiindcă în acest fin de siĂ©cle toate sunt artificiale, m'am socotit să vă îndemn ca de azi înainte să stoarceți lămâi artificiale, adică să luați dela băcănie ce lipsește la academie, să întrebuințați dar sare de lămâie. Cu acest chip o să aveți și lămâie și sare, și Moftul Român va deveni un Moft artificial, adică Moft fin de SiĂ©cle. Dar o să-mi ziceți sau or să-mi zică alții mai moftangii ca dv. (lucru ce eu crez că n'o să se găsească): ŤBine, nene, toate sunt bune, înțeleg vin artificial, pâine artificială, ou artificial, pui artificial, cloșcă artificială - dar Moftartificial, cum are să fie ? Ce ? e destul să te faci că strănuți ca să și miroasă ? - Ei bine, amicii mei, nimic mai adevărat ! nimic mai natural ca moftul artificial ! Uitați-vă, de pildă, la guvernul român. Credeți că e guvern natural ?... al națiunii ?... din națiune ?... Ferească Dumnezeu. E un guvern ... ...