Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN TĂCERE
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 386 pentru ÎN TĂCERE.
Constantin Stamati - Dragoș (Stamati)
... suspinarea tace, Furtuna se-ntartă și ploaia sporește. Sâlnica izbire brațului puternic Birui tăria porților de schijă, Zăvorul se farmă și țâțâna geme, Neînfricoșatul Dragoș în ea intră; Cu sabia goală gata să lovească, Pipăind el umblă singur prin cetate; Adânc întuneric, tăcere mocnită, Numai prin fereste vâjâiește vântul; Atunce eroul furios strigară: „Fermecător mârșav, blestemate Vronțo! Tu mă faci să umblu rătăcit prin lume, Cătând pe ... mulțime de crâncene fiare, Stârpit-am din lume hoți și tâlhari aprigi, Cătând pe Dochia răpită de tine. Unde ți-i lăcașul, o, dușmane Vronțo? În bizunie, peșteri, în codrii nămornici, În făr’ de fund hrube, în hiola mării, Te ascunzi cu dânsa, cu a mea Dochie? Geniu rău și crâncen al Daciei mele! Aflându-ți lăcașul și în tartar, Din piept îți voi smulge inima ta neagră, Ca să scap de tine pe a mea Dochieâ€�... Deci tăcând eroul, l-au ... sicriul, ca în iad jucară. Cu-așa îngăimare trecu ele noaptea, Chiuind mai strașnic, de vuia cetatea. Dar cântând de trei ori vestitorul zilei, Pieriră în clipală stafiile, racla. Deci tăcere mare ca ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
... mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor ... de nimic n-are-a plânge decât d-un steag îndrăgit Murind, după el privește, după dânsul e mâhnit. Moartea după-ntâmplări zboară în drumul său grozăvos Unul piere-ntreg cu totul, altul, în țărână jos, Ca un trunchi a cărui ramuri de secure cad trosnind, Ale sale mădulare-și vede în bucăți sărind, Care, târându-se încă pe pământul umedat, Lasă după el șiroaie în praful cel sângerat. Rănitul, pe care moartea jumătate l-a lovit, În brațul unui prieten în zadar fuge ferit; Amândoi d-o lovitură îmbrățișați sunt loviți, Ș-amestecați împreună, amândoi sunt mulțumiți. Însă în ...
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
... mai iute din tot locul năvălesc; Și ca două aripi negre deodată se întind Din coastele cele dese de legiuni șiruind. Ne-nduplecat armăsarul, strâns în frâu, locul lovind, Pe-ndoitele-i genunche se oprește sforăind. Trăsnetul încă tot doarme, și-n câmpul cel mărmurit O prea jalnică tăcere cu groaza s-a răspândit. Nu s-aude decât marșul atâtor mii de soldați Alergând naintea morții căreia sunt închinați, A carelor ... de nimic n-are-a plânge decât d-un steag îndrăgit Murind, după el privește, după dânsul e mâhnit. Moartea după-ntâmplări zboară în drumul său grozăvos Unul piere-ntreg cu totul, altul, în țărână jos, Ca un trunchi a cărui ramuri de secure cad trosnind, Ale sale mădulare-și vede în bucăți sărind, Care, târându-se încă pe pământul umedat, Lasă după el șiroaie în praful cel sângerat. Rănitul, pe care moartea jumătate l-a lovit, În brațul unui prieten în zadar fuge ferit; Amândoi d-o lovitură îmbrățișați sunt loviți, Ș-amestecați împreună, amândoi sunt mulțumiți. Însă în ...
Alphonse de Lamartine - Imnul nopții
... Alphonse de Lamartine - Imnul nopţii Imnul nopții de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu Publicată în Curierul românesc , III, nr. 16, 19 martie 1831 O, nopți, deschideți acu-n tăcere Cereasca carte ce-nfățișați ! Stele șoptinde, a mea vedere P-a voastră cale o ațintați ! În aste ceasuri de slavă pline, Zefiri, a voastre aripi aline ! Pămînte, echole-ți aromează ! Mare, întinde al tău senin, Leagănă-n sînu-ți ... alta, șoptind, îmbie: Legile noastre cine ne-a pus? Unda cu undă se sfătuiește: Cin'e acela ce ne smerește? Trăsnetul zice lucind în
Ion Heliade Rădulescu - Imnul nopții
... Ion Heliade Rădulescu - Imnul nopţii Imnul nopții de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu Publicată în Curierul românesc , III, nr. 16, 19 martie 1831 O, nopți, deschideți acu-n tăcere Cereasca carte ce-nfățișați ! Stele șoptinde, a mea vedere P-a voastră cale o ațintați ! În aste ceasuri de slavă pline, Zefiri, a voastre aripi aline ! Pămînte, echole-ți aromează ! Mare, întinde al tău senin, Leagănă-n sînu-ți ... alta, șoptind, îmbie: Legile noastre cine ne-a pus? Unda cu undă se sfătuiește: Cin'e acela ce ne smerește? Trăsnetul zice lucind în
Mihai Eminescu - De-or trece anii...
... altfel, "nu știu cum". De-aceea una-mi este mie De ar vorbi, de ar tăce; Dac-al ei glas e armonie, E și-n tăcere-i "nu știu ce". Astfel robit de-aceeași jale Petrec mereu același drum... În
Paul Zarifopol - Recreația criticului
... firește, încearcă a fi când algebră, când muzică, când evocare de viziuni sau alte diferențieri ale pipăitului originar, ale cărui înfiorări vibrează ascuns în toate simțurile. Dar acestea sunt excese minunate. În curs obișnuit, graiul este imperativ sec. Cei ce n-au talentul graiului, și se fac scriitori adică, nu se pricep decât să agrementeze acel imperativ ... cunoștința unor intelectuali de supremă distincție. De aci neapărat rezultă neînțelegere exasperantă între scriitor și cititorul critic, iar neînțelegerea se rezolvă, pentru acest din urmă, în renunțare și tăcere umoristică. Povestirile dlui Dragoș Protopopescu sunt capricii de surprinzător farmec; lucru de scrupuloasă iscusință, de gust sigur, de o fantezie cu tonuri minunat variate. Istorii ... violente: un asasinat din gelozie; o rănire cruntă într-un viol; omorul ridicol al unui bărbier care nu vrea să radă pe un moșneag întârziat în prăvălie de ajunul Crăciunului; moartea curioasă a unui bețiv care-și urmărește umbra în valurile mării. Apoi istoria unui cioban zănatic, care ajunge slujbaș la o căpitănie de port și moare de inimă rea, amorezat de o cioară... În ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița
... crunt: „război, război“ cu spaimă-n suflete pătrunde Și — Dumnezeu mai știe unde? — Îndrăgostiții amândoi se duc, se pierd printre răchite, În luntrea cu lopeți grăbite. Stau două tabere-n tăcere pe maluri, cu priviri severe pândindu-se în ceas avan. Se ceartă între dânșii frații Români ce-s fiii unei nații coborâtoare din bărbații viteji ai marelui Traian. Căci iată, al Moldovei Tată ... Rănit în bătălie, Radu cu câți oșteni i-au mai rămas, trecându-i Dâmboviței vadul, Înfrânt spre țara lui s-a tras. Dar în Suceava, sub mari arce de flori, în cântec de norod, În Scaunu-i domnesc se-ntoarce Ștefan, cu-al biruinței rod. Din falnicii Carpați și până În Serbia, departe-n zări, Și de la Dunărea bătrână, la țărmul vechi al Negrei Mări, de spada lui cutezătoare Și nendoită de furtuni Sunt puse ... neaua se topește Și-ntreaga, dulcea ei suflare e numai dor și desfătare. "O, Doamne, îngeresc i-e somnul!" vrăjit își zice Ștefan Domnul veghind în prag și-ar fi în stare un veac întreg, în ...
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
... mărimea lui. Boierul era servul țarului, iară poporul de rând sclavul boierului. Acea epocă plină de desfătare era fericită pentru boierimea nobilă, care se folosea în plin de puterea mai că nemărginită ce o avea peste robii săi... Boierii trăiau în orgii și în risipă, negânÂdind la interesele patriei, chibzuind că, dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orânÂduială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau ... Hrițko, iară slujitorii curții îl poreÂcleau baistruc, necunoscându-l de copil legiuit, căci el a fost lepădat de prunc mic și găsit în ieslele grajdului boierului KliÂmenko. De copil mic Hrițko se făcu jucăria și distracția slujitorilor curții, iară la urmă, când copilul ajunse în vârstă de 10 ani, îl luă Klimenko în reședința sa în funcțiunea de paj. Trecură ani și Hrițko din băietan se alese un flăcăuandru isteț și dibaci la vânători așa, că ajunse la demnitatea a ... stâncă albă pe o poieniță sta o bojdeucă afumată și neagră a unui pădurar. Soarele era la apus și amurgul serii cătinel acoperea în ...
Grigore Alexandrescu - Reveria
... Grigore Alexandrescu - Reveria Reveria de Grigore Alexandrescu De zgomot departe, în vesela vale, A cărei verdeață ades am călcat, În liniștea nopții, privirile tale Se-nalț, se ațintă pe cer luminat. De unde oar' vine a ta reverie? Ce visuri plăcute în preajmă-ți se joc? Admiri tu natura, a ei armonie? Citești viitorul în literi de foc? Sau cauți departe o stea favorită, Ce crezi că asupră-ți privește zâmbind? Dar nu, e instinctul de-o viață dorită, Ce ... încântă a noastră gândire; Tot are un farmec, tot este mister; Nădejdile noastre, suspin, suferire, Dorinți fără nume, se-ndrept către cer. Acolo în stele ca-n lumi de lumină, Sunt suflete, îngeri, ce cânt și ador; Ființi grațioase ce blând se înclină, Cătându-și în lume tovarășii lor. Și când, stăpânită de-a vieții mâhnire, Te plimbi tu pe câmpul tăcerii-nchinat, De simți o suflare, de-auzi ... tine-ncântat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De ce însă gândirea-mi se-ntoarce cu durere Spre zilele acelea? timpi ce v-ați depărtat, Când pe urmele voastre tot intră în tăcere
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion
... o cameră privată. Într-o zi  nu, era seară  Dup-a lui Rozon poruncă, Șoarecii toți s-adunară Și într-o tăcere-adâncă Aste vorbe ascultară: "De când sub aceste bolte ne aflăm adăpostiți, Fraților! voi știți prea bine cât am fost de fericiți; Șeful de azi ... Vrednic a purta mai bine nume de defăimător, Să vie, precum venise, chiar într-al nostru pământ, Să ne strice fericirea? Nu, cât eu în viață sânt, Nu va fi: acum e timpul să ne răzbunăm și noi, S-arătăm că-n șoareci curge nobil sânge de eroi Și că ... de la coada mea, Ce pe a gloriei cale pururea o veți vedea." Zise, și auzitorii așa mult au aplaudat, Cât dulapurile toate în Arhivă s-au mișcat. A doua zi șoricimea cu mare grabă porni Făcu la Focșani gustare, și seara în Iași sosi. II Noaptea domnea în natură, Și zefirii răcoroși Suflau cu-aceeași măsură La drepți sau necredincioși; De a zilei osteneală Sion dormea obosit: Dormea! fără îndoială, În ... o asigurez, Căci fapta e de mirare, și nu îmi vine s-o crez), Spun că și chiar comandirul, faimosul acel Rozon, Lăsă o labă