Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU TOTUL

 Rezultatele 1171 - 1180 din aproximativ 1304 pentru CU TOTUL.

Nicolae Gane - Șanta

... i nemulțumirea voastră? Se crede oare cineva mai vrednic decât mine să vă fie căpitan? Să iasă acela aice la lumină și să se măsoare cu mine. Zicând aceste cuvinte, căpitanul Codrean sta drept ca un stâlp dinaintea lor, cu fața amenințătoare, cu buzele tremurând de mânie și aștepta. Nime nu ieși la luptă. — Vă iert pentru astă dată, copii; însă să nu mai cerce nimene să ... carne de poterași ca-n iarba pământului, și-l ducea totdeauna unde erau dușmanii mai deși, căci acolo îi plăcea lui Codrean să se hârjonească cu moartea. Codrean se primbla pe drumuri, prin sate, prin târguri, totdeauna cu alt nume, cu alte haine, cu altă figură, încât nime nu-l cunoștea; dar era destul să se auză de numele lui ca să se cutremure însuși scaunul domniei. Multe poteri ... ban roș sau câte un ban alb, primind în schimb bogdaprostele sale. Iată că cerșitorul întâlnește la jumătatea drumului sub umbra unui copac o căruță cu un cal poposind. Calul era mic și îndesat, un cal vânjos de munte, împodobit cu canafuri și clopoței, iar în căruță ședea într-un cot un om rumăn la față, bine hrănit, cu mustețele subțiri, ...

 

Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română

... un punct, ideologia "Junimii" -- ori întâlnindu-se cu ea. * Nu e fără interes să lărgim problema și să vedem cum s-a comportat cu realitățile naționale și știința. Cu aceste realități se ocupă mai ales istoria politică și socială, istoria limbii și istoria literaturii unui popor. Comparația, din acest punct de vedere, dintre Moldova ... din acest domeniu, bătrâna Șezătoare, a dlui Artur Gorovei, el însuși un eminent folclorist. Așadar, și istoria literaturii și istoria științei române dovedesc cu prisosință teza noastră. Legătura dintre atașarea și preocuparea de realitățile noastre, pe de o parte, și înflorirea prozei artistice și a științelor istorice ... poeziei ardelene e acela în care poate apărea mai vădit caracterul național -- la Coșbuc, zugrăvirea unor aspecte ale vieții naționale, la Goga, năzuințele naționale. Iar cu privire la știința ardeleană, vom constata că dacă la istoricii și filologii moldoveni avem de adăugat atât de puțini munteni, în schimb, istoria și filologia ... să citez tot numai pe cei mai bătrâni, sunt destule, prea multe nume pentru răzlețitul neam românesc din Ardeal. Atenția la realitățile specific naționale -- contactul cu poporul ori

 

Ion Luca Caragiale - Art. 214

... noi la dumneata, care ne-a recomandat o prietină a noastră, finc-a avut și dumneei o chestie (face cu ochiul râzând și arătând pe Lae, care se uită la lucrurile din biuroul avocatului de jur împrejur și-n tavan la policandru) , tot într-o pricină, de par egzamplu acuma, vine vorba; și zice: du-te negreșit la dumnealui, că-ți face dumnealui treaba. Avocatul: Care cocoană, mă ... chiar datoria să-l urmeze. Cocoana: Să poftească!... Iacă-i vine lui pofta să meargă unde a-nțărcat mutu iapa, tocma colo unde tot spune la Universul că se bate, zice, cu englezii... boierii ăia, (râzând) ce fel de boieri ai dracului or fi și ăia! încinși cu tei ca la Fefelei! (Râzând crescendo.) Să meargă după el!... să vază ea pe dracu!... război e ăla, ce? te joci, țațo ? nu-i caută ... rămâie clironomie, când o muri bețivul, căldărușa și datoriile de la "Moartea vânătorului", unde bea toată ziua și toată noaptea pe catastif și joacă tabinet cu ginere-său și cu alți spânzurați... cu ginere-său, de! ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... vânătoare în Basarabia de Constantin Stamati-Ciurea Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 Note I Cu desțelenirea câmpiilor, cu înmulțirea satelor pe locuri odi­nioară pustii, cu extirparea pădurilor, apoi cu vânarea arbitrară de oricine și în orice timp, fără restricțiuni sau vreun regulament, se-nțelege că actualmente vânatul este mai de tot stârpit, și o excursiune vânătorească nu va aduce nici rezultatul dorit, nici vreo plăcere. În timpul de azi, întâmpinăm în tot locul țărani, braconieri derbedei, care de când cu militarismul, sunt aproape toți deprinși cu pușca stârpind fără cruțare tot ce le iese înainte, așa că în ținu­tul Hotinului și al Sorocii, mai că nici urmă n-a mai rămas din păsările ... zis, lăcomia de cuce­rire, înnăscută omului, ea iese la iveală în diferite chipuri. Unii aleargă după vânat, țintind în păsărele, alții vânează frumusețea, împușcând cu fraze sentimentale, făgăduințe înfocate sau cu louis dori 2 și gălbenași. Bancherii împușcă în creditori cu polițe neplătite, cărturarii de la masa verde cu codici, diplomații cu note și hâtre combinații. Damele împușcă ...

 

Ioan Slavici - Cine pleacă%3F

... nicÄ­ o dată din vedere, că cu cât maÄ­ marÄ­ îțÄ­ sînt datoriile, și sînt neobosoțÄ­ în purtarea sarcinilor ce aÅ­ primit și neînduplecațÄ­ față cu ceÄ­ negligențÄ­ orÄ­ neoneștÄ­. Aceia, carÄ­ fac negoț, nu-l fac pentru-ca, profitând de nevoile, de slăbiciunile, de nepriceperea orÄ­ de ușurința altora, să ... care îl voim noÄ­, și sînt gata să muncĂ©scă întins și cinstit alăturea de noÄ­, eÄ­ pot să fie siguri, că-Ä­ vom îmbrățișa cu stimă și cu iubire, orÄ­ și care ar fi legea și neamul lor, căci îmbrățișând pe ceÄ­ vrednici se ridică neamul nostru. Aceia dintre dînși însă, carÄ­ nu ... dar nu ne-am schimbat firea și nu putem să suferim în mijlocul nostru Ă³menÄ­, carÄ­ trăesc secând puterile de viĂ©ță ale altora. Cu cât maÄ­ mult ne ridicăm prin cultură, cu atât maÄ­ vîrtos iese în noÄ­ la ivĂ©lă firea cea adevărată a raseÄ­ nĂ³stre și cu atât maÄ­ neînduplecațÄ­ devenim față cu cei ce nu sînt în stare să iubĂ©scă pe semeniÄ­ lor și să ia parte la lucrarea obștească, cu

 

Vasile Alecsandri - Pastel chinez

... Pastel chinez Pastel Chinez de Vasile Alecsandri dedicat d-lui I.A.C. Pe-un canal îngust ce curge ca un șerpe cristalin Se înșiră chioșcuri albe, cu lac luciu smălțuite. Tot ce-i nobil, avut, mare și puternic la Pekin În răcoarea lor plăcută duce zile fericite. Pe sub nalte coperișuri care-n margini s-albiesc ... turn peste regina... Pe canal trei poduri strimte ca trei arcuri se întind; A lor margini cizelate în șiraguri de inele Poartă zmei cu ochi fantastici, carii noaptea se aprind, Și catarguri poleite, cu lungi flamuri ușurele. Iar în fund, peste desimea de pagode azurii, Ca un bloc de porcelană, falnic, sprinten se ridică Un turn nalt cu șepte rânduri și cu șepte galerii, Unde ard în casolete flori de plantă-aromatică. Pe un pod pășește-alene fiica unui mandarin, Sub cortelul de crep galbin care-l ... piept de crin, Și gurița-i cu benghi negru ca un gândăcel pe-o floare. Umbra ei pe fața apei, de pe pod ușor plutind, Cu

 

Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...

... vină. În fața palatului vechi, sub terasă, marele glas al mării amuțise, și cuprinsă de îngheț, se întindea acum ca un cîmp alb cît vedeai cu ochii. Apoi într-o dimineață, un vînt de sud a venit și, cu foarfecă lui nevăzută tăind gheața de-a lungul malului, a dat drumul banchizei în larguri. Ușor și lin, cu molcome legănări a pornit minunatul ostrov alb, și apoi s-a depărtat ca o insulă feerică luată de valuri. Sosesc corăbiile ... sută parcă aveau marinarii, așa de albe le erau mustățile și barbele. Rigide stăteau funiile, ca din sticlă făcute, și din sticlă părea și pupa cu pilotul ei încremenit la bară. Cei veniți de departe coborau apoi, lăzile descindeau împrăștiind felurimea mirezmelor, și tot Orientul încîntat, ce dormea dincolo de apa Bosforului, cu palatele lui de marmoră, cu cimitirele lui străvechi, unde pietrele albe nălucesc noaptea sub palmieri ca niște fantome, ne chema parcă spre dînsul, dar noi rămîneam locului, legați de greaua ... onoarea lui Neptun, zeul mării, al romanilor. Cu tridentul în mînă, desigur, și

 

Ion Luca Caragiale - Noul cabinet Otoman

... isteț, om onest și inteligent și mai presus de toate patriot sincer. El și-a căpătat pe bun drept stima generală prin chipul cu care și-a servit țara în împrejurările grave și primejdioase din anii aceștia. Toată lumea prin urmare se întreabă cu drept cuvânt: pentru ce Savfet-Pașa a fost răsturnat astfel ? De câtva timp spiritul Sultanului era și este încă muncit de niște gânduri ... spaime fără noimă, ci de energie, de sânge rece și de judecată sănătoasă. Abdul-Hamid, rătăcit în neîncrederea lui, s'a înconjurat încetul cu încetul de străini, crezând că are să găsească mai mult devotament și bună credință în niște oameni cari i-ar datori lui tot și a căror stare bună și înălțime ar atârna numai și numai dela conservarea lui. Astfel dar a crezut de cuviință ... mari speranțe că va ajunge cumva la vreun rezultat politic cum se cade; și noul ca și vechiul cabinet nu va putea încheia tractatul definitiv cu Rusia, nu va putea iscăli convenția cu ...

 

Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare

... își arătase temerea că mare stricăciune va aduce scrierea între oameni, slăbindu-le memoria, dezvățându-i de la propria gândire și deprinzându-i mai mult cu părerile altora despre înțelepciune decât cu îns[...]nțelepciunea. La noi, ce e drept, se scrie mai puțin, dar tot se scrie câte ceva; și poate nu se va găsi de prisos ca să ne întrebăm odată într-un mod mai general: pentru ce scriem ... ta și pentru ceea ce simți că este frumos în închipuirea ta, numai acesta îți pune pe frunte semnul celor chemați. Și dacă un tânăr cu minte și cu inimă, dar care se îndoiește încă de sine ne-ar întreba: „Prin ce să cunosc dacă sunt dintre cei aleși?“, i-am ... rânduri din Muzik-Zeitung de atunci: „Nu am auzit încă pe nici un cunoscător al artei muzicale zicând că Mozart este un artist corect, cu atâta mai puțin îl va declara o critică dreaptă de un componist adevărat și cu inspirațiuni frumoase“. Ast[...]nsă nu se va g[...]n Europa un cunoscător sau iubitor al muzicii care să nu se mire sau să nu ... ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit

... după nouă luni femeia născu un copilaș de drăguleț; iar iepșuna un mânzuleț gingaș. Îndoită fu bucuria omului când se văzu și cu copil, și cu mânz. Și fiindcă acesta se născuse odată cu fiul său, hotărî ca nimeni să nu încalece pe dânsul, fără numai fiu-său, când s-o face mare. Botezară copilul și îngrijiră de dânsul ... dete călcâie; iară mânzul, carele și dânsul crescuse de se făcuse un cârlănaș zburdalnic de n-avea astâmpăr, o rupse d-a fuga cu băiat cu tot, și duși au fost până în ziua de astăzi. Când prinseră de veste părinții că băiatul nu e, caută-l în sus, caută-l în ... i prinză, ei trecură de pe tărâmul lor și se opriră. Puterea zânelor până aci era. Iară daca văzură ele că le trecu otarele, începură cu binele a se ruga de el ca să-și taie părul să li-l dea lor; dară băiatul le făcea cu bâz! Ele se rugară ca barim nucile cu haine să le dea. Băiatul le arătă coltucul. Atunci zânele se rugară ca încailea să le arăte părul, să se bucure și ele de vederea ...

 

Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți

... până ce stea după stea s-a stins și s-a arătat soarele printre copaci ca un obraz îndărătul unor ostrețe. Cu zgomot atunci porțile grele s-au deschis și din palatul acela minunat, spre mirarea omului, o babă chinuită și adusă de șale a ieșit ... o clipă rezemată în sapă și i-a răspuns : — Apoi eu sunt norocul împărătesei voastre. Și de aceea mă scol o dată cu soarele, ca să aibă ea mâinile albe și să poată purta cunună pe cap și veșminte de purpură pe umeri. Pentru ea mă-ndoi de ... au răspuns că sunt noroacele domnițelor ori ale curtenilor, ori ale atâtor alți pierde-vară și linge-blide, care trăiesc din belșug și se trândăvesc cu somnul. Pentru soiul acesta pornea la muncă și acest norod chinuit de umbre rufoase. Și pe urma lor veneau înnegrind, de te mirai de unde ... grijile și necazurile. Dar nimeni n-a privit la nepoftitul oaspe, decât unul singur, ce sta în capul mesei, încununat de flori și cu haine strălucitoare pe el. Și ca într-o oglindă, cel ce venea și-a recunoscut atunci chipul; un el dezbrăcat de haina săracă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>