Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNTOARCE PE DOS
Rezultatele 121 - 128 din aproximativ 128 pentru ÎNTOARCE PE DOS.
Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie
... fieștece domnu semeț și nemilostiv va cădea și nu să va scula. Iar de să va tâmpla domnului să cază, iară apoi el să va întoarce și ca plânge de căderea sa cu toată inima, are Dumnezeu putĂ©re să-l rădice; că Dumnezeu iaste judecătorul, și a lui ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
... orice caz, sarbezi eram amândoi (poate că din cauza lumii care ne împiedica) și despărțirea n-avea nimic din tragediile de odinioară, din fiecare seară. Pe obrazul rece pusei o sărutare scurtă, iar gura ei nici nu mă atinse. Apoi trenul porni. Am uitat repede motivele de griji pe care le lăsasem. Trăiesc din surprize, și seara adorm istovit de atâta goană prin muzee și pe străzi. De la Irina îmi vin scrisorile la data fixă, așa cum hotărâsem acasă. Îi răspund conștiincios, dar grăbit, cu gândul în altă parte, vorbindu ... A trecut o lună și mă găsesc într-un amurg în Jardin du Luxembourg. E minunat, soarele abia a apus, seara coboară armonios, pe pomi, pe flori, pe bazinurile cu apa cu reflexe roșcate. Singur, împreun mâinile, îndrept ochii spre cer și mă rog: “Doamne, te vizitez rar, dar sunt acum așa ... nu știam cum să încep. Începutul mi se părea totdeauna extrem de dificil. Mă temeam ca prima mea mișcare să nu fie ridicolă. Înclinat de pe atunci la neurastenie, găseam un motiv bun de chin. Și exclamam ridicol — ridicol pe ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta
... E adevărat că un început de explicație am găsit într-un articol al dlui Maiorescu: Leon Negruți și Junimea . În acest articol dl Maiorescu enumeră pe toți membrii Junimii , caracterizând pe fiecare cu un adjectiv special — spre pildă: ,,franțuzitul KornĂ©" ,,închisul estetic Burghelea", ,,hazliul Paicu" etc. Acolo găsesc între ,,blajinul Miron Pompiliu" și ,,supergingașul Volenti ... spune, și noi n-avem nici un drept să nu-l credem, că se spală, se piaptănă, se tunde, nu scrie cărți, nu umblă mâncând pe stradă, apoi toate acestea pentru o țară mică ca a noastră sunt destul de frumoase. Decât... toate acestea, drept vorbind, îl privesc pe ... cei nespălați care să zică: dar ce ne pasă nouă dacă dl Philippide se spală ori ba, și ce are a face rolul pe care l-a jucat Junimea în țara noastră cu chestia cum se tunde dl Philippide? Sunt două chestii deosebite, fiecare cu importanța ei ... învățat la Bârlad șapte ani italienește și după șapte ani nu știam să declin italienește cumsecade." Și chiar sfârșește cu următoarea mărturisire melancolică: ,,...păcat că pe calea hotărâtă de dânsa (de Junimea ), ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață
... chestii se reduce la următoarele: care e cauza pesimismului? — deziluziunea; care este cauza deziluziunii? —pesimismul. Cum văd cititorii mei, am fost înțeles tocmai pe dos și dacă un scriitor ca dl Petrașcu m-a înțeles așa, cu atât mai mult trebuie să mă fi înțeles greșit alții. Pentru ... a Engliterei moderne spre pildă, ar căuta ceva comun tuturor organizațiilor sociale, începând de la comunele primitive ale brbarilor până la societatea burgheză modernă. Pe urmă, cu acest rest comun tuturor organizațiilor sociale ar dori să caracterizeze organizația modernă a Engliterei. În acest caz, ceea ce ar caracteriza ... În legătură cu această degenerare și slăbire nervoasă e slăbirea voinței, o disproporție mare între voință și inteligență. Nu în zadar îl numesc criticii francezi pe pesimistul modern un impuissant [2] . Cu această enervare, slăbire a voinței sunt în legătură toate celelalte semne distinctive ale pesimismului, anume: melancolia, blazarea ... caractere respingătoare și de desprețuit. Totdeauna dăm o explicație obiectivă restricțiunii voinței noastre, în loc de a căuta o explicare subiectivă. Odată porniți pe ...
Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria
... medic îl obligă să se devoteze penÂtru cei ce suferă și, de multe ori chiar, să-și riște viața pentru a scăpa pe aceea a altora. În ce altă profesie se găsește abnegația absolută de sine, pe care medicina o impune celor ce o exercită? Este evident deci că, dintre toate profesiile, mediÂcina este cea mai bineÂfăcătoare. Dar, - în plus ... templul sacru al medicinei. Acum înțelegeți înalta demnitate a profesiei mediÂcale și respectul ce i se dă din toate părțile. „Cinstește pe medicâ€� zice Biblia,...â€� căci ai trebuință de elâ€�. II Dar, ce este un bolnav? Un bolnav este un individ în al cărui organism s ... Astfel de bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiți, - vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt o mână sau un picior, - un țăran care, lovit de pelagră, și-a pierdut mințile; - un ... la adevăratul lor scop), - indivizi care inspiră scârbă și care par a nu fi demni de nici un inÂteres. Veți întâlni bunăoară
Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele
... punctul de vedere al desvoltării ideilor asupra lucrurilor și a lumii. Deși idealismul nu e product al individualității, și aceasta nu poate fi pe deplin cunoscută fără cercetarea fiziologică și psichologică a ființei ce-i dă naștere, voiu căuta să, desfac, pe cât se poate, înflorirea minții de trunchiul de care se tine și să povestesc mai mult înșirarea logică a gândirilor mele, decât să ... în fier, în care își strângea economiile lui, scotea besecteaua de mahon ferecată cu argint, un dar de nuntă al mamei mele, și așezându-se pe colțul sipetului, își număra galbenii pe cari îi aduna unul câte unul. Îmi aduc aminte că într'o zi, când eram fată la așa numărătoare, am auzit numărul quatrevingt și mă ... avut o înrâurire asupra desvoltării mele intelectuale, mai ales în ce privește cunoștințele mai desăvârșite ale limbei franceze. Tatăl meu primind propunerea marelui ban de pe atunci lordache Ruset, din Bacău, de a merge la moșia lui Filipenii pentru a pregăti pe doi copii ai lui, desfăcu pensionul, și familia noastră se strămută la acea moșie, lângă Bacău, unde stăturăm doi ani. Aci se desvoltă în mine ...
Radu Greceanu - Începătura istoriii vieții luminatului
... pronie iar la aseminea stăpîn o au încredințat, care nu numai cu vredniciia împodobit iaste, ci și cu buna faptă a blîndĂ©ților, pe deplin încoronat iaste, pentru care mă și adeverez că faptele măriii-sale nemincinos mă vor scoate. Cap. III - Cum, după moartea lui Șărban-vodă, toată ... medelnicer, i Vergo vel -portar capichihaia lîngă serascheriul fiind, i-au trimis la pașa serascheriul, anume Mustafa-pașa, care era cu oștile la Baba. Așijderea pe alți boiari, anume: Mihaleea șătrariul, i Costandin clucer Ciorogîrleanul, au mai trimis la hanul Selim Gherei, întîmplîndu-să a fi și el atuncea ...
Dosoftei - Psaltirea în versuri
... pre carii ț-vor bine. Domnul giudeț direptu-i, tare și lung rabdă, Nu ceartă-n toate zâle, nu sloboade pradă. Și de nu veț întoarce cătră pocăință, Are săgeț amână scoase din tulbiță. Arcul întins încoardă, lancea strălucește, De strică și răstoarnă în ce să oprește. Și-n voi le ... Cine va săpa groapă altuia să-l surpe, Sângur ș-va cădea-n râpă și viața ș-a rumpe. Că i să va întoarce în cap răutatea Și i s-a strânge-n creștet toată strâmbătatea. Mărturisi-ț-voi, Doamne, a ta dereptate, Și numele ...