Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AL SPATELUI
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 333 pentru AL SPATELUI.
Ion Creangă - Povestea lui Stan Pățitul
Ion Creangă - Povestea lui Stan Păţitul Povestea lui Stan Pățitul de Ion Creangă Era odată un flăcău stătut, pe care-l chema Stan. Și flăcăul acela din copilăria lui se trezise prin străini, fără să cunoască tată și mamă și fără nici o rudă care să-l ocrotească și să-l ajute. Și, ca băiat străin ce se găsea, nemernicind el de colo până colo pe la ușile oamenilor, de unde până unde s-a oploșit de la o vreme într-un sat mare și frumos. Și aici, slujind cu credință ba la unul, ba la altul, până la vârsta de treizeci și mai bine de ani, și-a sclipuit puține parale, câteva oi, un car cu boi și o văcușoară cu lapte. Mai pe urmă și-a înjghebat și o căsuță, și apoi s-a statornicit în satul acela pentru totdeauna, trăgându-se la casa lui și muncind ca pentru dânsul. Vorba ceea: "Și piatra prinde mușchi dacă șede mult într-un loc". Și cum s-a văzut flăcăul cu casă și avere bunicică, nu mai sta locului, cum nu stă apa pe pietre, și mai nu-l ...
... IV 5 V 6 VI I În mijlocul câmpiei întinsă ce se pierde Sub zarea albăstrie cu-a ei comoară verde, Culcat pe spate șede voinicul bivolar Briar, ce n-are-n lume decât un gros stejar, Un bun și scump tovarăș de lupte crâncenite, Cioplit în chip de ... vieții pe lume-nstrăinat, Crescut în înfrățire cu iarba și cu vântul, Având de templu cerul și de culcuș pământul; El, oaspele câmpiei, născut pe al ei sin, Scăldat în foc de soare și-n limpede senin, Ce nu văzuse încă nici sate, nici orașe, Nici florile-omenirei cu chipuri drăgălașe ...
Ștefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt
... Turcii călăreți, Alergând orbeți, Cum au auzit, S-au și repezit, Dar de după pod, Ștefan-voievod, Pe neașteptate Le-a sărit în spate! Turcii dau de crâng, Șirele se frâng, Repede se-ntoarnă, Caii se răstoamă, Și mereu se-ndeasă Prin negura deasă, Prin smârcuri și zloată Se ... a aflat, Poruncă a dat: Călugări și clerici Să cânte-n biserici Rugăciuni spre slava Celui ce-n Suceava E scutul dreptății Și-al creștinătății, Cărui azi mă-nchin Ca un bun creștin Domnul să-l trăiască Și să-l miluiască, S-apere moșia De toată urgia, Mândru să ...
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... geamuri în felii, colorate galben și roșu. Dacă îngenunchi în fața figurii Mîtuitorului, capul său divin i-l vezi în dreptul ferestrii scînteietoare de lumină, al cărei cadru înconjură ca o aureolă. În galeria circulară, îndărătul Mmtuitorului și sub fereastra rotundă, stă bustul, asemenea colorat, al Iuliei Hasdeu, acoperit de un văl alb wbțire* Ochii ei au o putere de privire extraordinară, din altă iuine, o privire care nu fixează nici ... o putere care foarte rar se poate realiza prin voința arhitectului. Un acord produce o rezonanță care umple bogat Întreg interiorul domului, deșteptlnd glasul adormit al golului... De o parte și de alta a altarului, două Încăperi pentru bibliotecă unde se pot In bunăvoie odihni mii de ... înțelepte... Fereastra altarului e roșie, iar ale celor două biblioteci, una verde și cealaltă albastră... In salon stă un portret în mărime naturală al Iuliei Hasdeu... Dar am spus că e imposibil sa fac o descriere amănunțită a acestui locaș... D-na Hasdeu ne cheamă la dejun ... prodigioasă. Cercetări filologice și istorice, experiențe și comunicări' spiritiste, religiune, filozofie, arte frumoase, îmbrăcate toate în pînza minunată pe care numai cel mai înalt dar
Ion Creangă - Dănilă Prepeleac
... zise într-o zi cel mai mare istuilalt; mi-e lehamite de frăția noastră!... Tu ai boi, de ce nu-ți închipuiești ș-un car? Al meu l-ai hârbuit de tot. Hodorog! încolo, hodorog! pe dincolo, carul se strică. Ș-apoi, știi vorba ceea: "Dă-ți, popă, pintenii și bate ... Știu dacă mi-i spune. — Hai să facem treampa; dă-mi carul, și na-ți boii. Nu vreau să le mai port grija în spate: ba fân, ba ocol, ba să nu-i mănânce lupii, ba de multe de toate... Oi fi eu vrednic să trag un car, mai ales ...
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... dinți. Feciori buni de mână, Căliți, tari de vână. Flăcăi groși în ceafă, Voinici făr' de leafă! Cu chivere nalte, Cu cozile late Lăsate pe spate. Ei te-or auzi Și s-or repezi, Și amar de tine Și amar de mine!" ,,Hai, murgule, hai Pe coastă de plai, Lasă colnicul ... vitejească, Numele să-i crească!" [14] Ungurii se-ntrec La pământ se plec Și-n zadar se-ncerc! Nici unul nu poate Să ridice-n spate Armele culcate Cu-aur îmbrăcate, Cu fier ferecate. ,,Voi, mișeilor, Haraminilor! Codrul mi-l lăsați, Jugul apucați Că nu sunteți voi, Nu sunteți ca noi ... coperiți cu cămăși de fier, numite zale; prin urmare, balada lui Mihu se poate presupune că ar exista de pe epoca Cruciadelor. Însuși caracterul cavaleresc al eroului baladei ne întărește în această idee. ↑ Levent înseamnă viteaz de soi. Un voinic poate să fie de neam prost, iar un levent trebuie ...
... limpezile safire ale ochilor, potrivnicul îl privea pe dedesubtul foii mari deschise, în lături, făcîncîu-se că nu-l vede, și cetea înainte interesantul cotidian al cărui partizan era. În umbră însă, de multe ori, lăsîndu-și jurnalul pe genunchi, mîna lui păroasă de asasin la orice țipăt strident se crispa ... de bătrînețe și cu creasta lăsată pe o ureche, perzîndu-și penele în zborul lui necontenit și fără de astîmpăr, el singur, ca un păstrător al datinilor și al obiceiurilor, nu se putea împăca cu noua stare de lucruri. Ce era omul acesta ce răsărise așa pe neașteptate în casă, cine era acel ce ... și zborul, — și ofta prelung, deschizîndu-și arare licăritorul iris de aur subt greaua pleoapă... Într-un amurg însă, cum adormise pe un ram al candelabrului, o lumină vie îl făcu să se deștepte și un hohot de glasuri îi izbi auzul. Subt lumina prietenoasă ce se răspîndea de subt ... ele ; și așa fiind, ca fascinată, pasărea, luîndu-și zborul din înaltul candelabrului și, în uimirea tuturor celor de față, lăsîndu-se pe pieptul alb al ...
Titu Maiorescu - Poezii populare române
... cu reflecția rece, speculativă sau speculătoare, și cu inima plină de simțiri. Din cel dintâi mod ies pentru literatură cărțile de știință, din cel de al doilea - lucrările de artă. Ceea ce constituie defectul operelor de artă celor rele este confundarea acestor sfere, este lipsa de inspirare sentimentală și producerea sub ... să-și întrupeze simțirea în forma poetică! Ceea ce abundanța tristeței sau bucuriei i-a scos din adâncul inimei sale nu este niciodată al lui; în toate inimele își află un răsunet și la toate le devine o proprietate: fapta lui devine fapta lor, el însuș piere necunoscut. Cea ... din Valahia, pag. 277) Sub tufe de clocotel Zace-un tânăr voinicel Cu mândruța lângă el. - Scoală, scoală, măi bărbate, Nu mai tot zace pe spate, Că mi-am urât zilele Mutând căpătâiele Când la cap, când la picioare, Când la umbră, când la soare. - Oh! dragă muierea mea, Nu pot ... Și morții de răzbunat. (pag. 317) Cu toate aceste, autorii și publicul "din societate" s-ar înșela foarte mult când ar crede că simțimântul naiv al poporului nu este compatibil cu ideile cele înalte. Lumea se poate aprofunda tot așa de bine pe calea inimei ca și pe calea reflecției, și ...
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... meu mire! Pleca-voi, ah! pleca-voi, luând urmele tale, Să te-ntâlnesc ferice, să te culeg în cale, Să fii al meu și numai al meu, o! mândre soare, Să nu mai plâng de moarte când tu săruți o floare, Căci te urăsc atunce... cu dragoste și dor, Și văd ... Graur își încetează zborul, Nemaiavând pământuri să bată cu piciorul, Iar Lia se coboară cu grabă de pe cal Și merge de se pune pe-al mării verde mal, Privind cu dor la raiul din fundul depărtat Pe care se ridică al soarelui palat. Pe unde-ți merge gândul, stăpâna mea iubită? O-ntreabă glasul umbrei de cale obosită. Ah! dragă surioară! duioasa Lia zice, Zărești în ... mie!... ah! calul meu nu poate Să calce și pământul, și mările să-noate! Stăpână! zice Graur, ce nu pot eu pe lume O poate al meu frate, născut pe-a mării spume. Cum zice, cum nechează... Din marea cea profundă O volvură se-nalță și iese-un cal ... ești tu fată, precum te-arată glasul, Pe urma ta ușoară întoarce-ți iute pasul Și piei din aste locuri neatinse și curate, Domnite de- ...
... Mihai Eminescu - Moş Iosif Moș Iosif de Mihai Eminescu Astfel cum ședea pe scaunul lui, plecat cu pieptul înainte, fiindcă scaunul n-avea spate și sprijoane, cu mâinile căzute cruciș peste genunchi, fruntea lui puternic lucrată căpătă prin acea poză aplecată un fel de arătare adâncită, părul prin poziția ... fi prețuit pe oamenii moderni, ori ar fi crezut în superioritatea lor spirituală. Cu drept cuvânt presupunea cum că ei nu au decât lustrul exterior al unei culturi pe care nici n-o înțeleg, nici nu știu s-o reprezinte — toți acești oameni tineri erau atât de deșerți, atât de ... și-ntre astrologia lui. El nu găsea nici o contrazicere în Biblie , unde toată lumea se zice a fi creată pentru bunul plac al oamenilor. Dacă lumea-i nemărginită, fiecare punct îi tot așa de bine centrul ei ca și cele ce-l înconjură, așadar lumea-i făcută pentru ... mirarea lui era mare când vedea că pe zi ce merge tocmai aceste idei se lățesc pe care el le credea ca un pas înapoi al lumii, iar nu unul înainte. De aceea el se-ndoia dacă lumea aceea înaintată la care semenii lui își trimiteau copiii era într-adevăr înaintată ...
Vasile Alecsandri - Ștefăniță Vodă
... traiul pe plac!" Copilița nu sfârșea Și Domnul astfel grăia: ,,Copiliță, mândruliță, Cu sân alb de porumbiță, Nu mai plânge, că-n curând Împlini-voi al tău gând. Voi, boieri ce ospătați, Stați și nu mai închinați, Cuvântul să-mi ascultați Toți călări și înarmați Cu săgeți, cu buzdugane, Și la ... tropotea, Ș-imprejuru-le deodată Se ivea o mândră ceată, O ceată de voinicei, Lotri, puișori de zmei, Cu căciule stogoșate, Cu chebe roșii pe spate, Și mustăți de varvaric Cum stă bine la voinic. Lângă el cât îi zărea, Mihul astfel le grăia: ,,Frații mei, neferii mei, Lotri, puișori de ...