Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA DE LUNA
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 586 pentru CA DE LUNA.
... insulă departe s-a fost ivind din valuri, Părea că s-apropie mai mare, tot mai mare, Sub blândul disc al lunii, stăpânitor de mare. Din umbra de la maluri s-a desfăcut la larg O luntre cu-a ei pânze sumese de catarg. Tăind în două apa, ea poartă o păreche: Pe Sarmis, craiul tânăr din Getia cea veche, Mireasa-i în picioare, frumoasă ca o zână, Stetea și pe-a lui umăr își sprijină o mână. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată și flori până-n pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. ,, De câte ori, iubito, mă uit în ochii tăi, Mi-aduc aminte ceasul când te-am văzut întăi. Ca marmura de albă, cu mâni subțiri și reci, Strângeai o mantă neagră pe sânul tău... În veci Nu voi uita cum tâmpla c-o mână netezind Și ... plini îți erau ochii de lacrimi și de foc, Pe-al genei tale tremur purtând atât noroc... De
George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)
... Să-i supuie mersul tainic; ea ni-e mamă și stăpână... — Maică, cine bate-n geam? ...................... IV Prin trupul ei străbate un lung fior de gheață: E el — și-ar vrea să creadă, ca alte dăți, că nu e... Un val aprins de sânge îi năvălește-n față Întunecându-i mintea. Ea sare și-i descuie. Iar el s-arată-n ușă ca-ntr-un pervaz de scânduri, Și-un clește de foc parcă i-a strâns inima ei. Din noaptea minții sale, din vălmășag de gânduri, Un glas adânc îi strigă: ,,E încă timp de vrei!â€� Dar buzele lor arse de flacăra dorinții S-apropie în tremur și lung se împreună. Uitându-și mănăstirea, și cerul, și toți sfinții, Ea l-a cuprins în ... Tunetul deasupra tună Tot mai tare: o ghiulea Care zguduie natura, Aruncată-n cer de-a dura Peste-a norilor podea. Ca sclipirile de spadă Fulgerele-ncep să cadă Luminând de zeci de ori, Jos: puternica armată De
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
... nourul se lățea Și fețele își schimba Ca a fumului clăbuci, Ieșind iarna din hogeag, Când soarele luminos, Dimineața răsărind, Îl vopsește fel de fel, Aci ca când ar ieși Foc pe gură de cuptor, Aci mohorât sau roș Ca sângele închegat. Dar când nourul văzu Alergând Bogdan mereu, Pe luciul de arin, Făr’ a se teme de el, Atunci fața și-au schimbat, Galben-vânăt s-au făcut, Ca pizmașul veninos, Și înflându-se grozav Au zbucnit din sânul său Un vârtej de vânt cumplit; Și spulberând pân’ la cer, Stâlp de arin ca un turn, Răsună un glas din el Cu zgomot înfricoșat, Și zicând: “Unde alergi, O! bravule Făt-Frumos? Și cum îndrăznești să calci În ... Feriți de sunteți oșteni Și de vreți ca să trăiți; Iar de sunteți arătări, Eu pe crucea mea vă jur Să pieriți din calea mea Ca dracul de tămâietâ€�... Însă lui nu i-au răspuns Matahalele ce stau, Nici de cruce au pierit; Deci bravul meu domnișor Se mira în gândul său Cum acele arătări De ...
Dimitrie Bolintineanu - Fecioara
... Dimitrie Bolintineanu - Fecioara Fecioara de Dimitrie Bolintineanu Plângeam pe sânu-i fraged un plâns d-amarăciune Și lacrimi înfocate pe frunte-mi se scura, Căci tânăra vergină șoptea o rugăciune ... omu-i zice zori, Când muritorul palid, sub lanțul ce îl strânge, Salută aurora în cerul fără nori; Mergeam atunci la dânsa cătând la alba lună Ce-n unda aurorii cu-ncetul se-neca. Frumoasa copiliță lucra la o cunună De rozi ce-n răsfățare pe sânu-i se juca. Cu flori înconjurată ca cerul cu lumină, La candela murindă ea tristă căuta; Iar aurele-i bucle ca spice ce se-nclină Și strălucesc sub rouă, în lacrime uda. ,,O, vin, iubite, vino, căci iată vântul bate Și floarea dimineții curând va veștezi ...
George Coșbuc - Noapte de vară
... George Coşbuc - Noapte de vară Noapte de vară de George Coșbuc Publicată în Lumea ilustrată , 1892, nr. 7 Zările, de farmec pline, Strălucesc în luminiș; Zboară mierlele-n tufiș Și din codri noaptea vine Pe furiș. Care cu poveri de muncă Vin încet și scârțâind; Turmele s-aud mugind, Și flăcăii vin pe luncă Hăulind. Cu cofița, pe-ndelete, Vin neveste de la râu; Și, cu poala prinsă-n brâu, Vin cântând în stoluri fete De la grâu. De la gârlă-n pâlcuri dese Zgomotoși copiii vin; Satul e de vuiet plin; Fumul alb alene iese Din cămin. Dar din ce în ce s-alină Toate zgomotele-n sat, Muncitorii s-au culcat. Liniștea-i ... satul adormit Doar vrun câine-n somn mai latră Răgușit. Iat-o! Plină, despre munte Iese luna din brădet Și se nalță,-ncet-încet, Gânditoare ca o frunte De poet. Ca un glas domol de clopot Sună codrii mari de brad; Ritmic valurile cad, Cum se zbate-n dulce ropot Apa-n vad. Dintr-un timp și vântul tace; Satul doarme ca-n mormânt Totu-i plin ...
Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui
... ereditară, Eminescu moare la 15 iunie 1889 într-un institut de alienați. La o privire superficială, fuga lui Eminescu de la gimnaziu după o trupă de actori, darea lui în judecată, activitatea lui ca redactor de ziar, care adică nu s-ar putea explica decât prin necesități materiale, lipsa de orice distincții convenționale, de premieri academice, de decorații ș.c.l., toate aceste puse în legătură mai ales cu izbucnirea alienației mentale par a da vieței sale o coloare romantică, și unele ... toate situațiile în care a fost pus. La bibliotecă, pentru a-și spori comoara deja imensă a memoriei sale; ca revizor școlar, pentru a stărui cu limpezimea spiritului său asupra noilor metode de învățământ; în cercul de amici literari, pentru a se bucura fără invidie sau a râde fără răutate de scrierile cetite; la redacția Timpului, pentru a biciui frazeologia neadevărată și a formula sinteza unei direcții istorice naționale - în toate aceste ... și în veselie. Și, lucru interesant de observat, chiar forma nebuniei lui era o veselie exultantă. Când venea în mijlocul nostru cu naivitatea sa ca
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.
... Și acei ce fericita neavere-au lăudat Ale ei dulceți și bunuri nu cred să le fi gustat. Nimfele le văd desculțe; îmbrăcate-n piei de oi, Păstorițele, pe viscol, pe furtune și pe ploi, De a lor ticăloșie ocolite ca de-un lanț, Îți ridică toată pofta de a face vreun romanț. Mie-mi pare rău din suflet, căci de aș fi nimerit Ciobăncuțe cum văzusem într-o carte ce-am citit, Ca un om care din fire nu am fost aristocrat, Fără pierdere de vreme m-aș fi și amorezat. Acum însă ce pot face, cu ce mijloc să suspin, Când nimica nu mă doare și când nu simt ... gata-a arăta, Că după sfânta scriptură cred tot făr-a cerceta. Pentru ce ? ăst cuvânt aspru, la auz supărător, Și de tulburări grozave lumii pricinuitor, Cuvânt vrednic de osândă, care totdeauna-a fost Ca un termen de chimie la norodul acest prost, Nu se zice p-aste țărmuri, unde omul liniștit, Se-ngrașă în neștiință, ca ...
Alexandru Vlahuță - Tot alte vremi...
... Alexandru Vlahuţă - Tot alte vremi... Tot alte vremi... de Alexandru Vlahuță Tot alte vremi s-au așternut. Din ce în ce mai rar, Icoane șterse din trecut Încet și trist răsar. În urma mea ... s-a-ntunecat, Cum nici n-aș fi trăit... Mai clare-s câte le-am visat Și-n cărți le-am fost citit. Și de-ar fi fost să nu te știu, De mult puteam să mor Un beduin într-un pustiu, Sub lună călător. Dar chipul tău în veci mi-a stat Ca o lumină-n gând. Și ani întregi te-am așteptat, De-atâta dor plângând. Căci singura-mi iubire-ai fost Și singurul meu vis, Ce-n stepa fără adăpost O cale mi-a deschis ... Stingher și dornic iar, Să plâng în urma ta pe veci, Chemându-te-n zadar. Tu însă te-ai înduioșat Și mâna mi-ai întins, De tine m-am alăturat Și-n brațe te-am cuprins. De-acum nici voi să mai ascult La glasurile din trecut. Ființa mea cea de ...
Mihai Eminescu - Floare albastră
... Mihai Eminescu - Floare albastră Floare albastră de Mihai Eminescu - "Iar te-ai cufundat în stele Și în nori și-n ceruri nalte? De nu m-ai uita încalte, Sufletul vieții mele. În zadar râuri în soare Grămădești-n a ta gândire Și câmpiile Asire Și întunecata ... n-am zis nimica. - "Hai în codrul cu verdeață, Und-isvoare plâng în vale, Stânca stă să se prăvale În prăpastia măreață. Acolo-n ochiu de pădure, Lângă trestia cea lină Și sub bolta cea senină Vom ședea în foi de mure. Și mi-i spune-atunci povești Și minciuni cu-a ta guriță, Eu pe-un fir de romăniță Voi cerca de mă iubești. Și de-a soarelui căldură Voi fi roșie ca mărul, Mi-oi desface de-aur părul, Să-ți astup cu dânsul gura. De mi-i da o sărutare, Nime-n lume n-a s-o știe, Căci va fi sub pălărie - Ș-apoi cine treabă are ... a fi ivit Luna-n noaptea cea de vară, Mi-i ține de subsuoară, Te-oi ține ...
Mihai Eminescu - Sărmanul Dionis
... Nu. Poate fiecare vorbă sună diferit în urechile diferiților oameni — numai individul, același rămâind, o aude într-un fel. Și, într-un spațiu închipuit ca fără margini, nu este o bucată a lui, oricât de mare și oricât de mică ar fi, numai o picătură în raport cu nemărginirea? Asemenea, în eternitatea fără margini nu este orice bucată de timp, oricât de mare sau oricât de mică, numai o clipă suspendată? Și iată cum. Presupuind lumea redusă la un bob de rouă și raporturile de timp, la o picătură de vreme, secolii din istoria acestei lumi microscopice ar fi clipite, și în aceste clipite oamenii ar lucra tot atâta și ar cugeta tot atâta ca ... noștri — evii lor pentru ei ar fi tot atât de lungi ca pentru noi ai noștri. În ce nefinire microscopică s-ar pierde milioanele de infuzorii ale acelor cercetători, în ce infinire de timp clipa de bucurie — și toate acestea, toate, ar fi — tot astfel ca și azi. ...În faptă lumea-i visul sufletului nostru. Nu există nici timp, nici spațiu — ele sunt numai în sufletul nostru. Trecut și viitor ...
Mihai Eminescu - Povestea Dochiei și ursitorile
... Mihai Eminescu - Povestea Dochiei şi ursitorile Povestea Dochiei și ursitorile de Mihai Eminescu Crește iarba, mări, iară, Bătută de vânt de vară Unde mi-i pădurea rară. Dar în iarba cea frumoasă N-a intrat vrodată coasă Unde mi-i pădurea deasă. De desișul din pădure Nu s-atinse vro secure. Cât de naltu-i, cât de mare, Nicăieri nu vezi cărare, De și-ar pierde urmele Ciobănași cu turmele. La temei de codri deși Nu-i cărare ca să ieși, Ci-i rariște de brazi Și un ochi voios de iaz Și doi tei ca niște frați, La tulpină depărtați, La vârfuri amestecați. Iar la umbra celor tei Mi s-arată un bordei, Frunza cade de pe ei Scuturată, resfirată, Pe cărare aruncată. Iar pe prispă, singurea, Văduvioară tinerea, C-un picior îmi legăna Copilaș înfășățel, Ce îi râde frumușel. Și ... munți, ș-avea păduri, Și cetăți cu-ntărituri, Ș-avea sate mii de mii Presărate pe câmpii, Ș-avea sate mari și mici, Pline toate de voinici. Ce mai freamăt, ce mai zbucium Când, sunând voios din bucium, Chema țara la hotare, De-alergau cu mic cu mare, De ...