Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ALBII
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 995 pentru ALBII.
Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel Bătrân
Mihai Eminescu - Dragoş Vodă cel Bătrân Dragoș Vodă cel bătrân de Mihai Eminescu Dragoș-vodă cel bătrân Pe Moldova e stăpân, Și domnind cu toată slava Șade-n scaun la Suceava, La Suceava lăudată, Cu ziduri înconjurată, Zid de piatră nalt și gros, Că pe el merg cinci pe jos Și au loc cu de prisos; Că merg trei călări alături Și mai au loc pe de lături Caii mândri să și-i joace Când încolo, când încoace, Iar din negri trunchi de stâncă Peste valea cea adâncă, Pe deasupra de cetate, De biserici și palate, Stă domneasca cetățuie, Ce cu crestele-i se suie, Repezite înspre nori Peste codri sunători, Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolți Și cu turnuri pe la colți, Ziduri grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri ...
Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel bătrân
Mihai Eminescu - Dragoş Vodă cel bătrân Dragoș Vodă cel bătrân de Mihai Eminescu Dragoș-vodă cel bătrân Pe Moldova e stăpân, Și domnind cu toată slava Șade-n scaun la Suceava, La Suceava lăudată, Cu ziduri înconjurată, Zid de piatră nalt și gros, Că pe el merg cinci pe jos Și au loc cu de prisos; Că merg trei călări alături Și mai au loc pe de lături Caii mândri să și-i joace Când încolo, când încoace, Iar din negri trunchi de stâncă Peste valea cea adâncă, Pe deasupra de cetate, De biserici și palate, Stă domneasca cetățuie, Ce cu crestele-i se suie, Repezite înspre nori Peste codri sunători, Cu-a ei ziduri, cu-a ei bolți Și cu turnuri pe la colți, Ziduri grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri ...
Mihai Eminescu - Miradoniz Miradoniz de Mihai Eminescu Miradoniz avea palat de stânci. Drept streșină era un codru vechi Și colonadele erau de munți în șir, Ce negri de bazalt se înșirau, Pe când deasupra, streșina antică, Codrul cel vechi fremea îmflat de vânt. O vale-adâncă ce-ngropa în codri, Vechi ca pământul jumeta din munte, Mâncând cu trunchii rupți scările negre De stânci, care duceau sus în palat  O vale-adâncă și întinsă, lungă, Tăiată de un fluviu adânc bătrân, Ce pe-a lui spate văluroase pare A duce insulele ce le are-n el  O vale cât o țară e grădina Castelului Miradoniz. Iar în castel de treci prin colonade Dai de înalte hale cu plafondul Lor negru strălucit și cu păduri De flori. Păduri cărora florile Ca arborii-s de mari. Roze ca sorii, Și crini, ca urnele antice de argint, Se leagănă pe lugerii cei nalți, Iar aerul văratic, dulce, moale. Ca stelele sunt musculițele prin frunze Și împlu aerul cel cald cu o lumină Verzuie, clară, aromată. Fluturi  Cu părul de-aur și cu aripioare De curcubău  în haine de argint Din floare-n floare fâlfâiesc ...
Mihai Eminescu - Noaptea... Noaptea... de Mihai Eminescu Noaptea potolit și vânăt arde focul în cămin; Dintr-un colț pe-o sofă roșă eu în fața lui privesc, Pân' ce mintea îmi adoarme, pân' ce genele-mi clipesc; Lumânarea-i stinsă-n casă... somnu-i cald, molatic, lin. Atunci tu prin întuneric te apropii surânzândă, Albă ca zăpada iernii, dulce ca o zi de vară; Pe genunchi îmi șezi, iubito, brațele-ți îmi înconjoară Gâtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă. Cu-ale tale brațe albe, moi, rătunde, parfumate, Tu grumazul îmi înlănțui, pe-al meu piept capul ți-l culci; Ș-apoi ca din vis trezită, cu mânuțe albe, dulci, De pe fruntea mea cea tristă tu dai vițele-ntr-o parte. Netezești încet și leneș fruntea mea cea liniștită Și gândind că dorm, șireato, apeși gura ta de foc Pe-ai mei ochi închiși ca somnul și pe frunte-mi în mijloc Și surâzi, cum râde visul într-o inimă-ndrăgită. O! desmiardă, pân' ce fruntea-mi este netedă și lină, O! desmiardă, pân-ești jună ca lumina cea din soare, Pân-ești clară ca o rouă, pân-ești dulce ca o floare, Pân' nu-i ...
... a amorului meu. Pianul sta deschis și scaunul înaintea lui, înaintea gurii sobei stătea încă scaunul cu sprijoane a bătrânului. Patul ei alb și curat era lângă peretele stâng. Pusei lampa pe masă ― și privirea dădu de-o epistolsigilată cu ceară neagră. O luai. Era adresată mie ... îmi săruta fruntea mea. Umblai mult prin casă, bântuit de idei când dulci, când amare. Apoi dezbrăc ându-mă, mă culcai în patul ei cel alb. O visai alături cu mine -capul ei cel blond și dulce pe pieptul meu ― gura mea fierbinte pe fruntea ei albă ― și nu ...
Mihai Eminescu - Pustnicul (Eminescu)
... Mihai Eminescu - Pustnicul (Eminescu) Pustnicul de Mihai Eminescu Sala-mbrăcată cu-atlas alb ca neaua, Cusut cu foi și roze vișinii, Și ceruită strălucea podeaua Ca și-aurită sub lumine vii  Lumini de-o ceară ca zăharu ...
Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai
... o herghelie de armăsari zmeioși, Cu coamele în vânturi, cu ochii scânteioși, Și-nfiorând câmpia de-o aspră nechezare. Un voinicel în floare, pe-un alb fugar călare, Îi mână c-un harapnic ce-n urma lor pocnește Și ca un șarpe negru prin aer se-nvârtește. Ursan le-aține calea ... nebun de groază, murgul S-afundă-n largul spațiu și spintecă amurgul... Dar când steluța lunii apare viu la lume, Copila se întoarce cu murgul alb de spume Și zice: Iată calul! El știe-acum de frâu Ca paloșul de mijloc și mijlocul de brâu. Ursan cu drag răspunde: Aibi parte ...
... ai fi pasăre sau vânt, S-alergi lumea pe pământ, Ca maghiara scumpă floare N-ai vedea lucind la soare, Nici în luncă, la răcoare! Alb i-e sânul, dulce crin, Dar hrănește-amar suspin! Negri-s ochii, cu văpaie, Dar pe fața ei bălaie Se topesc ca nori de ploaie ... s paloșele crunte, Unde cresc stejari la munte, Unde nasc voinici de frunte!... Iată-n zori c-a și plecat Pe-un cal alb ne-ncălecat Maghiarina, mândra fată, În bărbat mândru schimbată Și cu paloș înarmată. De-ai fi pasăre sau vânt N-ai ajunge-o pe pământ ... Iar pe mal din unde-afară N-a ieșit biata maghiară! Când luci lumina-n zori, Zăcea trupu-i printre flori, Lângă malul alb de spume... Și de-atunci pârău-n lume Poartă-al Maghiarinei nume. 1843, Slatina Note În munții Slatinei curge un pârău mic cse numește Maghiarnița ...
Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareș
Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareş Visul lui Petru Rareș [1] de Vasile Alecsandri Legendă [2] I Jos în vale, pe Bârlad, Lâng-a Docolinei [3] vad, Nimerit-au, poposit-au Și de noapte tăbărât-au Zece care mocănești Cu boi albi fălcienești. De tot carul zece boi, Înjugați doi câte doi; Boi cu coarne ascuțite Și copite potcovite, Boi de frunte și mânați De flăcăi toți înarmați. Iar în care ce avut, Ce merinde-s de vândut? Pești de apă curgătoare Și de apă stătătoare. Cu năvodul pescuiți Și cu undița undiți. Dar merindele-s în cui? A lui Petrea Majălui, Care-i om de omenie Ș-ar fi bun chiar de domnie Dac-ar pune Dumnezeu Tot omul la locul său! Iată-l colo jos lungit, Într-o burcă [4] învălit, Lângă focul de nuiele, Unde ard, jupiți de pele, Patru miei de la Ispas Pentru prânzul de popas. Focul pâlpâie mereu, Roș ca limba unui zmeu; Și pe culmea luminată Și prin tabăra-așezată Se văd boii la un loc, Țintind ochii lor spre foc. Ard nuielele trăsnind, Crește para scânteind. Împregiuru-i, ca o roată, Șede argățimea toată: Numai Petrea nu- ...
Mihai Eminescu - Moartea lui Ioan Vestimie
... să admire femeile cele frumoase cari ieșeau după spectacol. În curând văzu ieșind, roșie ca o roză și blondă ca un caier, cu un capușon alb-vânăt în cap, princesa B., una din frumusețile marelui oraș. Lui îi plăcuse de mult acea princesă înaltă și barbată, tânără și frumoasă, puternică și ... nu rămase deloc scandalizat, ba ea îl ținu de mână pe bietul băiat și-l trase după sine în budoarul ei, îmbrăcat în vioriu și alb. Fără nici o jenă ea 'ncepu să se dezbrace și, când el îi încunjura grumazul gol și alb cu brațele, ea zâmbea și se uita în ochii lui atît de adânc și cu atâta nespusă fericire și dragoste ca și când l-ar ... omăt. Vro câțiva copii se jucau cu bulgări de zăpadă și fugeau repede prin grădină, iar într-alt loc văzu o fată tânără îmbrăcată în alb, foarte, foarte palidă la față și cu ochii pe jumătate deschiși numai. El s-apropie de ea, iar ea-i zâmbi și-i întinse mâna ...
Vasile Alecsandri - Înșiră-te, mărgărite
... copiii lor! III Înșiră-te, mărgărite, Pe lungi fire aurite, Precum șirul din poveste, Că-nainte mult mai este: Pe copiii-mbrățișați, Într-un leagăn alb culcați, Trista mamă i-a-ngropat Lângă ea, lângă palat, La fereastra din grădină, Sub o tufă de sulcină. Iar din leagănul de ...