Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IN SCOPUL
Rezultatele 121 - 130 din aproximativ 185 pentru IN SCOPUL.
Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei
Constantin Stamati-Ciurea - Carpaţii, Basarabia şi un rezumat istoric asupra cetăţilor ei Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei de Constantin Stamati-Ciurea În Basarabia, ținutul Hotinului, 8 kilometri departe de Prut, se află pe hotarul moșiilor Caracușeni și Ghilavăț o stâncă, care este cea mai înaltă din tot ținutul. Privind de pe această stâncă într-o seară senină cu o atmosferă limpede, pe când soarele la apus luminează cu raze purpurii orizontul, atunci în depărtare se zăresc destul de lămurit contururile măgurilor munților Carpați, al căror șir se reazemă cu un capăt în Galiția, iar cu altul în România. Cu toate că după atlanturile geografice acești munți sunt izolați de Basarabia, eu am ferma opinie, că ramurile lor, cu un capăt dinspre sud sub gradul al 14-lea al înclinațiunii acului magÂnetic, trec de-a curmezișul Basarabia în două lanțuri, unul deÂspre sud-est de la Ungheni până la Orhei și Nistru, iar alt lanț spre nord-est din Bucovina spre Hotin, înșirându-se de-a lungul Nistrului până la Soroca și alcătuind cele mai pitorești stânci, ce ca și niște ziduri colosale stau între Basarabia și Podolia. Carpații sunt ...
Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei
Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei Trei zile din istoria Moldaviei de Mihail Kogălniceanu I - 25 februarie 1777 Und so kam doch wieder ein Fleck von Europa von einer willkĂ¼hrlichen und aussagenden Herrschaft unter eine ordentliche, beglĂ¼ckende, erhaltende schĂ¼tzende Regierung. . La 25 februarie 1777, Poarta Otomană, uitând aceea ce cu 78 ani înainte, la 26 ianuarie 1699, la congresul de Karloveț, răspunsese solilor poloni care cereau Moldavia: "cum că țara Moldovii nu poate să le o dea să le fie lor podană, fiindcă este volnică și turcilor este închinată, iară nu cu sabia luată" [1], au iscălit după mijlocirea baronului Tugut, c. c. internunțiu la Constantinopol, diploma prin care Bucovina se da Austriei. Atunce ținutul Cernăuților, jumătate din ținutul Sucevei, cu vechea capitalie a Moldaviei, Câmpulung cu administrația sa cea republicană, episcopia Rădăuților, mănăstirile Putna, Sucevița, Solca, Voronețul și alte atâte locașuri sfinte, toate zidite, împodobite și înzestrate de vechii și vitejii noștri domni, s-au dezlipit de Principat. Atunce Bucovina, adică 178 mile pătrate de pamânt strămoșesc, trei târguri și două sute cincizeci sate primiră o stăpânire străină; atunce șaptezeci mii moldoveni fură siliți a îmbrățoșa o altă naționalitate decât ...
Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"
Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane" Răspunsurile „Revistei Contimporaneâ€� de Titu Maiorescu 1873 Lupta între Revista contimporană și critica din Convorbiri literare s-a încins cu multă căldură. Revista de la 1 iunie 1873 publică un răspuns lung al dlui P. Grădișteanu, un răspuns ceva mai scurt, dar foarte puternic, al dlui V. Alexandrescu-Ureche și câteva cuvinte gentile ale dlui D. Aug. Laurianu, iar dl Pantazi Ghica și-a ales un cerc mai întins de cititori și își răspândește observările d-sale în contra noastră prin cel mai însemnat jurnal politic din capitală. Fiind vorba de o luptă literară, să ne fie iertat a înlătura mai întâi tot ce ne pare că trece peste limitele ei. Așa, dl Petru Grădișteanu vorbește de victemele arțagului meu, de piticii din ortaoa „Junimei“, zice că noi tăgăduim cu sfruntare, cu turbare meritul părinților literaturii și spune că pamfletul meu îi reamintește că Voltaire compară pe unii critici cu broaștele care se zice că sug veninul pământului spre a-l comunica celor care le ating. Dl Vasile Alexandrescu-Ureche observă că unui zețar îi e permis să fie ignorant ca un redactor ...
Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva
... precum, și pre Paisie, patriarhul Alexandriei, pentru înjghebarea soborului universal ce trebuia să judece pre Nicon. Macarie plecase din ierarhia sa cu totul pentru alt scop și poftirea marelui Alexie la sobor o priimi când acum se afla în Rusia. Nevoia de a aduna mile de la creștini pentru ...
Garabet Ibrăileanu - Privind viața
... fie bine lor -- și le e necaz dacă cumva universul, la începutul lui, a apucat pe o altă cale decât în vederea acestui scop. Cineva spunea: Prostiile și absurditățile celor de aproape mă înfurie. Ale celorlalți mă amuză. Nu te lăsa ofensat din bunătate, căci devii rău. Dacă ai ... cunoscute prin îndelungatele lor maneje preliminarii în amor, sunt unele care, ca și oamenii lipsiți de prejudecăți întârziate, suprimă orice preludii și merg drept la scop. Câte milioane de vorbe ai spus tu în viața ta! Ai spus vorbele care sunt în Shakespeare, în Goethe și în Kant. Numai că le ...
Nicolae Gane - Piatra lui Osman
... insuflă frică și dezgust totodată. În scurt timp el se înavuți, căci nu lăsă nici un mijloc neîntrebuințat, pentru a ajunge la acest scop. Iscusit în alcătuirea planurilor sale, îndrăzneț în mijloacele de punere în lucrare,el știa, pe o parte, să dea hoțiilor sale aparența legalității, și pe ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuţa Micuța de Bogdan Petriceicu Hasdeu (trei zile și trei nopți din viața unui student) Lumina din Moldova , Iași, II, 1862 nr. 9, 10, 11, 13, 14, 15, 18, 19. Versiunea nouă în Aghiuță , 1864, nr. 5-21. Cuprins 1 Ziua întâia 2 Ziua a doua 3 Ziua a treia 4 Epilog Ziua întâia Aveam șaptesprezece ani; eram student în drepturi la o universitate germană oarecare și țineam cu chirie trei odăi au premier în casa d-nei Ana Pacht, veche actoriță în demisiune, a cărei unică fată, domnișoara Maria, copiliță de șasesprezece ani, apăruse atunci de curând pe scenă, culegând din capul locului aplauzele publicului iubitor de... domnișoare. Eu o numeam "Micuța", deși era nemțoaică, ba chiar poate pentru că era nemțoaică: pe de o parte, ca om, o iubeam; va să zică, o iubeam pe de o parte; pe de altă parte, ca român, nu-mi plăceau lucrurile și chiar fetele nemțești, și, numind pe frumușica mea "Micuța", prin însăși aceasta o românizam și o iubeam oarecum și pe de altă parte. Ce-i dreptul, era frumoasă! Era frumoasă ca o româncă! Avea niște ochi... culoarea și mărimea ...
Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești
... de-a lungul veacurilor, a mai păstrat ceva din caracterul primordial al inscripției. Când vezi un monument, te întrebi, cu ce scop e ridicat și de cine? Inscripția monumentului îți răspunde. Tot astfel o bună epigramă are două părți. Una care ațâță curiozitatea, descriind, în culori vii ...
Ion Luca Caragiale - Câteva păreri
Ion Luca Caragiale - Câteva păreri Câteva păreri de Ion Luca Caragiale Noi, românii, suntem o lume în care, dacă nu se face ori nu se gândește prea mult, ne putem mândri că cel puțin se discută foarte mult. Asta e frumos din parte-ne — să lăsăm încolo orice modestie; căci e știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuția prea degrabă: ei! atunci de unde ar mai țâșni adevărul? Așa, de exemplu, multe ilustrațiuni literare au discutat vreo cinci ani cu înaltă căldură asupra întrebărilor: Artă pentru artă? sau artă cu tendență?? Rezultatul aprigei lupte a fost că fiecare dintre polemiști a rămas să împărtăsească până la urmă opinia sa proprie. De ce? Pentru că și atunci s-a vorbit despre toate, despre toate, afară de un singur lucru, care, după părerea mea, ar trebui și el pomenit măcar în treacăt. Mă rog, câteva întrebări: Au tendență piesele lui Shakespeare? — Desigur, nu. Dar Tacit?... dar Divina Comedie?... Ba bine că ...
Ion Luca Caragiale - Cronici literare
Ion Luca Caragiale - Cronici literare Cronici literare de Ion Luca Caragiale Cuprins 1 Voiți cronică literară?... 2 Cronică literară [Desigur, știți ce va să zică...] 3 Cronică literară [jurasem că nu voi mai lua...] 4 Cronica [își pune gazeta sub teasc...] 5 Cronică?... 6 Note Voiți cronică literară?... Ați cunoscut, mă rog, pe celebrul Christorian, acel geniu rătăcitor, flagelator în versuri al vițiurilor, ce, din nenorocirea umanității, au bântuit și vor bântui etern societățile? L-ați cunoscut?... Da?... Așa este că era nostim cu verva lui detractoare? Ce geniu! Ce monstru de geniu! Uite, vă asigur că peste câteva sute de ani, când cine știe ce va mai fi prin aceste locuri, unde astăzi se rădică mândra noastră cetate, micul Paris al Orientului, când se va omeni de Pasagiul Român și de admirabila lui arhirectură, cum se pomenește azi de Grădinile Suspinse ale Semiramidei [1] , poate că amintirea se va datori în mare parte celebrității lui Christorian și atâtor alții de specia sa. Da, doamnelor și domnilor; Bucureștii — dacă nu mă-nșel — este fericita lui patrie. - Cum se poate, — vor striga depărtatele generațiuni cârcotașe și neîncrezătoare - Bucureștii era patria acestui Homer al satyrei? - Da, amabili descendinți ...
Ion Luca Caragiale - Frați radicali și D. Dim. Sturdza
... inteligent, dar de sigur de un foarte corect om de stat și mai ales de finanțe. Metoda întrebuințată de d. Dim. Sturdza pentru ajungerea acestui scop, deși cam veche și tocită, însă sigură în țara noastră, consista în a se face d-sa teoreticește aprigul biciuitor al tuturor greșelilor ...