Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN STARE (SA)

 Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 289 pentru ÎN STARE (SA).

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra esteticii metafizice și științifice

... ani, dnul Maiorescu îmi răspunde în n-rul festiv al Convorbirilor literare . Răspunsul d-sale însă nu atinge deloc principalele părți ale articolului meu, ci în întregimea lui se mărginește a răspunde la două fraze ale mele, una în privința terminologiei ( emoțiunile impersonale), alta care explică relațiunea dintre rău și egoism, și în sfârșit vrea să arate că în articolele d-sale n-a existat contrazicere în privința personalității și impersonalității în artă. Așadar, întregul răspuns se referă la două expresii și o contrazicere. Se va fi convins dl Maiorescu că în toată cealaltă parte a articolului am dreptate, ori n-a vrut să o discute? Nu știu -constat faptele. De aici urmează ... dl Maiorescu în privința câtorva expresii și unei contraziceri, totuși articolul meu în mare parte ar rămânea neatins. Așa, spre pildă, să luăm chestia contrazicerilor. În articolul meu, la care răspunde dl Maiorescu, după ce constat contrazicerea fundamentală dintre două articole, urmez așa: ,,Mai sunt și alte contraziceri în ...

 

Constantin Negruzzi - Memnon

... Constantin Negruzzi - Memnon Memnon de Voltaire Traducere de Constantin Negruzzi - Istorioară alcătuită de Volter iar acum tălmăcită de pe limba grecească și alcătuită în stihuri de Costache Negruzzi, anul 1823, septemvrie 25 în Iași, 16 ans Nu știu ci vra să zică că Memnon au venit Într-așa fandasie el au catandisât Ca mai mult decât toți, înțălept ... pricinuit o mari mulțămiri Și pe o mari sofa, amândoi să pun gios Cu picioarile cruciș, și-și caută duios. Îi vorbești cucoana, și ochii în gios lasă Și din vremi în vremi citi o lăcrăma varsă Și iarăș rădicându-i, lăcrămează, vorbești, Și într-a-înțăleptului Memnon uniori îi țintești Voroavili sunt dulci, căutăturili ... vrĂ© să-i mistuiască, Cuvântul lui de pe urmă pentru să-l slobozască Memnon trebui destul s-aducă să plătească. Memnon, ca un cuminte, punga sa din sân scoati Și dă în mâna moșului ci era-ntr-însa toate Și trebuie mai vârtos de dar să o cunoască Că cu-așa iarmaroc au putut ca să-ș ... știe aceasta, bini o însămna Și pentru aceea des păharăle deșartă, Be, mai be și iar be, și încă și mai multe Aduc beție, tulburare în ...

 

Voltaire - Memnon

... Voltaire - Memnon Memnon de Voltaire Traducere de Constantin Negruzzi - Istorioară alcătuită de Volter iar acum tălmăcită de pe limba grecească și alcătuită în stihuri de Costache Negruzzi, anul 1823, septemvrie 25 în Iași, 16 ans Nu știu ci vra să zică că Memnon au venit Într-așa fandasie el au catandisât Ca mai mult decât toți, înțălept ... pricinuit o mari mulțămiri Și pe o mari sofa, amândoi să pun gios Cu picioarile cruciș, și-și caută duios. Îi vorbești cucoana, și ochii în gios lasă Și din vremi în vremi citi o lăcrăma varsă Și iarăș rădicându-i, lăcrămează, vorbești, Și într-a-înțăleptului Memnon uniori îi țintești Voroavili sunt dulci, căutăturili ... vrĂ© să-i mistuiască, Cuvântul lui de pe urmă pentru să-l slobozască Memnon trebui destul s-aducă să plătească. Memnon, ca un cuminte, punga sa din sân scoati Și dă în mâna moșului ci era-ntr-însa toate Și trebuie mai vârtos de dar să o cunoască Că cu-așa iarmaroc au putut ca să-ș ... știe aceasta, bini o însămna Și pentru aceea des păharăle deșartă, Be, mai be și iar be, și încă și mai multe Aduc beție, tulburare în ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Luxul

... îndestularea mulțumirilor trupești să co­respundă chipurilor de a le avea; pentru că luxul desfrânat se dărâmă singur de sine, trăgând cu el în desființarea sa pe aceia ce-i poartă cultul fără calcul și rațiune. Deci luxul legislativ ar trebui să fie condus ca un element neapărat spre înălțarea civilizației ... pe al tuturor națiunilor antice. Luxul potentaților romani molipsea pe toți aceia ce-i încon­jurau, pătrunzând nu numai în obiceiurile națiunii, ci până și în armii în care soldații purtau cu sine saltele și perine de puf. Ro­manii, cucerind jumătate de lume, întunecară cu luxul lor orien­tul, adunând în capitală bogățiile Asiei Mici, Arabiei, Mediei, și tot ce produceau acele țări se înghițea și se mistuia în bâlciul colosal al Romei, ce era în acel timp centrul Universului plin de covoarele Babilonului, fimiamurile și mirodeniile Arabiei, aurul, sticla, vasele și pietrele scumpe, mărgeanul, mărgăritarul și sa­deful Indiei. Toate ... că fiecare damă ținea în casa sa un filozof și o maimuță, pe care îi lua la plimbările sale de gală. Ce ironie! Ce sarcasm în contra rațiunii! Umbra acelor nebu­nii și astăzi încă se reflectă ...

 

Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova

... și al cărui titlu primitiv, Progresul, fusese șters din frunte-i de către guvernul de atunci, fiind considerat ca o denumire revoluționară! [2] Bălcescu tipărise în ea lucrarea sa atât de erudită asupra Armatei române, și eu dasem la lumină câteva încercări de poezie și articolul intitulat Istoria unui galben. Exista dar între noi ... confrăție literară care era menită a se preface lesne în o prietenie strânsă. În acea epocă o frumoasă mișcare de renaștere se produce în ambele țări surori. Tinerimea Moldovei, întoarsă de la universitățile Germaniei și Franței, adusese cu dânsa în societate o comoară prețioasă de idei noi și de simțiri patriotice, comoară care nu întârzia a se răspândi în generația cea jună de prin orașe. Demnitatea personală, onorul de familie, onestitatea în funcții, patriotismul înfocat, independența de caracter în fata guvernului, năvăliră deodată cu o pornire învingătoare asupra cetei numeroase de vechi eresuri și de obiceiuri vicioase clocite sub caftanul fanariotic și încurajate de ... graiul multor oameni destinați de soartă a muri în floarea tinereții. Constituția sa părea delicată și mai mult suferindă, căci fusese adânc vătămată

 

Alecu Russo - Poezia poporală

... Georgicelor , descrie însăși viața câmpenească a românilor de astăzi. Ovid este izvorul credințelor mitologice ce sunt răspândite între noi prin povești și tradiții. În ele găsim, ca și în gura poporului nostru, fete și flăcăi schimbați în brazi, în păuni, în dafini, dobitoace care grăiesc, păsări măiestre etc., etc. Pe lângă acești doi creatori de poezie antică s-a adăugit un al treilea poet ... când ele nu sunt întemeiate pe logică, și își formează o limbă curată, expresivă, armonioasă, căci îi place armonia. El cată a cuprinde în puține cuvinte o lume de idei, fiind vorba lungă sărăcia omului , adică sărăcia gândului; prin urmare, tocmai în forma frazelor lui descoperim rudirea limbii noastre cu limba latină. Poporul împarte poeziile sale în cântece bătrânești , în cântece de frunză , în doine și hore . Cele mai multe balade ce le avem datează de la secolii XVI, XVII și XVIII, precum: Toma Alimoș, Gruia Grozovan, Codreanul, Ghimciu ... limbistică din zilele noastre, mă îngrijesc pentru viitorul nostru literar și mă mângâi numai cu credința că acest viitor își va găsi loc de scăpare în poezia poporală! Îmi închipuiesc că sunt un străin sosit în ...

 

Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni

... cu mireasa și, ieșind din casă, încep a juca. Țiganii atunci cântă de jocul cel mare. Dacă se strică jocul, toți iarăși intră în casă și de-aici se petrece partea cea mai jalnică a rânduielilor de nuntă. Mirele și mireasa se pun în genunchi înaintea părinților, iar vreun om, stând în picioare, zice ,,iertăciunea". În timpul iertăciunii mirele și mireasa plâng, de asemenea, și părinții lor. Dacă se scoală din genunchi, mirele și mireasa sărută mâna la părinți. După iertăciune ... ciocoi, Fiindcă au poftit pe la noi, Mulți, înalți, luminoși, Bine v-am găsit sănătoși. Conocăria adusă mai înainte, precum și altele, care tot sunt în felul ei, arată ce însemnătate mare dă poporul nostru nunții și petrecerilor ei și cât de frumos își spune el simțirile puse în inima lui la căsătorie. Conocăria, după cum se poate de văzut, este o zugrăvire a rânduielilor nunții făcută în chipuri foarte atrăgătoare. Fiecare trebuie s-o spuie, că mai rar găsești în orișice scriere așa chipuri ca acelea ce sunt date de popor în

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română

... de a înțelege pesimismul ne-ar veni mai mult la socoteală, dar totuși are un rău; căci, ducându-l la extrem, putem găsi în fiecare om sămânța pesimismului. Dacă după întâiul înțeles trebuie să zicem că pesimismul nu a existat în societatea greco-romană, dacă trebuie să zicem că nu numai în Sophocle, Euripid, Hegesias, [2] Lucrețiu nu se arată, dar nici chiar în Byron, Musset și câți alții din vremea noastră; apoi după al doilea înțeles ducându-l la absurd, trebuie să zicem că mai toți oamenii sunt ... ca dânșii am socotit că mândrele visuri ale închipuirii și sugestiunile puternice ale inimii noastre erau adevăruri ce nu se puteau tăgădui. Ne-am încrezut în parțialitatea devinațiilor religiei și în inexactitatea devinațiilor literare, și am căutat să acomodăm doctrinele noastre cu pornirile și necazurile ce avem. Știința în sfârșit se apropie și se apropie de om; ea a trecut de lumea ce o vedem și o pipăim, de stele, de pietre ... care le pusese la probă și care dovediseră puterea lor timp de trei sute de ani, începe a cerceta sufletul. Gândirea și dezvoltarea sa ...

 

Garabet Ibrăileanu - De dragoste

... Garabet Ibrăileanu 1. Amor adevărat e acela la care ia parte și imaginația și inima. Amorul, lipsit de una din aceste două părți, e o stare bolnavă a individului. 2. Ceea ce se numește imaginație în amor e partea estetică a acestuia; ceea ce se zice inimă, e partea lui senzuală. 3. Ce este dragostea? Și anume dragostea pentru ... este cu neputință să existe un om complet din punct de vedere sufletesc și, prin urmare, există nevoia de a-ți căuta completarea în alt suflet -- în amor, în sufletul femeii. 4. Aprob mai degrabă pe acela care, dacă nu e fericit în amor, se sinucide, decât pe acela care îmbrățișează, din cauza aceasta, un sistem filozofic, adică o concepție asupra vieții și a lumii, asupra ... izbucnește așa de triumfător și de nepăsător de calculele oamenilor, încât slabele sfaturi ale rațiunii vor fi întotdeauna înăbușite de întâile porniri ale acestei pasiuni, în sufletele acelor care sunt în stare s-o simtă. Și, de altmintrelea, acela care, între 20 și 25 de ani, ar calcula în loc să se arunce orb

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a X

... cu crieri Să strămuta-în sălbatece fièri. Zieu! aceia n-aflară nici ună Dintru cele-învățaturi alese Ce pre-oameni fericesc și minună; Nu în pustii, nici în păduri dese Avură ele-început, ci-în orașe, Din oameni cu-obiceaiuri gingașe. [2] La BĂ¡ctra,-în VavilĂ³n, MemfĂ­ ș-alte Cetăți polĂ­te,-în prisos de toate Nu în peșteri, ci-în palațuri nalte, Nu prin pustii, ci-în curți desfătate, Unde sunt cu mâncări pline mese Și cu vin dulciu păhară drese!... [3] Omir Iliada minunată N-o află prin codru, nice-în ... scrisă). Deci numai o vâlvă stăpânitoare Și-împărăția unui să fie Ș-întru d-alba noastră țigănie. Cea prenaltă vecinică ființă Ne-au dat pildă-în toate vederată, De-a cunoaște sfânta sa voință. Însăș' mama natură ne-arată Că toată chivernisirea bună Vine și spânzură dintr-o mână. Cum trupul omenesc un cap are, Care poartă și ... înțălept să poruncească Și va sâli gloata desfrânată Ca prestrâns legile să păzască, Atunci gloata nu știe măsură. Ci defaimă toată legătură. Pentru că-învățată-în volnicie Nu sufere nice-o contenire, Iară de-altă parte, bine știe Că-a ...

 

Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc

... ale căror producții se dă seama prin ele. Teatrul național este adus de speculatorii din urmă, mulțumită lipsei de orice control din partea locurilor competente, în stare de tot păcătoasă, precum oricine are ochi îl vede; cu toate astea, o critică împotriva mersului stricat al acestei instituții cu cât va fi mai ... poate să fie o harnică cusătoreasă, sau și mai prost decât atâta, se numește “gingașa și eleganta Cutare, ce prin grațiile, talentul și arta sa precoce a știut a ne smulge lacrimi în rolul cutare, care este cea mai prețioasă piatră din diadema talentului eiâ€�. Iar un speculator necinstit, care este în stare, spre a-și umple punga, să jure publicului, prin un afiș-monstru, că în cutare seară are să aducă în scenă pe Ucigă-l-toaca de coadă, și care are obiceiul de a mânca lefurile actorilor, este proclamat ca “inteligentul și neobositul ... a intra în istoria teatrului la noi. Și ca să nu acoperim zadarnic spațiul foarte prețios al gazetei, să și începem prin “literatura în teatrul nostruâ€�, făcând o dare de seamă categorică asupra repertoriului acestui teatru.

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>