Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (CA) DE ARGINT
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 262 pentru (CA) DE ARGINT.
Dimitrie Anghel - Povestea celor necăjiți
... aruncată din dărnicia lui Dumnezeu se răsfăța pretutindeni. Și i se păru și mai nedrept atunci, căci își zicea el : "Și eu sunt făptura Celui-de-sus, și numai eu stau ca o pată în toată strălucirea asta." Și cum era slab, își așeză sapa ca pe o bună și nelipsită tovarășă lângă el, își așternu risipa de flori scuturată din pletele copacului sub cap și adormi dulce, ca pe o pernă albă înfățată de curând. Noroc însă că după atâtea năcazuri, după zilele trudite, Dumnezeu a lăsat și negrele nopți cu visuri, care te mai mângâie și ... cu soarele, ca să aibă ea mâinile albe și să poată purta cunună pe cap și veșminte de purpură pe umeri. Pentru ea mă-ndoi de mii de ori pe zi din șele și ridic necontenit sapa asta, plângând, ca să n-aibă mâinile ei alta de făcut, decât să-și ridice oglinda și să se privească într-însa, iar ochii ei să rămâie limpezi totdeauna și să n-aibe lacrime de ... o scârbă și o năvalnică pornire de răzvrătire. Și în visul lui, s-a făcut atuncea că, recunoscându-și norocul pentru care trudea ...
... Dimitrie Anghel - Cucuveaua Cucuveaua de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. O tăcere nețărmurită, ca și cum tot cuprinsul ar fi fost vătuit de zăpadă, împrejmuia căsuța din fundul curții în care stam într-o noapte de toamnă. Pe cerul nemăsurat de nalt, luna, ca obosită de a fi urmat mereu aceeași cale, se avânta ca un balon pierdut, voind să urce parcă dincolo de raza ochilor noștri pămînteni și să nu-și mai poarte melancolia rotundului de gheață deasupra acelorași priveliști. Ca un praf de marmură, bruma argintie coperea streșinile, grajdurile de lîngă poartă, sclipea pe vîrfurile spinilor de pe garduri și se risipea pretutindeni, jucîndu-și fosforescențele în lumină. Singur cum eram, după ce citisem pînă în tîrziu, subt lampă, și ascultasem ce ... mai îndurerată rugăciune să se înalțe zadarnic și singur somnul acestui om, ce-și destăinuia fără să vrea gîndurile, ținea legata încă moartea. Și-atunci, ca un răspuns dat gîndurilor mele, un țipăt înfiorător de cucuvae, pe care n-o auzisem niciodată pînă în noaptea aceea, răsună deasupra casei și se strecură prin horn, ca un rîset strident, pînă la mine. Filele romanului început, ce albeau pe măsuță, fluturară, flacăra candelii ...
Dimitrie Bolintineanu - Zina-Doamna
... Dimitrie Bolintineanu - Zina-Doamna Zina-Doamna de Dimitrie Bolintineanu Zina-doamna se coboară Pe-ale serii dese scări, Scuturând din aripioară Ale lunii sărutări. Printre valuri fugătoare De lumină ce treceau Și sub albele-i picioare Crini de aur se spărgeau. Pe cosițele-i râzânde Mii de raze s-aninau Și în aurele blânde Grațios se legănau. Mii de păsări poleite Cântă-n arbori înfloriți, Unii-n roade aurite, Alții încă-abia-nverziți. Iar pe unde ea se duce, Unde pașii-i rătăcesc, Păsările ... cosițe Și vă are tot cu ea? Spuneți mie, viorele Care-n ochii-i străluciți! Spuneți, mărgăritărele Ce sub buze-i înfloriți! Cosicioara-i strălucește Ca-arcul ploaiei printre nor Și pe față-i pârguiește Floricica de bujor. Este mândră și ușoară Ca un flutur aeros Scuturând din aripioară Roua plaiului voios. Spuneți mie, florioare! Ați văzut un păstorel Ce-are-n plete flori din soare Și la ... din viața mea te-mbată, Tu ești fericirea mea!" Zice și cu răsfățare Îi dă scumpele-i comori, Sânul ei de desfătare Și gurița ei de flori. Printre umbrele tăcute Mii de raze se strecor, Zbor ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Poveste (Delavrancea)
... ajunse fată mare. Când își încingea talia cu betelie de aur și pornea ușor ca o umbră, la toți ai curții li se făcea frică ca nu cumva vântul să-i ofilească lumina feței, ori că mijlocul să se frângă sau că piciorușele, în conduri de argint, să nu-i scapete în crăpăturile pământului. Și când împărăteasa o scălda, căci nu lăsa nici o altă mână s-o atingă, atât se rumenea ... împărăteasa nu-i mai zicea "ai de te scaldă", ci "ai de fă apa mărgean". Într-o zi, ce-i veni domniței, că se strecură de lângă mă-sa și se duse, pe un zăduf de foc, să bea, ea singură, apă de la puțul de piatră, din fundul curților împărătești. Acolo, o babă bătrână, uscată ca o scândură și ciuruită în obraji ca un burete, ridica de pe colacul de piatră un ulcior cu apă proaspătă și rece. — Bunico, zise domnița, să sorb și eu o gură de apă pe gurguiul ulciorului, că mult țâșnesc din el boabe ca de mărgăritar. — Ei, măria-ta, unul scoate și o mie beau! răspunse baba și se încruntă. Altul ară și altul cară; pe cine nu-l ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... Nu. Poate fiecare vorbă sună diferit în urechile diferiților oameni — numai individul, același rămâind, o aude într-un fel. Și, într-un spațiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui, oricât de mare și oricât de mică ar fi, numai o picătură în raport cu nemărginirea? Asemenea, în eternitatea fără margini nu este orice bucată de timp, oricât de mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată? Și iată cum. Presupuind lumea redusă la un bob de rouă și raporturile de timp, la o picătură de vreme, secolii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, și în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta tot atâta ca ... noștri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noștri. În ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători, în ce infinire de timp clipa de bucurie — și toate acestea, toate, ar fi — tot astfel ca și azi. ...În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Fata moșului
... i se mai ținea viața într-un fir de păr, ajunse unchiașul la poarta de argint a Sfintei Vineri. Și cum se apropie de ea, Murga se trase înapoi spăimântată de-așa mândrețe, c-o fi având dobitocul abur în loc de suflet, dar văzul e tot văz. Peste porți, mai dincolo de ele, un palat în lumini de toate fețele, că nici penele de pasăre măiastră, nici noaptea cu spuzeala de stele, nici zorile cu revărsatul lor, nici curcubeiele n-ar fi întrecut acest palat, minunea minunilor. În pragul porții bâzâia o albină, care se roti ... — Moșule, de mine ce-a zis? Moșule, de mine ce-a zis? — Că până nu ți-i scoate comoara de galbeni de la rădăcină, pere n-ai să legi în vecii vecilor. — Taică moșule, pune mâna pe cazma și îndură-te de mine. Moșul, cioc-boc, până dădu de buzele cazanului. Și când îl scoase de-o șchioapă, părul înflori. Când îl scoase de
Nicolae Filimon - Rașela și Ristori
... Nicolae Filimon - Raşela şi Ristori Rașela și ristori de Moritz Gottlieb Saphir Primele Tragediene La Expozițiunea Din Paris, De M. G. Saphir; Traducere de Nicolae Filimon Vin de la templul artelor care seamănă mai mult cu un stabiliment de industrie! Vin, în fine, de la casa Rașelei, strada Trudhon nr. 4. Mă dusei la dînsa ca să-i aduc aminte că de două ori pe rînd îmi promisese că va da la Viena o reprezentațiune în beneficiul săracilor. Să vedeți cu ce ocaziune îmi dete acea promisiune ... tatăl și fratele său, împreună cu toată turma sau compania artiștilor tragedieni; și cum socotiți că o priimirăm noi? I-am așternut calea cu ghirlande de flori, am salutat-o cu imne de veselie! I-am umplut caseta cu fiorini de argint, nu de hîrtie; iar ea, într-un esces de simtimente de umanitate, promise că va da o reprezentare în beneficiul săracilor. Ultima reprezentare de abonament era deja anunțată, iar eu și săracii nutream o dulce speranță. Însă omul propune și Rașela dispune! Fiindcă o scrisoare din partea ei îmi ... căii ferate și așteptarăm întoarcerea ei. Trecu vara, trecu toamna, veni iarna, iar Rașela nu mai veni. Marea tragediană mai veni o dată la Viena
Ion Heliade Rădulescu - Mihaida
... puterea acelui dulce angel Ce-alină orice cuget și-n aromire sacră Pe cuvioși adoarme după fierbinte rugă. Așa adoarme-eroul; și serafimu-ndată Desparte de la sine pe fratele său angel, Ca pe o calitate abstrasă din substanță; Îl lasă la solia-i, și singur el, arhangel, În toată frumusețea-i în umbră se deseamnă. S-apropie ... inima sa numai se exprima fierbinte Și-și dezvolta simțirea ce limba nu e-n stare Material să spuie; iar pietosu-i cuget Pe aripe de flăcări ce-i prumuta credința Svola până la tronul cerescului părinte, Ca sacru olocaust de umil și drept suflet, Și se-nturna în sânu-i reîncălzit, fierbinte, Aducător de pace. Așa-ngenunche-eroul Ș-ațintă la cer mintea, ce încă ca icoană Cingea în tot cuprinsu-i cea vizie nocturnă, Și grația divină în toat-a lui ființă O simte revărsată, și-l face ... al puterii, Ce-n zile de pericol ai fost a mea scutire! Și când turbat nimicul cerea a mea viață, Atunci ca
... știu ce mireasmă umedă, pătrunzătoare ca mirosul florilor de tei, apoi îl închise, puse cheia în buzunar și ne întoarserăm amândoi în birou. În astfel de clipe cineva trebuie lăsat singur singur cu gândurile lui. Astfel de înduioșări au ceva din poezia plimbărilor ascunse în serile pline de mirosul crinilor ce tânjesc, singuratici și mândri, pe tulpinile lor înalte. O privire, o vorbă care niciodată nu poate fi la locul ei împrăștie tot ... sub porțile întunecate și umede de răcoare, să privești din pervazul lor marea întinsă, să privești insula smălțuită în verde și să te lași încins de fâșia vântului înecat în mirosul amar de olendri, ca să înțelegi tot farmecul neașteptat al acestui loc. Nicăieri n-am văzut marea mai albastră ca aici, nicăieri n-am simțit, mai puternic, legătura sufletului meu cu nemărginirea de apă ce tresaltă veșnic, alături de tine, întinzându-ți brațele să te ia la sânul ei. Nu știu de ce, dar de când am văzut marea la Ragusa, nu mi-am putut închipui altfel moartea decât ca un val albastru ridicându-se domol,
Alexandru Macedonski - Noaptea de mai (Macedonski)
... va stinge, -- Când frunza ca și mai nainte șoptește frunzei ce atinge? Când stea cu stea vorbește-n culmea diamantatului abis, Izvorul când s-argintuiește de alba lună care-l ninge, Când zboară freamăte de aripi în fundul cerului deschis?... Vestalelor, dacă-ntre oameni sunt numai jalnice nevroze, E cerul încă plin de stele, și câmpul încă plin de roze, Și până astăzi din natură nimica n-a îmbătrânit... Iubirea, și prietenia, dacă-au ajuns zădărnicie, Și dacă ura și trădarea vor ... de privighetoare. Vestalelor, numai o noapte de fericire vă mai cer. Pe jgheabul verde al cișmelei un faun rustic c-o naiadă S-au prins de vorbe și de glume sub licăririle din cer; Columbe albe bat din aripi și visurile vin grămadă, Iar picăturile urmează pe piatra lucie să cadă... Băsmesc de vremile bătrâne, când zânele se coborau Din limpezimile albastre, și-n apa clară se scăldau... Reînviază ca prin farmec idilele patriarcale Cu feți-frumoși culcați pe iarbă izbindu-se cu portocale; Pe dealuri clasice s-arată fecioare în cămăși de in, Ce-n mâini cu amforele goale își umplu ochii ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... ajuți mamei Dochii. Dar, vezi, ține-ți firea, nu-ți pune mintea cu bostanul. (Fetele râd.) ȚUGULEA: Apoi... dă... maică, maică! (Iese.) Scena II Cele de sus, afară de ȚUGULEA și DOCHIA. LISANDRA: Am țesut bine, dadă Reveca? REVECA: Nu bate într-o parte. Apucă spata drept de mijloc. ANCUȚA: Dar eu? REVECA: Mai bine... Nu strânge cârligele... Așa... mâinile-n voie... ca și cum te-ai juca. DOMNICA: Verdele ăsta, ori ăsta, dadă Reveca? REVECA: Privește firea... Aci, școala și învățătura. Primăvara toate sunt proaspete, dar nu ... lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru păcatele mele, și lăudat să fie numele lui în veacul vecilor. TOATE: Amin! REVECA: În patruzeci și șase de ani, treizeci și trei de bătălii, două fără izbândă și treizeci și una de biruinți! El să trăiască, și Moldovei i-e bine! ILEANA: Va trăi cât Matusalem, știu eu... DOMNICA: Și eu... LISANDRA: Și eu... JOIȚA: Și eu ... Să se strecoare și să se înalțe... Scena III DOCHIA aduce, p-un cârpător [4] , bostanul spart în bucăți. Ies aburi. ȚUGULEA, pe două tăvi de argint, faguri de ...