Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AVEA DREPTATE
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 407 pentru AVEA DREPTATE.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Adormirea preasfintei stăpânei noastre Născătoarei de Dumn
... pentru căci că ar fi putut zice diavolul cătră Dumnezeu, îndreptându-se: eu cu om mă lupt, iar nu cu Dumnezeu și nu iaste cu dreptate tu, Dumnezeu fiind, să te lupți cu mine, tu ziditoriul și făcătoriul să te lupți cu mine, zidirea și făptura; ci mă lasă pre mine ...
Alecu Russo - Critica criticii
... cum că critica nu ar prinde loc în epoca de astăzi, căci, fără a vătăma vroiubire de sine, încă nu avem, nici putem avea o literatură până maitârziu. Tălmăciri, imitații, cercări, deși vrednice de laudă, nualcătuiește o literatură, ș-ar fi păzit tăcere, dacă oareșcare socotințejudecătorești ale dlui D ... asupra criticii de față, precum ș-asupra celor ce critică, spre învățătură, pe viitorime. Pe aicea, pe acole sunt oameni care se socot singuri în dreptate de a găsi un lucru bun sau rău, care se mânie când râde publicul șisocot cu totul abătută de bunăvoință însușirea ce-și ... boieri, țigani, feciori de bacal ... am râs cu toții, pentru că fiecare din noi s-a văzut în cc. Nicu, în vreme cândn-avea mustăți încă și iubea o femeie slăvită, cerească, precum sunttoate femeile pentru ibovnicii cei de 18 ani... ai râs, domnule D. G.,fără să știi ...
Constantin Stamati - Omul și pământul
... pe când nu te născuseși, Și mie prea mi-i milă de a ta mâhniciune. Deci trup din trupul meu fiind, tu ai dreptate, Să știi cu de-amănuntul și de a mea ființă; Căci voi numai la lume priviți cu îngâmfare, Ca când ar fi eternă ...
Nicolae Filimon - Despre teatrul italian (2)
... se vede însă că a fost scris în cartea ursitelor să cază celebrul scriitor în eroarea de care ne acuză pe noi fără dreptate. Mîndru că a pledat cauza clientului său mai bine decît Cicerone, celebrul scriitor vine din nou a ne insulta, zicînd că ... se amăgește domnul cel fără nume, căci cînd am luat pana în mînă să scrim pentru teatru, am îngrijit, după obiceiul nostru, a avea nu numai știință esactă despre subvenția celor mai principale teatre ale Europei, dară și contractele antreprenorilor acelor teatre; afară de asta, toți cei ce și ... adevăruri severe, iar nu trivialități. Acum, cînd arătarăm că celebrul defensor de cauze pierdute nu ne-a combătut, dar ne-au maltratat fără dreptate, ne vine și nouă rîndul a zice: „În aste timpuri fericite de licență a presei, în care atîtea persoane onorabile ...
Alexandru Macedonski - Noaptea de iulie
... Prin fereastră mă fixează luna rece și spectrală Ca un doctor ce se uită la un chip de ofticos. A! desigur, masca blondă avea altfel de privire Când pe țărmurile de-aur ale lacului Leman Surâdea printre frunzișuri la întâia mea iubire, Vis mai lung decât un secol în ... cu roșeața simțămintelor dintâi, Dacă ea privea prin geamuri dintre pulberea de stele, Nu venea c-un zâmbet rece lângă caldul căpătâi. Poezie! Poezie! Ai dreptate totdeauna, Dar fiindcă simt și astăzi că rămas-am tot al tău, Dă, te rog, în jos perdeaua, ca să nu mă vadă luna, Roag ...
Ion Luca Caragiale - Duminica Tomii
... dat cel dintâi strigătul de durere când a simțit că se smulge cu atâta cruzime rădăcinile credinței din sufletele oamenilor. Și cu multă dreptate zice nemuritorul academician fancez Ernest Legouve, în nepieritoarele sale Soixante ans de souvenirs: "Victor Hugo și Lamartine sunt, în câmpul poeziei, glasul epocei lor; Alfred ...
Andrei Bârseanu - Pe-al nostru steag e scris Unire
Andrei Bârseanu - Pe-al nostru steag e scris Unire Pe-al nostru steag e scris Unire de Andrei Bârseanu Cântec patriotic dedicat unirii Principatelor Române, Moldova și Țara Românească de la 1859. Muzica îi aparține lui Ciprian Porumbescu , iar versurile lui Andrei Bârseanu. Pe-al nostru steag e scris unire, Unire-n cuget și simțiri Și sub măreața lui umbrire Vom înfrunta orice loviri. Acel ce-n luptă grea se teme Ce singur e rătăcitor, Iar noi uniți în orice vreme Vom fi, vom fi învingători. Am înarmat a noastră mînă Ca să păzim un scump pămînt, Dreptatea e a lui stăpînă, Iar domn e adevărul sfînt. Și-n cartea veșniciei scrie Că țări și neamuri vor pieri, Dar mîndra noastră Românie Etern, etern va înflori. Învingători cu verde laur Noi fruntea nu ne-o-mpodobim Nici scumpele grămezi de aur Drept răsplătire nu dorim. Știind că-n viața trecătoare Eterne fapte-am împlinit Și chinul morții-ngrozitoare Bogat, bogat e
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Paraziții
... roși de nimic și de nimeni! — Prea bine, șopti cu asprime Cosmin, făcând semn amicului său ca să vorbească mai încet, poate să ai dreptate, dar noi vorbeam de altceva. De unde are Mănoiu atâtea parale? Candian bău un pahar de vin, își îndreptă ochelarii și răspunse zâmbind: — Secretul ... casă și masă... Cosmin, de felul lui palid, se aprinse în obraji; tuși de câteva ori; răsuci o țigare; sorbi din ceașcă, deși nu mai avea cafea; se căută în buzunare fără a ști ce caută; scoase batista; o puse pe masă; scutură fărâmiturile; aruncă jos șervetul și batista ... masă absolut nimic nu se mai poate măsura cu ceea ce deja au comis... Cosmin privi în tăișul cuțitului și îngână: — Da, da, ai dreptate... tot ce urmează după primul păcat nu se poate compara cu primul păcat.... — Și până acum nu mă gândii decât la bărbații cinstiți, bătrâni ... care se ridică și se îmbogățesc prin turpitudini... o! în acest caz problema morală se schimbă, în acest caz păcatul comis contra lor este o dreptate, fiind pedeapsa păcatelor comise de ei; în acest caz crima chiar e mai de valoare decât virtutea, căci izbește acolo unde virtutea și legile nu ...
Gheorghe Asachi - Ochii și nasul
... Gheorghe Asachi - Ochii şi nasul Ochii și nasul de Gheorghe Asachi Urma ceartă dineoare între ochi ș-un nas vecin, Cui din doi, după dreptate, ochelarii se cuvin? Advocat se făcu limba și pe nas îl apăra, Iar urechea, prezindentul, a ei ziceri asculta. Atunci limba, cu talent ... tot din carte Așa vederate au scos Că au dovedit pe dos, Fără nici un pic favor, Nici prepus de strâmbătate, Cum că ochii au dreptate Preste ochelarii lor. Dar urechea, care-n faptă A limbei au înțăles Mituirea în proces, Hotărârea-ncheie dreaptă: Nasul drit de proprietar Aibe ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX
... aprinde? Cine-ajutoriu de la păgân cere Făcându-l hotărâtoriu și jude, Iar' el răzămându-să-în putere, După ce sfezile noastre-aude, Celuia face dreptate, care I-au dat făgăduință mai mare? [4] Ce folosu-i acum a să pune Împrotiva celia putințe Cării toată-Asia să supune ... cânta nuntașilor voioși De vin, și sătui de cârtaboși. Hârțoaga Zănoaghei chiar ne spune Din fir în păr, câte-au fost cântate. Scrie că Neanes avea strune De mătasă pe ceteră-încordate Și cum că șezând pe-o nocovală. În acest chip el cânta cu fală: [11] ,,Tânăr vânătoriu, de mult ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... pe fus ca un fir de păr. Nici o gâlcă. Deștele tale mulg caierul, și caierul se topește, și fusul zbârnâie și plutește parc-ar avea aripi. O! ciută zglobie, tu ai să ții casa c-un fus... Dar tu, Oană, ce ispravă mi-ai făcut? OANA: Mai am puțintel și ...