Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE DREPT

 Rezultatele 1151 - 1160 din aproximativ 1191 pentru PE DREPT.

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

... și Convorbirile -- produse și ele de influențe literare străine... Literatura franceză din veacul al XVIII-lea (și cea grecească nouă) au inspirat, au făcut scriitori pe Conachi și pe Văcărești. Acest început de literatură și romantismul francez au determinat literatura epocii următoare, opera lui Cârlova, Alexandrescu, Alecsandri etc. Imitația aceasta a literaturii ... Davidescu îmbrățișarea simbolismului de către Macedonski), și spre a fi "originali", adică cu orice preț altfel decât ceilalți, ar fi început să imite pe Musset și pe Vigny! * Dar, în deosebire de epoca precedentă pseudoclasică, modelele franceze au fost acum mai asimilate de sufletul național, pentru că acum scriitorii, din cauza extracției ... atenția profanilor că acest "curent poporan" nu înseamnă curent poporanist. E un termen uzual în istoria literaturii române.) În Muntenia, spiritul specific are numai tăria pe care i-o dă extracția scriitorilor, mai apropiați de popor, dar nu o are și pe aceea pe care i-ar fi dat-o curentul poporan. De aceea, un poet ca Grigore Alexandrescu, cel mai mare talent dinainte de Eminescu afară de Cârlova ... cinci poezii, a murit), abia se poate spune că "a rămas". Structura artistică defectuoasă a acestui poet se explică, ...

 

Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul

... și ei, căci le era lehamete de morocăneala lui moș Nichifor, care îndată troncănea câte una cam de aceste: — Ia mai dați-vă și pe jos, căci calul nu-i ca dobitocul, să poată vorbi... Dacă știai să potrivești din gât pe moș Nichifor, apoi era cât se poate de șăgalnic. De întâlnea vrun om călare, pe drum, întreba: "Departe ai lăsat pe vodă, voinice?" Și apoi îndată da bici iepelor, zicând: Alba-nainte, alba la roate, Oiștea goală pe de-o parte. Hii! opt-un cal, că nu-s departe Galații, hii!!! De întâlnea pe drum neveste și fete mari, cânta cântece șăgalnice, de-alde-aceste: Când cu baba m-am luat Opt ibovnice-au oftat: Trei neveste cu bărbat ... apucau pe-a-mâinile. Cum ieșeai din Văratic, intrai în Agapia, și cum ieșeai din Agapia, intrai în Văratic: apoi în Războieni, apoi pe la mitoace, și aveai mușterii, de nu erai bucuros; ba să-i duci la Piatra, ba la Folticeni, ba pe la iarmaroace, ba la Mănăstirea Neamțului, ba la Secu, ba la Râșca, ba în toate părțile, ...

 

Grigore Alexandrescu - Măriei sale domnului Alexandru Ioan I

... să se fălească Franța, nația cea mare, Nația cavalerească. IV Căci e aspră datorie Ce o nație impune, Căci e grea, mult grea, coroana Ce pe

 

Alexei Mateevici - Înălțarea la cer a Domnului Iisus Hristos

... de Alexei Mateevici Nu în măria lui Ilie, Nu cu toiagul lui Moisei, Nu-n tunete și strășnicie Și-au lepădat iubiții săi; Și nu pe căi scânteietoare S-a înălțat la cer Hristos, Ce-nvățături îmblânzitoare Adus-a blând și luminos. Învățătorul sfânt al păcii, Al ...

 

Duiliu Zamfirescu - Culcate-s romanițe....

... Duiliu Zamfirescu - Culcate-s romaniţe.... Culcate-s romanițe.... de Duiliu Zamfirescu Ușor se mișcă tânăra fecioară, Purtându-și trupul drept ca o făclie; Cu amforele vine de la vie Și vinde must, ca-n vremi de-odinioară. Copilă albă, vina ta să fie De te ... gurei S-ascund hoțos în gingașe gropițe Iar ochii vineți iau coloarea murei. Și iată-l el încununat de vițe, Că-i sare-n drum. Pe

 

Vasile Aaron - Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase

... Ochișorii negrii, fața rătunjoară,     La căutătură flacără și pară.     Sprincenele încă negre și-nghinate,     Tăcând despre alte daruri de sus date,     Să creadă întocma Platon pe sine     Ca Orfeu la cântec sau doar și mai bine.     [.............................................................]     Zărind-o, ce rod și ce folosire?     Dorul, para, focul, ațâțat în fire.     Cu toate ... are,     Coată să-ți spui adevărul     Măcar să mă storc ca mărul,     Să iau orice pedepsire,     Să ard în foc cu cumplire,     Să fiu jertfă pe altare.     Să fiu fiarălor mâncare     Sau să merg în izgonire,     Să rabd orice prigonire:     Mi-ai venit în prăvălie,     Mi-ai dus a mea ... Ne aflând leac nicăiră.     Starea mea cea ticăloasă     Statul și soartea doioasă     N-are nici o potrivire     Cu a ta vâlfă și fire.     Drept

 

Anton Pann - Norocul și mintea

... ce este Să mergi la-mpăratul, îi vei da ș-acesta Vameșul îndată, tot cu alergatul Ducîndu-se, zise către împăratul -Slăvite stăpîne! azi veni pe mare Marfă d-acest fel o corabie mare. Văzînd împăratul pietrile acele Ca care văzuse foarte puțintele, Ocărî pe vameș, zicîndu-i: -Nebune ! Visuri d-ale tale ai venit a-mi spune ? Tu nu-ți ești în fire, vorbești din beție, Să ... în urmă, cu dînsa ce veți vrea veți face. lar ei i-a dat voie, zicînd : -Nu ne cere, Ci poftim alege singur pe plăcere. Luînd împăratul și, cînd vru să plece, Pe lîngă ciobanul cu-ntîmplare trece. Și lungit îl vede unde-i era patul, Făr-a băga-n seamă de loc pe-mpăratul. Întrebîndu-i zise : -Dar acest ce are De șade-n pat asfel lungit pe spinare ? Răspunse îndată, zicînd negustorul: -Acesta,-mpărate, îmi este feciorul, Ci dați iertăciune pentru c-așa șade Nedîndu-vă cinste după cum să cade, Căci ... carte, Numai să dea cerul s-am de dînsul parte, C-atît am în lume, după bogăție, Ca să moștenească a mea avuție. Pe ...

 

George Bariț - Inimile mulțămitoare

... de toate primejdiile! DION[ISIE]: Să-l păzească Dumnezeu, că e vrednic. D[omnul] maior să purta cu noi ca un tată cu fiii săi. Pe lângă aceea, atâta era de inimos și de viteaz, încât pilda lui ne înf[i]erbânta pe noi toți. Tot scadronul era gata a-și da pentru dânsul viața și sângele. Cu bucurie mergeam noi în foc pentru el. IULIE ... sabia mea și căpătai o rană. Iată locul rănit. (Arată la mână.) Căpitanul meu fu scăpat, dar eu am rămas fără armă. Camarazii mei mai pe urmă apăsară pe vrășmași, până când au luat fuga. CORNELIA: De mii de ori mulțămită, sdravene Dionisie, pentru scăparea tatălui nostru! Semnul acest de rană la mână-ți ... sabia în toate părțile, încât îi silii să îngrijască de apărarea sa. Doi camarazi de ai mei îmi grăbiră spre ajutoriu. Cu o lovitură trântii pe [un] vânătoriu după cal, iar cu alta rănii pe al doilea, încât fu silit să-și caute scăparea în fugă. Calul mortului îl oprii, mă aruncai pe el, iar pe ...

 

Traian Demetrescu - O minune

... și-ncep să cred ca dînșii Minunile aceste, — Cum un copil se-nfiorează De ori-ce și ce poveste. Dar ași voi să-ntreb pe unul, — El singur doar mi-o spune, — Dac-ar putea ca să mai facă Pădurea o minune Să-mi risipească stolul negru De ...

 

Dorin Ștef - Maramureș brand cultural

... Complexul patrimonial (UNESCO) al bisericilor de lemn medievale din Maramureș 2. Rezervațiile de gospodării tradiționale din satele maramureșene 3. Instalațiile tehnice riverane din satele de pe Valea Cosăului, Mara, Iza, Vișeu și Chiuzbaia B. Elemente reprezentative de artă populară maramureșeană 4. Poarta maramureșeană 5. Troița maramureșeană 6. Fusul cu zurgălăi 7 ... muzical și arta coregrafică tradițională B. Tradiții și obiceiuri reprezentative 16. Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmațiaâ€�. Sighetu Marmației 17. Tânjaua de pe Mara. Hoteni 18. Festivalul Nopți de Sânzâiene. Borșa C. Personaje și eroi legendari 19. Dragoș din Bedeu și vânătoarea de zimbri 20. Bogdan din Cuhea ...

 

Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva

... merge pe apă pană la gura Dunării, dar vânturile protivnice îl siliră a ieși la Kiustenge și a-și urma călătoria pe uscat. La 12 kenun (al doile ianuarie) ajunse la Galați de unde piste două săptămâni se duse la Iași, unde fu silit a șede ... i-am mai dat o stecluță cu sfântul mir. Atunce beiul simți dragoste către stăpânul nostru patriarh, și-l întreblă de pricinile ce-l aduseră pe aici, de care s-a scârbit inima sa. După aceasta, ieși cu patriarhul în Divan, unde era întinsă masa.â€� Arhidiaconul descrie frumuseța ... și mirenilor, nu numai prin biserici și monastiri, dar și agiii, neguțitorii, dervișii, meșterii și alții din norodul turcesc obicinuiesc a se jura pe capul lui. Cu toate aceste, el pân acum este obiectul urei lor și cu greu își va putea ține stăpânirea. El, precum am zis, e ... a moldavilor este romană (lingua romana) și ei nu înțeleg ce cetesc serbește. Pentru aceasta, el făcu lângă monastire o zidire de peatră pentru școală, pe lângă care a și tipărit cărți în limba lor firească. Serbii, bulgarii, cazacii și muscovii (moscalii) vorbesc tot o limbă care se schimbă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>