Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DA SA SE ÎNȚELEAGĂ

 Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 339 pentru DA SA SE ÎNȚELEAGĂ.

Nicolae Gane - Petrea dascălul

... când în când câte o șagă cu tovarășii săi din sat. Trei ceasuri întregi ei suiră mereu în sudoarea frunții, și nu o dată englejii se împiedicară de bolovanii de pe drumul strâmt și pietros al muntelui, nu o dată pălăriile lor, împodobite cu pene de struț, se aninară de crengile brazilor, nu o dată se văzură siliți să deie mâna lui Petrea Dascalul prin locurile unde prăpastia se prea apropia de cărare; dar nu era lucru de mirare, nefiind marii lorzi deprinși să umble prin locuri așa tari, cum zic țăranii noștri. Pe ... mâna în torbă, scoase o lumânărică de ceară albă, o lipi la buza puștii deasupra țelului, o aprinse zicând că la prohod trebuie și lumânare, se puse pe brânci și cu pușca întinsă și înarmată intră voinicește în vizunie. Lordul cel mai nalt și mai necrezător, care nu se aștepta la una ca aceasta, se uita acum nemișcat și cu ochii holbați cum Petrea Dascalul se târâia încet, încet în vizunie, cum își introduse mai întăi capul, pe urmă umerii, apoi picioarele, iar după ce nu mai văzu nimic, strigă: How ... ...

 

Urmuz - Fuchsiada

... a luat naștere a preferat să iasă prin una din urechile bunicii sale, mama sa neavând de loc ureche muzicală... După aceea Fuchs se duse direct la Conservator... Aci luă forma de acord perfect și după ce, din modestie de artist, stătu mai întâi trei ani ascuns în fundul ... de balconul Olympului, unde Venera îl aștepta... întâmplarea făcu însă ca Vulcan-Ephaistos să prindă de veste și., gelos, o ploaie puternică făcu el să se dezlănțuie atunci, ca răzbunare, prin mijlocirea lui Zeus... Fuchs, deși cu umbrela la reparat, nu se dădu însă învins, știind să umble foarte ușor cu portativele și, ajutat de aripele puternice ale inspirației lui de compozitor, el se înălță tot mai sus, bravând elementele naturii. în sfârșit, ajunse plouat în Olymp. Aphirodita îl primi ca pe un erou. Ea îl îmbrățișa, îl sărută ... și prin care el, apărând pe lume, văzuse întâia oară lumina zilei - atunci bucuria supremă nu poate fi căutată decât în ureche... Fuchs, acum înviorat, se reculese, se încorda și, de pe vârful picioarelor Zeiței, cu o frenezie de nespus, se ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

... lui Frederic cel Mare. Această colonie a păstrat până astăzi libertățile ce i s-au dat de acest mare principe; ea are biserica sa, spitalul său, gimnaziul său, biblioteca sa; în toate aceste, limba franceză este predominantă și astăzi. Membrii săi actuali sunt toți deveniți buni germani și mulți din ei, păstrând numele lor de ... Macrobioticei sau arta de a trăi mult , și cu familia comitelui Schwerin, urmaș al marelui feldmareșal al lui Frederic cel Mare. În casa sa se aduna societatea cea mai aleasă și din noblețe, și din burghezime, care de pe atuncea luase un loc însemnat în Germania, punându-se în fruntea ideilor naționale și a reformelor sociale care se răspândise în toată Germania. Steagul lor era, înainte de toate, unirea patriei germane. Consilierul de stat Alexandru Sturdza, coleg al lui Kapodistria, cu care lucrase ... idei atât de larg, încât, din toate părțile Germaniei și chiar din alte țări, alergau cu miile studenții, ca să-i asculte vorbirea și elocvența sa dulce ca o melodie; astfel încât a trebuit a se ...

 

Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac

... o? Pe Ruja tâlharului de Cazacu, pe fata celuia care o furat caii lui tat-tău, de era să-l spânzure colo, de nuc? Băietanul se-ndreptă o dată și vorbi răspicat: — De asta nu ți-am spus, că știam că n-o să vrei; da fata-i bună, moșule, și vreau să mi-o fac nevastă. — Ba nu! — Ba da! Moșneagul ridică palma dreaptă și-l lovi peste obraz cu atâta putere, că Mitru se clătină; dar băietanul se înălță parcă, își înghiți lacrimile și răspunse uscat: — Ba da! Atunci moșneagul îl lovi și cu stânga, și palma răsună sec. Băietanul se clătină din nou, își încleștă degetele pe stinghia ce-o ținea în mână; și, înțepenindu-se în picioare, spuse iarăși: — Ba da! Atunci loviturile moșneagului înfuriat curseră ploaie; la urmă, gâfâind, îl lăsă și-i zise: — Acum du-te și te -nsoară cu Ruja. — Mă ... cât prețuiți fiecare-n parte. Da cât m-o ajuta luminile ochilor, din ochii mei n-o să scăpați. Moșneagul îi lăsă și porni înapoi. Se ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii

... de timp — dl Panu nu le-a dovedit, dar afirmările sunt făcute de dl Panu și importanța unui articol de multe ori se judecă nu atâta după conținut, cât după iscălitură. Să vedem deci ce spune dl Panu în articolele d-sale. D-sa ia ca punct de plecare un fapt de atâtea ori constatat și dezbătut: starea tristă a literaturii noastre de azi. Mulți au tratat ... cu imensele și variatele cunoștințe actuale, firește, nu poate să se ocupe de toate și de aceea, ca să fie în curent cu tot ce se petrece pe terenul politic, social, literar, științific, e nevoit să se mulțumească cu niște cunoștințe foarte fragmentare, prezentate așa fel încât să-i mulțumească curiozitatea, fără ca să-l puie la vreo muncă. Cu această vulgarizare ... a venit încă vremea de a dezarma critica, dar asta e altă chestie; în fond dl Maiorescu are perfectă dreptate. Dar cum se întâmplă atunci că-n țările cele mai culte există critica, și nu numai nu pierde din însemnătate, dar se dezvoltă cu atât mai mult cu cât și literatura devine mai bogată, mai luxuriantă? ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... străin! Reproducem, în fine, din Mortua est ultimele strofe: Dar poate, o! capu-mi pustiu cu furtune, Gândirile-mi rele sugrum cele bune, Când sorii se sting și când stelele pică, Îmi vine a crede că toate-s nimică. Se poate ca bolta de sus să se spargă, Să cadă nimicul cu noaptea lui largă, Să văd cerul negru că lumile-și cerne Ca prăzi trecătoare a morții eterne... Ș ... anume chemată a ne da un liman de adăpost. Când mișcarea, altfel trecătoare, a unei inimi pline de simțiri vrea să se întrupeze în forma poeziei, ea, prin chiar aceasta, intră într-o lume unde timpul nu mai are înțeles. Cea mai scumpă îngrijire pentru curățenia formei ... adesea iluzorie, nu și-ar înălța aspirarea spre o nemurire omenească?... Era într-o seară lină de mai din anul 1871; dar în salonul unde se adunase atâta mulțime de oameni nu se observa frumusețea naturei renăscute; pasiunile politice erau la ordinea zilei și cu cea mai mare încordare se agitau întrebările momentului. În fundul acestei săli, atinsă încă de razele luminilor, ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Obrezaniia lui Hristos

... zicându-i: Aceasta iaste făgăduința carea vei păzi între mijlocul mieu și între voi și între mijlocul semenției tale, după tine între neamurile lor, să se tae voao împrejur toată partea bărbătească și va fi făgăduința mea peste trupul vostru, întru făgăduință vĂ©dnică. Și copilul carele nu să va tăia ... zi, să va piiarde, sufletul acela din rudeniia lui, căci au stricat tăgăduința mea, arătând cu această tăiare împrejur 4 lucruri: una pentru ca să se cunoască cei crezuț întru Dumnezeu; a dooa, pentru ca să rămâie semenție lui Avraam slobodă de păcatul născutului celui dintâi; a treia ... neamuri credincioase, pentru adevărata credință ce au arătat și el cătră Dumnezeu; a patra, pentru căci din neamul lui Avraam au vrut să se nască Hristos. Deci, pentru semnul împăcării aceiia care s-au tocmit cu noi au priimit Hristos tăiarea împrejur, după cum zice Luca evanghelistul: Și când ... împlinească lĂ©gia, ca un făcător de lĂ©ge și să ne dea și noao pildă să ne suppunem legii; alta și pentru ca să se astupe toată gura hulitoare și clevetnică a eriticilor, carii zicea că n-au luat trup, ci s-au născut după nălucire. Iar pentru

 

Mihail Kogălniceanu - Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională

... și a fieștecărui om îndeosebi; pentru că fieștecare stare, fieștecare profesie află în ea reguli de purtare, sfat la îndoirile sale, învățătură la neștiința sa, îndemn la slavă și la fapta bună. Domnitorul, prin istorie, se deșteaptă la nobila ambiție de a face lucruri mari și drepte și, prin urmare, de a trăi în viitorime. Lauda neștearsă ... popularitate a istoriei vine, mai ales, din două pricini: cea întâi este că astăzi fieștecare cetățean are drit și îndatorire de a se ocupa cu trebile statului, că fieștecine dorește a ști care sunt și cum se păzesc drepturile naționale, câștigate de către strămoși; și unde poate cineva să le găsească mai bine deslușite decât în istorie? A doua pricină ... că și d-voastră o înțelegeți ca și mine. Ea ne arată întâmplările, faptele strămoșilor noștri, care prin moștenire sunt și ale noastre, inima mi se bate când aud rostind numele lui Alexandru cel Bun, lui Ștefan cel Mare, lui Mihai Viteazul; dar, domnilor mei, și nu mă rușinez a ... ...

 

Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui

... Titu Maiorescu - Eminescu şi poeziile lui Eminescu și poeziile lui de Titu Maiorescu 1889 Tânăra generație română se află astăzi sub influența operei poetice a lui Eminescu. Se cuvine dar să ne dăm seama de partea caracteristică a acestei opere și să încercăm totdeodată a fixa individualitatea omului care ... între popor și clasele lui culte. De la 1860 încoace datează îndreptatea: ea începe cu Vasile Alecsandri, care știe să deștepte gustul pentru poezia populară, se continuă și se îndeplinește prin cercetarea și înțelegerea condițiilor sub care se dezvoltă limba și scrierea unui popor. Fiind astfel câștigată o temelie firească, cea dintâi treaptă de înălțare a literaturei naționale, în legătură strânsă ... ce cunosc datele din familia lui știu că la doi frați ai săi, morți sinuciși, a izbucnit nebunia înainte de a sa și că această nevropatie se poate urmări în linie ascendentă. De altminteri, și în vremea în care spiritul lui era în vigoare, felul traiului său făcuse pe amici să se ... dea la Convorbiri literare . Și dacă pentru poeziile lui, în care și-a întrupat sub o formă așa de minunată cugetările și simțirile, se

 

Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D

... desparte vertical drept în două intrarea deschisă. Această muche e muchea ușii principale: o bucată de granit masiv, grea de cîteva mii de kg, care se deschide cu mare ușurință, învârtindu-se alunecos pe o osie de fier ce-i trece prin mijloc. Când ușa este deschisă, i se vede numai muchea; cînd este închisă, acoperind perfect intrarea, se vede pe placa ei de piatră blazonul familiei Hasdeu, iar dasupra o panglică zburătoare: „E PUR SI MUOVE" [1] Auzisem atîtea despre acest buen ... biblioteci, una verde și cealaltă albastră... In salon stă un portret în mărime naturală al Iuliei Hasdeu... Dar am spus că e imposibil sa fac o descriere amănunțită a acestui locaș... D-na Hasdeu ne cheamă la dejun. Sala de mîncare se află la umbra unui nuc venerabil. Ne așezăm la masă. De-acuma începe farmecul cel mare: de-acuma pornește d. Hasdeu, după ce mi-a ... o idee. Ies In ©uite și mă afund In grădină, unde crește o vie de curlnd plantată» departe, Înspre apus, se desinează dealurile de pe valea Prahovei pe cinci, fa^A In față, către răsărit, ...

 

Mihai Eminescu - Gemenii

... iubito, din nou ți se năzare." Iar ea mereu ascultă, ș-aude i se pare: ,,Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată cu flori pân-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt!" II Brigbelu, rege tânăr din vremea cea căruntă, Pe zeii vechii Dacii i-a fost chemat la nuntă. Frumos au ... rând precum veniră Și cum cătând norocul mormântul și-l găsiră. Și pe când toți ascultă, chiar regii din firide, Cu gura-n pumn ghidușul se strâmbă și tot râde. Cu mutra lui de capră și trup schilod de faun Își târâie piciorul ținându-se de scaun. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată cu flori pân-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Deodată-n fundul salei, apare sub un arc, Cu stânga răzimată de spada-i de monarc. Nebunul Sarmis ­ care-i cu ... friguri Și vânătă-i e gura. El vine cu pași siguri Și pe pumnaru-și scapă Brigbel mâna regală. Din tron pe jumătate cu furie se scoală... Nebunu-nalță dreapta, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>