Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA PRIN URECHILE ACULUI

 Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 217 pentru CA PRIN URECHILE ACULUI.

Constantin Stamati-Ciurea - Istoria unui țânțar

... îl sorbim cu deliciu. De aceea pătrundem mai cu preferință în locașuri unde trăiesc oamenii în trufie și lux, fiind pielea lor fragedă și îngrășată prin producte cosmetice și scutită de arșița soarelui. Noi, țânțarii, nu ne naștem în dureri și chinuri ca oamenii, ci primim viața în cel dintâi moment și vedem cu extaz întâia rază a luminii, ce ne încălzește și săvârșește pe loc ... meu, care plutea pe suprafața apei, și abia ce îl atinse aerul cald și uscat, simții îndată cum viața se trezi în mine, împrăștiindu-se prin toate mădulărele trupului meu înghemuit. Lumina străbătea abia palid prin pielicica transparentă a larvei în care mă aflam închis așa de strâmt încât abia mă puteam mișca. O dorință nespusă mă apucase să ... instinctul stârpirii, începând de la urieșii creației până la ultimul atom ce se mișcă purtând în sine viață. Privește, de pildă, la sprintena libelă, ce ca fulgerul trece prin aer, ea este pantera țânțarilor, și vai de unul din noi, când o va întâmpina în cale: îl prinde cum prinde uliul porumbelul și-l ... ...

 

Constantin Negruzzi - Amintiri de junețe

... bucurie izvorau din ochii lor odată frumoși poate, dar acum stânși și împregiurați de un cerc purpuriu; aste lacrimi, strecurându-se pe lângă zbârciturile nasului ca pe niște uluce firești, ajungeau sub buza dedesubt, unde barba întoarsă în năuntru le oprea ca o stavilă. Bunele bătrâne nu se puteau dumeri cum de sunt atât de învățați drăguții lor și, clătind din cap, priveau pe dascal ca pe o ființă surnaturală. Bărbații îl fericitau, îi mulțămeau, îi strigau aferim de se zguduiau păreții; și bătrânul socolean, doborât sub grindina laudelor și a ... e ca un copac neîngrijit, care nici o roadă nu aduce. Drept aceea, învățătorul este pentru un tânăr aceea ce este grădinarul pentru pom; sau ca plugarul bun care curăță de mărăciuni țarina sa pănă a nu semăna în ea sămânța cea bună. După aceste parabole, adaose: — Pentru ... pe băieți? — Aceea nu e treaba d-tale, îmi răspunse cu un zâmbet ce semăna a strâmbet; învață buchile pe de rost ca să le știi poimâine. — Ba nici gândesc, zisei azvârlind abecedarul sub masă. — Ha, ha, ha! La început se pare greu, dar te vei ...

 

Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene

... pour le mensonge Et de glace pour la vĂ©ritĂ© 1 La Fontaine Ciubăr-vodă, domn faimos, Lui Papură strănepot, Avea un singur fecior, Frumos ca luna lui mai, Gigât ca un tânăr brad, Vârtos ca un vechi stejar Și viteaz ca un român. Acest fiu când s-au născut, Moașa ce l-au strâns de nas Și l-au prenumit Bogdan, Au tras boghii și au ... Se întărtă la fugit, Ca și când ar zbura-n vânt, Mai necălcând pe pământ, Decât când își împlânta În nisip al său picior, Sfârâia ca fierul roș, În apă acufundat. Deci vârtejul mânios Ca uliul se repezi Și peste Bogdan căzând Cu stâlpul cel de arin Când pe șa îl răsucea, Când îl izbea în pământ, Când îi arunca ... vârtej, Și sorbind nisip din câmp L-au răsucit pân’ la cer, Și de-acolo vâjiind Au vărsat asupra lui Nisipul din al său sân, Ca să-l îngroape de viu; Dar neobositul cal În trei copce s-au izbit, Și cu pieptul răzbătând Prin vârtejul colburos, Au scos pe al său stăpân Din nămolul de nisip. Iar vârtejul, rușinat, Rămasă în urma lui, Lungit gios ...

 

Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)

... mare la stat, însă întreg, drept, viteaz și meșter la războaie... și era mare jale Și plâns în norod pentru, pederea acestui domn bun. Vornicul Ureche, La viața lui Ștefan cel Mare Ciocârlia cea voioasă în văzduh se legăna Ș-înturnarea primăverii prin dulci ciripiri serba, Plugariul cu hărnicie s-apucase de arat Pământul ce era încă d-al său sânge rourat; Uitas-acum moldovanul trecutele lui nevoi ... ea-i și domnul lor; Mergiți dar, și-n astă noapte toți ostașii vă gătiți Și când va miji de ziuă, nesmințit călări să fiți, Ca prin marș iute și grabnic, fară veste să-i călcăm, Cine sunt ungurii noștri și Hroiot să le-arătăm.“ Se fălea deșertul ungur cu ... putea, Care poate fi pricina acelui bejanărit, Căci el crede că de dânsul nimene nici au gândit; Deci îndată poruncește să-i afle pre cineva Prin colibe, prin bordeie, ca să-l poată întreba. Iată că îmblând haiducii piste un moșneag au dat, Gârbovit de bătrâneță, într-un toiag răzămat; A sa barbă ... Românul nu-i bagă seamă, și țăranul încruntat Face jertvă răzbunării și pre prins și pre rănit. Îa zădar și ofițerii, și Hroiot oștean vestit, ...

 

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848

... poporului fură înșelați cu promiteri false, prinși, legați, zdrobiți de straturile puștilor, târâți de păr de-a lungul străzilor și închiși în cazarmă ca niște făcători de rele; cum bandele arnăuților luaseră cu pradă orașul, năvălind noaptea prin casele oamenilor sub pretext de a căuta revoltanți, și furând arme, argintării, tot ce le cădea în mână; cum lumea se înspăimântase, crezându ... în fine, că unul din șefii miliției, prințul G., plecase la munți cu un regiment de soldați și cu o ceată numeroasă de slujitori pentru ca să calce Hangul în ajunul Învierii etc. Știrile aceste provenite din izvor sigur , ca toate veștile ce se nasc și se împrăștie în timpi de tulburări, erau de natură a inspira îngrijire. Prințul C. formă îndată cu ... la spate, noi ne găsim deodată între foc și apă, și asta rău este!... Să ne suim pe Dealul Doamnei și acolo să ne agățăm ca momițele prin copaci, bun este, ama dacă dușmanul dă foc pădurii, noi suntem fripți, și asta rău este!... să stăm aici pe loc închiși în curte, pe ... ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX

... Cântecul a IX Boierii necredința-și arată; Sultanul pe-un alt vodĂ£ numește; Țiganii la nuntă sĂ£ desfată, Unde Parpangel le povestește Cum el prin o tâmplare nespusĂ£, Trecând prin iad, păn la raiu să dusă. Deacă Vestea-în Târgovești ajunsă De-a lui Vlad înaltă biruință, Cum el oastea păgânească frânsă, Boierii ... să fie cununa? O dată numa!... sângur o dată Deacă ne va fi fără priință Norocul schimbaciu, iacă surpată Țara din temeiu! Nici e putință Ca vreodată să să mai rădice Sau s-ajungă zile de ferice, [5] Ci va rămânea de tot supusă, Ca și bulgărimea cu Sârbia Ș-alte robite țări"... Abia spusă Dănescul aceste, când solia De la fratele lui Vlad sosește Și cătră strânșii boieri grăiește ... mândru scapătă Ș-încă eu drumul nu nimerii! La drum scoate-mă, de-oi fi trainică, O! bun tinere, ți-oi fi harnică." Zâmbi tinăru ca și zorile Ș-îi roși fața ca și rubin; Cu dâns râsără d-albe florile, Soarele râsă pe ceriu sărin. El s-aprĂ²pie și mă-împresură, Biata d-inimă mie-mi ...

 

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... Cunoaște oare cât m-a rănit? De când pe dânsul eu l-am văzut, Liniștea vieții, ah! am pierdut! II Îl văd oriunde, prin flori, prin stele, Îl văd în cartea ce o deschid, Îl văd în visul nopților mele Când spre odihnă ochi-mi închid. De când pe dânsul eu ... am iubit Și m-am jertfit; Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi! III Așadar și prin urmare, Sentimentu-i un păcat; Fii în veci fără-ndurare Chiar de-ți place vrun bărbat, Învârtește-l, Răsucește-l, Amețește-l Și vrăjește-l ... marțafoi! ZULNIA Așa o fi fost cu paraleul d-tale, dar cu cavalerul meu nu-i tot așa! ARGHIRIȚA Ești o copilă fără minte; toți ca unul! ZULNIA El ca toți! Peste putință! Un erou! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu! ZULNIA Un mare vânător, un Nemrod[i] ! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu, un nerod! ZULNIA Frumos! ARGHIRIȚA Ah! ZULNIA Mândru! ARGHIRIȚA Ah! ZULNIA Sentimental! ARGHIRIȚA Brutal, senzual, desigur un marțafoi! ZULNIA Delicat, duios!... O ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... Cunoaște oare cât m-a rănit? De când pe dânsul eu l-am văzut, Liniștea vieții, ah! am pierdut! II Îl văd oriunde, prin flori, prin stele, Îl văd în cartea ce o deschid, Îl văd în visul nopților mele Când spre odihnă ochi-mi închid. De când pe dânsul eu ... am iubit Și m-am jertfit; Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi! III Așadar și prin urmare, Sentimentu-i un păcat; Fii în veci fără-ndurare Chiar de-ți place vrun bărbat, Învârtește-l, Răsucește-l, Amețește-l Și vrăjește-l ... marțafoi! ZULNIA Așa o fi fost cu paraleul d-tale, dar cu cavalerul meu nu-i tot așa! ARGHIRIȚA Ești o copilă fără minte; toți ca unul! ZULNIA El ca toți! Peste putință! Un erou! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu! ZULNIA Un mare vânător, un Nemrod[i] ! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu, un nerod! ZULNIA Frumos! ARGHIRIȚA Ah! ZULNIA Mândru! ARGHIRIȚA Ah! ZULNIA Sentimental! ARGHIRIȚA Brutal, senzual, desigur un marțafoi! ZULNIA Delicat, duios!... O ... ...

 

Nicolae Gane - Fluierul lui Ștefan

... amor, căci astă dată ținea de mână acel vis aurit către care atât de des se înălța sufletul său. Însă, vai, visul fu scurt. Iute ca fulgerul, Victor se izbi cap în cap cu realitatea și, când se deșteptă, văzu între el și juna fată un întreg abis, toată nemărginirea unui ... și la gât mărgele; fetele din sat se uitau cam rău la mine, iar flăcăii mă jucau mai mult decât pe ele, fiindcă eram îmbrăcată ca o fată de târg. Era în sat un flăcău Ștefan, nalt și subțirel ca bradul, avea părul negru și niște ochi care ardeau la suflet. Dar era sărac. N-avea altă avere decât inima lui cea bună și fluierul ... la mine, că toată noaptea n-am putut să dorm. A doua zi m-am dus la biserică să mă rog la Dumnezeu, ca să-mi deie nopți mai bune, și iată că pe pragul bisericii întâlnii tot pe Ștefan, care îmi zise: — Mario, roagă-te și pentru ... l-a putut îndupleca. — Tu, femeia lui Ștefan! striga el necontenit. De asta te-am făcut pe lume, de asta te-am crescut,

 

Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur

... ntunecime; Iar drumul văii pline de miroase Afar de el nu-l știe-n lume nime ­ Acolo ș-a închis frumoasa fată, Ca nici o rază-a lumei să n-o bată. Sale-mbrăcate în atlaz, ca neaua. Cusut în foi și roze vișinii, În mozaicuri strălucea podeaua, Din muri înalți priveau icoane vii; Fereasta-i oarbă, deși stă perdeaua, De-aceea ... o sigur. El iar porni în lumea întâmplărei, Bolnav de dor și de-a iubirei friguri. Dădu de-o vale-n asfințitul serei, Prin crenge negre umbre se configur. Întunecoasă-i, cum o simt doar orbii, Și fâlfâiesc prin aer rece corbii. El de pe cal se dete. în pădure Șoptește frunza, ramuri stau de sfaturi Și somnul nu voiește ca să-l fure, Căci umedă e frunza lui de paturi, Urechea-i trează a dumbravei gure Le asculta șoptind din mii de laturi ... înalte și, la mândrul soare, Din boal-adâncă fata a învis Și se făcu și mai fărmăcătoare, Astfel cum nu îți trece nici prin vis ­ Se rumeni în fața ei ...

 

Alecu Russo - Soveja

... sosirea mea aici mi se ivesc ca niște visuri; spre a le risipi și a putea dormi, trag la tutun, nu ca un turc, ci ca patru... căci, negreșit, în starea mea de exilat, omul are drept de a-și cheltui puterile în fumuri. Când însă nici fumul, nici ... răspundere pentru autor. Dau dar bucata și ies din casă, fără a mai gândi la acestea. La 11 1/2 ceasuri mă întorc ca să mă culc; aflu că dl agă m-ar fi căutat și că mă poftește a trece pe la d-lui. Petrecusem seara ... adunarea lua aminte de noi; curiozitatea sta zugrăvită pe toate obrazele, iar eu, plecând, poruncesc în gura mare să pună masa pentru cină. Eram vesel, ca o ciocârlie. "Russo, — îmi zise un prieten, apucându-mă de mânica hainei, — fii cuminte fără d-a te înjosi; fii țeapăn ... spre a mă-nvinovăți? — Domnia ta ești pârât de a fi poruncit, sub a domniei tale răspundere, actorilor, ca ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>