Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU CAPUL ÎNAINTE

 Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 394 pentru CU CAPUL ÎNAINTE.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Odinioară

... grânar, s-a schimbat în moș cutare, de unde și până unde un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce-ți era, să te pomenești cu ea zbârcită, cărunțită, apoi albă-colilie. Așa curge vremea, și pe noi nu ne lasă în urmă, ci ne târăște cu ea până la hotarul vieții. Ne așează frumușel pe două scânduri, ne întinde pe deasupra o pânză albă cu cruce în mijloc, ne stropește cu vin și cu untdelemn. Bulgării și țărâna cad și astupă. Și tot vremea din mușuroi face neteziș, surpă crucea de la cap, bătătorește locul și acoperă cu bălării cel din urmă locaș al nostru. Ei, câte se duc cu zilele și ce triste minuni ni se arată de ieri până azi! Câte ne mai așteaptă de azi până mâine! În curtea bisericilor vechi, cruci ... harnică. Când sosea câte un jupân, ori nea cutare, călare pe rotașul din stânga, plesnind voinicește în naintași, lelițele, cumetrele, finele, suratele îi ieșeau voioase înainte, îl opreau din drum și-l zăpăceau cu cercetările. Grânarul, cu o mână în brâu, cu alta pe hățuri,

 

Mihai Eminescu - Strigoii

... mea, Umplut-au sperioase pustiul pân' la poluri. Căci Odin părăsise de gheață nalta-i domă, Pe zodii sângeroase porneau a lui popoară; Cu creștetele albe, preoți cu pleata rară Trezeau din codrii vecinici, din pace seculară, Mii roiuri vorbitoare, curgând spre vechea Romă. Pe Nistru tăbărâsem poporul tău să-mpil; Cu sfetnici vechi de zile mă-ntâmpinași în cale, Ca marmura de albă, cu păr de aur moale; În jos plecat-am ochii-naintea feței tale, Stătând un îndărătnic... un sfiicios copil. La blânda ta mustrare simt glasul cum ... mi înapoi pe-aceea ce moartea mi-a răpit, Și de-astăzi a mea viață la zeii tăi se-nchină." Bătrânul cu-a lui cârjă sus genele-și ridică, Se uită lung la dânsul, dar gura-nchisă-i tace; Cu greu a lui picioare din piatră le desface, Din tronu-i se coboară, cu mâna semn îi face Ca-n sus să îl urmeze pe-a codrilor potică. În poarta prăbușită ce duce-n fund de munte ... nalță-n sus albastră, de flacăre o dungă, Lucesc în juru-i ziduri ca tuciul lustruiți. Și în tăcere crudă ei nu știu ce aștept... ...

 

Ioan Slavici - Spaima zmeilor

... Ea dete ursuză din cap. — Dar tu cine ești și ce cauți p-aici? îl întrebă zgripțuroaica. — Eu? răspunse el ca un om cu socoteală. Eu sunt tata lor și caut vreo slujbă. — Tata lor?! își zise Mama Zmeilor. Știa, biata de ea, că e-n lume Mama ... râcâit mereu șia-ndelete până ce i s-a făcut zgripțuroaicei lehamite de atâta așteptare și a trimis pe cel mai cu forfoi dintre feciorii ei ca să vadă ce face sluga de nu mai vine cu apa. — Dar tu, măi, ce faci aici? întrebă zmeul. — Uite, răspunse omul râcâind înainte. Ce să mai pierd vremea scoțând apă din puț, ca s-o bag în burduf și apoi iar s-o scot după ce voi fi ... pus rău de tot pe gânduri. Ăsta a rămas de la un strămoș al meu, și numai puțini dintre noi pot să arunce cu el. — Ei, dacă n-aveți altul, haid' și cu ăsta! grăi omul. Ia-l și să ieșim în câmp. După ce ieșiră la câmp, zmeul aruncă buzduganul de se duse pâ- nă-n al ...

 

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

... pe ziarul Graiul Trotușului pe a cărui pagină de anunciuri, între cașcavalul de Penteleu și stacoșii de Marea Neagră, citi următoarele rânduri scrise cu litere mari: Subsemnatul, cu toată stima aduc la cunoștința onorabilului public că am deschis o locantă de lux la băile Slănicului cu bucătărie franceză sau română, după gust. Vinațuri străine și indigene cu prețuri moderate. Serviciu prompt și regulat. Table d hĂ´te în fiecare zi sau prânz Å• la carte, după voință. La abonamentele cu luna se fac reduceri. Ce idee! zise Peruzescu, lovindu-se cu mâna peste frunte. La Slănic!... La Slănic!... La băi în țara mea! Acolo-i dă mers. Un viitor om mare trebuie să-și cunoască țara ... a făcut silă de străini. Anul acesta nu voi să-mi deșert punga la nemți sau la franțuji. Să vedem cum o mai fi și cu ai noștri? — Aveți mare dreptate. Sunteți negustor? — Nu, răspunse Peruzescu, c-un surâs protector. — Proprietar, poate? Vă ocupați cu lucrul câmpului? — Ai-da-de!... Unde mă ocup eu cu secături dă alea. Proprietar, da, cât poftești, însă moșiile nici le văd ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe

... Departe, departe Departe, departe de Barbu Ștefănescu-Delavrancea .......... sub castanii din via părăsită. Mai mulți copilași, în cămăși albe, mă înconjuraseră. Stam pe pământul cald, cu mâinile sub cap, privind adâncul cerului albastru, și povesteam. O fetiță îmi sorbea cuvintele, dând într-o parte și alta, pletele negre ce-i acopereau ochii ei mari ... lucioși. Câinele nu se clinti, uitându-se înainte, lăsat pe picioarele dinapoi. În vârful scării, o pisică neagră, cu laba aruncată după un fluture alb cu bobițe albastre. Fluturele plutea nemișcat în aer, cu aripile întinse. Pisica se uita cu niște ochi vii și lacomi. — Câți, zise bătrâna, nu se asemănă cu pisica asta! — Cum?... — Între ei și ceea ce vor, încă nițel, încă nițel, și ăst nițel nu se mai isprăvește... Bătrâna vorbea și ... miezul nopții, o să-l vezi și mai bine. Mă înfiorai. O rugai să ne coborâm în odaia noastră. Se întunecase. În dreptul unor uși cu lanțuri groase și cu lacăte cât plosca auzii un oftat lung și năbușit. — Cine-a oftat? — Nimeni, răspunse bătrâna, iuțindu-și pașii, nimeni, ți s ... ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului de brânză

... ca niște ostaș vitĂ©ji ai lui Hristos, încingându-ne mijloacĂ©le noastre cu adevărul, după cum zice fericitul Pavel și să ne încălțăm picioarele cu gătirea Evangheliei păcii și să ne îmbrăcăm cu zaoa dreptății și să punem coiful mântuirii pre capetele noastre și să luom pavăza credinții în mâinile noastre, cu carele vom putea stinge toate săgețile vicleanului cĂ©le arzătoare și sabiia duhului, care iaste graiul lui Dumnezeu; pentru că nu iaste lupta noastră spre ... că s-au mărturisit înaintea arhiereilor cum că au greșit de au vândut sânge nevinovat, iară nu i-au folosit nimic acea ispovedanie, căci era cu deznădăjduire. Și ispovedania trebuie să o facem cu gând ca acela ca să nu mai greșim înainte; că faraon măcar că s-au mărturisit, zicând: Greșit-am Domnului, i-ar n-au folosit nimic, căci nu gândiia a să părăsi ... te fecioriei, oprĂ©liște mâniei, ținĂ©re mândriei, curățenie zavistiei, pierzare urgiei și temeiu păcii; și în scurte cuvinte, cela ce face rugăciune, vorbĂ©ște cu Dumnezeu. Cu postul să ne ușurăm trupul, să ne limpezim mintea și să ne bucurăm ...

 

Ion Luca Caragiale - Inovațiune

... ajutor, și nici una nici două, fiindcă în acest fin de siĂ©cle toate sunt artificiale, m'am socotit să vă îndemn ca de azi înainte să stoarceți lămâi artificiale, adică să luați dela băcănie ce lipsește la academie, să întrebuințați dar sare de lămâie. Cu acest chip o să aveți și lămâie și sare, și Moftul Român va deveni un Moft artificial, adică Moft fin de SiĂ©cle. Dar o ... Nicidecum. Vine în Cameră cu o prostie, pardon, cu un proiect; opoziția îl înhață, îi dă pantalonii'n jos și trage-i. Și credeți că cu asta s'a isprăvit ? Aș ! Tache încalță alți pantaloni și vine, pardon, iar cu proiectul din nou. Iată dar un moftangiu artificial. Dacă n'ar avea șapte pantaloni, el ar fi un om natural, și n'ar fi bun ... Lahovarietățile, cari sunt pe cale de a funda, un teatru, zice Claymoor, o dinastie, zicem noi, când dintre ei se va naște un cap încoronat, sunt greci, prin urmare dându-se de români sunt artificiali. Despre Ghermanis, nu mai vorbim, căci nu ne place să ne copiăm. Atâta numai ... ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... el îi zicea iute: “Cutare prieten te așteaptă în cutare cafenea; aleargă repede!â€�. Dar ceea ce entuziasma pe Adrian erau glumele lui Stavru, cu capetele de țâri și cu tabachera. În cursul unei conversații, limonagiul scotea din buzunar un cap de țâr și-l atârna pe poala hainei altui flecar ca el. Bietul om pleca și se plimba pe stradă cu capul de țâr atârnat de haină, spre cea mai mare desfătare a trecătorilor. Gluma cu tutunul era și mai bună. Stavru nu pregeta să acosteze pe orice cunoștință îi ieșea în cale și să-i ceară să “răsucească“ ... și tulburătoare pa care Adrian o numea în taină “celălalt Stavruâ€� se arăta rar și numai pentru el. Totuși, într-o zi — era cu câteva luni înainte de întâlnirea din grădină — întovărășind pe limonagiu la băcanul său — un grec bătrân și tăcut care-i furniza zahărul și lămâile — el ... văzu deodată apărându-i “celălalt Stavruâ€�. Adrian se înfipse în ochii lui. Într-un colț al magazinului puțin luminat, Stavru cu zbârciturile feței suprimate, cu trăsăturile îndulcite, ...

 

Ion Grămadă - In Abbiategrasso

... ne îngăduie să rămânem la moară, el s-a sculat binișor în picioare, a băgat o mână în buzunarul pantalonilor, iar cu cealaltă a luat pipa din gură, a scuipat de mai multe ori și ne-a măsurat cu privirile din creștet până-n tălpi, fără să rostească o vorbă. Ochii lui negri, focoși, îi jucau mereu în cap, sub sprâncenele stufoase. - S-a mâniat piemontezul, măi frate! zise un soldat de al nostru. Atunci, fața lui signor Vacano se lumină, deodată ... Cine să fie fata asta zveltă? Uite cum dispare în gang! Dinspre iazul morii vin ofițerii, vorbind veseli între ei și ștergându-se pe mâini cu batistele. Cum îi vede, morarul pleacă capul pe spate și strigă în sus: - Giovannina, adă un ștergar pentru signori! Fata de mai înainte aduce un ștergar, îi dă drumul în jos și dispare în întuneric. - Asta-i Giovannina, fiica mea. Cât e de sperioasă! și-și șterse cu ... sus, din tavan, atârnă lampa. Ce fericită idee de a cina în cerdac, unde-i așa de răcoros și unde Transmontana se joacă cu

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... excursiune vânătorească nu va aduce nici rezultatul dorit, nici vreo plăcere. În timpul de azi, întâmpinăm în tot locul țărani, braconieri derbedei, care de când cu militarismul, sunt aproape toți deprinși cu pușca stârpind fără cruțare tot ce le iese înainte, așa că în ținu­tul Hotinului și al Sorocii, mai că nici urmă n-a mai rămas din păsările de vânat. Numai iarna ... zis, lăcomia de cuce­rire, înnăscută omului, ea iese la iveală în diferite chipuri. Unii aleargă după vânat, țintind în păsărele, alții vânează frumusețea, împușcând cu fraze sentimentale, făgăduințe înfocate sau cu louis dori 2 și gălbenași. Bancherii împușcă în creditori cu polițe neplătite, cărturarii de la masa verde cu codici, diplomații cu note și hâtre combinații. Damele împușcă cu căutături nerezistibile, izvorâte din gingași ochișori, ce străbat cuirasele inimilor celor mai călite. Și toți acești vânători de ambe sexe sunt când țintași, când țintă ... prigonire. Spectacolul se ter­mină prin aceea că victima, pierzând mult sânge și slăbind în mișcări, se lasă trasă la mal, unde prin câteva lovituri cu vâslele peste cap ...

 

Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naționale

... D. Brote le 'nghițea, le mistuia, și zâmbea în semn de mare recunoștință. Din aceste seanțe de ipnotism politic, a rămas d. Brote cu un întreg repertoriu de gesturi scurte și hotărâte a la Sturdza, de încruntări cu două sensuri, de zâmbete cu mai multe înțelesuri a la Sturdza, și de formele de catechism moral și politic ca acestea: Conservatorii sunt reacționari, ciocoi; ciocoii n'au ... serile cu un șef de partid, apoi șef de guvern, la masă, între soția unui academic și soția unui ministru plenipotențiar și față în față cu respectivii. Și musiu Brote în sus, și musiu Brote în jos, și intimitate, și familiaritate, și cordialitate. D. Brote face furori în saloanele cele mai ... bărbat de stat, cel mai sublim patriot, geniul bun al Românismului, o adevărată reincarnațiune a răposatului I. C. Brătianu. D. Aurel Popovici ascultă cu religiositate. D. Brote, urmând, îi face aspre mustrări că nu frecuentează mai mult pe sublimul șef liberal, că este prea indiferent față cu marele om, indiferen;ă cu atât mai vinovată cu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>