Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȚINÂND SEAMA DE TOATE
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 346 pentru ȚINÂND SEAMA DE TOATE.
... două fețe grave și simțite ale medaliei numită românul, ca toate baladele populare, începe cu expunerea cea măreață în două linii a sugetului, de care numai zicătorii satelor și Homerii știu taina... "Sus pe malul Oltului, La casele Vâlcului, Vâlcu bea și veselește, De holeră nici gândește." Vâlcu "bea și veselește", Vâlcu, românul care nu-și schimbă nici fața, nici obiceiurile în ființa primejdiei ce amenința curtea și bordeiul ... era dară domnul B., să insufle o așa dragoste... Era pentru mulți un original și pentru toți... lucru rar... un om cinstit!... Domnul B. era de mijloc la făptură, dară așa de țigărit și de slab, că se vedea printr-însul, și se părea un uriaș; o pereche de pantaloni largi peste toată măsura lui putea ascunde fusele ce-i slujeau de piciore. Când se primbla, mâinilemergeau într-o parte, picioarele în alta, iar capul se legăna în toate părțile; întâlnindu-l pe uliță dând peste trăsuri, încurcându-se în pavelele și butucii cu care era podit Iașul, se părea o stahie... Capul era ... s-arsocoti necinstite să iubească un om care nu juca biliard și cărți șinu trăgea tutun... Dar nevoia holerei m-a silit. Chemat de
Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu (Tablou dramatic într-un act)
... aceea îmi e necunoscută. Vai! cele întâmplate istoria le spune Și cele viitoare și-aruncă umbra lor În atmosfera groasă a zilei cei de azi. De ce se-ntâmplă toate așa cum se întâmplă, Cine mi-a spune-o oare? E plan, precugetare, În șirul orb al vremei și-a lucrurilor ... apoi nu vedeți voi Că ei admiră toate ce le-aduce pieire? Omoară fericirea unui popor întreg, Liniștea unui secol și ești numit erou. Beată de bucurie mulțimea te primește, Cu lauri te-ncunună... O gintă ce se-nalță Pe spatele altora e mare  și cu cât Mai mult se ... domina pământul, Căci răutății numai îi datorește-avântul Ce l-a luat pe scara ființelor naturii. Cine-a văzut vrodată popor de oameni buni Să fie mare? Dacă e rău, e egoist, Vrea toate pentru sine, nimica pentru alții; Dacă trăiește bine, dar fără ca să lase Ca și-alții să trăiască  e mare. Când un popol Începe ... nefericea Ades scrintește șirul gândirii și o face Să meargă tocmai contra la calea ceea care Ar trebui s-urmeze. Un orologiu care în loc de-a-mbla-nainte S-ar târâi-ndărăt. O, nu esistă crime, Căci
Petre Ispirescu - Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
... fundul unui tron vechi, armele și hainele tatâne-său de când era flăcău, dar foarte ruginite. Se apucă însuși cu mâna lui să le curețe de rugină și, după șase săptămâni, izbuti a face să lucească armele ca oglinda. Totodată îngriji și de cal, precum îi zisese el. Destulă muncă avu; dar fie, că izbuti. Când auzi calul de la Făt-Frumos că hainele și armele sunt bine curățate și pregătite, odată se scutură și el, și toate bubele și răpciuga căzură de pe dânsul și rămase întocmai cum îl fătase mă-sa, un cal gras, trupeș și cu patru aripi; văzându-l Făt-Frumos astfel, îi zise ... s-a dus, s-a dus, trei zile și trei nopți, până ce ajunse la o câmpie întinsă, unde era o mulțime de oase de oameni. Stând să se odihnească, îi zise calul: - Să știi, stăpâne, că aici suntem pe moșia unei Gheonoaie, care e atât de rea, încât nimeni nu calcă pe moșia ei, fără să fie omorât. A fost și ea femeie ca toate ...
... țanc! și durițele zbârnâiau în odăile mari, în care trichelurile jucau pe dușumelele lustruite apele lucii ale lumânărilor. Tot așa sclipea și dânsul, ca bucățelele de cristal ce clincheteau, atârnate ca niște cercei, în urechile de bronz ale policandrelor. Viața îi era o rază de soare! Nu dormea nopțile; pășea, odată cu pragul sălii de joc, pragul zorilor. Nu obosea; în fața escadronului trăgea sabia, ca un fulger, din teacă, și, strunindu-și calul, rotea ochii pe câmpul de mustru. Privind astfel portretul, bătrânul, sprijinit în cârjă, parcă întinerea, se îndrepta de șale, ridica în sus capul, își lăsa umerii în jos și trăia vremile acelea. Alteori se așeza, obosit, într-un jilț, în odaia de culcare, scăldată, mai mult ca toate celelalte, de lumină. Și acolo, sus, deasupra patului, un portret mai mic îl arăta căpitan; purta favoriți negri, lungi, mustăți bine răsucite; aceiași ochi sub fruntea-naltă ... dormea, trăia ca soldații lui, îndura toate și era mulțumit. Șuieratul gloanțelor, în recunoașterile pe care le făcea chiar el, i se părea doar bâzâituri de albine. Și în vălmășagul sângeros, în vârtejul de ...
Nicolae Filimon - Despre teatrul italian (2)
... realizarea acestei legitime dorințe: Italia era în rezbel, și teatrele ei închise; guvernul dă o subvenție bunicică, iar abonații se întrec a-și ține locurile cu orice preț. Cu toate acestea, noi aveam o presimțire funestă: parcă venea cineva și ne șoptea la ureche că artiștii de estimp nu o să fie buni. Așteptarăm să-i auzim și apoi să ne esprimăm părerea despre dînșii. Finalmente, ei debutară cu operile Il Trovatore ... Manzini, primadona serie absolută, deși cîntă după un metod escelent, deși accentuează notele bine, dar la ce pot servi aceste escelente calități cînd vocea lipsește? De cînd esistă operă la noi, nu ne aducem aminte să fi auzit o voce atît de curioasă ca a doamnei Manzini. O soprană, ca să merite numele acesta, cată să aibe un registru de șasesprezece tonuri [3] curate și bine întonate. Aceste note lipsesc în parte de la această soprană sau, și daca le posedă, nu sînt egale în vibrațiune, nici în timbru. D-aci rezultă că tonurile acute de la re , linia a patra, pînă la si acut sunt țipătoare și unele foarte puțin întonate, iar de la re în jos sunt atît de
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
... încercat de împrejurări; mica mea luntre o bătuseră valuri mari. Mă apărasem prost și, scârbit de toate peste măsură, năzuisem să aflu într-o viață de stricăciune uitarea. O luasem numai cam repede și mă vedeam în curând silit să depun armele. Mă lăsau puterile. În acea seară, eram în așa ... de tânăr singur în București, de capul meu, mă ferisem să intru-n cârd cu oricine, așa că din restrânsul cerc al cunoștințelor mele, alese toate pe sprânceană, Gorică Pirgu n-ar fi făcut niciodată parte dacă n-ar fi fost tovarășul nedespărțit al lui Pașadia, de care aveam o evlavie nemărginită. Pașadia era un luceafăr. Un joc al întâmplării îl înzestrase cu una din alcătuirile cele mai desăvârșite ce poate avea ... surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă. Viața lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieșit din oameni cu vază și stare, fusese oropsit de la naștere, crescut pe mâini străine, surghiunit apoi în străinătate la învățătură. Întors în țară, se văzuse jefuit de ai săi, înlăturat, hărțuit, prigonit și trădat de toată lumea. Ce nu se uneltise împotriva lui? Cu ce strigătoare nedreptate îi fuseseră întâmpinate lucrările, truda ...
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
... și mîinile lor ușoare, cu gesturi delicate, întinzînd rînd pe rînd aripele celor căzuți, au prins să se miște în lumina lămpii, îndemînatice și pline de băgare de seamă. O pulbere fină de pastel s-a risipit și joacă împrejurul lor, fețele înflorite de un zîmbet de mulțumire se luminează și vînătoarea nocturnă odată rînduită, stă acum să-și ia locul în cartoanele mari ale colecției de care e plină odaia. În jurul lor, un miros vag de camforă plutește, iar pe pereți și pe mese, sub adăposturile de sticlă, o lume întreagă de fluturi, de aripi ușoare ce-au vîslit, plimbîndu-se din potir în potir, purtînd toate scînteierile curcubeelor și toate nuanțele și fantaziile infinitului, toate neamurile și felurimea gîngăniilor care țîrîiește în ierburi și cîntă la soare, cei de prin scorburi și cei de sub pămînt, vieți de o zi și străluciri de o clipă, pietre scumpe împrăștiate în praful drumurilor, juvaeruri zburătoare, aripi pe care capriciul naturii și-a zugrăvit toate arabescurile, palete pe care au rămas culori uitate, senin de cer și beteală de lună, painjeniș de rază și urzeală de purpură, tot ce a strîns truda lor de pretutindeni
Panait Istrati - Chira Chiralina
... Erau orele șase seara. Zi de lucru. Aleile grădinii erau aproape pustii către cele două porți principale; soarele crepuscular aurea nisipul, în vreme ce boschetele de liliac se scufundau în umbra serii. Liliecii zburau de colo-colo, zăpăciți. Băncile pe alee erau aproape toate libere, afară de cele din colțurile ascunse ale grădinii, unde perechi de tineri se îmbrățișau amoros și deveneau serioase la trecerea inoportunilor. Adrian nu dădu atenție nici unuia din oamenii ce întâlni în drum. El sorbea lacom ... său, el se plecase asupra lui Stavru, așa cum te pleci asupra unui instrument muzical pe care vrei să-l auzi sunând; instrumentul se împotrivise. De altminteri, ei nu se văzuseră decât de vreo trei sau patru ori, totdeauna pe stradă. Casa mamei sale era închisă pentru Stavru, ca toate casele cinstite. Și apoi, ce ar fi putut el să spună, derbedeul tuturor iarmaroacelor, băiețandrului răsfățat și ținut din scurt? Stavru trecea drept un flecar ... examină figura în lumina palidă a serii și o găsi aceeași. Nimeni n-ar fi putut să-i ghicească etatea. Totuși, Adrian băgă de seamă ...
... în zilele lui, niște zmei furaseră soarele și luna de pe cer. Trămise deci oameni prin toate țările și răvașe prin orașe, ca să dea de știre tuturor că oricine se va găsi să scoață soarele și luna de la zmei, acela va lua pe fiie-sa de nevastă și încă jumătate din împărăția lui, iară cine va umbla și nu va izbândi nimic, acela să știe că i se va tăia capul ... va scoate la capăt o asemenea însărcinare; și când la treabă, hâț în sus, hâț în jos, da din colț în colț și nu știa de unde s-o înceapă și unde s-o sfârșească, vezi că nu toate muștele fac miere. împăratul însă se ținu de cuvânt. Pe vremea aceea, se afla un viteaz pre nume Greuceanu. Auzind și el de făgăduința împărătească, ce se gândi, ce se răzgândi, că numai își luă inima în dinți, încumetându-se pe ajutorul lui Dumnezeu și pe voinicia sa ... și se rupseră săbiile; în suliți se loviră ce se loviră și se rupseră sulițile; apoi se luară la luptă: se zguduiau unul pre altul de se cutremura pământul; și strânse zmeul pe Greuceanu o dată, dară acesta, băgând de ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII
... Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII Către cneazul Nikita Iurievici Trubețkoi Când văd pre unul care ceaslovul nu mai lasă, Biserica păzește, se-nchină, ține postul, Nu doarme cu nevasta, și duce lumânări, Dar ia chiar și cămașa de pe un biet sărac, De-i zic: ascultă frate, te rătăcești cu mintea, Mergând pe astă cale în rai nu poți să intri; Iar dacă ai dorință ca să te ... a stelelor rotire Ș-atracția ce trebui să aibă între ele. Efectul să cunoască a oricărei făpturi. Aceste-i vor da nume de învățat bărbat, Și la-nsemnate ranguri pot încă să-l înalțe; Mulțimea îl va crede un vrednic cap de oaste, Văzând lățită țara și dușmanii învinși. De nu va putea, însă, pe sine-a fi stăpân, De nu va ști a trage cu chip plăcut pre oameni, Și nu se-nduioșează văzând plângând săracul, De-o dreaptă judecată nu e povățuit; În scurt, dacă năravul îi este vicios, Se vor mira de dânsul fără să îl iubească, Și lauda silită le va ieși din gură, Căci numai interesul la asta-i va-ndemna, Stând gata în tot ...
... amintiri, ofițerul se îmbrăcă și, cu toate că nu era nevoie, plecă din nou la cazarmă. A doua zi începuse să ningă. Plutonul de paradă venise și se înșirase în ograda spitalului, în fața odăii întunecoase ca o hrubă de beci. Un caporal și câțiva soldați intrară înăuntru. Ofițerul făcu semn cornistului să se ducă și el, apoi înaintă singur, intră pe ușa îngustă, coborî ... o masă, Stan Petre părea că doarme ușor, gata să tresară la cel dintâi sunet al deșteptării, pe care nu mai avea să o audă. De pe față i se dusese urma de zbucium ce rămâne după o boală plină de chinuri; în locu-i răsărise zâmbetul acela cuminte ce-l prindea atât de bine. La căpătâi îi plângea maică-sa, o femeie slabă, trudită de muncă, cu picioarele goale pe o vreme ca aceasta de început de iarnă. Mai încolo, un frate al ei, cu decorațiile războiului pe piept. Când bătrâna văzu pe celalt băiat, pe cornist, începu să bocească în gura ... dăduse ordinul de zi prin care Stan Petre era făcut fruntaș. Doi dintre camarazi îi cusură, pe mânecile tunicii, galonul împletit din mătasă: puseseră mână de ...