Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AL CĂRUI
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 680 pentru AL CĂRUI.
Ștefan Octavian Iosif - Cișmigiul
... ar cere la trecători pomană Un tei la o răscruce întinde-un ram schilod Și vântul milogește o tânguire vană, Dosind, ca bani de aur, al frunzelor norod. O foaie de catalpă pe-o bancă solitară Cum sta uitată-ți pare un pergament pierdut Al cine știe cărui poet necunoscut, Ce a dormit pe-acolo în nopțile de vară ... Un carpen își așteaptă să-i vie spânzuratul, Cu ... S-au dus și doici, și bone și mândri vistavoi ... Cu florile în seră închis stă grădinarul ... Și trist e Cișmigiul precum e calendarul, Din care
... ar cere la trecători pomană Un tei la o răscruce întinde-un ram schilod Și vântul milogește o tânguire vană, Dosind, ca bani de aur, al frunzelor norod. O foaie de catalpă pe-o bancă solitară Cum sta uitată-ți pare un pergament pierdut Al cine știe cărui poet necunoscut, Ce a dormit pe-acolo în nopțile de vară ... Un carpen își așteaptă să-i vie spânzuratul, Cu ... S-au dus și doici, și bone și mândri vistavoi ... Cu florile în seră închis stă grădinarul ... Și trist e Cișmigiul precum e calendarul, Din care
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă
... bucurăm, și pentru că dl Maiorescu a scris aceste critici, și pentru că ele au fost atât de bine primite de publicul cititor, care știe să prețuiască cunoștințele literare și talentul de critică al autorului. Dar nici numele autorului, nici primirea cea bună din partea publicului nu poate să ne scutească de a analiza aceste scrieri; ba ... impersonală este însă o condiție așa de absolută a oricărei impresii artistice, încât tot ce o împiedică și o abate este un dușman al artei, îndeosebi al poeziei și al artei dramatice. De aceea poieziile cu intenții politice actuale, odele la zile solemne, compozițiile teatrale pentru glorificări dinastice etc. sunt o simulare a artei ... egoismul nu e rădăcina oricărui rău, atunci rolul artei, care, după dl Maiorescu, e de a deștepta în privitori o stare sufletească în care egoismul să nu mai poată avea înrâurire, nu s-ar cuveni să fie numit întotdeauna moralizator. Iată întâia meteahnă în teoria dlui Maiorescu. Dar egoismul ... de grozav, încât un cugetător însemnat, H. Spencer, socoate că toate nefericirile ce au întovărășit dezvoltarea omenirii se datoresc militarismului. Să presupunem o societate în ...
Petre Ispirescu - Zâna zânelor
... cu ochii bleojdiți la dânsa. Iar ceilalți fii de împărați și domni cari erau poftiți la nuntă dedeau târcoale roabelor ce venise cu zâna, și care de care umbla să se prinză în horă lângă dânsele. Și astfel se veseliră până seara. La masă, zâna se așeză lângă fiul cel mic al împăratului. Mâncară și se chefuiră până la miezul nopții. Apoi se duseră fiecare la ale sale. Fiul cel mic al împăratului se duse în cămara lui. Zâna după dânsul. Se culcară și dormiră ca niște împărați ce erau ei. Când se sculă dimineața și văzu ... bufniță tot acolo, îl apucă un cutremur de scârbă, aducându-și aminte de cele ce pățise de la dânsele. Se făcu și nunta fiului de al doilea al împăratului. Fiul cel mic se duse la nuntă iarăși singur, și iară se pomeni cu zâna că vine, și nici una, nici alta, țop! se ... tot îl deșteptați. - Uite, avem de moștenire, de la tata, o pereche de opinci, o căciulă și un bici, și nu ne învoim între noi, care ce să ia din ele. - Și la ce sunt bune bulendrele pe ...
... coarne, că puterile stăpânului au mai slăbit: — Hăis, Joian, tată! Iar la glasul lui, răspunde, ca din niște dumbrăvi înflorite în adâncuri, ciripitul gâdilitor al ciocârliei... E cald. Pământul parcă fumegă. Grumazul lui Duman prinde să lucească de sudoare; jugul îl frige. Și din urmă glasul mai mâniat al stăpânului îl zorește: — Hai, Dumane, hai! Boii nu trag nici mai tare, nici mai încet; căci cunosc ei cuvântul nerăbdător și necăjit al stăpânului. Pășesc liniștiți, înțelepțește, și în ochii lor cuminți și negri parcă se răsfrânge și mai tare fața neagră a pământului scormonit de ... răsuflă din greu. Împrejurul gâtului simt, ca o zgardă de fier, urma jugului scos. Plugarul le-a dat o mână de coceni, din care ei abia aleg câte unul. Un prichindel de copil i-a adus și omului de mâncare: o bucată de mămăligă cu ceapă. Dar ... Omul face un sac mototol și-l pune sub cap. Boulenii nu mai mănâncă; prichindelul le-a adus o oală cu apă, în care nici nu le intră bine botul. Apoi rămân așa, cu puterile sleite, sub arșița soarelui. Graurii, cocostârcul au zburat. Au rămas ei singuri în câmp ...
Alexandru Vlahuță - Dormi în pace
... tău, îmi vine Ca o furie nebună. Ș-aș voi atunci, aproape, Față-n faț-acolea, lângă piatra astei triste groape, Să-mi descind-acela care, cu puternica lui dreaptă, Lumile le cârmuiește, și-n văzduh astrii îndreaptă, Și eu, viermele din tină, Să-i cer astfel socoteală lui, izvorul de ... străluciri ce-n raze-i inima-mi scălda și mintea! Și adânc smerit, cucernic, pocăit în fața lunii, Slavă și-nchinare-adus-am bunului stăpân al lumii. Dormi, iubito, dormi în tihnă. N-am venit să-ți tulbur somnul. Am venit să-mi plec genunchii ș-a mea inimă ...
... maldărul lui o altă stofă, asupra căreia își oprise ochii și visa ce efect va face în tovărășia celorlalte lucruri din cuprinsul alb și liniștitor al odăilor. Era o țesătură în care nuanțele stinse stăpîneau și o umbră de galbăn, ca un praf de soare căzut într-un amurg, lupta să se vădească. Sfios i-o arăta ... din lume, dar că galbănul acesta șters ar fi putut aduce aminte cuiva de nuanța părului ce-a împodobit capul unei femei, pentru care poate ai avut o simpatie de demult — asta cine ar putea-o crede ?... Galbenul însă a întunecat ochii celei ce flutura o ... lumina, căzînd în falduri rigide; rece și tăios, purtînd nuanța ce o au ascuțișurile de spadă, sfida, nevăzînd ce obosit și timid privea ofilita stofă care purta culorile renunțării pe ea. Și precum se întîlniră luminile stofelor ridicate în mînile lor ca niște steaguri, tot astfel li se întîlniră și luminile ... pretutindeni, aceleași elegante și aceleași mizerii se încrucișau, făcînd popasuri de-a lungul vitrinelor, și în mulțimea aceasta perechea celor doi îndrăgostiți după care ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Dumnezeu (Hasdeu)
... cu zurgălăi! Divina-i Comedie ar fi și mai divină De i-ar lipsi aceste broboade pământești. Shakespeare, Shakespeare cel mare, Shakespeare cel fără seamăn, Al cărui geniu soarbe tot neamul omenesc Precum cristalul prismei îl vezi sorbind lumina, Shakespeare, când cată rimă, vai! nu mai e Shakespeare. Tu fugi de ... căci este centrul ei. Nu-l înțelege mintea, nu poate să-l cuprinză, Atât de mare este și-i pare-atât de mic: Minunea fără care în veci nu s-ar pricepe Tot ce se-ntemeiază pe-acest nepriceput! Așa-n orice știință izvoru-i poezia. Chimistul și-astronomul încalecă pe ... tânjind de umilință: "Pân’ la final — îmi zice — nu-i chip să mă rădic; Extazul singur numai atât de sus se-nalță; Extazul, care leagă pe-un om cu Dumnezeu!" Extazul.... ce-i extazul? O clipă seculară, În care vezi atâtea trăite și trăind, Încât un veac îți pare, nu vrei să crezi, și totuși Știința-i nevoită să murmure: așa-i! Când omul ... se transformă. Prin vieți evolutive Treptat se subțiază, ajunge străveziu, Nepipăit, elastic, întrețesut cu forța, A carii e pojghiță: un corp molecular. Naturalistul, ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene
... negri, cu sânul micșor și pietros, și vânătoarea. - Iar mie îmi plac fetele sfiicioase, fragede, neștiutoare, în ochii cărora se vede ciuda curiozității, și în al doilea rând, un cal negru cu trapul deschis, repede, cu nările răsfrânte și cu răsuflarea abia simțită. Cel d-al cincilea, care în tot timpul căldurii stătuse cu capul între mâini și cu coatele pe genunchi, deschise gura și începu să vorbească încet și pe gânduri: - Pe ... și molipsești. Ea, de la ea însăși, este un adevărat discurs atrăgător. - Să vedem, ce patimă, spune-ne! ziseră ceilalți patru. - Lenea, răspunse cel d-al cincilea. Lenea, care te fură, te moleșește, te descântă și-ți povestește în urechi o mulțime de basme fermecătoare și-ți desfășură înaintea ochilor tablouri cu mult mai ... este o viață nespus de plăcută: orce închipuire este o realitate, cu formele, cu colorile, cu mișcarea și cu viersul ei fericit. De ființa pe care o iubești te apropii sfiicios și o săruți, dar o vezi bine și-i guști carnea fragedă, rumenă și parfumată. Paralele care-ți lipsesc le găsești și ai trecut hotarele în țara minunilor. Volumul pe
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului
... părtași ei vor mai fi. Eu în copilărie iubeam să mă opresc Pe dealul mănăstirii, și-n vale se privesc Mărețul turn, trist martor l-al nostru trist apus, Ș-a cărui origină în veacuri s-a răpus Turnul din care-odată bărbații renumiți Vedeau române taberi pe câmpi nemărginiți [5] În preajma-i e cetatea! ai ei locuitori Ruina-i azi cu fală arăt la ... lor A o plăti, atuncea orașul osândit Și numele-i din lume de mult ar fi pierit. Căci mii de glasuri stinse de-al tiraniei fier, În strigări dureroase s-au înălțat la cer; Căci ploi ce în torente de veacuri s-au vărsat Sângele după pietre încă nu ... precum anticarul, la patima-i supus, Culege vechea-aramă ce nu mai are curs, Așa în a mea râvnă, pe locul părintesc, Fiu al astor ruine, țărâna lor slăvesc. Încă mi-aduc aminte de groaza ce simțeam. Când la apusul zilei scheletul lor priveam. "P-aici, ziceau bătrânii, o ... jertfe trebuiesc, Prin câtă energie nații se mântuiesc. A! facă provedința ca-naltul sentiment, Ce-nchină vitejiei mărețul monument, Ce-alege pe-nălțime
Ion Luca Caragiale - Articole despre teatru
... aceia cari au stat de pază la altarul Thaliei române în timpul când toată lumea îl părăsise; nu vom trece cu vederea dreptul de vechime al acelor actori, ocărâți poate, care au stat la locul lor și atunci când aproape nimeni nu mai venea să-i asculte; nu vom micșora meritul acelora care, lipsiți de povață bine-voitoare și de sprijinul publicului, s-au jertfit pe sine din iubire pentru arta dramatică; nu vom uita, în sfârșit, nici ... mai presus de așteptarea celor ce cunosc teatrul nostru. Vedem, în sfârșit, o împărțire de roluri potrivită cu aplecările firești ale deosebiților actori; vedem actori care și-au învățat și studiat rolurile; vedem oameni care grăiesc în o limba frumoasă și rostesc cuvintele limpede și răspicat, încât auzul nu pierde un singur sunet; vedem, mai presus de toate, actori tineri ... Oricine îi știa mai presus de rolurile pe care le aveau în Ruy Blas, și nimeni nu se îndoia că vor da strălucire hainelor în care se îmbracă. Nu putem, însă, trece cu vederea că este un actor român făcut oarecum anume pentru rolul lui Don Guritano, atît de binecunoscutul Chicicovici ...