Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DA CA EXEMPLU
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 135 pentru DA CA EXEMPLU.
Grigore Alexandrescu - Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugărița"
... gloria, iubesc chiar umbra ei, în aceia care o au sau care se par vrednici a o avea; și junele amorez se purtase ca un brav în bătălia din 21 august 1690, bătălie în care românii câștigară o biruință strălucită asupra nemților. Apoi afară de aceste cuvinte, poate că ... parada domnească, ba chiar în casa părinților săi, unde însoțea câteodată pe tatăl său la zile de vizită, și atâta a fost destul ca să-l judece demn de iubirea sa. Înțelegerea lor se urma de mai multă vreme, și acum hotărâseră ca el să trimită pe tatăl său a o cere formal în căsătorie: toate se puseseră la cale pentru aceasta, când o întâmplare neprevăzută ... și mă îngrozesc când gândesc că acele vremi pot să se întoarcă pentru copiii mei." Un șir de asemenea cuvinte ieșiră din gura dnei Corbencei, ca să facă pe fiica sa să înțeleagă folosul și trebuința unei vieți liniștite; dar aceasta era ca cum ar fi cântat la urechile unui surd; fata vedea cu un ochi detot deosebit perspectiva vieții; în locul grijilor casnice, o fericire fără sfârșit ... ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață
... e cauza pesimismului? — deziluziunea; care este cauza deziluziunii? —pesimismul. Cum văd cititorii mei, am fost înțeles tocmai pe dos și dacă un scriitor ca dl Petrașcu m-a înțeles așa, cu atât mai mult trebuie să mă fi înțeles greșit alții. Pentru a nu lăsa ... altă greșeală. Mai toți acei care scriu și vorbesc despre pesimismul unei epoci nu iau în băgare de seamă deosebirile de clasă. Privind o societate ca un organism solidar și armonic, pentru ei pesimismul unei clase, unei părți a societățiii e o dovadă că toată societatea e cuprinsă de ... cale, somnambulii, dacă ar fi în stare, ar merge desigur până la a-și dura un sistem metafizic, aceasta pentru a da dreptate stării lor subiective. Pesimismul e poate tot astfel la început: un punct de vedere individual, stăpânit de sentimentul subiectiv de neputință." (Guyau, L'irreligion ...
Panait Istrati - Chira Chiralina
... an acoperit de rușine, cu inima sfâșiată, cu caracterul falsificat. Adrian cunoștea vag povestea. Mamă-sa, fără a intra în amănunte, i-o da exemplu de ticăloșie, dar Adrian trăgea incheieri cu totul opuse; și nu o dată, cu instinctul care era la baza sufletului său, el se plecase asupra ... se vinde. Îmi mănânc economiile mele și zahărul d-tale... Prin urmare, ai înțeles? Nici de data asta nu plătesc. Ce zici? O să fie ca și celelalte dăți: dacă mor o să pierzi zece lei. Și negustorul zgârcit, dar cunoscător la oameni, acorda creditul cu o strângere de mână seacă ... l-am tras pe sfoară, șoptea el, la urechea tânărului. — Ba nu, Stavrule! protestă Adrian; nu l-ai păcălit deloc, o să plătești! — Da, Adrian, o să-i plătesc de n-oi muri... Și dacă o să mor, o să-i plătească dracu! — Dacă mori!... Asta e altceva ... trase tovarășul lângă gard și luându-și pentru moment înfățișarea-i rară, de sfială și subjugare în același timp, zvârli în nasul lui Adrian: — Da
Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos
... foarte binișor furișate printre o mulțime de noțiuni istorice, de povățuiri înțelepte și de fapte interesante, care pot să placă și să folosească oricărui cititor. Ca să fiu, dar, drept și să te pun îndată la adăpost despre orice neajunsuri ar putea să-ți vină de pe urma cuvintelor mele, recunosc ... tăcută a scrierii tale, faimoasele lui versuri din Arta poetică: Omne tulit punctum qui miscuit utile dulci, Lectorem delectando, pariterque monendo [1] Îți urez ca să se poată aplica cărții tale și exametrii următori, în care sper că d
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I
... mână, să porniți cu dreptul!" Dar eu știu că oricât m-am muncit cu gândul, acum un an, să mișc întâi dreptul, când s-o da semnalul de plecare, spre front, din obișnuință militărească - deși acum nu mai răcneau porunci scurte ca la paradă și nimeni nu se uita cu ce pas o ia omul spre moarte -, am mișcat stângul. Și iată-mă c-am ajuns prin ... care știau, și mai cu seamă din cărțile cu istorioare copilărești și din dicționarele cele stângace. După ce a izbucnit războiul cel mare, ca la un an, am vrut să plec la Marsilia să mă înrolez în armata franceză; dar abia atunci s-a băgat de seamă ... am mai rătăcit până-n miezul iernii pe coclauri neumblate, am răzbătut la drumuri nemaibătute și la răspântii cu hanuri și cu focuri de popas ca la începutul pribegiei mele. Dar pe aici începusem să nu mă mai simt ferit ca în porturi. Am socotit că tot mai nimerit este să mă pierd în vălmășagul și-n lavra orașelor mari. Și m-am aciuat la Iași ... ...
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
... otnoșanii, anaforale etc., scrise cu slove încălecate unele deasupra altora; căci pe atunci literele latine erau tot așa de cunoscute în neamul latin al românilor ca și hieroglifele egiptene sau ca semnele alfabetului chinez. Clasa III visa la splendorile boierilor clasei II, neputând închipuirea ei să se ridice până la înălțimea olimpică a clasei ... monstruoasă a statului, a boierilor și chiar a sfintei Biserici, îngenuncheați sub biciul plumbuit al nazârului, vânduți la mezat ca pe vite, despărțiți cu violență de părinții și de copiii lor, schingiuiți crunt de unii proprietari ce se intitulau creștini cu frica lui Dumnezeu, puși ... și mai cu seamă în împărtășanii anuale. Însă adevăratele principii ale moralei lui Cristos erau destul de negrijite. Mituirea, departe a fi considerată ca un delict sau ca un păcat, cum se zicea atunci, intrase adânc în obiceiuri, grație corumperii de moravuri lățite în țară prin fatala domnire a fanarioților, și ... toate răspântiile străzilor, lungit la pământ, bătut de Gavril cu un harapnic, apoi iară sculat pe picioare cu sila și iară pornit pe străzi, pentru ca ...
Garabet Ibrăileanu - Amintiri din copilărie și adolescență
... cu ea. Dar știu că mă înroșeam când trecea pe la geam. Tot de la acel geam, vedeam și Ceahlăul, care era pentru mine ceva ca din altă lume, ca dintr-o legendă frumoasă. Nu știam pozitiv ce e acel Ceahlău, nici ce este un munte -- nimic! Sărăcia se ținea de noi. Dar eu n ... nu voi mai fi eu, urma pe care a lăsat-o ea în acest infinit se va șterge pentru totdeauna. Va fi fost ca o microscopică ființă, de acele care mor cu milioanele, înghițite în natura infinită fără urmă, ca și cum n-ar fi fost. Astăzi ar avea 66 de ani, o femeie bătrână, fără frumusețe, lovită de toate injuriile vremii. Un sentiment, mizerabil ... i rechem în suflet. Când umblam pe cărarea care ducea, prin fânaț, la moară, numai pe unele locuri capul îmi ieșea peste iarbă. Încolo mergeam ca un om printr-o pădure pe o cărare între două ziduri de copaci. Cărarea era întortocheată, și la o cotitură a ei am ... și s-a dus pe deasupra fânațului. Ce-am simțit atunci e greu de spus. Eram de 5 ani și cocostârcul îmi părea ...
Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice
... privilegiați a căror tinerețe sufletească se conservă până la cele mai adânci bătrânețe. Deși părul său e cărunt, figura sa e vie, inteligentă, mișcătoare ca o figură de june conspirator italian, căci ea exprimă pornirile entuziaste ale iubirii de patrie. Filolog erudit, el cunoaște mai multe limbi și literaturile lor ... prisos unui popor ce se simte mândru și fericit de faptele sale. Românii, acești frați depărtați ai italienilor, au dat mare probă de patriotism, un exemplu admirabil de Unire, pe care noi, italienii, suntem gata de a-l urma. „Domnule conte, răspunsei, dacă am izbutit a realiza ... în sistemul politic al Europei. Ele vor pregăti prin triumful lor unirea tuturor italienilor într-un singur corp, căci astăzi nimeni nu se poate împotrivi ca faptul minunat ce s-a realizat la poalele Carpaților să se realizeze și la poalele Alpilor. „Cu un rege valoros ca Victor Emanoil și cu un ministru energic ca contele de Cavour, observai, ce nu poate îndeplini o nație inteligentă ca nația italiană!“ Contele zâmbi și-mi adresă o mulțime de întrebări asupra țării mele, la care răspunsei cu franchețe fără a exalta ...
Duiliu Zamfirescu - Viața la țară
... mai adânc și tăcu. — Așa e, îngână coana Sofița, dar avem greutăți: fata la pension, nepotu-meu în străinătate... — Aracan de mine, maică, da' tot învață? Ce-a mai ieșit și moda asta cu învățătura până la adânci bătrânețe!... Uite, eu pe Tănase al meu l-am ... dacă mi-o lua Dumnezeu mințile, poate. Apoi urmă a face pași mari prin casă și a trage adânc din țigară, ca și cum maximul acesta de fum ar fi putut reduce firea sa la un minimum de supărare. Coana Sofița trecu pe nesimțite într-o odaie ... innoda firul vremilor de azi cu lungul șir al celor trecute, și a se întreba, cu disperarea oamenilor bătrâni, cum era cu putință ca nepotul vătafului Scatiu (pe care vătaf îl văzuse el însuși în spinarea unui țigan și bătut de un alt țigan cu opritorile de la cai ... bătu cineva la ușe. — Poftim! zise el cu glasul trăgănat al boierilor bătrâni. Ușa se deschise și o femeie tânără intră, închizând-o repede, ca să nu lase muștele înăuntru. — Sărut mâna, coane Dinule, zise ea, sărutându-i mâna cu adevărat. — Bună ziua, fetițo, îi răspunse el, dându ...
Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului
... rămase neclintită și se uită țintă... O mai frumoasă și mai desăvârșită cariatidă nu se putea închipui... și, în o clipă, dispăru și se mistui, ca înghițită de privazul întunecos al unei uși întredeschise... Cu atât mai rău sau... cu atât mai bine pentru cine n-a văzut stele ... aievea sub închipuirea că o rază — și cea mai luminoasă — s-a rupt din soare și s-a mistuit, ca înghițită... fie chiar din privazul întunecos al unei uși întredeschise!... Pisicuța se opri la scară și, înainte de a descăleca, o femeie trimisă ... pofti în casă, din partea "duducăi". Eu, care, când îmi vine la socoteală, iau vorbele după slova lor, făcui chip Pisicuței cu frâul la dreapta, ca și cum aș fi avut de gând să urc scara călare și să intru în casă cu Pisicuță cu tot. Pisicuța, care nu șovăia între ... odaie mare și curat îmbrăcată, unde, până ce să vină cineva, mă răsturnai pe o canapea și aprinsei o țigară, cu privirea pierdută în podele ca în adâncul cerului. Mare lucru să nu fi fost fermecate podelele casei aceleia! Altfel nu mi-aș putea ...
Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu
... era aici, la gurile Dunării, în veacul de aur al artei creștine! Din aceeași rasă de oameni mari au fost desigur și Ștefan al Moldovei, ca și Leonardo da Vinci al Italiei. Și în aceeași vreme au strălucit, fiecare aducându-și partea lui de bine pe lume. Înaintea lui Dumnezeu, în adâncimile tainice ale ... mama pictorului. E toamnă pe sfârșite, o ploaie măruntă și rece, un amurg trist, fără cer, din anul 1843. Într-o căruță de țară, încărcată ca de băjenie, o vedem slabă, istovită de plâns, cu șapte copilași palizi, zgribuliți în juru-i, dintre care cel mai mare n-are încă doisprezece ... stăpânire pe casă, pe curte, pe uliță. Numai Nicu sta totdeauna retras. Gălăgia celorlalți îl speria. Mișcările lor violente îl fâceau să se depărteze, înfricoșat ca de o primejdie. Era un copil tăcut, timid, străin pe pământ. El se uita la oameni și la lucruri cu o privire întrebătoare, neliniștită, pururea ... blestemând, ori spunând vreo vorbă rea. S-a trudit, sărăcuța de ea, s-a învățat singură să citească și să scrie, ca ...