Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN SCHIMBUL
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 142 pentru ÎN SCHIMBUL.
Nicolae Gane - Două zile la Slănic
... după moda cea din urmă, adică cu pantaloni scurți și cu cizme ascuțite la vârf; să nu-și curățe unghiile cele trandafirii de trei ori în fiecare zi, mai ales că la degetele cele mici ale ambelor mâni își lăsase unghiiile să crească mari, cea din stânga în amintirea unei modiste din Caracal, și cea din dreapta în amintirea unei duduci din Târgul-Cucului din Iași. Petrecuse el iarna cum petrecuse cu puțini tăciuni în vatră și cu pântecele cam lipit de coaste; dar cum sosi vesela lună mai, își puse amanet hainele de iarnă, spre a-și ... de Brașov, și iată tot. Pentru buzunar, cam puțin: una sută cincizeci lei, scontați deasupra salariului la un zaraf de la Cuibu cu barză. Dar, în sfârșit, un cetățean român în țara lui nu piere. Astfel, plin de chef și de speranță în viitor, pleacă în aceeași sară de la gara Târgoviștea spre Moldova. A doua zi la opt oare dimineața trenul intră în gara de la TârguOcna, și Nae Peruzescu se coborî somnoros din clasa a III-a, unde voiajase tot timpul tăcut și ... ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... câtorva cronici vechi se contrazic fără încetare, și se contrazic mai ales cu un rest de inscripție găsită, nu de mult, pe o marmură ciuntită, în săpăturile vechiului fort roman Caput Bovis , la Galați. Tradițiile duc întemeierea lui la niște vremuri foarte depărtate: Cantemir, care e autoritate în ceea ce privește Moldova, pune obârșia lui în seama lui Ștefan al V-lea cel Mare, și vorbește astfel în capitolul IV al Descrierii Moldovei : "Acesta este scaunul țării, pe care l-a mutat Ștefan-vodă acolo din Suceava, ca să poată apăra ... mulți călători; câteodată proverbele au mult bun-simț. Iașii se întinde domol pe spinarea ușor înclinată a unei coline lungi, își cufundă brâul în râușorul Bahluiului, mâlos în cursul lui ca și la izvor, și se întinde până în mahalaua zisă a Tătărașilor, unde orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori ... moravuri, stând la fereastră o jumătate de ceas, ar avea de observat destul ca să poată face cunoștință cu zece popoare și să călătorească totodată în Franța, în Germania și ...
... loc de creieri, pentru ca să nu vezi și să nu înțelegi ce se petrece. — Ce se petrece? — Căpitanul are gărgăuni de muiere în cap. — Am înțeles!... Așa, măi Alexa!... Lupul s-a prefăcut în miel și se gudură la picioarele crâșmăresei Șanta. Nu vedeți că în toate nopțile el lipsește dintre noi? — Nu-i vorbă că crâșmăreasa e frumoasă, băgă de samă un al treilea, dar dragostea și căpitănia nu ... picioare Duman, un hoț nalt, spătos, cu sprincenele posomorâte, că de nu!... îi vom arăta dacă cuțitele noastre știu sau nu a tăia în carne macră. Meargă să toarcă în furcă, iar nu să ție pușca în spate și să steie în fruntea a doisprezece voinici ca noi. N-am lăsat doar satul și târgul ca să venim în codru să ne muierim. De aceea ascultați-mă pe mine: când va veni căpitanul, să-i spunem să-și caute de drum. Ne-am săturat ... zicea el, întinzând mâna la trecători, care îi dădeau fiecare după inimă și după putere, câte un ban roș sau câte un ban alb, primind în
Constantin Negruzzi - Chelestina
... acasă la ei. Pedro, socotind că Chelestina văzându-l, va afla pricina întârzierii sale, s-au supus a-i urma. Sosăsc; Alonț aleargă în odaia nepoatii sale pentru ca să o înștiințăzi de primejdie în cari au fost; el o strigă: nu răspunde nimine; întră! Zaluzie deschisă!.. Strigările sale adună slugile; turburare să vestești în casă: Chelestina au fugit! Pedro, în diznădăjduire, vre îndată să alergi după dânsa: Enric, mulțămindu-i de enteresul ce are cătră nenorocire sa, vroiești a-l întovărăși piste tot ... niște mărăcini. Curând vedi pe Enric trecând, urmat de multe slugi. Ea se cutremură întru această videri și temându-sâ ca să nu cadă iarâș în mâinile lui Alonț de va urma drumul cel mari, ea se întoarce și să afundă în pădure. Alpuxarii este un lanț de munți cari mergi de la Grenada păn la Mediterane: ei nu sunt lăcuiți decât de ciobani și plugari. Un ... cari izvora o apă limpide. Tăcerea aceștii peștiri, priveliște ci o împregiura, sunetul cel dipărtat a unor cascadi, murmurisâre acestui izvor cari cade în groapa ci îs săpasă în ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Trubadurul
... serii de probleme. De câte ori nu ne zicea surâzând: - Dacă argumentele voastre ar avea vro greutate reală și hotărâtoare, ar trebui ca ele, turnate în oricare creier și pe deplin înțelese, să nască aceeași convingere ca și în voi. Eu înțeleg, rând pe rând, tot ce-mi spuneți despre Auguste Comte; am citit cu voi aceleași comentarii, nu schimb nimic din toate argumentele - aș putea să le repet chiar cu aceleași cuvinte, ce dovezi pot să vă dau că le înțeleg? - și cu toate ... mare adevăr, la trecerea sa din natură în noi, nu se supune la aceeași lege generală. Și nu e adevăr care să fie perfect identic în toate capetele; dovadă despre aceasta e că în vreme ce acest adevăr rămâne în stare de abstracție, oamenii se înțeleg, iar când e vorba să-l aplice, același adevăr se preface în fapte deosebite în parte, ba chiar pe d-a întregul deosebite. La asemenea cuvinte, ironia celorlalți sfârșea prin a-l întreba: - Duminica trecută ai ... se îngrijească. Ne era drag peste măsură. Durerea, ca și veselia lui erau desfrânate. Nici tragedian, nici comedian n-ar fi putut să-l întreacă în mișcarea feței,
Calistrat Hogaș - Amintiri dintr-o călătorie
... tot ce ai voi. Iată pentru ce eu și tânărul meu tovarăș de călătorie ne hotărârăm a merge pe jos peste munți și în răgaz, de la Piatra pân' la Dorna, lăsând la o parte drumul mare. În ziua de șase iulie eram gata; cu alte cuvinte, aveam toate trebuincioasele de drum așezate în o boccea de forma unei raniți soldățești, legate la spate prin ajutorul unor curele ce se încrucișau pe pieptul nostru: la șoldul stâng câte un ... adânc și limpede ca ochiul unei fecioare. Toate stelele se mistuiseră și cel mult dacă îndrăzneața Stea a Ciobanului mai înfrunta, din când în când, valurile de lumină trandafirie, cu care zorile inundau răsăritul depărtat. Nici un vânt nu mișca aerul, și grâul, în lanurile de aur, stătea tot atât de neclintit ca și firul de iarbă din fânețele înflorite. Roua avea înfățișarea unor mărgăritare ce nu așteptau decât ... preciziune peste golurile destul de mari dintre bolovanii puși în rând pe marginea acestor băltoace. Nenorocit piciorul greoi sau neghibaci, care n-ar fi avut în ...
Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu
... nu îndrăzniră să-i zică nici pis, ci se apucară să deshame caii întăcere și să ia lucrurile din trăsură. El, cu o șubă până în pământ, peste care era încins cu cureaua de la revolver, urcă scările, intră în sală, unde îlaștepta fetița cu bona, pe care se făcu că nici nu le vede, apoitrecu în seră, unde răsturnă vreo două-trei glastre cu flori, după aceea în sufragerie, apoi iar înapoi, până ce dete cuochii de nevastă-sa: — Da' ce, nu-i nimeni în casa asta? Tincuța se grăbise să-i iasă înainte, dar nu ajunse la timp. — Ba cum să nu fie. Uite, suntem toți în păr. Da' ce ți s-a întâmplat?... — Ia nu mă mai descoase. Unde-i Costea? Feciorul se ținuse după el de la ... blând. — Nu, răspunse fata, gata să plângă. — Atunci, hai, marș! Fetița se întoarse spre ușă, cu mâna la gură, neîndrăznind să iasă, dar în același timp nevoind să rămână. — Marș! Să nu te mai văd în ochii mei, urâto. Fata izbucni în plâns. Mamă-sa, care o aștepta la ușă, o luă
Ion Creangă - Moș Nichifor Coțcariul
... mai totdeauna de oiștea căruței; mai totdeauna, dar nu totdeauna, căci moș Nichifor era și geambaș de cai, și când îi venea la socoteală, făcea schimb, ori vindea câte-o iapă chiar în mijlocul drumului, și atunci rămânea oiștea goală pe de-o parte. Îi plăcea moșneagului să aibă tot iepe tinere și curățele; asta era slăbiciunea lui ... Spunea tata că i-au spus și lui bătrânii, care auziseră din gura lui moș Nichifor, că pe vremea aceea era bine să fii harabagiu în Târgul-Neamțului, că te-apucau pe-a-mâinile. Cum ieșeai din Văratic, intrai în Agapia, și cum ieșeai din Agapia, intrai în Văratic: apoi în Războieni, apoi pe la mitoace, și aveai mușterii, de nu erai bucuros; ba să-i duci la Piatra, ba la Folticeni, ba pe la iarmaroace ... că ar fi auzit de la bunicul bunicului meu că protopopul de la Neamț, de pe vremea aceea, ar fi zis unor călugărițe, care pribegeau în săptămâna mare prin târg: — Maicelor! — Blagoslovește, cinstite părinte! — De ce nu vă astâmpărați în mănăstire și să vă căutați de suflet, măcar ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Apus de soare Apus de soare de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Dramă în 4 acte, scrisă în perioada 1503-1504 Cuprins 1 Personaje 2 Actul I 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV ... piatră. O albie cu apă de nălbit. Lângă puț, o salcie pletoasă. Ograda domnească, cu arbori și copaci bătrâni, înconjurată cu ziduri vechi. Jețuri, scobite în piatră, la umbra copacilor. În fund, o parte din orașul Suceava și valea râului Suceava șerpuind dinspre munte. E o zi de toamnă. Vântul suflă. Frunzele cad. Scena I IRINA ... suflarea din țară că a fost cu voința lui Dumnezeu ca să mă pedepsească pentru păcatele mele, și lăudat să fie numele lui în veacul vecilor. TOATE: Amin! REVECA: În patruzeci și șase de ani, treizeci și trei de bătălii, două fără izbândă și treizeci și una de biruinți! El să trăiască, și Moldovei i ... părul, aproape albe. C-o mână ține pe DOAMNA MARIA, cu alta o sabie dreaptă cu mânerul cruce. La câțiva pași, câțiva curteni și aprozi în ...
Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice
... plecarea mea din Iași. Aveam mult serioasa și mult delicata însărcinare de a apăra pe lângă Cabinetele Franței, Engliterei și Sardiniei actele săvârșite în Moldova și Valachia la începutul anului 1859, precum alegerea de Domn a colonelului Alexandru Cuza în aceste două provincii etc., acte care erau să fie discutate în viitoarele conferințe din Paris. Misie importantă! răspundere mare și spăimântătoare!... Eu, un biet țăran de la Dunăre, aveam a mă găsi în contact cu capacitățile cele mai recunoscute din Europa! cu oamenii cei mai însemnați!... Nu dar fără griji mă întrebam de voi putea să mă ridic ... mă susțin la înălțimea misiei mele?... însă găseam o îmbărbătare în tainica și deplina convingere ce aveam de mult că Dumnezeu ține cu românii. Și în adevăr, reușind atât în Londra, cât și în Paris mai presus de toate sperările mele, grație bunătății și marinimiei împăratului Napoleon, veni rândul să-mi cerc norocul și la Turin. Am plecat deci ... al mareșalului Pelissier. — Ați fost în Crimeea? — Dar, și am vizitat lagărul artistic al armatei piemonteze. — La ce epocă? — Câteva zile ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... Pictorul Grigorescu de Alexandru Vlahuță Cuprins 1 I. UN SOL AL NEAMULUI 2 II. VIAȚA PICTORULUI 3 III. AGAPIA 4 IV. LA BARBIZON 5 V. ÎN ȚARĂ 6 VI. PRIMA EXPOZIȚIE 7 VII. ÎN LARG... 8 VIII. ÎN RĂZBOI 9 IX. ÎN PACE 10 X. LA PARIS 11 XI. 1887 12 XII. POSADA 13 XIII. CIOBANII LUI GRIGORESCU 14 XIV. ȘOAPTA ADEVĂRULUI... 15 XV. TAINA PUTERII 16 ... dacă nu e o legătură între paloșul de la Războieni și penelul de la Florența! Sufletul artist al poporului s-a destăinuit adesea, în șoaptă de grijă și de dor, pe minunatele cusături și alesături ale țărăncilor noastre, în măiestria cu care își ciopleau voinicii ghioaga de luptă, plugul de arat și fluierul de doinit, în felul cum știau toți la țară să-și împodobească portul, casa și viața lor. Ai zice că pe fiecare lucrișor mijește geana de lumină a ... acelea, unde neam de neamul ei n-avea să se mai întoarcă — nu mai rămânea decât un nume, crestat pe-o cruce de lemn, în cimitirul satului: "Ion Grigorescu". Înainte... se făcea parcă și mai pustiu, și mai întuneric. Trăia în București, ...