Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN LOC DE
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 845 pentru ÎN LOC DE.
George Coșbuc - Cântecul fusului
... de vină Că se-nvârtea mereu, Și ce-mi cânta nainte Cântam pe urmă eu. De-atunci îl cânt întruna Că-mi vine-așa nevrând; De-aș face orice-aș face, Nu pot să-l scot din gând. Îl cânt torcând la vatră Și-l cânt mergând pe drum Și nu ... la cină Simt lacrimile des, Nu pot mânca de lacrimi Și trebuie să ies Afară-n vânt, afară, Că-mi arde capul tot, Și-ngrop în palme capul Și-mi cânt amarul tot. Am stat la roata morii, Și roata umblă des, Și roata morii cântă Cuvinte cu-nțeles. Ea cântă ... malul apei, În valuri să-mi îngrop Și cântecul, și-amarul Dar a-nceput un plop Să cânte, și toți plopii Cântau duios în vânt, Și m-am trezit deodată Că plâng și eu și cânt! Și-am mers pe lunci, dar jalnic, D-a lungul peste ... Nu-i loc mai bun pe lume De plâns decât în crâng! Ah, toate plâng, și satul Se miră că eu plâng! Dar fusul e de vină, Că se-nvârtea mereu, Și el cânta un cântec, Și-l știu de ...
Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)
... un cal cu grabă și spre Moldova porni. După ce ieși din lagăr alergă necontenit Toată noaptea, păn-ajunse când soarele-a răsărit În oraș la Roman, unde pre pârcălabul aflând, Și primejdia ce vine abia a-i spune-apucând, De osteneală și de trudă a căzut jos leșinat, Iar calul său lângă dânsul răsuflarea ș-a și dat. De îndată pârcălabul un minut n-a zăbovit Și un curier în pripă la Ștefan a răpezit; Iar satelor de pe mărgini, porunci se găti Cu săcuri, topoare, coase, cu ce vor putea găsi, Totodată dând de știre și pre la boierânași Ca cu oamenii de oaste, cu vecinii și slujbași, Cu toții, și mic și mare, să grăbeasc-a alerga La șesurile Moldovei unde el se va afla ... care curge pintre flori în vale jos, Îl turbură, îl mărește, îl îmflă cu al său val, Și nu-l lasă păn' nu-l face de se varsă piste mal; Câmpiile se îneacă, iar păstorii spăimântați S-aciuiază cu-a lor turme în ...
Alecu Donici - Autorul și hoțul
... Alecu Donici - Autorul şi hoţul Autorul și hoțul de Alecu Donici În întunericul lăcașului de umbre, În tartarul cumplit Unde de grozăvii trist sufletu-ți se umple Și unde merge omul de fapte osândit, Sosiră totodată La aspra judecată Un hoț răutățit, În sânge încruntat Care au și murit, Pe viață spânzurat, Și un autor vestit, Puternic în condei, Care au dezvelit Mult slobode idei, Ce-ntocmai ca Sirene* Era la glas duios, Dar, potrivit cu ele, Și mult primejdios. Orânduielile la iad ... ca să vază: Privește, uită-te la faptele-ți cumplite, Vezi fiii ce-au otrăvit pe mumă, pe părinte, Cu multe desfrânări Vezi fiice depărtate De-a lor nevinovate A sexului chemări, Vezi deznădăjduirea familiilor întrege, Adusă prin a tale mintioase încercări. Tu de însoțiere, de legături, de lege Ai râs, ai defăimat Și, pentru ca sujet de scris să poți alege, Ai fi dorit să vezi pământul răsturnat. De cine patima au fost descrisă bine, Cu dezveliri că viața e vis amăgitor? De cine-i încântat nemernicul amor? De tine! Simțirea tinerimii de tine-i ațâțată Prin o îmbrobodire de adevăr înalt Și răzbunarea urii de tine-nfășurată În
Alexandru Macedonski - Filozofia morții
... dau a mea suflare, oricând, sunt pregătit! În ea e libertatea, și-n viață, e robia... Cu brațele deschise ne-așteaptă Vecinicia... Reintri iar în sânul din care ai ieșit! Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor să fie; Privirea sa e lină ca bolta albăstrie. În ea se oglindește întregul Nenceput! Pe granița lumească e-o poartă triumfală, Și flacăra din preajma-i de patime ne spală, Iar sufletele noastre le curăță de lut! De s-află vreun spirit lipsit de-a ei credință! Atunci e demn de viață și demn de suferință! A nu mai fi-nsemnează a nu mai suferi! Pe legea mea! Mi-e silă să dorm, să beau și ... Și-n rai îmi pare prea depărtat, Că-i lungă scara până la cer! Ci-n două vițe tânăr unite Voi afla inimi îndrăgostite, Iar în răchite lăcrămătoare, Poeți cu harpe dezmierdătoare, Amante june în orice floare! Mume,-ntr-acele tulpini puternici, Și în stejarii de munți — eroi! De moarte să se teamă ființa mărginită Ce pune, ca să scape de
Ștefan Octavian Iosif - Blestemul bardului
... nălțător și sfînt Curtenii cei mai trufași stau cu plecate frunți, Înduioșați ascultă oștenii cei mai crunți ; Crăiasa, aiurită de dor și chin nespus, Aruncă de la sînu-i un trandafir, de sus. — Mi-ați scos din minți poporul, acum femeia vreți ? Răcnește groaznic craiul țintind pe cîntăreți. De sus azvîrle spada-i ce fulgere răsfrînge, Și-n loc de viers de aur, zbucnește-un val de sînge. Ca risipiți de vifor, toți se trezesc din vis, Bătrînu-și ia pe brațe tovarășul ucis, ÎI urcă-n șa, așază mantaua peste el, Îl leagă drept și ... n fața porții-nalte a stat bătrînul bard : De-un stîlp de marmur harfa cea fără preț și-a spart, Apoi în glas puternic se-ntoarce cu blestem, Încît și bolți și parcuri înfiorate gem : — Vai vouă, ziduri mîndre ! În veci să nu mai sune În încăperea voastră nici viers, nici glas de strune ! Nu, ci fricoase păsuri de sclav, suspin și plîngeri, Pîn' veți cădea trăsnite de-al răzbunării înger ! Vai vouă, mîndre parcuri strălucitoare-n rouă ! Cadavru-acestui tînăr vi-l pun în față vouă, Să veștejiți ca dînsul, secînd orice izvoare : Să fiți un
Ludwig Uhland - Blestemul bardului
... nălțător și sfînt Curtenii cei mai trufași stau cu plecate frunți, Înduioșați ascultă oștenii cei mai crunți ; Crăiasa, aiurită de dor și chin nespus, Aruncă de la sînu-i un trandafir, de sus. — Mi-ați scos din minți poporul, acum femeia vreți ? Răcnește groaznic craiul țintind pe cîntăreți. De sus azvîrle spada-i ce fulgere răsfrînge, Și-n loc de viers de aur, zbucnește-un val de sînge. Ca risipiți de vifor, toți se trezesc din vis, Bătrînu-și ia pe brațe tovarășul ucis, ÎI urcă-n șa, așază mantaua peste el, Îl leagă drept și ... n fața porții-nalte a stat bătrînul bard : De-un stîlp de marmur harfa cea fără preț și-a spart, Apoi în glas puternic se-ntoarce cu blestem, Încît și bolți și parcuri înfiorate gem : — Vai vouă, ziduri mîndre ! În veci să nu mai sune În încăperea voastră nici viers, nici glas de strune ! Nu, ci fricoase păsuri de sclav, suspin și plîngeri, Pîn' veți cădea trăsnite de-al răzbunării înger ! Vai vouă, mîndre parcuri strălucitoare-n rouă ! Cadavru-acestui tînăr vi-l pun în față vouă, Să veștejiți ca dînsul, secînd orice izvoare : Să fiți un
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... și de icoane joc, Scoțându-le de prin biserici Ș-arzându-le pe loc în foc. Și Ioan era vestit De la Damasc la Țarigrad De-nvățător neostenit, Drept credincios înflăcărat... Dar slava lumii nu-i priește: O-ngândurare prea adâncă Pe Ioan îl ține-n clește Și-o scârbă mare ... Și râpa râului adâncă. Într-a-nserării taină sfântă Chilii se văd săpate-n stâncă, Mai jos al legii sfinte semn -- Sărăcăcioase cruci de lemn. Aici, veniți din multe țări, Părinții sfinți sălășluiesc, Fugiți de-a lumii tulburări Într-un lăcaș dumnezeiesc... De sus pân-într-al râpii fund Au înălțat un mare zid: Cu el de hoți s-au îngrădit, Ce și-ntr-un sfânt lăcaș pătrund. În zid o poartă. La intrat Un turn înalt îi stă de strajă, Tot de călugări ridicat... Și iată într-a serii vrajă, În blânda stelelor lucire Coboară râpa Damaschin Cu pașii grei de ostenire Spre tainicul lăcaș creștin, Și glasul lui răsună frânt: — ,,Lăcaș al limpedei științe; Al dorului lumesc mormânt, Izvor al veșnicei credințe; O, singuratică ... iată din călugărime-un frate, Un stareț iese, aspru la vedere, Și aspre-i sunt cuvintele-ndreptate Lui Ioan, ce ascultare cere: — ,,Noi posturi în ...
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
... și de icoane joc, Scoțându-le de prin biserici Ș-arzându-le pe loc în foc. Și Ioan era vestit De la Damasc la Țarigrad De-nvățător neostenit, Drept credincios înflăcărat... Dar slava lumii nu-i priește: O-ngândurare prea adâncă Pe Ioan îl ține-n clește Și-o scârbă mare ... Și râpa râului adâncă. Într-a-nserării taină sfântă Chilii se văd săpate-n stâncă, Mai jos al legii sfinte semn -- Sărăcăcioase cruci de lemn. Aici, veniți din multe țări, Părinții sfinți sălășluiesc, Fugiți de-a lumii tulburări Într-un lăcaș dumnezeiesc... De sus pân-într-al râpii fund Au înălțat un mare zid: Cu el de hoți s-au îngrădit, Ce și-ntr-un sfânt lăcaș pătrund. În zid o poartă. La intrat Un turn înalt îi stă de strajă, Tot de călugări ridicat... Și iată într-a serii vrajă, În blânda stelelor lucire Coboară râpa Damaschin Cu pașii grei de ostenire Spre tainicul lăcaș creștin, Și glasul lui răsună frânt: — ,,Lăcaș al limpedei științe; Al dorului lumesc mormânt, Izvor al veșnicei credințe; O, singuratică ... iată din călugărime-un frate, Un stareț iese, aspru la vedere, Și aspre-i sunt cuvintele-ndreptate Lui Ioan, ce ascultare cere: — ,,Noi posturi în ...
Dimitrie Bolintineanu - Căprița de aur
... Dimitrie Bolintineanu - Căpriţa de aur Căprița de aur de Dimitrie Bolintineanu În nori cinși cu roze și cu-aur curat Se culcă ferice al vieții-mpărat. Dar fiul de rege pe calu-i ce zboară Gonește-o căpriță, plăpândă și ușoară, Cu cornii auriți. Ea fuge-n pădure și cel ce-o preurmă, Lăsându ... Să mori când ești mândru, puternic și june E mare păcat!" — ,,Fii bună și-mi spune, ce pot ca să fac, Turbatele-i gânduri în flori să prefac?" — ,,Te du de găsește, sub plopul ce plânge, Fugaru-i ce-adapă cu tânărul sânge De fii de-mpărați! El poate să-ți spuie misterele sale... Dar tot e mai bine să pleci p-a ta cale, Spre junii tăi frați ... i nu vede, deși strălucește, Frumos călător. Odată ce buza-ți de frunte-i v-atinge, Magia fatală pe loc se va stinge Ca visul de dor." Străinul pătrunde prin vechiul castel. A morții tăcere domnește prin el. Iar steaua durerii, tăcută și plină, Ieșind de sub neguri, revarsă lumină Pe tristul palat. Ici-colo prin curte zac oase-aruncate, Zac oase ...
... George Coşbuc - Zece mai Zece mai de George Coșbuc În ziua cea sfântă și mare La zece-ale lunii lui mai Se vede-o ciudat-arătare Pe-un deal de la Plevna, pe-un plai! Când zorile-ncep să s-arete Acolo-n tăcutele văi, Din groapă ies moartele cete, De-a pururi jeliții flăcăi. Ei vin de prin locuri pe care Ca vechile răni le cunoști, Pe unde-au stat șanțuri odată, Redute, și taberi, și oști. Striviți și cu mâinile rupte ... Stau jalnici acolo-ntre soți. Și stau cum stă omul ce-ascultă Și nici o mișcare nu fac; Așteaptă cu grijă și spaimă Un semn de departe și tac. Deodată ei capul ridică, Dau chiot și-n zare privesc Spre țara din care ieșiră, Spre scumpul pământ românesc Și-ascultă, căci ... tunul Ce limpede-o spune și rar! Și-ascultă... iar țara-i departe, Sunt dealuri la mijloc și văi, Și râul cel mare-i desparte De mame pe bieții flăcăi. Și moartea cea veșnică-nchise Pe urmă-le tristele-i porți, Dăr moartea lor viață ne dete: Ferice de-asemenea morți! Iar ce-or fi șoptind ei pe vremea Ce-ascultă cântarea ...
Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)
... Mihai Eminescu - Andrei Mureşanu (Tablou dramatic într-un act) Andrei Mureșanu de Mihai Eminescu (Tablou dramatic într-un act) Persoane: MUREȘANU, MORS, GENIUL LUMINEI (Scena înfățișează un peisagiu de-o romanticitate sălbatecă în munți. Pe de o parte stânci crăpate  unele țepene, altele răsturnate de alta brazi acățați de vârfuri de stânci, unii frânți și răsturnați de vijelii și torente. În fund se văd ruinele încă fumegânde a unui sat de colibe  risipite ca cuiburi mari în dosul stâncelor. Mai în avanscenă, turnul vechi și negru a bisericei satului. Biserica de lemn, cu ferestre mari cu zăbrele, cu muri parte risipiți, cu acoperământ de șindrile negre și mucezite. Asupra întregului plan se revarsă o galbenă lumină de lună. Avanscena o cuprinde de-a curmezișul un trunchi răsturnat, putred, pe care Mureșanu șade visător. De tot în fund, codri și munți. Clopotul sună dogit 12 ore. Miezul nopții. În vremea asta se scoală Mureșanu.) Tresare miazănoaptea în inima de-aramă A turnului de piatră. Lin stelele se-nhamă La carul lunei blonde. Prin vămile veciei Nici vremea nu le trece cu visele mândriei, Nici suflete nu intră, nici