Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CUPRINDE CU PRIVIREA
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 161 pentru CUPRINDE CU PRIVIREA.
Ion Luca Caragiale - Câteva păreri
... să răspunzi la această întrebare. Căci, presupunând că ți-a rămas acea olecuță: ești antitendenționist, să zicem — nu crez să aprinzi focul cu Le Tartuffe și cu Divina Comedie pentru ca să te delectezi la gura sobei cu volumul simpaticului academic d. A. Naum; — sau ești tendenționist, — sper, pentru d-ta, că în rafturile bibliotecii, alături de odele proletare ... și-au întors privirile de la dânsa; dar la cea dântâi privire a altor doi ochi pricepuți, ea se va deștepta sigur și, cu o nouă și întreagă putere de viață, va chema la dânsa o lume. Câtă vreme n-au dormit capodopere, atârnate într-un ungher pe peretele ... mulțumit atâta? Poate, cum am zice, să ne întoarcă în afară și nouă ceva din iritarea lui interioară, care pentru noi, oameni ca și el, cu suflet ca al lui, este cel mai important fenomen al naturii? Desigur că nu. Oare de ce? Fiindcă, deși este înzestrat cu facultatea iritării aceleia, ca noi toți, nu are darul, virtutea, ca unii dintre noi, de a o răstoarce prin procedeu intelectual priceperii altora ... ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... vedere. De la început făgăduiește să facă oarecare rezerve, dar, afară de una mică de tot și formulată după o mie și una de explicări, cu privire la limba din Sultănica , criticul n-are nici o observație de făcut. Despre Sultănica ne spune: ,,Ar trebui să citez toată Sultănica , atât de frumos ... moarte că e ,,o țară necunoscută, al cărei hotar nu l-a mai trecut îndărăt nici un călător"; și puțin mai înainte vorbise cu umbra tatălui său, care nu numai că trecuse granița morții, dar descoperise lui Hamlet și o mulțime de taine [1] . Nu-i vorbă, toate aceste ... studiul critic asupra lui Balzac [2] : ,,E un curios capriciu al suveranului fabricator de a fi unit într-o zi temperamentul unui artist cu spiritul unui comis-voiajor. Balzac a fost vulgar și profund, grosolan și fin, plin de prejudicii comune și în același timp nemărginit de ... i ne uimește ca și imaginația lui; are vederi de geniu alături cu gândiri de imbecil." Cei care nu cunosc critica contemporană și sunt obișnuiți cu critica noastră unilaterală, cu ...
Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor
... apoi s-a fost răspândit în toată Basarabia, unde și astăzi sunt mulți proprietari purtând numele de Stavilla. Exprimându-mi-se dorința ca, cu ocaziunea acestei zile ceremoniale să citez câteva fapte din istoria contemporană, petrecute sub ochii mei ori săvârșite cu micul meu concurs, maiestățile-voastre să binevoiască grațios a-mi învoi de a preceda lucrarea mea cu câteva cuvinte care se raportă la zilele tinereților mele. Bătrânii iubesc a povesti despre cele întâmplate în junețea lor; și eu nu pot ... și editorul operelor acestui spirit înalt al bisericii protestante. Pastorul Ionas era un bărbat distins; el avea deja un nume bine văzut și era încuscrit cu familia lui Hufeland, autorul Macrobioticei sau arta de a trăi mult , și cu familia comitelui Schwerin, urmaș al marelui feldmareșal al lui Frederic cel Mare. În casa sa se aduna societatea cea mai aleasă și din noblețe, și ... numele de Moldauer sau Vallache . Mie mi se zicea der schwarze Grieche , pentru că aveam părul negru, și pe atuncea Berlinul era încă un oraș cu totul și exclusiv al Germaniei de nord, unde predominau mai
Vasile Alecsandri - Istoria unui galben
... morții. GALBENUL: Ian ascultă, cadână bătrână, nu te juca cu cuvintele, că, deși sunt acum în trei colțuri, pe loc înfig unul în tine. PARAUA (cu dispreț și cu un aer de mărire) : Eu am trecut prin degetele ienicerilor și nu mi-a fost frică! Tocmai tu vrei să mă sperii? Ambele ... ne găsim și să mă răzbune de obrăzniciile tale. GALBENUL (uimit de tulburare) : La anul 1820?... Căpitanul Costiță?... Marea Neagră?... Ce spui?... Tu erai atunci cu mine? PARAUA (într-o nespusă mirare) : Cu tine! Ce fel? GALBENUL (repede, adunându-și suvenirele) : Dar... îmi aduc aminte... într-o noapte întunecoasă, marea era întărâtată de furtună... corabia era să se ... genelor. Peste câteva secunde ambii amorezi se traseră puțin înapoi, se uitară lung unul la altul, făcându-și amândoi o dureroasă revizie, și ziseră următoarele, cu glas pătruns: GALBENUL (oftând din greu) : Cât ești de schimbată, iubita mea! PARAUA (suspinând cu durere) : Cât ne-am schimbat, dragul meu! GALBENUL (cu amărăciune) : Ce crudă și nemilostivă-i vremea! Coasa ei nu se ostenește niciodată!... Plăcere, frumusețe, tinerețe, toate sunt secerate de dânsa!... Astăzi ele strălucesc cu ... ...
Mihail Kogălniceanu - Dorințele partidei naționale în Moldova
... era îmbrăcată cu doliu pentru pierderea unui părinte, unei soții, unui frate, unui fiu, urgia domnească îi ajunse până în azilurile lor. Mulți erau încă cu lacrimile pe obraz, mai mulți încă în patul durerilor sau de abia convalescenți, când se văzură loviți de liste de proscripții, ca în timpurile lui ... pe acei ce nu-i poate găsi vinovați, imputându-le plecări retrograde, planuri reacționare, făcându-i aristocrați și declarându-se el, prin urmare, liberal . Clerul cu mitropolitul în cap, și care cu viața și-a plătit curajul arhipăstoresc, boierii cei mai însemnați, bătrâni și tineri, toți bărbații vrednici, amploiați, profesori, avocați, literați, clasa neguțitorească, toți ... lor. Căderea acestora îi ca și împlinită. Însă o chestie mult mai mare se ivește: regenerația Moldovei îngenuncheată sub Mihail Sturdza v. v., înzestrarea ei cu instituții analoage cu epoca noastră. În ființa a ambelor curți ce vroiesc a cunoaște spiritul Principatelor, în ființa Europei, care simpatizează cu noi, moldovenii ar fi vinovați înaintea lui Dumnezeu, a popoarelor și a lor însuși, dacă nu și-ar declara fățis, fară ... le socot neapărate pentru fericirea lor, și fără care nu poate să fie în țară nici pace, nici propășire. Prin o asemene solanelă declarație , făcută ...
Constantin Negruzzi - Negru pe alb
... Drumul mare este prin mijlocul a câteva sate de unguri, aduși și locuiți aice de domnii români în vremea necurmatelor bătălii ce aveau cu rigatul Ungariei, căci țara pustiindu-se adese de năpădirile dușmănești, domnii o împoporau cu prinșii ce luau de la vecinii lor. Colonii de aceste sunt și în Besarabia, unde multe sate sunt locuite și pănă astăzi cu ruși (malorosiani). În vremea aceasta am ajuns la Roman, dar trebui să ne coborâm din trăsură, și n-ar fi nici o greșală dacă am ... dă înăuntrul Romanului se împrăștie îndată ce ai ieșit din el. Drumul de ce merge se face mai vesel și mai pitoresc. Culmele aste îmbrăcate cu rădiuri umbroase, satele aste cu așezările mândre, munții azurii ce se privesc în depărtare, vegetația astă vie, toate te fac să uiți urâtul târgurilor. Satul prin care trecem este Bozienii ... dăunăzi vorbeam c-un june prieten de astă supărăcioasă boală de ținut, ce asuprește pre bieții iașeni. — Eu am aflat o rețetă, îmi răspunse, cu care am scăpat. Am avut trebuință, sunt acum vro trei luni, să mă duc pănă la târgul... Cum am ajuns, a doua zi ...
Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei
... pe hotarul moșiilor Caracușeni și Ghilavăț o stâncă, care este cea mai înaltă din tot ținutul. Privind de pe această stâncă într-o seară senină cu o atmosferă limpede, pe când soarele la apus luminează cu raze purpurii orizontul, atunci în depărtare se zăresc destul de lămurit contururile măgurilor munților Carpați, al căror șir se reazemă cu un capăt în Galiția, iar cu altul în România. Cu toate că după atlanturile geografice acești munți sunt izolați de Basarabia, eu am ferma opinie, că ramurile lor, cu un capăt dinspre sud sub gradul al 14-lea al înclinațiunii acului magÂnetic, trec de-a curmezișul Basarabia în două lanțuri, unul ... însemÂnat venit țării, fiind duse pe plutele Nistrului și ale Prutului până la Odesa, iar de acolo în Rusia, unde sunt prețuite în rând cu pietrele de moară cele franțuzești. În Basarabia se plătesc până la 656 fr. perechea. Munții Carpaților, cu privire la mineralele ce le conțin, se soÂcoteau odinioară de cele mai bogate mine din Europa, conținând mari cantități de fier, aramă, plumb, ținc, argint ... metri, micul vapor trebuie să suspendeze excursiunile sale. Plutele și galerele nu o dată se sparg la pragurile Nistrului din cauza micii adâncimi, astfel că cu
Ion Luca Caragiale - O făclie de Paște
... cele trei trepte, și într-o clipă, apucând în palma dreaptă capul copilului, în cea stânga pe al Surei, le izbește pe unul de altul cu atâta putere că le confundă ca pe niște ouă moi... Un zgomot s-auzi, o trosnitură care cu nimic nu se poate compara, la întâlnirea celor două titve smăcinate una pe alta. Leiba, cu inima înnodată, ca un om ce cade dintr-o nemăsurată înălțime, dete să țipe: "O lume întreagă mă lasă cu dinadinsul pradă unui nebun!" Dar glasul mut nu se supuse voinții. "Scoală, jidane!" strigă cineva trosnind tare cu o nuia pe masă. "- Proastă glumă! zice Sura din pragul crâșmei; să sparii omul din somn, țărănoi mijic!" Leiba sări drept în picioare. "Te-ai ... irita rău pe jidan, voi să apuce pe Zibal în brațe să-l gâdile. "Lasă-mă în pace! strigă hangiul smucindu-se și îmbrâncindu-l cu toată puterea. Nu vezi că sunt bolnav? Lasă-mă-n pace!" Dilijența sosește în sfârșit cu aproape trei ceasuri de întârziere. Sunt doi călători, care se așează împreună cu ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Din memoriile Trubadurului
... spălăcită a orașelor! Acele case mari, greoaie, încărcate și schiloade, care împeticează albastrul cerului, acele ulițe strâmte, gloduroase și murdare, care îți împuie urechile cu uruiala și-ți îngrețoșează nasul cu duhoarea, acele cârduri de oameni ce-ți amețesc capul și-ți scârbesc sufletul cu același spirit trezit, cu aceeași goliciune de minte, au pierit în afundișul poștiilor. Capitala mi-apare ca un tablou prost, pe care-l pot întoarce, după plac, cu fața la perete. Aici cerul e limpede, străveziu, cald: o jumătate de sferă, fără pic de nori, pe a cărei rază poți să ... și mai frumoase. Floarea-Paștelui strălucește ca o pajeră de alamă lustruită. Bursuceii fumurii și împufați, graminelele orbotate pe firișoare ca acele, lăpușul, ochi rotund cu genele galbene, sângele-voinicului, roșu-foc, se amestecă cu sulfina naltă, fragedă și mirositoare, cu pupezelele mărunte și conabii, cu ochiul-șarpelui ca o pâlnie civită, cu măselarii năutii, cu jaleșul aspru și stânjeniu, și cu drăgaica stufoasă, fără foaie, parc-ar fi un pămătuf muiat în gălbenuș de ou. Nesfârșita simfonie a vietăților pe cine n-ar descânta ... hoinar cosmopolit; broasca se reazemă pe picioarele-i strâmbe și-și răsfrânge gușa și burta cleioasă și, privind dobitocește, ...
... dar singur... adică sechestrat într-o vizuină fără orizont, unde soarele abia pătrunde-n silă printre niște brazi stârciți... Vântul șuieră toată ziua; omătul acoperă cu un giulgiu întristat coastele aprige ale munților. Oamenii umblă aci acoperiți cu niște veșminte sălbatice de piei de oaie; ar putea crede cineva că mă aflu în Siberia și cu atât mai mult în Siberia, încât sunt aici pe temeiul unei legi care nu are ființă... Dar, ce să zic! Nici partea mea nu e ... răspund; știu eu seama; dacă va fi vorba despre bucata mea, eu nu ies din această dilemă; ori este cenzură, ori nu este!" Mă sui cu aga în trăsura lui și mă pune la dreapta, drăguțul! Nu-mi aduc aminte vorbele fără șir ce am schimbat cu aga; eram departe, foarte departe de ce mi se pregătea și mai ales de locul, de unde aveam a scrie acestea; nu știu ... geografică. Sosim la dl ministru; tindele erau pline de slujitori, de gens-d'armi (oameni ce sunt astfel numiți, fiindcă niciodată n-au umblat serios cu vreo armă în mână), de comisari și alte felurite fracțiuni ale stăpânirii, însărcinați ...
Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)
... ardelene, puțin înainte de 1848, un nobil ungur a propus, ca Românilor să li se înlesnească cât mai mult beutura rachiului (vinarsului), care cu siguranță îi va prăpădi cu timpul . Chiar și conducătorii Sașilor așezați printre noi în număr mic au prigonit pe Români tot cu gândul de-a opri înmulțirea și întărirea lor economică. Cea dintâiu legiuire din veacul al 13-lea, care cuprinde drepturile lor, spune apriat, că și ei se pot folosi de munți, de păduri, de pășuni și de apele curgătoare împreună cu Românii. Cu timpul, mai ales după ce s'au întovărășit mai strâns cu nobilii unguri și cu reprezentanții Săcuilor – tovărășie numită Uniunea celor trei națiuni , a nobililor, Săcuilor și Sașilor – au început să răpească pe seama lor tot ... toți cârÂpacii și scriitorii flămânzi aveau drept de vot. Gazetele (foile) românești cari protestau contra asupririi Românilor erau prigonite fiind pedepsite de tribunalele ungurești cu sume mari de bani, iar redactorii lor vârâți în temnițele dela Cluj, Seghedin și Vaț. Ca să spargă fața românească a Ardealului, au ... coloniști unguri de pe Pustă și Ciangăi (unguri) din Bucovina, întemeind sate ungurești printre Români. Pe țăranii unguri îi ajutau ...