Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CEL MAI DE FRUNTE
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 574 pentru CEL MAI DE FRUNTE.
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX
... l socoată. Hăi, dragă musă! iară te-apucă (Precum văd eu) strechia spulbărată! Și va doar' undeva să te ducă Iarăș' la vreo tâmplare ciudată, De șagă sau bătaie necruntă Sau poate că și tocma la nuntă!... [7] Deci, dacă-i așa, mai bine-abate La vesela noastră țigănie Ce-acuma prisosind cu de toate Tăbărea la Spăteni, pe câmpie, Bea, mânca, juca zile de vară Întrege, din zori pănă în sară. Parpangel încă să cununasă Și fără de popă cu Romica. La nuntă pe-o doao zi chemasă Pe toți cei de frunte și voinica Lui Tandaler oaste, de-azi pe mâne Toate gătind cum să cuvine. Încă soarele nu răsărisă Când era toate gata de nuntă: În oale fierbea curechiu cu clisă Râncedă și cu ceapă mănuntă; Fierbea și-alte mai multe bucate, Dar' cine le va număra toate! [8] Iar' când răsărea frumosul soare, Era și mesele-întinse toate: Într-un blid mămăligă cu moare ... aprĂ²pie și mă-împresură, Biata d-inimă mie-mi tremură. Iar' în pinăra mea cu fragile, [15] El pusă-o mură lin linișor, Nu de cele ce culeg dragile Fete prin codru ...
... și cu acel ton agresiv și oarecum fragmentar ce eram pe atunci încă siliți să-l avem în contra numeroșilor noștri adversari. Revenind prin articolul de față la aceeași întrebare, ne propunem a studia mai de-amănuntul [1] și a supune la judecarea cititorilor noștri câteva principii în privința neologismelor, stâruind mai ales în susținerea acelora care nu ne par încă bine înțelese sau cel puțin nu sunt încă primite de mulți scriitori români. Principiile neologismelor le putem despărți în patru reguli, pe care le vom expune în paginile următoare și vom căuta să le întemeiem ... să stăruim cu toții întru păzirea ei în scrisori și în ziare, pe catedra școlii și la tribuna parlamentului. Căci profesorii, deputații și scriitorii noștri mai de frunte și-au făcut o parte însemnată a studiilor în limbi străine. De aici urmează, firește, că o sumă de cuvinte și de deprinderi sintactice le vin mai întâi în minte sub forma limbii străine pe care o cunosc mai bine. Însă cea mai ușoară deșteptare va fi de
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea Boierul Iorgu Buhtea de Emil Gârleanu Boierul Iorgu Buhtea și Toader Buhtea, nepotul lui, înfățișau cea mai aleasă spiță a boierimii moldovenești. Neamul Buhteștilor, nu prea numeros, coborâtor mai mult în partea bărbătească, fusese alcătuit din oameni isteți la minte și tari la trup; unii dintre dânșii încheiaseră cu bine suta de ani. Mihai Buhtea, tatăl boierului Iorgu, murise în vârstă de o sută cinci ani. Pe un molitvenic, rămas din moși strămoși în neamul Buhteștilor, boierul Iorgu găsi însemnat, de mâna părintelui său, postelnicul Mihai, următoarele: Azi în 23 dechemvrie, în anul de la Hristos 1821, am trecut patru ani peste sută. În decembrie 1822 postelnicul muri. Boierul Iorgu își amintea bine chipul măreț, încununat de părul alb ca omătul, al părintelui său. Tot pe molitvenicul acesta, postelnicul se încercase să-și facă spița neamului. Cel mai vechi, un Gheorghe Buhtea, căzuse bănuia postelnicul în lupta de la Valea Albă, purtată de Ștefan-Vodă împotriva turcilor: cam de la acea luptă, spunea însemnarea, numele lui Gheorghe Buhtea nu se mai pominește, numai doar al frățâne-său Radul. Acesta, Radul, avu și dânsul un băiat și o fată, Ruxanda, cel mai vechi nume femeiesc
... cu toții și vorbesc cu toții-odată Precum fac biruitorii din războaie când se-ntorc. Când văzur-această gloată, toți acei ce-ndușmăniră Pe români de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresărit Resfirându-se prin noapte, precum fumul se resfiră, Și din margini mai spre margini se topeau necontenit. Cu genunchii plini de tremur și cu gheața morții-n gură, Morți erau de-a doua oară, ca-ntr-al Orcului noian Luptătorii din Mikene când îngălbeniți văzură Strălucind prin noapte coiful comandantului troian. Dar ai noștri ... vedeai pornit cum vine Peste munți și peste ape, ca furtuna, Ilderim? Vai, putem noi azi pricepe sufletul ce-a fost în tine, Mai avem simțire-n inimi ca-ndeajuns să te slăvim? Iar dincolo vine-n goană cel ce-n numărate zile A clintit temeiul lumii și-a oprit și vremea-n loc, Cel cu nume sfânt de-Arhanghel cu-al tău nume, Mihaile, Tot ca tine de puternic și cu sabie de foc. Munții se retrag din cale-i, iar protivnica sa bardă Intră-n fier ca-n lemnul putred, pui din oltenescul leu! Foc de ...
... Alexandru Macedonski - Poeţii Poeții de Alexandru Macedonski De ce ca norii cei de iarnă Ce vin pe câmpuri ca s-aștearnă Lungi strate de zăpadă, Se strâng pe unele frunți june Nori viforoși, sumbre furtune Ce se-mbulzesc grămadă? Ori nu mai este-n ceruri soare, Și-n lume viață râzătoare Misteruri și amoruri? Ce patime-i însuflețește? Vrun vis nebun îi urmărește Cu vecinicile-i doruri ... care să n-o știe! Cu ei vorbesc frunzele-n cale, Cu ei și apele pe vale, Și bolțile albastre! Iar dacă au un corp de tină, Cu sufletele în lumină Plutesc mai sus de astre! De suferinți, ei sunt exemple, Când mor li se ridică temple Și falnice statuie! În viață însă duc o cruce Pe care toți se-ntrec s ... răstignească-n cuie! Și nu e-n stare suferire Ca să-ntrerupă-a lor menire Și nobilă, și sfântă! Lor nu le pasă de năpastii; Zâmbesc pe margini de prăpastii; Iubesc, mângâie, cântă! Câștigă pâinea lor prin trude; Nenorociții le sunt rude, Copii, le sunt orfanii; Îi recunoști fiindcă-i latră Toți câinii ce ...
Vasile Alecsandri - Dumbrava roșie
... câmpiile frumoase Ascund troiene albe de-a dușmanilor oase, Un domn viteaz, un Ștefan, adună de mulți ani O glorie ce-i demnă de-ai lumii suverani. Voi merge la Moldova, la Ștefan drept voi merge, Și luciul de pe frunte-i cu spada mea voi șterge, Iar lumea îngrozită, privind spre răsărit, Vedea-va-n loc de soare al meu chip strălucit! A zis, și-n nerăbdare-i pe lângă el în grabă Adună-a lui armată deprinsă ... Dulămi cu flori de aur la piept împodobite Și-ncinse cu paftale de piatră nestemată, Ciapce purtând un vultur și pene la mijloc, Încălțăminte roșii de piele de Maroc, Și frâie țintuite, și argintate șele, Și armorii cusute pe colțuri de harșele. Ei merg jucându-și caii, și veseli între ei Vorbind de cai, de lupte, de-amor și de femei, Tot ce-i mai scump în lume și dă un farmec vieții Pe timpul mult ferice și viu al tinereții. Ei merg precum ar merge la simplă vânătoare, Glumind ... la câmpul de omor. Coman de la Comana, un uriaș ...
Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele
... a lor ființă Și-ntr-însele să cheme al lui coborământ. O nouă sărbătoare în ceruri se serbează; Trag toți cu-ardoare sfântă, aduc carul cel viu Ce splende de lumină și de științi derază. Pe dânsul se așează Divinul Verb și Fiu, A lui de flăcări roate iau drumu-ntraripate; Sunt cherubimi prea repezi ce-n mii de ochi lucesc; Orele-eternității la dânsul înhămate, D-apocalipse duse, spre secoli propășesc; De angeli miriade preced și îl urmează, Și carul naintării propasă ne-ncetat, Din iute în mai iute, și-n calea-i însemnează Al lumii plan simbolic, d-atunci predestinat. Tăria înconjoară în sfântă armonie Și cerurile toate de glorie se-mplinesc; Dreptatea, adevărul, știința, bucuria Răsar într-a lui urmă și cresc și se-nmulțesc. Iar spiritele-ntr-însul, prin tragerea ... până peste polul și cel mai depărtat, De șapte ori atâta principiul fericirii A-mpins răul din ceruri damnării rezervat. Aci, stătuți demonii de lunga lor cădere, De trăsnetele juste pătrunși și sfâșiați, Încep să mișuiască în vasta încăpere, Într-un noroi de flăcări
Mihai Eminescu - Legenda cântărețului
... Mihai Eminescu - Legenda cântăreţului Legenda cântărețului de Mihai Eminescu De mult, de mult a fost un Împărat în țara depărtată a Indiei și avea o fată frumoasă cum nu se mai povestește, bălaie ca o lacrimă a soarelui, dacă soarele a plâns vodată. În nopți cu lună, când se primbla prin întune ... totuși era de om. O arfă, asemenea sunetului blând și regulat al valurilor mării, o acompania. Era un paria cântăreț, care o iubea pe fata de-mpărat. Ea-l văzu răsărind prin crengi în lumina de lună -era nalt și frumos. Pletele negre se ridicau deasupra frunții mărețe, ochii străluceau în bolțile lor ca două flori, ăca dou[] picături de întuneric topit. Ea-l iubi, căci nici n-ar fi știut să facă alta, așa era de frumos. Într-o noapte, printre mreje de frunziș []întunecat de oliv și laur, suspenda luna ca o pavăză de aur, el sta-ngenuncheat la picioarele ei și, [cu] capul culcat în poalele-i albe, se uita lung și-ntunecat c-o privire de
Dimitrie Bolintineanu - Mihnea și baba
... arsă, Într-una din hârce un sânge ea varsă, Și, dându-l lui Mihnea, îi zise: Să bei! E sângele fiu-meu, na! soarbe-l mai tare, E cald și e tânăr, cum vrei tu, barbare; Na, soarbe, sau eu sorb p-al tău, de nu vrei. IV Toți morții din mormânturi, Cu ghearăle-ncleștate, Ca frunzele uscate Ce zbor când suflă vânturi, Spre Mihnea alerga; Iar vârcolacii serii, Ce ... geniu, să ai zile multe Și toți ai tăi moară; iar tu să trăiești! Și vorba ta nimeni să nu o asculte, Nimic să-ți mai placă, nimic să dorești! VII Așa vorbi bătrâna Și Mihnea tremură. Iar naiba, ce fântâna O soarbe într-o clipă Și tot de sete țipă, La dreapta lui zbură. El are cap de taur Și gheară de strigoi. Și coada-i de balaur, Și geme cu turbare Când baba tristă pare; Iar coada-i stă vulvoi. Iar nagodele-urâte Ca un mistreț la cap, Cu lungi și ... clatină, Mihnea tresare. Fulgerul scânteie, tunetul bubuie, Calul său cade; Demonii râseră; o, ce de hohote! Mihnea jos sare. Însă el repede iară încalecă, Fuge
Alexei Mateevici - Chestia preoțească
... pământul bisericesc și o viișoară. Asta-i făcea pe preoți să creadă că „prihodul“ aduce venituri enorme și îndată te face cu mii. De aceea, imediat ce se deschise Zaimul, ei se tulburară. Preasfințitul se pomeni cu o mulțime de cereri de „prihod“ cu caracter amenințător: unul scria că, de nu va primi Zaimul, o să se împuște; altul că se va spânzura etc. Mai mulți erau de cei bătrâni cu cruci și cu „camilafce“. Firește că stăpânitorului lor nu-i venea prea bine; el sta la cumpănă: pe de o parte, atâția preoți bătrâni și „cinstiți“; de nu-i vei da Zaimul vreunuia dintr-înșii, se va mai spânzura și atuncea ia-ți asupra păcatul lui; pe de altă parte, o văduvă sărmană roagă pentru un preot, care să-i dea ei și orfanilor sprijin și adăpost; dar acest preot e foarte tânăr ... fie în Zaim cumnatul ei, l-a făcut pe părintele Tocan să-și lepede noul popor al său, iar sătenii au mare nevoie de preot și nu pot sta mult fără dânsul și, prin urmare, să le trimită preasfințitul mai
Vasile Alecsandri - Moțul și secoiul
... Vasile Alecsandri - Moţul şi secoiul Moțul și secoiul de Vasile Alecsandri MAGHIARUL Moțule, Măi hoțule! Nu tot trage-n carne vie Și mai trage-n cea pustie. Nu tot bate-n pieptul meu Că-i păcat de Dumnezeu! ROMÂNUL Puiule, Secuiule! Ce cați tu la noi în munte? Lance-n coaste, bardă-n frunte, Ori un plumb vrăjit în piept, Să te duci în rai de-a drept? MAGHIARUL Moțule, Măi hoțule! Tu ești tare, eu sunt tare; Bun e Dumnezeu și mare! De te-aș prinde-n mâna mea, Zile tu n-ai mai avea. ROMÂNUL Puiule, Secuiule! Eu sunt tare, tu ești tare, Dar ți-e lauda prea mare! De-alde tine, fătul meu, Mulți viteji ucis-am eu. MAGHIARUL Moțule, Măi hoțule! Sai din munte, dă-te-n vale, Ca să-mi mai scurtezi din cale. În cea vale de-ai sălta, Vai ș-amar de viața ta! ROMÂNUL Puiule, Secuiule! Nici eu să robesc la tine, Nici tu să robești la mine. Vrei, nu vrei dintr-un cuvânt? Că te ... maghiară. Tu se cade să-mi robești, Căci tu om încă nu ești. ROMÂNUL Puiule, Secuiule, Na! te du pe ceea lume Ca să afli de-al meu nume. Spuie-ți morții din mormânt