Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE PE DEȘTEPTUL
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 261 pentru FACE PE DEȘTEPTUL.
Mateiu Caragiale - Sihastrul și umbra
... cu ce ne ospăta, Vom împărți frățește azima, mierea, vinul, Apoi la vatra caldă, pândi-vom blânda clipă, Când Somnul, fiu al Trudei, trecând și pe la noi, Ne va atinge geana, cu molcoma-i aripă, Și-nfiorați de vise, dormi-vom amândoi, În vreme ce afară, în bezna fulgerată Va ... Prin negură-nainte, porni-voi... sunt dator! Mișcat de graiu-i dulce, sunând abia, sfios Eu îl privii mai bine. O nobilă tristețe Adânc întipărită pe chipu-i mult duios, Îi adumbrea de farmec semeața frumusețe. Privirea sa cea neagră în taina-i oglindită, Purta sfâșietoare o jale nesfârșită. Urmai a ... mbie A rătăci prin beznă sub crunta vigelie? - Vai, îmi răspunse dânsul, așa sunt osândit A-mi ispăși păcatul, altmintreli nu pot face, Mă leagă pe vecie un vechi blestem cumplit, Odihnă să nu aflu, nici liniște, nici pace, În mantă mohorâtă de tainic călător Prin oarba-ntunecime un blând rătăcitor ... mpinse la grea nelegiuire... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . De-atunci trecut-au veacuri și tot n-am fost iertat. Eu ziua dorm, în raclă, în arsa mănăstire, Sub lespedea pe care-mi stă numele săpat, Și mă
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
... din ochi. S-ar fi zis că în fiecare dimineață ea reîntinerește. Pieptul ei nu cunoștea suspinul. Ea plutea în viață cum plutește scoica fragedă pe mare, ale cărei valuri o mână orișiunde, dar nu o cufundă. Ea intrase pe poarta cea mare a lumii, pe unde atâția intră și atâția se pierd; pe dânsa însă o întâmpinase la prag plăcerea și-o luase drept fiică, frumuseța și-o luase drept soră, norocul și-o luase drept stăpână. Negreșit ... un câmp pustiu unde nu crește iarbă verde. Ea se văzu înconjurată de toate plăcerile ce îmbată vârsta de douăzeci de ani și le sorbea pe toate plătindu-le cu tinerețea și ochii săi frumoși. Eleonora făcea răul ce face parfumul rozei, care se pierde, fiindcă toți se îmbată de el. II Eleonora era înconjurată de tinerimea aleasă a Iașului. Era în cerințele ... cât venin îngrămădeau cuvintele ei nepăsătoare în inima celui ce-i vorbea de amor. În acel moment s-auzi sunând clopoțelul și servitoarea Marița anunță pe junele Iorgu, întovărășit de-un alt june necunoscut. — Bună ziua, Eleonoro! strigă Iorgu, care, intrând în odaie, depuse o sărutare cu zgomot pe
Alecu Russo - Cântarea României
... tulburate ca valurile mării bătute de furtună... ce-ți prevestesc? 9 Privește, de la miazăzi la miazănoapte, popoarele își ridică capul... gândirea se ivește luminoasă pe deasupra întunericului... Gândirea, duhul dumnezeiesc ce zidește, și credința ce dă viață... lumea veche se prăvălește, și pe ale ei dărâmături slobozenia se înalță... Deșteaptă-te! 10 Mucenicii sângelui tău n-au zis oare: "și Domnul va scula pe unul dintre voi, care va așeza pe urmașii voștri iarăși în volnicia și puterea lor?.." Uitat-ai sângele ce curge prin vinele feciorilor tăi?.. Mult erai mândră odinioară, când strigai "ura" în ... și bogați, în stăpâni și robi, flămânzi și îmbuibați... atuncea lumea stă în cumpănă de pieire... căci dreptatea dumnezeiască e vecinică; ea urăște și blestemă pe omul și pe neamul ce alunecă în calea nedreptății... Străbunii noștri au fost blestemați de Domnul pentru strâmbătățile lor, și blestemul a trecut din neam în ... era viața dulce și pacinică... sub aripile slobozeniei legea înflorea... toți fiii țării trăiau în bine, căci unirea și dragostea domneau cu ei... bogatul ajuta pe sărman; sărmanul nu pizmuia pe ...
Dimitrie Bolintineanu - La un schelet
... Dimitrie Bolintineanu - La un schelet La un schelet de Dimitrie Bolintineanu Ce-ai fost tu aici în lume? Rege sau un sclav nedemn? Căci pe frunte-ți nici un nume Nu ne spune nici un semn. Regi sau sclavi, tot se abate. Oasele ce le-a rămas Au ...
Ion Luca Caragiale - Logica baroului
... Ion Luca Caragiale - Logica baroului Logica baroului de Ion Luca Caragiale Un profesor — avocat — face cu un elev al său următoarea învoială: „Până-n trei ani eu, profesorul, mă oblig a te face avocat perfect. Dacă primul proces ce-l vei avea îl vei câștiga, atunci îmi vei plăti suma cutare; dacă-l vei pierde, nu-mi vei ... plăti nimic." Cei trei ani s-au împlinit. Tânărul este avocat, după ce a depus un strălucit examen de admisiune la liberă practică. Deștept băiat, dar ingrat. El refuză să plătească onorariul profesorului, care i-l reclamă cu stăruință. Profesorul îl dă în judecată. La înfățișare, tânărul se apără ... a avea onorata parte adversă un proces? Cum viu eu să-i ocazionez acest prim proces și să mă expun la acea grozavă dilemă pe care mi-a pus-o? Vă voi arăta cum. Mai întâi îi fac acest proces, pentru că trebuie să-mi plătească înainte chiar ... reclamantul cât și intimatul ar și pierde și ar și câștiga, și dacă ar câștiga și dacă ar pierde: Hotărăște: Respinge cererea reclamantului, dar condamnă pe ...
Grigore Alexandrescu - Cometei anosate pentru 13 iunie
... Ce! ai uitat tu oare potopul d-altădată, La care, cum s-aude, destul ai conlucrat, Atunci cînd tata Noe în luntrea-i deșălată Plutea pe universul subt unde înecat? Ei bine! omenirea ce moșteni pămîntul, Ființe, lighioane, ce-n urmă s-au ivit, Întrec ele p-acelea ce ș-au ... Mai dă-ne un mic termen de zece mii de ani, Să ne-ndreptăm purtarea, să ne spălăm de pete, Să nu cădem în iaduri pe gheare de satani. Atuncea, daca globul n-o merita viață, Poți să-l prăjești în voie-ți, eu nu mă-mprotivesc, Dar azi, topește numai ...
Ștefan Octavian Iosif - Craiul ielelor
... viscol așa de târziu În noapte? E tatăl cu scumpul lui fiu. El ține copilul lipit de-al său piept, Veghează asupră-i cu ochiul deștept. — Copile, tu tremuri; ți-e frică; ce ai? — Nu vezi, tată dragă, pe-al ielelor crai, Cu lunga lui coadă, coroană purtând? — Copile, e ceață purtată de vânt. "O, dragă copile, o, vin ca să-ți fac ...
Johann Wolfgang von Goethe - Graiul ielelor
... viscol așa de târziu În noapte? E tatăl cu scumpul lui fiu. El ține copilul lipit de-al său piept, Veghează asupră-i cu ochiul deștept. — Copile, tu tremuri; ți-e frică; ce ai? — Nu vezi, tată dragă, pe-al ielelor crai, Cu lunga lui coadă, coroană purtând? — Copile, e ceață purtată de vânt. "O, dragă copile, o, vin ca să-ți fac ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Luceafărul (Delavrancea)
... a lungul zidurilor, un brâu de scânduri pe care se plimbă ostași de pază. La apus, luceafărul argintiu. Scena I MOGÂRDICI, CORBEA, SANDOMIR și CREMENE, pe brâul de scânduri, cu sarici lățoase, cu arcuri și cu suliți. MOGÂRDICI, cu veșminte de război pe sub sarică, cam cu chef, stă jos pe brâu și cu capul pe zid. (Ceilalți nu se văd încă.) MOGÂRDICI (în partea stângă a porții): Afurisită za... Numai curea și oțele... Aș fi înghețat de n ... ani și mai bine, și că s-ar fi trăgând, după spiță, din franțuji, și mai de dincolo... CORBEA: De, hotărât, îmbătrânesc copil de casă! Pe cine păzim noi? Ce păzim noi? CREMENE: Castelul din Suceava... SANDOMIR: Și Suceava... CREMENE: Și țara... CORBEA: Eh! boierii se ceartă pe cin s-aleagă... Vorbe... vorbe... Eu să strâng calul în scări, și să mă duc, și să măntorc viu sau să mă sfârtece dușmanii, și ... ar spune lozinca să nu deschidem... Și eu nu ți-o spui, spune-o tu, și dau porțile de perete... PETRU RAREȘ: ...L-am cunoscut pe Toader... Era pisar pe ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... mi se păru că sub mine se deschide o prăpastie fără fund... Unde era blânda mână a mamei, ca să-mi vâre plapăma pe sub mine și să-i simț cele trei degete atingându-mă pe frunte, la mijloc și pe umeri, în semn de cruce, iară eu să adorm sub paza ei și a crucii?... Unde era Lăbuș, cânele meu, cu care hoinăream ... lungul spatelui?... Înțelesei că fericirea și libertatea mea periseră și, închizând ochii ca să adorm, simții pleoapele umflate de lacrâmi. Acei cari schimbaseră lacom codrul pe pâne și bucățica de brânză pe o cafea și pe trei feluri de bucate, dezbrăcându-se voios de zdrențele lor ca să se îmbrace cu tunica de bursier, acei cari de mici se gândiseră că ... o coaje de fer, egoistă și rea. Și, cu toate acestea, ascundeam în mine o viață, străină celorlalți, blândă, frumoasă, neînțeleasă. Ghemuit într-un colț pe care niciodată nu l-am părăsit, cu tâmplele strânse între pumni, mut și cu ochii pe jumătate închiși... parcă mă văz și astăzi... Tăcerea avea farmecul gândirii; gândirea, farmecul nălucirilor; nălucirile mă absorbeau din lumea reală... În mirosul greu al atâtor ...
Mihai Eminescu - Apari să dai lumină
... Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt, Să mor de-ntâia rază din ochii tăi cei reci... O, marmură, aibi milă de stingerea-mi pe veci! Ca iarna cea eternă a Nordului polar Se-ntinde amorțirea în sufletu-mi amar, Nimic nu luminează astei pustietăți, Doar sloiurile par ... Cum nu se află-n lumea aceasta nicăiri, Căci este umbra blând-a iubirii cei de veci, Ce trece cu întreaga-i putere, pe când treci! Nici luna plutitoare, nici stelele din cer N-or să pătrunză-n lumea trecutelor dureri, N-or să pătrunz-amarul pierdutei tinereți, Măcar ... atât de-ntunecat... Doar ochii tăi de înger în visul meu străbat! Ca toamna cea târzie e viața mea, și cad Iluzii ca și frunza pe undele de vad, Și nici o bucurie în cale-mi nu culeg, Nimic de care-n lume iubirea să mi-o leg, Pustiul și urâtul ... trec pasările stol, Trec gândurile mele a sufletului gol, Întind ale lor aripi spre negre depărtări... Tu numai ești în visu-mi luceafărul pe mări. Cu aspra nepăsare tu sufletu-mi aduci Pe