Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNTÂMPLĂRI
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 331 pentru ÎNTÂMPLĂRI.
Garabet Ibrăileanu - Varia Varia de Garabet Ibrăileanu 1. Un prieten cu adevărat, dar cu adevărat bun e acela pe care îl cauți în zadar. 2. Prietenia din tinerețe devine adesea cunoștință veche la bătrânețe. În bătrânețe ideile și mai cu seamă sentimentele se răcesc și rămân ideile, care, pierzând și ele elementul entuziasmului, devin simțăminte de datorie. Slăbindu-se sentimentele și pierzându-se entuziasmul care leagă pe prieteni, se slăbește prietenia. 3. Știința, prin însăși natura sa, e singurul lucru pe care trântorii nu-l pot căpăta prin munca altora. Rodul muncii de a învăța nu poate fi furat de altul. Acest lucru e natural azi; însă când s-ar putea fura și rodul acestei munci, desigur burghezii ar spune că așa e bine, așa e armonie. 4. La unii, întrebuințarea podoabelor se tălmăcește astfel: neavând nimica în sine , pun în schimb pe sine . 5. Altruismul nu-i decât egoismul bine înțeles, priincios individului și unui număr cât mai mare de alți indivizi, a căror bunăstare aduce bine individului de la care purcede fapta. 6. Inteligența nu se poate sulimeni spre a arăta altfel de cum este; deci cei proști n-au nici ...
... în vecii vecilor, a se lega de români. D-apoi frații noștri de sânge: franțujii, italienii, spaniolii și portughezii, ce așteaptă? La orice întâmplare, Doamne ferește, stau gata să-și verse sângele pentru noi... Unirea face puterea, oameni buni. Ei, acum cred c-ați înțeles și răsînțeles. — Ba ...
Ion Luca Caragiale - Așa să mor!
... clasa a doua dacă voi avea noroc să găsesc, fiindcă e totdeuna îmbulzeală și locurile se vând mai dinainte. Dar am noroc; din întâmplare, în ziua aceea, sunt puțini călători; locurile toate sunt libere; am să fiu singur într-un compartiment de patru paturi... atât mai bine! nu ai ...
Ion Luca Caragiale - A zecea muză
... erau minunat executate, au fost primite toate și așezate în templu... De trei ori trei, nouă. Încetul cu încetul, lumea a uitat acea întâmplare, și închipuirea meridională a mulțimii elene s-a stabilit asupra realității de nouă muze. A venit apoi Esiod și ...
Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva
Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva Sfânta Ghenoveva de Ion Luca Caragiale Cam de acum o mie cinci sute de ani, ocrotitoarea cetății vestites între vestite, patroana Parisului, a fost sfânta Ghenoveva. Despre sfânta aceasta au rămas, în istoria scrisă de oameni învățați, dar mai ales în pomenirea poporului francez, multe povestiri pline de frumusețe, dintre cari credem că nu va fi neplăcut cititorilor noștri să le dăm, de pe unde le-am putut culege, câteva, pe scurt. Iată... Sfânta Ghenoveva s-a fost născut, în anii dintâi ai veacului al cincilea de la mântuitorul nostru, într-un târgușor numit Nanterre, aproape de Paris, cale de vreo trei ceasuri bune cu piciorul; și a trăit peste nouăzeci de ani. Acolo la Nanterre era o cetățuie întărită cum erau pe atunci, în vreme de războaie piept la piept. Unii povestesc că ea ar fi fost copila unui senior, păgân mai-nainte, iar acuma închinat cu tot sufletul la credința creștinească, după povața sfântului Gherman, episcopul din partea locului, care cu neobosită râvnă propovăduia cuvântul domnului pântre necredincioși; și că astfel, Dumnezeu, spre a-l răsplăti pe acel senior de osârdia lui, îi trimisese ...
Ion Luca Caragiale - Un nou plagiat Zola
... de tutunuri sau de mine — o știință repede, expeditivă, superficială, făcută din peticele de hârtie puse unele peste altele. Grămădești un dosar, adunând la întâmplare orice fel de note și informații. Rotunjești toate aceste peticele, potrivit cu mersul fabricațiunii. Coși toate bucățelele, mai bine sau mai rău, cu ață albă ...
Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor
Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor Paradisul suspinelor [1] de Paul Zarifopol Mi-ar părea nepotrivit a vorbi cititorului curios de frumusețe literară despre poetul Vinea, fără a-l preveni că arta acestuia e dintre acele care impune modificări în metoda obișnuită a cititului. Povestesc doar pentru mine, de bună seamă, dar și pentru un cititor ideal, care ar găsi că sunt un interesant caz de umanitate. Cuvintele eroului (paginile Paradisului suspinelor) sunt când memorii ale eroului, când istorisire despre erou. Să nu se grăbească cititorul a-și fixa apetitul pe dezvelirea unui caz interesant de umanitate. Substanța fermecătoare e în altă parte. Adnotatorul memoriilor lui Darie înseamnă: Sensibilitatea dureroasă a eroului s-a lăsat desigur condusă, în povestire, mai mult de acuitatea impresiilor conținute, decât de ordinea cronologică și de logica expunerii. Deci, ziceam drept: nu la cazul interesant de umanitate, ci la expunere să luăm seama. Întâmplările somnului nu sunt fără însemnătate. Adevărul lor nu e mai puțin veridic decât al orelor de veghe... Imagini, senzații, emoții, somnul oferă de toate, asemenea vieții pe care ne-am deprins a o considera ca propriu-zisă. Realitatea ...
Petre Ispirescu - Fata moșului cea cu minte
Petre Ispirescu - Fata moşului cea cu minte Fata moșului cea cu minte de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un om bătrân care avea o fată mare, de se dusese vestea în lume de vrednicia ei. Moșneagul (unchiașul) se căsători de a doua oară cu o babă, care avea și ea o fată mare. Baba, însă, punea pe fata unchiașului la toate greutățile casei; iar fata ei se clocise de ședere. Biata fata unchiașului torcea, țesea, făcea pâine, mătura și scutura fără să zică nici pis! dară baba punea parte fetei sale, și pâra la unchiaș pe fiica lui și o tot ocăra. Nu era ziuliță lăsată de Dumnezeu să nu se certe cu el, ca să-și gonească copila, și-i zicea: - Daca nu-ți vei duce fata de aici, pâine și sare pe un taler cu tine nu mai mănânc. Bietul om se cam codea; dară baba într-o noapte turnă apă pe vatră și stinse focul ce-l învălise fata unchiașului de cu seară. A doua zi, dis-de-dimineață, se scoală fata să facă focul, fiindcă tot pe ca cădea păcatele; dară ...
Constantin Negruzzi - Parte întăi
Constantin Negruzzi - Parte întăi Parte întăi de Constantin Negruzzi Tu vrei, iubita me prietină, să-ți fac prescriire rătăcirilor tinereții mele, orișicât ar fi ea de neplăcută; ceea ce tu poftești este pentru mine o poroncă neurnită, nu-ți voi tăgădui nimica; și fără să te supăr prin un înainte cuvânt supărători, îți voi discoperi pănâ și celi mai mici împregiurări a unii curvii înfricoșate, întru care odinioară am fost adâncită. Adivărul va povâțui condeiul meu. Nu mă voi osteni a acoperi nici cu ce mai supțiri gază scriire me: voi zugrăvi lucrurile după fire, fără să mă tem că voi jîgni legile bunicuviință, cari nu sunt făcute pentru niște persoane atât de prietini precum noi. Afarâ de aceasta, tu ai o cunoștință foarte adâncă de desfătările celi adivărate, pentru ca prescriere lor să te scandalisască. Tu știi că oamenii cu duh și cu gust au ca o datorie a-și împodobi eticurile cu feliuri de goliciuni, cu toate că, temându-să de a răni ochii subțiri, nu le pun în sama lor. Să trecim la istorie me: fiind copil, mă numĂ© Franțisca Hil. Eu sunt născută din niște părinți foarte ...
Emil Gârleanu - Bolnavii Bolnavii de Emil Gârleanu Lui D. Nanu Ioan Bughea, ciobanul, venea nepăsător, cu sarica pe umeri, cu ghioaga în mâna dreaptă, iar în stânga c-o sidilă în care aducea un caș pentru cumătru-său, popa Eftimie. Bughea se cobora arareori din munte, ș-atunci sta o zi încheiată în sat, de se mai lua cu oamenii. În dreptul primăriei se opri. În ogradă se adunaseră o mulțime de oameni: moșnegi, femei cu copii în brațe, flăcăi; stăteau pâlcuri-pâlcuri și vorbeau. Vreo câțiva se așezară pe lavițe. Bughea își rupse din drum și veni dintr-o întinsoare între băietani. — Da ce v-ați adunat, mă, că doar nu-s acum sorții? le zise el. Unul dintre flăcăi îi dădu, în glumă, un pumn în umăr și-i răspunse: — Trece doftorul, Bugheo, prin plasă. Ciobanul rămase o clipă locului, mirat, apoi începu să râdă. Toți întoarseră capetele spre el. Atunci el îi întrebă: — Bine, mă, și dacă trece doftoru, îi ieșiți înainte ca la împăratul? — Eu am venit cu mămuca, spuse un flăcău. — Eu mi-am adus pe soru-mea, spuse un altul, că se topește așa, din picioare, ca ceara. ...
Emil Gârleanu - Furnica Furnica de Emil Gârleanu În mahalaua Tătărașilor toți îl cunoșteau pe Ion Cuhulea. Născut și crescut acolo, trăind cincizeci de ani în șir numai pe locul acela, nici nu putea fi altfel. Copiii, de la vârsta de șapte ani, când prindeau să învețe carte, pe lângă școală, mai știau unde-i biserica și casa lui Cuhulea; iar biserica era mai greu de nimerit decât căsuța moșneagului. Dintr-un bordeiaș prizărit, locuința Cuhuleștilor la-nceput, astăzi moșneagul clădise, din munca lui, patru odăițe, cu pereții îmbrăcați pe dinafară într-o perdea de iederă care flutura la cea mai mică bătaie a vântului, ca un fald de steag. Și cum era pe un vârf de dâmb, din orice parte a Tătărașilor puteai privi drept în ograda lui Cuhulea. La început Cuhulea a fost paracliser un șir întreg de ani, apoi, la bătrânețe, s-a lăsat, și acum stătea să se odihnească. Om scurt, ciolănos, purta mustățile rase și, cum era spân, mai nu i se cunoșteau nici sprâncenele. Numai ochii albaștri și totdeauna speriați împrăștiau ceva neobișnuit peste fața lui. Era morocănos, rar intra în vorbă cu cineva, și atunci ...