Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FURTUNĂ
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 332 pentru FURTUNĂ.
George Coșbuc - Cântec (Coșbuc, 2)
George Coşbuc - Cântec (Coşbuc, 2) Cântec de George Coșbuc Țară-avem și noi sub soare, Și-o râvnesc dușmani destui, Dar prin vremi asupritoare N-am lăsat-o nimănui. E bogată, zici! vezi bine, E bogată, căci în ea Multe inimi sunt, străine, Și-i frumoasă, că-i a mea. Dacă-i mică, nu-i de-ocară, Căci viteji în ea mai sânt, Și-apoi și la noi în țară Crește fierul din pământ: Când voim, îl știm culege, Știm cum să izbim cu el Când dușmani lipsiți de lege Vin spre noi cu gând mișel. Steag avem și noi, străine, Și-l iubim cu jurământ. Ziua răului când vine, Ce frumos se zbate-n vânt! E frumos și steagul vostru, Dar pe-al nostru de-l privesc Tot mai mândru este-al nostru, Și mai sfânt, că-i românesc. Rupt de-asprimile furtunii Răscolite de dușmani L-au purtat cinstit străbunii Prin atât amar de ani. De ne cheamă azi la moarte, Veseli mergem la război: Să dea Domnul să ni-l poarte Și nepoții tot ca noi! Știm și noi o lege sfântă, Și de-un veac de ani acum Stăm cu ochii tot spre ...
George Coșbuc - Ex ossibus ultor!
... Cu nopți de veci acest mormânt; Iar brazii tac, că nici un vânt Nui clatină ca să vorbească. Dar noaptea-n zare, uneori, Când e furtună-n depărtare, La margini de-orizont răsare Un fulger alb, târziu spre zori, Și-ntruna spre pădure arată Și scapără spre ea mereu; E, parc ...
... Nu cată plângătoare În ochii lui — Năvalnic afară bate vânt, De-al fulgerelor vuiet văzduhurile tună, Dar dânsul vrea să iasă prin noapte și furtună, S-alerge fără țintä, nebun, un om pribag, Să fugă, să se știe departe de-acest prag AI casei locuite de cea mai rea femeie ...
George Coşbuc - Fragment epic Fragment epic de George Coșbuc Iar pe lumea ceealaltă scoborând acum flăcăii Cei căzuți la Vid pe dealuri și pe șesuri la Vidin, Câți sosesc pe rând în stoluri, adunați în gura văii Stau s-aștepte alte gloate câte se vedeau că vin. Unii șterg de iarba udă câte-o sabie-ncruntată, Din pulpana hainei, alții sângele dușman îl storc, Și se laudă cu toții și vorbesc cu toții-odată Precum fac biruitorii din războaie când se-ntorc. Când văzur-această gloată, toți acei ce-ndușmăniră Pe români de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresărit Resfirându-se prin noapte, precum fumul se resfiră, Și din margini mai spre margini se topeau necontenit. Cu genunchii plini de tremur și cu gheața morții-n gură, Morți erau de-a doua oară, ca-ntr-al Orcului noian Luptătorii din Mikene când îngălbeniți văzură Strălucind prin noapte coiful comandantului troian. Dar ai noștri morți de veacuri, câți pieriră prin războaie, Apărând a lor credință și pământul românesc, Stau cu ochii țintă-n noapte și-al lor mijloc îl îndoaie Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zăresc: Văd români, și- ...
George Coșbuc - Graiul neamului
... mâini au stat: Au văzut și munți de oase, Și de sânge râuri roșii, Dar din țara lor nu-i scoase Nici potop și nici furtună. Graiul lor de voie bună Nu l-au dat! Astăzi stăm și noi la pândă, Graiul vechi să-l apărăm; Dar pe-ascuns dușmanii cată ...
... nopți de veci acest mormânt; Iar brazii tac, că nici un vânt Nu-i clatină ca să vorbească. Dar noaptea-n zare uneori Când e furtună-n depărtare La margini de-orizont răsare Un fulger alb, târziu spre zori, Și-ntr-una spre păduri arată Și scapără spre ea mereu; E ...
George Coșbuc - Legenda trandafirilor
... lumea toată O, lasă-mi viu copilul, tată! Și ca un tunet depărtat, Prin templul sfânt s-a ridicat Un vuiet aspru de furtună Și-un glas puternic: Ești nebună Vreai întuneric? Dar să-mi spui, Poți face-ntunecime plină, În locul unde nu-i lumină? Și întuneric unde ...
George Coșbuc - Mortul de la Putna
George Coşbuc - Mortul de la Putna Mortul de la Putna de George Coșbuc Iar la Putna-n mănăstire, Noaptea, din tăcut mormânt, Iese-n plină strălucire Ștefan cel viteaz și sfânt. Lespedea ce-au pus-o popii Peste groapă,-ncet se dă Îndărăt și-n fundul gropii Ștefan plin de pace stă. Dar se nalță-ncet eroul Deșteptat din lungu-i somn, Luminat e-ntreg cavoul Și sumeț viteazul domn. Albu-i coif străluce-n lună Iar pe zale-i joacă zări De lumini ce se-mpreună Ca-ntr-un basm cu arătări. Lunga suliță și-o poartă Răsucind-o-n mândru chip Eu credeam că-i umbră moartă Ce se mișcă pe nisip, Dar e viu! Acum ridică Ochii săi, parc-ar lăsa Peste-o oaste inimică Toată vrăjmășia sa. Apoi stă plecat și-ascultă; Poate-aude spre Hotin Vuiet și-alergare multă De poloni și turci ce vin, Poate-aude oști tătare Și năvală peste Prut, Ori sosind din depărtare Peste munte i-a trecut Regele Matei! Voi cete De cazaci și de secui, Dumnezeu acum vă dete Gata iar pe mâna lui! Sună zornăit de zale, Strigăt mare de război, Ard Moldova noastră-n ...
George Coșbuc - Oștirile lui Alah
George Coşbuc - Oştirile lui Alah Oștirile lui Alah de George Coșbuc Noaptea care-ncheie anul Noaptea sfântă, Când cetindu-și El-Coranul Trist mahomedanii cântă Pe răpușii prin bătăi Noaptea asta știe spune De-o minune La Călugăreni prin văi, Când e-n jumătate ruptă Noaptea-n cale, Pe uitatul câmp de luptă Se pornește-un glas de jale Și-apoi multe, și-mprejur Din păduri răsar o mie, Din câmpie Plânge-un nesfârșit murmur. Și murmurul crește-ntruna Și deodată, Urlă-n zare ca furtuna, Și prin zarea spintecată De blesteme și de vânt Ies spahii în șiruri dese, Grabnic iese Oastea-ntreagă din pământ. Căci acum, prin lumea lată, Ies să jure Toți cari au pierit vrodată Pe câmpiile ghiaure, Și-așteptând un semn ceresc Stau gătiți, potop să plece Și să-nece Tot pământul creștinesc. Ei, cu genele-amorțite, Nalță mâna, Iar din bărbile-ncâlcite Iuți își scutură țărâna Și pe cai sărind grăbiți, Învârtesc dușmanii crucii Săbii lucii, De năvală stând gătiți. Furnicând din mii de locuri, Plini de ură; Cu blesteme și batjocuri, Strigă toți ca dintr-o gură Sfântul nume-al lui Isus, Și turbate și-ndrăznețe Mii de fețe, Alergând, privesc în ...
... Aleargă năvală nebună. Împrăștie singur pe câți îi adună, Cutreieră câmpul, tăind de pe cai El vine spre pașă: e groază și vai, Că vine furtună. — "Stai, pașă, o vorbă de-aproape să-ți spun Că nu te-am găsit nicăirea" — Dar pașa-și pierduse și capul și firea ...
George Coşbuc - Pe munte Pe munte de George Coșbuc Fugiți cu turma repede spre văi! Pe culme-aleargă duhul răzbunării Grozavul vânt se zbate-n largul zării Și norii-mbracă haină de văpăi. Sosește-acum! cu ochiul cât cuprinzi Furtuna-n sârg scoboară-n jos pe coaste, Și-n urma ei se-ntinde neagra oaste Și urlă-n cor: Tu fulgere, s-aprinzi, Tu nor, să-ntuneci; vânte, tu să-mprăștii! Un brad se face țăndări, cel mai nalt: Și prins de vârf, au smuls pe celălalt Purtându-l roată-n largul chip al prăștii. Pe sus se-ntinde-amestecul nespus, Și Duh în Duh prin aer se frământă, Iar grindina-n văzduh cumplit își cântă Cântarea ei de-oțel, căzând de sus, Pe codrul larg ce-n urlete se-ndoaie, Și sare iar la loc apoi mugind. Deodată stă. Și iată-l, răpăind Potop din cer turnatul râu de ploaie. Se rupe cerul, cade-acum! S-a rupt. Sporite neguri hrană dau pieririi, De-a valma geme-ntreg cuprinsul firii, Și nu mai știi ce-i sus și dedesubt. Acum nici Dumnezeu nimic nu poate. Degeaba-ntind ei mâinile și cer În negrul iad, ...