Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DUPĂ CUM

 Rezultatele 1161 - 1170 din aproximativ 1180 pentru DUPĂ CUM.

Mihai Eminescu - Umbra mea

... care tocmai se dezbrăca ca să se culce și ea, apoi pe vârful degetelor trecui prin bucătărie, prin tindă și, când ăieșiiî afară, închisei ușa după mine și începui a merge încet, încet în lumina lunii, pe stradele largi ale orașului cu ferestre și porți închise, cu ziduri albe ... cu glas de argint zburau cântând din creangă-n creangă și umpleau aerul de note divine. Când ne așezam în luntre, valurile ascultătoare mânau neporuncite, după gândirea noastră, luntrea cea aurită, în care iubita sta culcată în mari perini de mătase, iar eu așezasem capul meu în poalele ei și visam ... tufișele labirinticei grădini. Deși o strigam, ea nu răspundea până ce nu-mi prefăceam vocea în privighetoare, astfel încât, plângând dureros prin frunze, o vedeam cum vine în extaz și cu ochii umezi, până ce o prindeam în brațe și o mângâiam pe pieptul meu pe nebunateca copilă! Ca să petrecem ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)

... eternul călător Pământului îi toarnă lumini mai arzătoare Și pleacă, iar odihna s-așterne pe pământ. Un cântec, numai unul! Dar rima cea cochetă Aleargă după tineri, și eu s-o prind nu pot; Iar când, răutăcioasa, s-apropie de mine, Gândirea mi-o cioplește ieșind ceva mai mic. A ... o putere, A scris el fără rimă sublimul Paradis. Da, tu-mi plăceai și mie în vremile trecute. Când te-acățam la versuri, cum fetele din sat Acață la cosițe câte-un boboc de floare, Măcar că fără benghiuri frumosu-i mai frumos. Drăguță-i garofița cu frageda-i ... numai unul și cel mai de pe urmă, Voind să-l smulg din mine, îl azvârlii în cer; Și ca să prind fugarul, zburat-am după dânsul: Văzui eternitatea... De ce m-am mai întors? De ce? Căci fiecărui e dată o solie. Mai are pân’ la țintă apostolatul meu. Răbdare ...

 

Ioan Slavici - Robia modernă

... în judecată pe mama eÄ­ pentru partea ce i se cuvenia din moștenirea rÄ•masă de la rÄ•posatul eÄ­ tată, vre-o 400 florinÄ­. După ce procesul a fost câștigat și sentința a primit formula executorie, am ieșit la fața locului, ca să pun în vînz ... rÄ•Å­ povățuită, și sînt gata să-Ä­ las întrĂ©ga avere-mÄ­ zise el; mÄ• mulțumesc cu asigurarea hipotecară a pretențiunei mele." După grele și îndelungate negocieri am pus dar la cale o învoială, în virtutea căreia vÄ•duva rÄ•mânea stăpână pe întrĂ©ga avere, fiica eÄ ... sta în fiecare z i pentru ca să nu-și facă ilusiunÄ­ deșerte. In mijlocul nostru nu vor putea nicÄ­ odată să trăiască cum trăiesc în Ungaria, îm Galiția orÄ­ în Bucovina, și trebue să-șÄ­ dee silința de a fi Ă³meni cinstițÄ­ și muncitorÄ­ și ...

 

Garabet Ibrăileanu - De dragoste

... trebuie să fie afinitate fizică, ca să zic așa, adică fiecăruia dintre cei doi să-i placă celălalt ca fizic, să-i placă fața așa cum este ea, cu gura, nasul, ochii etc., trebuie să fie afinitate de simțire, adică să simtă bucurie și întristare cam în aceleași împrejurări, trebuie să ... iubirii, ar fi un mizerabil care n-ar avea dreptul la nici o fericire! 11. Iubirea e cel mai puternic sentiment pentru că, în ea, cum zice Schopenhauer, vorbește însuși glasul speciei, cu alte cuvinte, nevoile imperioase ale naturii; pentru că ca este agățarea îndărătnică a omului de imortalitate ... mult, îl complică cu elemente care se topesc la cea mai mică ciocnire. De aceea superioritatea sufletească a unui om se cunoaște și după rezistența pe care o pune sufletul lui la egoismul naturii. 14. Te iubesc fiindcă ești bun; Te iubesc fiindcă ești inteligent; Te iubesc fiindcă ești ...

 

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

... se întrec. Șoltuzul este domn Vrancei, a căruia palat este O cocioabă stuhuită precum în sat toate sunt. Deci el cu pârgarii, sfetnici, după ce trebi săvârșește, Se întoarce iar la lucru și uită că au domnit. Iar sățioasa mâncare acestui popul firesc Sunt poamele, fruptul turmei și holdele ... și-n pripă pierind îl vezi. Deci bătrânul său părinte, plângând cu lacrimi amare, Îl poprește să se ducă și îi zice suspinând: "Dragul tatei, cum se poate să te duci din a ta țară Și să cerci străinătate, părinți și frați părăsind; Ce poftă măgulitoare te-au răpus ... de fală socotește pe bărbați a-i încânta, Fie de oricare treaptă, ea, cruda, pe toți înșeală, Și ea pe nebuni îi place după dânsa a-i purta. Deci ea face semn lui Roman, ce stă-n poartă înlemnit, Și frumosul flăcău mișcă, se simte însuflețit, Intră ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 18

... până sunt de față; am trecut odată — trecut sunt pentru toate veacurile. Unde știu să se folosească de mine, zilele cele fericite ce vin după aceasta mă fac neschimbat, și această neschimbare pare că ar zăbovi cursul meu. Oarecând în Italia m-am zăbovit între strămoșii voștri: am trăit între ... drepturile voastre. Draga mea Pace ( ia pe Pacea de mână și o înfățișază înainte ) vă zâmbește și se statornicește în pământul vostru. Comerciul ( îl arată cum îl ține Libertatea de mână ), încă prunc, va crește și se va împuternici la sânul Libertății și va îndestula casele voastre. Providența a îngrijit ...

 

Vasile Alecsandri - Alecu Russo (Alecsandri)

... prima-i junie în față cu prigonirea guvernelor despotice, însă această prigonire nu putu să schimbe întru nimic vesela nepăsare a caracterului său. După întoarcerea sa în țară, Russo locui vreo doi ani la o moșie părintească din munți, și acolo, trăind în frăție cu natura, el se îndrăgi ... ane face demni de împărăția cerului. Iată pentru ce el ne înfundă așa de ades în sânul sihăstriilor. Peste un ceas plec cu nepusă masă, cum zic românii, și întreprind un voiaj gratis, mulțumită îngrijirii guvernului; asadar, iubite, tu nu mă vei găsi, la întoarcerca ta, lungit pe divanul tău și ... salvat patria! Domnule conte! veți găsi, negreșit, că am tot dreptul să protestez în contra unui asemenea act arbitrar al autorităților subalterne din Dej, care, după ce au pus mâna pe mine, și-au apropiat totodată și valiza mea, ca una ce, după socotința lor, conținea destinul și viața Ungariei! Protestez dar în numele legilor, în numele libertății individuale, în numele dreptului ginților, și cer o satisfacere deplină ...

 

Dimitrie Anghel - Privind o stea terestră

... și bucuriile, în graiul pe care l-au învățat și pe care îl găsesc mai sonor și mai apt de a se exprima, cum o fac și eu ?... Viața curge ca un fluviu imens și noi suntem viața. Imensul fluviu are însă două maluri și mulți dintre cei ce ... dungă de tuș o mărginește de imensitatea sferei terestre ce o învîrt astă-seară între degete, gîndindu-mă numai ce va deveni turburatul meu suflet după

 

Titu Maiorescu - Poezii populare române

... și însăș bucuria, dar nu un individ care sufere, un individ care se bucură. Însă tocmai aceasta este semnul adevăratei poezii, și ne putem explica cum asupra Iliadei, atribuite lui Homer, s-a născut controversa dacă în adevăr este compusă de un poet Homer, sau este numai un șir ... ce a produs-o. Pentru a însufleți această explicare teoretică cu exemple, vom cita din cartea d-lui Alecsandri câteva poezii luate după prima răsfoire, care toată poartă acel semn de adâncă inspirare adevărată: Drum la deal și drum la vale Îmi fac veacul tot pe cale, N ...

 

Dosoftei - Din Viața și petrecerea svinților

... PENTRU SFÂNTUL IOAN CEL SCUND] Micșor Ioan de pre stat să are, Ce la Dumnezău are cinste mare. STIH [PENTRU SFÂNTA MUCENICĂ ȘTEFANIDA] Ștefanida-ncununată, cum scrie psalomul, Au înflorit în casă ca finicul la Domnul. * STIH [PENTRU PREACUVIOSUL LAZĂR ZUGRAVUL] Lazar astăz, Doamne,-n șaruri nu te scrie, Ce te ... în față vie. * STIH [PENTRU SFINȚII 150 DE OSTAȘI, UCIȘI PRIN SABIE] Voinici cinzăci și o sută le dă Hristos leafă, Că sufletești călcară pizmaș după ceafă. * STIH [PENTRU FEMEIA ȘI FIICA EPARHULUI, UCISE PRIN SABIE] Îndrăgit-au, cu maica, fiica pănă-n moarte Pre Hristos, de-ș luară logodnic în ... din viață scuturată O țâne Hristos lângă sine-nstemată. [RUGĂCIUNEA LUI IOAN DAMASCHIN CĂTRE FECIOARA MARIA] Domnitoare Preacurată, ce-ai născut fără prihană Pre Dumnezău, cum să cade și cu ficioria-ntreagă, Pentru svintele icoane mi s-au tăiatu-mi direapta ; Svinția-ta știi și pizma pentru carea-m fece Leon ... Multe puteri ce ști face, și pentr-a ta rugăminte, Și direapta mea aceasta roagă-l să o isțelească, Să-ț fac cântări cum îți place, și-ntrupatului din tine, Cu-ncheieturi socotite să le scriu, precum să cade, De sprejineală să fie creștinătății direpte, Că de toate țî ...

 

Constantin Stamati - Păgânul cu fiicele sale

... fi îndurat. Deci, iată sosiră ziua de pe urmă,     Soarele sfinți, Luceafărul vesel nopții ca o cârmă     Pe cer se ivi, Iată, înserează... luna strălucește     După nouri groși, În văi, sus pe dealuri noaptea se lățește,     Și-n codrii tufoși; Apele s-alină, dormitează toate,     Stelele clipesc, Și că miezul nopții ... sosește,     Sunând întristat... Clocotul stâmpește, din pământ zbucnește     Drac înfricoșat! Păgânului zice: “Cea din urmă noapte     A ta au sosit; Și eu după tine ca să te iau, frate,     Iată am venit.â€� Păgânul O! dă-mi, te rog, încă vade cât de mică, Iadule amar! Demonul S ... nu-ți folosesc. Păgânul Vai! măcar dă-mi voie pe bietele fete,     Să le binecuvântez. Demonul la ele, ca un flămând câine     Privind, au chitit: Cum să le răpească, spre a le răpune     Iadului cumplit? De o așa faptă va sălta Satana     Și iadul nestins... Deci, blânzindu-și ochii ... că lor se gătește     Tartarul flămând, Blastămă și strigă: “O, cumplită faptă!     O, copii iubiți! De-o soartă amară, de chin ce v-așteaptă,     Cum

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>