Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CU UN SINGUR PICIOR

 Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 327 pentru CU UN SINGUR PICIOR.

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... Pirgu n-ar fi făcut niciodată parte dacă n-ar fi fost tovarășul nedespărțit al lui Pașadia, de care aveam o evlavie nemărginită. Pașadia era un luceafăr. Un joc al întâmplării îl înzestrase cu una din alcătuirile cele mai desăvârșite ce poate avea creierul omenesc. Am cunoscut de aproape o bună parte din aceia ce sunt socotiți ca faime ... puțini însă dintr-înșii am văzut laolaltă și așa minunat cumpănite atâtea înalte însușiri ca la acest nedreptățit ce, de voie, din viață, se hărăzise singur uitării. Și nu știu un al doilea care să fi stârnit împotrivă-i atâtea oarbe dușmănii. Auzisem că aceasta și-o datora în parte înfățișării. Ce frumos cap avea totuși ... trăsăturile feței sale veștede, în cuta sastisită a buzelor, în puterea nărilor, în acea privire tulbure între pleoapele grele. Iar din ce spunea, cu un glas tărăgănat și surd, se desprindea cu amărăciune, o adâncă silă. Viața lui, din istoria căreia i se întâmpla rar să dezvăluie ceva, fusese o crâncenă luptă începută de timpuriu. Ieșit din ... găseam în odaia lui de lucru, lăcaș de liniște și de reculegere, în care nimic nu pătrundea din lumea din afară. În acea încăpere, căptușită ...

 

Constantin Negruzzi - Flora română

... într-a d-voastre. Parcul meu se compune de doi plopi plutași, trei paltini, câțiva tei, ulmi și sălcii, și ca lux am și un vișen cu flori pline. Părâul meu are izvorul său într-o bute mare, ascunsă într-un ungher și îmbrăcată cu iederă și cu hamei, pe care argatul o împle în toată dimineața, și apoi prin un cep sloboade apa care, după ce șerpuiește pe un pat de prundiș, vine de se aruncă prin o cascadă de o palmă de naltă, într-o băltiță, unde merlele, cintițile și gangurii se scaldă ... dat nume de escholzia sphenogyna sau houttnynia? dar învățații nu vor să știe d-alde aste. Precum am zis, la dânșii florile n-au nici un preț. Migdalul, persicul, prunul, cireșul pentru dânșii au tot un nume: amygdalus. Ascultați acum cum descriu acești oameni angelica. Deschid o carte și cetesc: "Familia ombeliferilor. Plantă ierboasă, frunze alterne, rareori întregi, cele mai ades ... crestate, late sau sucite cu preflorire valvară etc." Iată și pentru cerențel: "Familia rozaceelor, neamul driadeelor, trunchi ierbos sau lemnos,; frunze digitate sau împănate. Potir cu — părți, persistând, uneori gol, alteori îmbrăcat pe dinafară cu apendice alterne și sudate

 

Vasile Alecsandri - O primblare la munți

... uitau la noi, făcându-și cruce, iar unii, luând pildă fără voie, trânteau niște hohote de se răsuna câmpul. Acest lucru îmi aduse aminte de un provincial cu frica lui Dumnezeu, care, fiind întrebat la teatru de ce râdea mai tare decât toți, de vreme ce nu înțelegea nimic, el răspunse cu nevinovăție că râdea de râsul celorlalți și mai ales pentru că plătise zece lei. Cu toate aceste, fiindcă tot lucrul în lume trebuie să aibă un sfârșit, convorbirea noastră atât de fierbinte începu a slăbi și se pref[...]ncet-încet într-un quatuor muzical, vrednic de a încânta urechile îngerești, dacă nu ar fi avut o deplină asemănare cu un concert drăcesc. Unul din noi suspina cu duioșie o bucată dintr-o simfonie a lui Mozart; altul, mai tare la suflet, îi răspundea prin vestitul și voinicescul cântec al lui ... a simți oarecare dureri prin șolduri, când sosirăm la Pângărați [1] . Preacuviosul egumen acestei vechi mănăstiri, om verde de trup și de suflet, ne primi cu o bucurie și cu o bunătate ce îi câștigară îndată dragostea și respectul nostru. De-abia ne așezaserăm în casă pe un ...

 

George Coșbuc - Fulger

... năfrămuța, și-atunci simți pe tâmple Foc nobil: la fântână se duce și, cum umple Paharul său de apă, trei taberi îl pândea, Dar nici un om din taberi cu ochii nu-l vedea, El fură și se-ntoarce; fugea fugaru-n fugă, Cât pare că din frâie vrea suflet să mai sugă, Și-n ... fie. Iar când, în zi de-a patra, zori dalbi se revărsară, La Volbură-mpăratul grăbește Fulger iară Și cere-al doilea lucru. Cu drag atunci se duce La masă-i împăratul; din masa, ce străluce D-arginturi și-adamante, un frâu de aur ia Și-l dă vorbind lui Fulger: Din veci dorința mea Și-ntreaga nerăbdare, ce-n suflet mi s-anină, A ... fără splină Din țărmurile Mării. Spun oameni ce-au umblat Prin alte lumi că-n țara lui Pajură-mpărat Sunt șeptezeci de stave de cai cu păr de aur; Și spun că-i păstorește pe câmpuri un bălaur, Ce varsă dintr-o nară grea flacără de foc, Căci om și zbici nu poate să țină caii-n loc, Atâta-s de sălbatici ... și tânăr, acesta-i chinul meu; Mă tem să nu te-nșele copilele din țara Lui Cetină, căci ele ard greu, cum arde para, Și- ...

 

Nicolae Gane - Șanta

... la sărmanul, la ologul! zicea el, întinzând mâna la trecători, care îi dădeau fiecare după inimă și după putere, câte un ban roș sau câte un ban alb, primind în schimb bogdaprostele sale. Iată că cerșitorul întâlnește la jumătatea drumului sub umbra unui copac o căruță cu un cal poposind. Calul era mic și îndesat, un cal vânjos de munte, împodobit cu canafuri și clopoței, iar în căruță ședea într-un cot un om rumăn la față, bine hrănit, cu mustețele subțiri, cu capul cam între umere, având mijlocul încins într-un șal de lână lat pănă pe subsuoară și peste șal cațaveică albastră cu blană de vulpe. — Dă la sărmanul, la ologul! zise cerșitorul cu glas rugător. Omul cu cațaveica albastră încreți din sprincene, căută în pungă și stătu câtva timp pe gânduri: Aice am aur, își zise el, aice argint, aice aramă, dar ... meu, iartă-mă, răspunse el. — Dumnezeu să te ierte! Dă-mi măcar o bucățică de pâne, că n-am mâncat de trei zile. Omul cu cațaveica albastră încreți iarăș din sprâncene și căută într-o desagă: Aici am pâne pentru mine, aici un curcan fript. E prea bună mâncare pentru ...

 

Ion Luca Caragiale - În vreme de război

... 1 * 2 II 3 III I În sfârșit ,ceata de tâlhari căzuse prinsă în capătul pădurii Dobrenilor. Doi ani de zile, vreo câțiva voinici, spoiți cu cărbuni pe ochi, foarte-ndrăzneți și foarte cruzi, băgaseră spaima în trei hotare. Întâi începuseră cu hoția de cai; apoi o călcare, două cu cazne; pe urmă omoruri. Între altele făcuseră acum în urmă o vizită despre ziuă lui Popa Iancu din Podeni. Popa era un om cu dare de mână, rămas văduv, deși foarte tânăr, trăia cu maică-sa. Îi mergeau treburile cît se poate de bine. În timp de un an și jumătate, cumpărase două sfori de moșie, ridicase un han și o pereche de case de piatră; vite multe, oi, cinci cai, și mai avea, se zice, și bănet. Astea băteau la ochi, toată ... comoară. La așa stare, trebuia, se-nțelege, să se oprească ochii tâlharilor. Într-o seară, părintele Iancu a făcut prostia să rămână acasă singur de tot: pe bătrână a trimis-o cu trăsura la târg, cu un băiat; pe un

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

... XVII. LA CÂMPINA 17 XVIII. CHIPURI 18 XIX. ADEVĂRUL AȘTEAPTĂ... 19 XX. PRINTRE DEALURI ȘI MUȘCELE 20 XXI. POEZIA VIEȚII 21 XXII. ÎN AMURG I. UN SOL AL NEAMULUI "În zile ca acestea, când vechile credințe, cu sau fără părerea noastră de rău, se dărăpănează, poate c-ar trebui să păstrăm un loc de cinste și un adăpost respectat artei, cea din urmă dintre religiile omenirii." Popoarele vorbesc rar. E un anume grad de căldură care lămurește cugetarea lor și-i dă glas. Și atunci vorbesc tare -în auzul veacurilor. Ele își au, pentru aceasta, interpreții ... se întâmple așa cum s-au întâmplat, pentru ca să avem, în felul cum l-am avut, pe marele nostru Grigorescu. Gândul nostru se îndreaptă cu recunoștință spre ființa divină care a fost mama pictorului. E toamnă pe sfârșite, o ploaie măruntă și rece, un amurg trist, fără cer, din anul 1843. Într-o căruță de țară, încărcată ca de băjenie, o vedem slabă, istovită de plâns, cu șapte copilași palizi, zgribuliți în juru-i, dintre care cel mai mare n-are încă doisprezece ani; după un drum de două zile, sosește, cu chiu, ...

 

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... scenei, începe un parc cu poteci. Este timpul despre ziuă. Steaua dimineței licărește încă pe cer. La ridicarea perdelei s-aud cântând cocoși. Ciracii dorm cu cânii de vânat la picioarele stâncilor, cu armele așezate lângă dânșii; după introducerea orchestrei se lasă puntea castelului, poarta se deschide și apar Baltag și Stacan gătiți de vînătoare. Baltag suflă din ... prinzi inima-n laț! Nu-l iubi, Nu te jertfi, Fiin'că pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi încă e un marțafoi! ZULNIA Așa o fi fost cu paraleul d-tale, dar cu cavalerul meu nu-i tot așa! ARGHIRIȚA Ești o copilă fără minte; toți ca unul! ZULNIA El ca toți! Peste putință! Un erou! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu! ZULNIA Un mare vânător, un Nemrod[i] ! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu, un nerod! ZULNIA Frumos! ARGHIRIȚA Ah! ZULNIA Mândru! ARGHIRIȚA Ah! ZULNIA Sentimental! ARGHIRIȚA Brutal, senzual, desigur un marțafoi! ZULNIA Delicat, duios!... O să mă iubeasca, o să-mi fie credincios, supus. ARGHIRIȚA Credincios, supus, niciodată nu spera! ZULNIA Sunt sigură... ARGHIRIȚA Ai ... zadar orice vei zice! Îl iubesc cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... scenei, începe un parc cu poteci. Este timpul despre ziuă. Steaua dimineței licărește încă pe cer. La ridicarea perdelei s-aud cântând cocoși. Ciracii dorm cu cânii de vânat la picioarele stâncilor, cu armele așezate lângă dânșii; după introducerea orchestrei se lasă puntea castelului, poarta se deschide și apar Baltag și Stacan gătiți de vînătoare. Baltag suflă din ... prinzi inima-n laț! Nu-l iubi, Nu te jertfi, Fiin'că pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi încă e un marțafoi! ZULNIA Așa o fi fost cu paraleul d-tale, dar cu cavalerul meu nu-i tot așa! ARGHIRIȚA Ești o copilă fără minte; toți ca unul! ZULNIA El ca toți! Peste putință! Un erou! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu! ZULNIA Un mare vânător, un Nemrod[i] ! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu, un nerod! ZULNIA Frumos! ARGHIRIȚA Ah! ZULNIA Mândru! ARGHIRIȚA Ah! ZULNIA Sentimental! ARGHIRIȚA Brutal, senzual, desigur un marțafoi! ZULNIA Delicat, duios!... O să mă iubeasca, o să-mi fie credincios, supus. ARGHIRIȚA Credincios, supus, niciodată nu spera! ZULNIA Sunt sigură... ARGHIRIȚA Ai ... zadar orice vei zice! Îl iubesc cu ...

 

Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai

... II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 Note I Bătrânul Dan trăiește ca șoimul singuratic În peșteră de stâncă, pe-un munte păduratic, Privind cu veselie cum soarele răsare, Dând viață luminoasă cu-o caldă sărutare, Privind cu jale lungă cum soarele apune... Așa și el apus-a din zile mari și bune! Vechi pustnic, rămas singur din timpul său afară, Ca pe un gol de munte o stâncă solitară, Dincolo din morminte el trist acum privește O tainică fantasmă ce-n zare s-adâncește, Fantasma drăgălașă a ... geme, s-aprinde-n gândul său. Dan zice: De pe munte venit-am să te ieu, Să mergem. Dar! să mergem! adaugă Ursan Și mult cu drag privește grozavu-i buzdugan. Apoi un corn apucă și buciumă în vânt. IV Deodată se aude un tropot pe pământ, Un tropot de copite, potop rotopitor! Ursan cu al său oaspe în fund, spre soare, cată, Și văd sub cerul luciu, în zarea-nflăcărată, Zburând o herghelie de armăsari zmeioși, Cu coamele în vânturi, cu ochii scânteioși, Și-nfiorând câmpia de-o aspră nechezare. Un voinicel în floare, pe- ...

 

Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș

... a mătăsurilor din care își croia antereiele și a șalurilor turcești din care își făcea brâiele. Întinsele lui holde și imașuri erau acoperite cu pâne de tot soiul, cu turme de vite și herghelii de cai din care își umplea grajdul; pivnițele-i gemeau de poloboace cu vinuri vechi de Odobești și Cotnari și în ogradă furnica un sălaș întreg de țigani din care își alegea slugile. Mai avea apoi sub stăpânirea lui un taraf de lăutari care îi cântau de inimă albastră în zilele când avea musafiri la masă, ceea ce i se întâmpla foarte des, pentru că ... am primit să mă fac de râs în haine așa caraghioase, nu voi primi niciodată să mă desfac de ciubuc și de cafeaua mea turcească cu caimac. În adevăr, pe lângă merindele cu care femeia lui îi ticsise boccelele, îi puse și un felegian anume pentru cafea cum și trei ocale de tutun turcesc, iar ciubucul cel de iasomie cu imamea de chihlimbar îl luă boierul în mână ca să-i slujească și de baston. — Când n-oi pufăi dintr-însul, m-oi apăra ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>